Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1359/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1359/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 901/94/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILA NR. 1359R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 27 MAI 2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE - N. P. G.
JUDECĂTOR - M. E.
JUDECĂTOR - C. D.
GREFIER - M. R.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta . EXPORT SRL, împotriva sentinței civile nr.5676/07.12.2012, pronunțata de Judecătoria B., in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca dosarul se află la primul termen de judecată, stadiu procesual recurs, precum și faptul ca recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, intimata a depus întâmpinare, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și reține cererea de recurs in vederea soluționării.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București de 24.05.2011, sub nr._/303/2011 contestatoarea . Export SRL, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a formulat plângere contravențională împotriva proceselor verbale 1../_/30.03.2011, 2../_/25.03.2011, 3../_/14.04.2011, 4../_/14.04.2011, 5../_/14.04.2011, 6../_/12.05.2011, prin care ar fi săvârșit fapta prevăzută de art. 8 alin.1 din OG nr.15/2002 și în consecință ar trebui să fie sancționată conform art. 8 alin.2 din OG nr.15/2002, stabilind un tarif de despăgubire conform art. 8 alin.3 din OG nr.15/2002: 28 euro (echivalent în lei) și a fost amendata cu suma de 250 lei, solicitând anularea proceselor verbale sus-menționate.
În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat următoarele:
1.în procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/30.03.2011 întocmit la data de 30.03.2011, ora 9.04, s-a constatat că la data de 05.11.2010, ora 19.06, pe Autostrada A2 km.12+450m, Glina, jud.IF, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând .-Export SRL, a circulat fără a deține rovinietă valabilă, proba fiind făcută cu foto:_05190602000.
2.În procesul verbal de constatare a contravenției ./_/25.03.2011, întocmit la data de 25.03.2011, ora 09.19, s-a constatat că la data de 27.10.2010, ora 06.32 pe DN 2 Km 19 + 650m, Șindrilița, județul … vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând .-Export SRL, a circulat fără a deține rovinietă valabilă, proba fiind făcută cu foto:_.
3.În procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/14.04.2011întocmit la data de 14.04.2011, ora 09:10, s-a constatat că la data de 10.11.2010 ora 03.20 pe Autostrada A2 Km 12 + 450m, Glina, județul Ilfov, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând .-Export SRL, a circulat fără a deține rovinietă valabilă, proba fiind cu foto:_10032019000;
4.în procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/14.04.2011 întocmit la data de 14.04.2011 ora 09.56 s-a constatat că la data de 19.11.2010 ora 21.30 pe Autostrada A2 Km 12 + 450m, Glina, județul Ilfov, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând .-Export SRL, a circulat fără a deține rovinietă valabilă, proba fiind cu foto:_19213002000;
5.în procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/14.04.2011 întocmit la data de 14.04.2011 ora 09.14 s-a constatat că la data de 11.11.2010 ora 10.03 pe Autostrada A2 Km 12 + 450m, Glina, județul Ilfov, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând .-Export SRL, a circulat fără a deține rovinietă valabilă, proba fiind cu foto:_11100330000;
6.în procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/12.05.2011 întocmit la data de 12.05.2011 ora 09:10 s-a constatat că la data de 30.11.2010 ora 00.21 pe pe Autostrada A2 Km 12 + 450m, Glina, județul Ilfov, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând .-Export SRL, a circulat fără a deține rovinietă valabilă, proba fiind cu foto:_0.
Contestatoarea, față de procesele-verbale sus-menționate, a solicitat instanței de judecată să constate că aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale este prescrisă.
În conformitate cu art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001 aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Totodată, contestatoarea a solicitat să se dispună anularea proceselor-verbale susmenționate în conformitate cu art. 19 din OG nr. 2/2001 întrucât acestea nu sunt semnate pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient.
În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator ar fi trebuit să facă mențiune despre aceste împrejurări, care trebuia să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz pe procesele-verbale trebuia să cuprindă și datele personale din actul de identitate al martorului (martorilor) și semnătura (semnăturile) acestuia (acestora).
De asemenea, sunt anulabile procesele-verbale întrucât agentul constatator nu a precizat motivele care au condus la încheierea proceselor-verbale în acest mod, și astfel a condus la o vătămare a contestatoarei pentru că nu a putut să prezinte elementele sale de apărare și obiecțiunile pe care le avea față de faptele reținute în procesele-verbale, deși ar fi putut să fie de față, prin reprezentanții săi.
Agentul constatator putea și trebuia să invite pe reprezentantul agentului economic la sediul său cu orice documente justificative pe care le-ar fi considerat necesare pentru finalizarea controlului și a întocmirii proceselor verbale de contravenție, dar, agentul constatator nu a dorit să respecte dreptul subscrisei la apărare întocmind în mod abuziv procesele verbale de contravenție.
Conform art.19 alin.3 din OG nr.2/2001 în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea proceselor-verbale în acest mod, producând de asemenea subscrisei o vătămare.
De asemenea, contestatoarea a solicitat instanței să constatate nulitatea absolută a proceselor-verbale contestate, în conformitate cu art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001 procesele-verbale contestate pentru lipsa din conținutul acestora a indicării organului la care se depune plângerea și de asemenea locul săvârșirii faptei.
Doctrina și practica judiciară este unitară în privința art. 16 alin. 1 și arată că în situația în care instanța constată lipsa vreunei mențiuni arătate la acest alineat aceasta trebuie să dispună nulitatea acelui proces-verbal de contravenție, pentru că art. 16 alin.1 din OG nr. 2/2001 arată că procesul-verbal de contravenție trebuie să conțină în mod obligatoriu indicarea organului la care se depune plângerea și de asemenea locul săvârșirii faptei.
Faptele descrise în procesele-verbale sus-arătate, nu există.
O faptă să fie considerată contravenție trebuie să îndeplinească cumulativ două cerințe esențiale: 1) să fie prevăzută de lege și 2) să fie săvârșită cu vinovăție.
De asemenea, contestatoarea a solicitat să se constatate că „fapta” nu întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de Ordonanță nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravențiilor aprobată, modificată și completată prin Legea nr.180/2002 și prevăzute și de Legea nr. 38/2003 modificată, întrucât faptele contestatoarei nu există.
Contestatoarea are încheiat un contract de atribuire în gestiune delegată, pentru fiecare autorizație de transport, în calitate de operator de servicii publice, cu Municipiul București, cu sediul în București, Bulevardul Regina E. nr. 47, sector 5, reprezentat prin prof. dr. S. M. O., având funcția de primar general, în calitate de autoritate contractantă - beneficiar.
Obiectul contractului de atribuire în gestiune delegată îl constituie executarea serviciului public de transport local în regim de închiriere, pe teritoriul municipiului București.
Șoferul de taxi își asumă obligația de răspundere în sensul că, în cazul în care va efectua curse în afara municipiului București, și în legătură cu acest motiv va fi sancționată Societatea, această sancțiune urmează să fie suportată de către șoferul de taxi care se afla la volanul autoturismului Societății la momentul întocmirii procesului-verbal de constatare a respectivei contravenții, în cazul în care se va constata că fapta contravențională există.
Totodată, contestatoarea a solicitat să se constatate că „faptele” reținute în procesele-verbale contestate nu întrunesc elementele constitutive ale contravenției prevăzute de Ordonanță nr.2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravențiilor aprobată, modificată și completată prin Legea nr.180/2002 și prevăzute și de Legea nr. 38/2003 modificată, întrucât fapta acesteia nu există.
Pentru motivele de mai sus, contestatoarea a solicitat să se dispună anularea proceselor-verbale de contravenție sus-arătate și exonerarea de plata amenzii de 250 lei.
În drept, contestatoarea și-a întemeiat cererea pe disp. art. 16, 31, 32 din OG nr.2/2001.
În dovedirea plângerii, contestatoarea a depus la dosar în copie procesele verbale de constatare a contravenției contestate și procesele verbale de îndeplinire a procedurilor de comunicare a proceselor verbale de constatare a contravenției.
La data de 12.12.2011, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea proceselor verbale contestate ca temeinice și legale.
În motivare a arătat că în data de 05.11.2010, ora 19.06, Autostrada A2 km12+450m, Glina județul Ilfov, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând S. 2001 IMPORT-EXPORT SRL, cu sediul in mun. București, ..57, a fost surprins ca a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabila, sens in care la data de 30.03.2011 a fost emis Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către C. Naționala de Autostrazi si Drumuri Naționale din Romania S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica - CESTRIN.
La data de 27.10.2010, ora 06:32 pe Drumul N. 2 km19+650m, Sindrilita, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând S. 2001 IMPORT-EXPORT SRL, cu sediul in mun. București, ., a fost surprins ca a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabila, sens in care la data de 25.03.2011 a fost emis Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către C. Naționala de Autostrazi si Drumuri Naționale din Romania S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica - CESTRIN.
La data de 10.11.2010, ora 03:20 pe Autostrada A2 km12+450m, Glina județul Ilfov, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând S. 2001 IMPORT-EXPORT SRL, cu sediul in mun. București, ., a fost surprins ca a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabila, sens in care la data de 14.04.2011 a fost emis Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica - CESTRIN.
La data de 19.11.2010, ora 21:30 pe Autostrada A2 km12+450m, Glina județul Ilfov, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând S. 2001 IMPORT-EXPORT SRL, cu sediul in mun. București, ., a fost surprins ca a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabila, sens in care la data de 14.04.2011 a fost emis Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica - CESTRIN.
La data de 11.11.2010, ora 10:03 pe Autostrada A2 km12+450m, Glina județul Ilfov, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând S. 2001 IMPORT-EXPORT SRL, cu sediul in mun. București, ., a fost surprins ca a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabila, sens in care la data de 14.04.2011 a fost emis Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica - CESTRIN.
La data de 30.11.2010, ora 00:21 pe Autostrada A2 km12+450m, Glina județul Ilfov, vehiculul cu nr. de înmatriculare B49CJ0, aparținând S. 2001 IMPORT-EXPORT SRL, cu sediul in mun. București, ., a fost surprins ca a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabila, sens in care la data de 12.05.2011 a fost emis Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica - CESTRIN.
Potrivit dispozițiilor Art.1, al.2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 Iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor romani pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România si structurat in funcție de perioada de parcurs si de staționare, de încadrarea in clasa de emisii poluante (EURO), de masa totala maxima autorizata (MTMA) si de numărul de axa, după caz.
A solicitat să se observe că Procesele Verbale de Constatare a Contravenției susmenționate îndeplinesc toate condițiile prevăzute de OG 15/2002 coroborat cu OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
A solicitat respingerea contestației depuse de S. 2001 IMPORT-EXPORT SRL.
A solicitat intimata judecarea cauzei în lipsă conform art. 242, pct.2 C. Pr. Civila,
Întâmpinarea a fost întemeiată pe disp.OG 2/2001, OG 15/2002, Ordin 769/2010.
La termenul de judecată din data de 12.12.2011, contestatoarea a depus cerere de chemare în garanție a persoanelor care au condus autovehiculele fără rovinetă, respectiv C. M., S. F. B., B. R., C. C..
La termenul de judecată din data de 12.12.2011 Judecătoria Sectorului 6 București a dispus disjungerea plângerii formulate de contestatoarea . EXPERT SRL în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- CESTRIN împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/25.03.2011 din dosarul nr._/303/2011, formând dosarul de față nr._/303/2011.
Prin sentința civilă nr.9732/12.12.2011 Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B. pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la data de 24.01.2012 sub nr._ .
La data de 20.06.2012 instanța a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a altor persoane.
A fost încuviințată proba cu înscrisuri în cadrul căreia petenta a depus practică judiciară, iar intimata a depus planșă foto și adresă BRML.
S-ai solicitat relații cu privire la situarea km.19+650 m de pe DN2.
Prin notele depus pentru ședința din data de 18.09.2012 petenta a invocat nulitatea procesului verbal decurgând din aplicarea pe acesta a semnăturii electronice, arătând că Legea nr.455/2001 nu precede posibilitatea atașării semnăturii electronice unui proces verbal de constatare a contravenției.
Prin sentința civila nr.5676/07.12.2012, pronunțata de Judecătoria B., in dosarul nr._ a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petenta . EXPORT SRL.
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției ./_/25.03.2011, întocmit la data de 25.03.2011, ora 09.19, s-a constatat că la data de 27.10.2010, ora 06.32 pe DN 2 Km 19 + 650m, Șindrilița, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând .-Export SRL, a circulat fără a deține rovinietă valabilă, proba fiind făcută cu foto:_2706322300.
S-a reținut încălcarea prevederilor art.8 al.1 din OG 15/2002 și a fost aplicată o amendă în cuantum de 250 lei.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța a reținut că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din același act normativ și a fost semnat de către agentul constatator.
Petenta a invocat ca și motiv pe nelegalitate împrejurarea că procesul verbal nu a fost semnat de un martor asistent.
Conform art.19 din OG nr.2/2001, în cazul în care petentul nu se află de față sau refuză semnarea procesului verbal, modalitatea de încheiere a procesului verbal se confirmă de către un martor asistent. Acesta nu are decât rolul de a confirma încheierea actului în lipsa contravenientului sau refuzul acestuia de a semna actul sancționator, nefiind martor ocular.
Lipsa unui martor asistent este sancționată cu nulitatea relativă, petentul fiind obligat să facă dovada unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal. Instanța observă că petentul nu a făcut această probă.
De asemenea, trebuie observat că această cerință legală nu este una pur formală, scopul fiind acela de a preîntâmpina încheierea de procese-verbale fără niciun corespondent în realitate și fără ca persoanele sancționate să cunoască împrejurările în care au fost sancționate. Or, în cauza de față un astfel de risc nu există, întrucât în planșele foto se observă autoturismul condus de petentă care a circulat la data și în locul menționate în actul sancționator.
Pentru identitate de rațiune, respectiv lipsa dovedirii unei vătămări, nu poate fi reținut nici motivul de nulitate decurgând din neindicarea organului la care se depune plângerea contravențională.
Contrar susținerilor petentei instanța reține că în actul sancționator a fost individualizat locul săvârșirii faptei (km 19 + 650 m pe DN2, Șindrilița).
Cu privire la nulitatea invocată de petentă față de lipsa semnăturii agentului constatator pe procesul verbal de constatare a contravenției, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că pe procesul verbal scrie în mod expres faptul că procesul verbal a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și H.G. nr. 1259/2001 (fila 9).
Analizând temeinicia procesului verbal, instanța a reținut că din probele administrate în cauză nu a rezultat o situație de fapt diferită de cea reținută prin procesul verbal de agentul constatator.
Astfel, potrivit art. 8 alin.1 din OG 15/2002, fapta de a circula fara a deține rovinieta valabila constituie contravenție si se sancționează cu amenda, iar potrivit definiției de la art.1 lit.j din același act normativ rovinieta este documentul sau înregistrarea in format electronic care atesta achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Fapta săvârșită de petentă întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din OG nr.15 din 2002, iar intimata a probat săvârșirea acestei contravenții prin planșa foto depusă la dosar coroborată cu mențiunile procesului verbal de contravenție.
Susținerile petentei cu privire la prescripția răspunderii contravenționale urmează a fi înlăturate având în vedere că termenul de prescripție este de 6 luni conform art.13 alin.1 din OG 2/2001, termen ce curge de la data constării faptei. Or, în speță, fapta a fost constatată la data de 27.10.2010, iar actul sancționator a fost întocmit la data de 25.03.2011, cu respectarea termenului anterior menționat.
Nici apărarea în sensul că petenta nu este subiectul activ al contravenției dată fiind încheierea unui contract de atribuire în gestiune delegată cu Municipiul București în calitate de beneficiar pentru autoturismul în cauză nu este întemeiată față de dispozițiile clare ale legii potrivit cărora sancțiunea se aplică „utilizatorilor”. Potrivit art.1 lit.b din OG 15/2002 utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare care au în proprietate sau care pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”. Nu s-a făcut dovada înscrierii în certificatul de înmatriculare al autoturismului în calitate de utilizator a autorității contractante beneficiare indicate de petentă. De asemenea, se reține că prin convenție, părțile nu pot deroga de la dispozițiile imperative ale legii privind răspunderea contravențională.
Față de aceste considerente și întrucât în speță nu se poate reține existența unei cauze de nulitate absolută a acestuia, instanța constată că forța probantă a actului în litigiu nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii aplicate, instanța a constatat că organul constatator a individualizat în mod corect sancțiunea, agentul aplicând petentei o amendă la nivelul minimului special.
Raportat la gravitatea faptei și pericolul social, precum și la art.21 alin.3 din OG 2/2001 instanța a reținut că sancțiunea este proporțională, minimul amenzii fiind suficient pentru atingerea scopului aplicării unei sancțiuni contravenționale și nu se impune reindividualizarea sancțiunii în sensul înlocuirii amenzii cu avertisment.
Față de aceste considerente, instanța a respins plângerea contravențională ca neîntemeiată și a menținut procesul verbal contestat ca fiind legal și temeinic întocmit.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petenta . EXPORT SRL solicitând admiterea recursului, modificarea in tot a sentinței atacate.
În motivarea cererii, recurenta a arătat ca instanța de fond ar fi trebuit sa constate ca sunt indeplinire condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu prin raportate la modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.
Instanța reține că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare la răspunderii contravenționale a petentuului, constituie o lege mai favorabilă câte, în virtutea art, 15 alin.2din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.
Astfel ca având in vedere ca fapta reținuta in sracina petentei a fost constatata la data de 27.10.2010 iar procesul verbal de constatare si sancționarea acestuia a fost intocmit la data de 25.03.2011 depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art.9 alin.3 din O.G. nr. 15/2002, astfel ca instanta de fond trebuia să retină că la data întocmirii actelor administrative atacate răspunderea contravențională a petentei era prescrisă. In raport de această concluzie, nu se mai impune analizarea motivelor de fapt și de drept din susținerea plângerii.
Totodată, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal si care a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304pct 9 C.proc.civ, întrucât a fost respinsă plângerea contravențională deși procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa părții petente și a vreunui martor. Instanța de fond trebuia să aprecieze că plângerea contravențională formulată este întemeiată, pe lângă motivele arătate în plângere și pentru următoarele motive: Procesele-verbale contestate nu au fost încheiate cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de O.G. nr. 15/2002 și O.G. nr. 2/2001.
Potrivit art. 10 din O.G. nr. 15/2002 contravențiilor prevăzute la art. ,8 din O.G. nr. 15/2002 le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările ulterioare.
Astfel, potrivit art. 16 din O.G. nr. 2/2001, printre mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină procesul-verbal de contravenție se numără și semnătura agentului constatator, iar potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 lipsa semnăturii agentului constatator de pe procesul-verbal de contravenție atrage nulitatea actului sancționator, nulitate care se poate constata și din oficiu.
Sub acest aspect instanța de fond trebuia să rețină că procesele-verbale contestate nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, fiind făcută doar mențiunea că actul a fost semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001.
Având în vedere modul de redactare al textelor de lege în materie contravențională, legiuitorul a înțeles că singura modalitate de a semna procesul-verbal de contravenție să fie cea olografă, În susținerea acestei idei vine și art. 19 din OG 2/2001, potrivit căreia procesul-verbal de contravenție se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator ceea ce duce la concluzia că legiuitorul a acceptat exclusiv posibilitatea încheierii sale în formă electronică.
Chiar dacă s-ar reține că semnătura electronică extinsă (conform disp. art.4-5 din Legea nr. 455/2001) este codul generat pe baza cheii private, deținută și controlată exclusiv de semnatar, cod ce poate fi verificat doar cu ajutorul cheii publice, acel certificat digital nu face dovada semnării electronice, atât pentru motive tehnice, cât și pentru considerentul că un înscris, chiar și electronic, emis anterior, nu poate face dovada cu privire la un fapt juridic ulterior, în speță semnarea efectivă a procesului-verbal. Singura concluzie care se poate trage din existența certificatului digital ar fi că agentul ar fi putut semna înscrisuri electronice, deținând instrumentele cerute de lege, ceea ce nu reprezintă nici măcar un început de dovadă cu privire la faptul că procesul-verbal de contraveriție il fost semnat în mod efectiv.
În aceeași ordine de idei, art. 15 din O.G. nr. 2/2001 prevede faptul că procesul-verbal de contravenție se încheie de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori, respectând formalitățile prevăzute de O. G. nr. 2/2001, astfel încât acestea constituie potrivit dreptului român înscrisuri oficiale - autentice.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 455/2001, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu un înscris sub semnătură privată.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 455/2001, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile; având în vedere și dispozițiile art. 3 din același act normativ potrivit cărora nicio dispoziție a prezentei legi (privind semnătura electronică) nu poate fi interpretată în sensul limitării autonomiei de voință și a libertății contractuale a părților, legiuitorul prevăzând pentru valabilitatea semnăturii electronice și condiția existenței unei recunoaștere a tipului de semnătură din partea ambelor părți, pentru ca actul semnat electronic să aibă puterea unui act autentic, situație inexistentă în speța supusă judecății.
Or, procesul-verbal de contravenție constituie înscris autentic nu intră sub incidența Legii nr. 455/2001, ci trebuie să întrunească cerințele de legalitate prevăzute de O.G. nr. 2/2001. Prin urmare, instanța de fond trebuia să constate că procesul-verbal de contravenție contestat nu este semnat de către agentul constatator, iar potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001, lipsa semnăturii este sancționată cu nulitatea absolută a actului sanctionator.
Mai mult decât atât, potrivit art. 2 din Legea nr. 144/2012, tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanțe până la data intrării în vigoare, trebuiau a fi anulate de către instanța de fond.
În drept, cererea a fost intemeiata pe dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ.
La data de 15.05.2014, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, cu menținerea sentinței atacate ca temeinica si legală.
În motivarea intampinarii, intimata a arătat ca in ceea ce privește prescripția aplicării sancțiunii amnezii, potrivit art.13 alin.1 din OG 2/2001 aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei, iar data savarsirii faptei este data la care contravenientul a incalcat norma legala, respectiv data la care a circulat fara rovignieta valabila,
Art.9 alin.3 din OG 15/2002 prevede ca procesul verbal de contravenție se comunica in termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, aceasta fiind data la care agentul constatator urmărind imaginile video, surprinde un anumit vehicul circulând fara a deține rovinieta,.
Intimata solicita respingerea excepției nulității absolute a procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției pentru lipsa semnăturii agentului constatator. Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control a rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și CNADNR SA.
Procesul verbal de constatare a contravenției este generat și tipărit, de asemenea, tot cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR și, conform prevederilor art.7 al Legii nr.455/2011 privind semnătura electronică, are asociată semnatura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice.
Conform dispozitiilor art.6, din Legea nr.455/2001 privind semnatura electronica, "inscrisul in forma electronica, caruia i s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnatura electronica, recunoscut de catre cel caruia i se opune, are acelasi efect ca actul autentic intre cei care l-au subscris si intre cei care le reprezinta drepturile, iar art.7 al aceluiasi act normative statueaza ca, in cazurile in care, potrivit legii, forma scrisa este ceruta ca o conditie de proba sau de validitate a unui act juridic, un inscris in forma electronica indeplineste aceasta cerinta daca i s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat si generat prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnaturii.
Intrucat art. 17 din OG nr.2/2001 nu impune ca o conditie de legalitate semnatura manuscris a a agentului constatator, iar potrivit principiului de drept "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", instanta va retine ca procesele verbale contestate si intocmite de catre CNADNR- SA sunt semnate potrivit cerintelor legale imperative, prin aplicarea semnaturii electronice pe inscrisuri, care, emanand de la subscrisa si recunoscute, dobandesc potrivit legii valoarea unor acte autentice, in concordanta cu exigentele formale ale oricarui proces verbal de contraventie.
Pe cale de consecinta, fiind necesar asadar a se face diferenta intre, pe de o parte, generarea in forma electronica a unui document, conform datelor furnizate tot in sistem electronic in baza mijloacelor tehnice parte a SIEGMCR si a identificarii contravenientului . date, de asemenea in format electronic, furnizata de MAI, si, pe de alta parte, intocmirea acestuia in forma scrisa, arata ca Procesele verbale de constatare a contraventiei sunt inscrisuri generate si semnate in forma electronica, cu respectarea prevederilor legale in materie, iar sub aspectul naturii lor juridice, Legea privind semnatura electronica trebuie interpretata sistematic, art.6 si art.7 din acest act normativ prevazand expres efectul identic cu cel al actului autentic pentru inscrisul in forma electronica, caruia i s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnatura electronica, recunoscut de catre cel caruia i se opune.
Se va reține natura de act administrativ de drept public a procesului verbal de constatare a contraventiei, asadar de inscris autentic definitiv potrivit art. 1171 si 1173 C.Civ, incidenta in privinta PVCC-ului a normelor privind semnatura electronica nu ii rapesc acestuia calitatea de act autentic, acesta fiind emis de un functionar public competent si cu respectarea solemnitatilor prevazute de lege.
Astfel procesul verbal contestat, reprezinta un inscris in forma electronica caruia i s-a incorporat sau atasat o semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat si generat prin intermediul unui, dispozitiv securizat de creare a semnaturii, poarta semnatura valabila a agentului constatator, nefiind astfel, incidenta sanctiunea nulitatii absolute in conditiile art.17 din o. G. nr. 2/2001.
Potrivit art. 4 al legii 455/2001, inscrisul in forma electronica reprezinta o "colectie de date in forma electronica intre care exista relatii logice si functionale si care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificatie inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar ", iar semnatura electronica reprezinta "date in forma electronica, care sunt atasate sau logic asociate cu alte date in forma electronica si care servesc ca metoda de identificare ".
In conformitate cu dispozitiile art. 11, alin. 1 din Ordinul 769/2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania "Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se efectueaza de catre personalul prevazut la art. 9 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 15/2002, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 424/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, cu ajutorul mijloacelor tehnice, parte a SIEGMCR, iar in baza art. 9 alin. 2 din O.G. 15/2002 "Începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnăndu-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției." in acest sens invocam principiul conform caruia "normele speciale deroga de la normele generale", ceea ce înseamna că în cazul unui conflict între o normă cu caracter special și o normă cu caracter general se aplică cu prioritate normă specială. Avand in vedere faptul ca O.G. 15/2002 prevede o modaliatate speciala de constatare a conteventiei, distincta de O.G. 2/2001, si anume constatarea contraventiilor cu ajutorul mijlocelor tehnice parte a Sistemului Informatic de Gestiune Monitorizare si Control al Rovinietei, rezida ca procesele verbale intocmite cu ajutorul SIEGMCR, nu pot fi semnate olograf atata timp cat agentul constatator constatata cu propriile simturi savarsirea contraventiilor, print interogarea bazei de date a unui sistem informatic.
Procesul verbal de constatare a contraventiei îndeplineste toate condițiile prevăzute de O.G. 15/2002 coroborat cu O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Potrivit dispozitiilor art.l, alin. 2 din Ordonanța nr._ privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începand cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de incadrarea În clasa de ernisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
De asemenea, art. 12, alin 1 din O.G. 15/2002 prevede ca: "sumele încasate în urma aplicării tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale se constituie venit la dispoziția C.N.A.D.N.R. - S.A., și vor fi utilizate pentru finanțarea lucrărilor de construcție, modernizare, întreținere si reparație a drumurilor naționale ... ", iar recurentul, prin neachitarea tarif ului de utilizare a rețelei de drumuri naționale a lipsit intimata de sumele cuvenite ca urmare a aplicării acestuia, producând un prejudiciu însemnat intimatei ce nu putea fi recuperat decât prin aplicarea unei sancțiuni contravenționale corespunzătoare prejudiciului.
In momentul aplicării sancțiunii contravenționale agentul constatator a avut in vedere gradul de pericol social al faptei, in sensul ca a aplicat minimul amenzii contravenționale prevăzut de anexa nr. 2 din 00 15/2002.
Pe lângă procesul verbal, dovada săvârșirii contravenției o reprezintă proba foto emisă de sistemul SIEGMCR, care atestă prezența autovehiculului în data, la ora și în locul stipulat în procesul verbal. Autovehiculul recurentului fiind identificat în trafic, s-a verificat baza de date cu roviniete valabile și s-a constatat în mod corect că pentru autoturismul acestuia nu există înregistrată rovinieta.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, OG 15/2002, OG 2/2001.
Analizând sentința civilă recurată în raport de motivele invocate, tribunalul reține următoarele:
Susținerile recurentei referitoare la nulitatea procesului-verbal de contravenție pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator nu sunt pertinente. Astfel, în împrejurările in care Uniunea Europeană a adoptat Directiva 1999/93/CE privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice, in scopul stabilirii unui regim juridic în materia încheierii actelor în format electronic, România a adoptat Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, respectiv normele de aplicare a acesteia (H.G. nr. 1259/2001).
Semnătura electronica in sensul Legii nr. 455/2001 reprezintă un pachet de date de integrat in documentele sau mesajele transmise, care, pentru a avea valoare legala, o semnătura electronica trebuie sa îndeplinească anumite condiții stipulate de Legea nr. 455/2001, respectiv sa fie legata in mod unic de un semnatar, sa asigure identificarea acestuia, sa fie creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar (utilizând un dispozitiv criptografic) si sa fie legata de datele in forma electronica la care se raportează astfel încât orice modificare sa fie identificabila.
Semnătura reprezintă un eșantion de date care demonstrează ca o anumita persoana a scris sau a fost de acord cu acel document căruia i s-a atașat semnătura. De fapt, o semnătura digitala furnizează un grad mult mai mare de securizare decât semnătura olografa. Destinatarul mesajului semnat digital poate verifica atât faptul ca mesajul original aparține persoanei a cărei semnătura a fost atașata, cat si faptul ca mesajul n-a fost alterat, intenționat sau accidental, de când a fost semnat. Mai mult, semnătura digitala nu poate fi negata; semnatarul documentului nu se poate disculpa mai târziu invocând faptul ca a fost falsificata. Cu alte cuvinte, semnăturile digitale permit autentificarea mesajelor digitale, asigurând destinatarul de identitatea expeditorului si de integritatea mesajului. Documentele semnate electronic beneficiază astfel de garanția autenticității, integrității si nerepudierii in instanța a informațiilor digitale.
Documentele semnate electronic pot fi trimise prin posta electronica, dar orice document semnat digital poate fi tipărit la imprimanta, putând conține informația că documentul original e cel electronic si ca acesta poarta semnătura electronica a semnatarului.
Mai reține tribunalul că trebuie realizata distincția intre generarea unui înscris in forma electronica si, pe de alta parte, materializarea pe suport de hârtie a datelor si informațiilor create astfel.
Exista mențiune expresa in procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției ca acest document a fost generat si semnat electronic, neputând fi identificat niciun motiv pentru care actul sa nu poate fi calificată drept "înscris in forma electronica" in accepțiunea art. 4, pct. 2 din Legea nr. 455/2001.
Fără îndoiala procesul-verbal cuprinde o informație susceptibila a fi citita nu doar prin intermediul unui program informatic, ci eventual prin intermediul altui procedeu similar, înscrisul în forma electronica poate fi citit tot informatic, sau in mod echivalent pe suport de hârtie, întrucât odată generat si semnat electronic, fără îndoiala înscrisul electronic poate dobândi o existenta fizica, palpabila, pe suport de hârtie.
Faptul ca ulterior generării unui înscris electronic informația pe care aceasta o cuprinde este tipărita pentru a fi comunicata ca atare, nu îi înlătura calitatea de înscris in forma electronica.
Apoi, din interpretarea dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, se desprinde regula constatării personale a contravenției de câtre agentul constatator, insa noțiunea de constatare prin propriile simțuri a contravenției de către agentul constatator nu se confunda cu noțiunea de „flagrant”, care presupune surprinderea contravenientului in timpul desfășurării activității ilicite.
Expresia “constatarea personala/directa” trebuie interpretata in sensul ca agentul constatator va putea întocmi proces-verbal de constatare a contravenției in toate cazurile in care, pe baza probelor administrate, se poate dovedi comiterea unei asemenea fapte.
Legea contravenționala nu impune constatarea contravențiilor in flagrant, iar, pe de alta parte, date fiind particularitățile activității de constatare a contravențiilor la regimul taxelor pentru circulația pe drumurile publice si in cazul in care agentul de politie care încheie actul de constatare nu a surprins in flagrant o contravenție se poate vorbi de o constatare prin propriile simțuri, respectiv de constatarea datorata simțurilor auzului si văzului acestui agent, care ia act de comiterea faptei din relatările unui alt agent de politie aflat in îndeplinirea atribuțiilor de serviciu si care a constatat contravenția in flagrant, dar nu cunoștea identitatea autorului acesteia, respectiv din observarea datelor relevate de mijloacele de proba obținute si prelucrate de către cel din urma agent, cum este cazul înregistrărilor video.
Prin urmare, in măsura in care încheierea procesului-verbal a avut la baza informații rezultate din înregistrările obținute si prelucrate de către agentul operator al camerei video, transmise de către acesta agentului care încheie procesul-verbal, recurenta nu a contestat autenticitatea înregistrărilor si nici nu a dovedit ca acestea nu ar reflecta realitatea, in mod corect judecătorul fondului a recunoscut putere probanta planșelor foto înfățișate de intimată (fila 17 dosar fond), din care rezulta ca autoturismul recurentei a fost surprins la 27.10.2010 pe DN 2 km 19+650m, Sindrilita, jud. Ilfov, fără a avea achitata contravaloarea taxei de rovinietă.
In concluzie, prezumția de nevinovăție a fost răsturnată, in cauza, prin probe certe de vinovăție, iar recurenta nu a reușit sa probeze lipsa de temeinicie a acestor probe.
Fapta imputata recurentei, așa cum a fost descrisa in actul de constatare, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002.
Instanța de fond la individualizarea sancțiunii amenzii a reținut corect ca aceasta a fost proporțională cu pericolul social al faptei si consecințele acesteia, fiind corect apreciate de către agentul constatator, in condițiile art. 5 alin. 5 cu raportare la art. 20 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, petentului fiindu-i aplicata amenda contravenționala orientata către minimul legal prevăzut de lege.
Referitor la măsura complementara de obligare a contravenientului la plata tarifului de despăgubire trebuie avute in vedere prevederile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România - rovinieta, potrivit cărora tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a legii se anulează.
Pentru aceste motive, in temeiul art. 312 C.proc.civ., va fi admis recursul declarat, va fi modificata in parte sentința recurata, va fi admisa in parte plângerea, se va dispune anularea măsurii obligării petentei contraveniente la plata tarifului de despăgubire și vor fi menținute celelalte dispoziții ale procesului-verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta . EXPORT SRL, împotriva sentinței civile nr.5676/07.12.2012, pronunțata de Judecătoria B., in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN.
Modifica in parte sentința civilă recurata, in sensul ca:
Admite in parte plângerea.
Anulează tariful de despăgubire aplicat prin procesul verbal de contravenție R11_/25.03.2011 și menține dispozițiile din acest proces verbal în ceea ce privește sancțiunea amenzii contravenționale.
Irevocabilă.
Pronunțata in ședința publică, azi, 27.05.2014.
Președinte, N. P. G. | Judecător, M. E. | Judecător, C. D. |
Grefier, M. R. |
Concept red. gref. M.R.
Red. Jud: N.P.G/03.12.2014/ 2 exemplare
Jud.fond: C. R. E. - Jud.B.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2547/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2779/2014.... → |
|---|








