Anulare act administrativ. Sentința nr. 327/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 327/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 8958/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 327/2014
Ședința publică de la 05 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. Z.
Grefier O. E. C.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul . și pe pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic P. G. pentru pârâte, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, de către reclamant, note scrise prin care arată că înțelege să de folosească în dovedirea acțiunii de proba cu înscrisurile depuse la dosar, ce fac pe deplin dovada susținerilor sale, lăsând la aprecierea instanței necesitatea administrării probei cu expertiză contabilă, după care,
Reprezentantul pârâtelor arată că se opune administrării probei cu expertiză contabilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, față de precizările petentei conform cărora înțelege să probeze susținerile din acțiune numai cu înscrisurile și actele contabile depuse la dosar, constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților prezente pe fondul cauzei.
Reprezentantul pârâtelor solicită respingerea acțiunii formulată de reclamant ca nefondată și menținerea decizie emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice M. ca fiind legală și temeinică.
Consideră că reclamantul a dedus în mod intenționat TVA deoarece în baza contractului încheiat transportatorul răspundea pentru dauna calitativă și cantitativă a mărfii pe durata transportului, din momentul încărcării acesteia și până la momentul descărcării.
Invocă faptul că procedând la deducerea de TVA reclamantul a încălcat dispozițiile art. 141 alin. 2 Cod Procedură Civilă, dreptul de deducere TVA fiind condiționat de utilizarea achizițiilor în scopul operațiunilor menționate în contract, lucru ce în speță nu s-a realizat.
Arată că reclamantul susține în mod eronat că a reglat parțial această situație prin înregistrarea n contul de TVA și contul de profit a unor sume prin nota contabilă nr. 9, în condițiile în care nu se face nici o mențiune suplimentară în acest sens.
În ceea ce privește suma de 1248 lei pe care reclamantul susține că a declarat-o învederează faptul că din verificările efectuate nu s-a constat nici o diferență.
Susține că eroarea reclamantului este că a avut în vedere la întocmirea situației doar rulajele conturilor lunare de TVA deductibil și Tva colectat conform verificărilor pe anul 2008, fără să ia în considerare rulajul conturilor TVA de plată și TVA de recuperat.
Cu privire la impozitul pe profit apreciază că reclamantul nelegal a înregistrat în contul alte cheltuieli de exploatare sume reprezentând daune de transport, conform contractului încheiat transportatorul fiind ținut să răspunsă de calitatea și cantitatea mărfii.
Invocă prevederile art. 21 alin. 1 Cod fiscal potrivit cărora cheltuielile nu sunt deductibile dacă nu sunt efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 12.09.2013 și înregistrată sub nr._ reclamantul . în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale de plata stabilite de inspecția fiscala, F-MH-117/23.02.2012, emisa de Agenția de Administrare Fiscala - Direcția Generala a Finanțelor Publice M., activitatea de inspecție fiscala ca urmare a întocmirii Raportului de Inspecție Fiscala nr. F-MH 606/18.12.2012, in sensul anularii debitului suplimentar in suma de 5.623 lei reprezentând TVA suplimentara stabilita de organele de inspecție fiscala si a debitului suplimentar in suma de 4.525 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar stabilit de organele de inspecție fiscala, si a majorărilor aferente acestor debite suplimentare, anularea în parte a deciziei nr.13/12.03.2013 emisă de către DGFP M. în soluționarea contestației formulate de reclamant în procedura prealabilă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în perioada 29.10._12 la societate a avut loc o inspecție fiscală generală, fiind stabilite în sarcina sa obligații suplimentare reprezentând 7.870 lei TVA, 4.443 dobânzi TVA, 1.104 lei penalitate TVA, 800 lei dobânzi impozit pe dividende, 10.415 lei impozit pe profit, 5.307 lei dobânzi impozit pe profit, 1.562 lei penalitate impozit pe profit.
Din suma totală de plată, în procedura prealabilă reclamantul a înțeles să conteste debitele în cuantum de 5.623 lei TVA și 4.525 lei impozit pe profit, cu accesoriile aferente, sume despre care a susținut că nu pot fi reținute ca datorate în măsura în care, pe de o parte, societatea reglase anterior controlului înregistrările contabile inițiale, iar pe de altă parte nu s-a ținut cont la momentul impunerii nici de taxa pe valoarea adăugata de plata declarata in plus la organul fiscal teritorial de ., in suma de 1.248 lei, și nici de impozitul pe profit declarat in plus la organul fiscal teritorial in suma de 840 lei.
La momentul formulării plângerii prealabile reclamantul a arătat că înțelege să conteste și debitul în cuantum de 3.392 lei reprezentând impozit pe profit determinat ca urmare a emiterii Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale stabilite în urma corecțiilor evidenței fiscale nr._/16.03.2009, act despre care a susținut că nu i-a fost transmis procedural.
Prin decizia nr.13/12.03.2013 DGFP M. a respins în totalitate contestația reclamantului, în ceea ce privește sumele de 3.685 lei TVA și 4.375 lei impozit pe profit (cu accesorii) ca fiind netemeinică, în ceea ce privește suma de 2.088 lei ca fiind lipsită de obiect, iar în ceea ce privește suma de 3.392 lei ca nedepusă în termen.
Reclamantul a precizat faptul că, în măsura în care organul fiscal a făcut dovada comunicării procedurale a deciziei de impunere nr._/16.03.2009, nu mai insistă în cererea prin care în procedura prealabilă solicitase anularea obligării la plata sumei de 3.392 lei.
Cu privire la celelalte sume care au făcut obiectul contestației administrative, având în vedere faptul că decizia DGFP M. nr.13/12.03.2013 a fost emisă fără a fi luate în considerare înscrisurile prezentate de societate și fără a motiva în vreun fel soluția raportat la argumentele noastre, reclamantul înțelege să își mențină susținerile din procedura administrativă .
A arătat că, în primul rând, cu privire la starea de fapt care a condus la stabilirea de obligații suplimentare, in Raportul de Inspecție Fiscala nr. F-MH 606/18.12.2012 organele de inspecție fiscala au consemnat ca "in perioada iulie 2008-decembrie 2009 societatea a dedus o taxa pe valoarea adăugata in suma totala de 5.523 lei, facturi de la diverși furnizori reprezentând daune, imputații sau marfa deteriorată in timpul transportului, tva dedusa eronat" invocând ca in contractul încheiat de . cu transportatorii, se prevede ca pentru daunele imputațiile si marfa deteriorata răspunde transportatorul.
De asemenea, a invocat faptul că, tot in raportul de inspecție fiscala sus menționat organele de inspecție fiscala consemnează ca "in perioada ianuarie decembrie 2009 societatea a înregistrat in evidenta contabila, respectiv in contul 658 „Alte cheltuieli de exploatare" o . facturi de la diverși furnizori reprezentând daune, imputații sau marfa deteriorate in timpul transportului. Echipa de inspecție fiscala a apreciat ca fiind cheltuiala nedeductibila fiscal suma de 26.379 lei reprezentând daune nerecuperate din timpul transportului" invocând aceleași clauze contractuale menționate mai sus.
Toate aceste constatări nu au fost contestate de reclamant, ceea ce a învederat (și dovedit) în procedură prealabilă considerând că este faptul că . a reglat parțial aceasta situație prin înregistrarea in conturile de venituri (cont 7588) a sumei de 23.031 lei reprezentând contravaloare daune, imputații sau marfa deteriorata in timpul transportului, parte din cele menționate mai sus, precum si faptul că a înregistrat pe contul de TVA colectata suma de 4.375 lei, aferenta contravalorii acestor daune,imputații sau marfa deteriorata in timpul transportului, anexând în acest sens Nota contabila nr.9 pe luna 11/2011 precum și jurnale de vânzări, jurnale de cumpărări, balanțe de verificare si deconturi de tva pentru perioada supusa inspecției fiscale.
A subliniat faptul ca nici la stabilirea tva suplimentara si a impozitului pe profit suplimentar, și nici în soluționarea contestației prealabile organele de inspecție fiscala nu au ținut cont de nota contabila menționata mai sus, deși aceasta fusese întocmită și operată anterior controlului (deci permisă de lege), și nici de existenta de neconcordante între evidenta contabilă si cea fiscală.
A invocat prevederile art. 94 din OG nr.92/2003 potrivit cărora „Obiectul și funcțiune inspecției fiscale (1) inspecția fiscală are ca obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată și a accesoriilor aferente acestora.
A considerat că organele de inspecție fiscala aveau obligația sa efectueze punctajul intre debitele înscrise în evidenta contabila a societății si debitele existente in evidenta fiscala aflata la organul fiscal teritorial unde societatea este arondata(daca societatea si-a îndeplinit obligațiile declarative cu privire la impozitele si taxele datorate la bugetul de stat consolidat in conformitate cu prevederile art. 2eb2 din OG92.2003 rep.
Reclamantul a menționat ca in tva declarata la organul fiscal teritorial, pentru luna noiembrie 2011, de . este inclusa si tva colectata in suma de 4375 lei, înscrisa in nota contabila 9/09.11.2011 (deci tva dedusa de societate pentru care nu avea drept de deducere, asa cum am arătat mai sus, in suma 4.375 lei a fost înregistrata ca tva colectata in evidenta contabila a societății si declarata la organul fiscal teritorial).
A mai menționt ca in impozitul pe profit declarat la organul fiscal teritorial, pentru trim.IV 2011, de . este inclus si impozitul pe profit in suma de 3.685 lei, aferent veniturilor in suma de 23.031 lei, înscrise in nota contabila 9/09.11.2011.
A considerat că, la momentul controlului societatea acceptase eroarea de înregistrare inițială, reglase evidența contabilă înregistrând TVA colectat și impozit pe profit aferent cheltuielilor nedeductibile (obligațiile fiind declarate și achitate).
A invocat faptul că a menține actele administrative pentru sumele de 3.685 lei impozit pe profit și 4.375 lei TVA reprezintă o dublă impozitare, nefiind permis a stabili obligații suplimentare plecând de la o situație care a fost recunoscută și înregistrată și care a condus la depunerea de declarații de către societate (cu sume de plată).
In fapt, acesta este și argumentul pentru care reclamantul susținem că este netemeinică soluția de a respinge ca lipsită de obiect contestația cu privire la suma de 2.088 lei în procedura prealabilă, noi justificând interesul de a cere diminuarea obligației suplimentare în măsura în care evidența contabilă (susținută de documente) contrazice evidența fiscală deoarece suma de 2.088 lei care are ca titlu de creanță decizia de impunere a fost deja declarată (și achitată de societate)
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.8 si urm. din Legea nr.554/2004.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: contestația înregistrată sub nr. 886/12.03.2013, Decizia nr. 13/12.03.2013, adresa nr. 886/21.01.2013 de înaintare a contestației, situații TVA de plată suplimentară și calcul accesorii, notă contabilă nr. 09/2011, adresa nr. 3070/04.03.2013, adresa nr. 1784/06.02.2013, răspuns nr. 886/29.01.2013, răspuns nr. 5236/18.12.2012, raport de inspecție fiscală din 18.12.2012, Decizie nr. 939/18.12.2012, Decizie de impunere nr. 938/18.12.2012 și situații cheltuieli.
La data de 18.10.2013 pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată.
În motivarea a arătat că obligațiile suplimentare de plata pe care le contesta reclamantul prin cererea de chemare in judecata au fost stabilite prin Decizia de impunere nr. F-MH 938/18.12.2012, emisa în baza Raportului de inspecție fiscala nr. F-MH 606/18.12.2012, si nu prin decizia de impunere menționata de reclamant.
A arătat că urmare a avizului de inspecție fiscala nr. F-MH 203/26.09.2012, in perioada 29.10._12, s-a desfășurat o inspecție fiscala generala la ., având ca obiectiv verificarea, pentru perioada 06.03._12, a legalității si conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii si exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabil, respectarea prevederilor legislației fiscale si contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferențelor obligațiilor de plata si a accesoriilor aferente acestora.
Cu aceasta ocazie, organele de control ale D.G.F.P. M. au întocmit Raportul de inspecție fiscala nr. F-MH 606/18.12.2012 si Decizia de impunere nr. F-MH 938/18.12.2012, prin care au fost stabilite in sarcina reclamantei obligații suplimentare in suma totala de 30.701 lei reprezentând impozit pe profit, taxa pe valoarea adăugata si accesorii aferente acestor obligații.
împotriva Deciziei de impunere nr. F-MH 938/18.12.2012 si a Raportului de inspecție fiscala nr. F-MH 606/18.12.2012, . a formulat plângerea prealabila înregistrata sub nr. 886/21.01.2013, solicitând desființarea parțiala a acestor acte administrativ-fiscale, in sensul anularii debitului suplimentar in suma de 4.525 lei impozit pe profit si 5.623 lei taxa pe valoarea adăugata, precum si accesoriile aferente acestor sume. Prin aceeași contestație prealabila, s-a solicitat si anularea impozitului pe profit in suma de 3.392 lei stabilit prin Decizia de impunere nr._/16.03.2009.
Prin Decizia nr. 13/12.03.2013, emisa de D.G.F.P. M., a fost respinsa contestația ca neîntemeiata pentru suma totala de 13.909 lei, ca lipsita de obiect pentru suma totala de 2.088 lei si ca tardiv formulata pentru suma de 3.392 lei stabilita prin decizia de impunere nr._/16.03.2009.
Referitor la impozitul pe profit stabilit suplimentar, in suma totala de 4.525 lei, a invocat faptul că in mod legal si corect organele de inspecție fiscala au constatat ca, in perioada 06.03._09, reclamantul a înregistrat in evidenta contabila, respectiv in debitul contului 658 "Alte cheltuieli de exploatare", cheltuieli in suma totala de 29.100 lei (2.721 lei in anul 2008 + 26.379 lei in anul 2009), in baza unor facturi provenind de la diverși furnizori, reprezentând daune, imputații sau marfa deteriorata in timpul transportului, cheltuieli pe care organul de control le-a considerat nedeductibile fiscal, deoarece, conform contractului încheiat intre . si transportatori, aceștia din urma sunt cei care răspund de calitatea mărfii pe durata transportului. Astfel, la pct. A. din contract se prevede ca "transportatorul răspunde de cantitatea, calitatea si asigurarea mărfii din momentul încărcării si primirii documentelor care însoțesc marfa pana in momentul descărcării si confirmării primirii ei de către beneficiar".
Or, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, "pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate in scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative in vigoare".
Prin urmare, in mod legal inspecția fiscala a procedat la recalcularea profitului impozabil si a impozitului pe profit, stabilindu-se o obligație suplimentara de plata in suma de 4.656 lei. De altfel, însăși reclamantul recunoaște ca nu avea drept de deducere pentru aceste cheltuieli.
Pe de alta parte, susținerea reclamantului potrivit căreia "a reglat parțial aceasta situație prin înregistrarea in conturile de venituri (cont 7588) a sumei de 23.031 lei reprezentând contravaloare daune, imputații sau marfa deteriorata in timpul transportului", invocând in acest sens Nota contabila nr. 9 pe luna 11/2011, este nefondata, având in vedere ca in cuprinsul acestei note contabile nu sunt date explicații la conținutul articolului contabil, referitoare la perioada realizării acestor venituri, ceea ce conduce implicit la concluzia ca aceste venituri sunt aferente anului 2011 si, deci nu au legătura cu sumele înregistrate in debitul contului 658 "Alte cheltuieli de exploatare", aferente anilor 2008 si 2009, la care se refera raportul de inspecție fiscala.
Potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicata, "orice operațiune economico-financiara efectuata se consemnează in momentul efectuării ei . sta la baza înregistrărilor in contabilitate", astfel ca, in condițiile in care reclamanta nu a anexat notei contabile nici un alt document care sa reflecte suma înscrisa in aceasta nota si din care sa rezulte ca face referire la situația de fapt contestata, in mod corect organul de control a stabilit o obligație suplimentara de plata cu titlu de impozit pe profit in sarcina reclamantei.
A considerat că neîntemeiata este si susținerea reclamantului ca ar fi declarat in plus la organul fiscal teritorial suma de 840 lei reprezentând impozit pe profit aferent trim. IV 2008, având in vedere faptul ca, in urma verificării concordantei sumelor din evidenta contabila cu cele înscrise in declarațiile depuse la organul fiscal teritorial, nu s-au constatat diferențe in ceea ce privește obligația privind impozitul pe profit.
A arătat că prin Decizia nr. 13/12.03.2013, a fost respinsa ca fiind fără obiect contestația cu privire la suma de 840 lei, constatându-se ca, pentru luna octombrie 2008, reclamantul a depus ca anexa la contestația prealabila o balanța de verificare diferita, in ceea ce privește veniturile si cheltuielile înregistrate, fata de cea pe care a prezentat-o organului de inspecție fiscala. De asemenea, in Declarația cod 101 privind impozitul pe profit, aferenta anului 2008, reclamantul reflecta aceeași situație privind impozitul pe profit cu cea declarata de către aceasta trimestrial in cursul anului 2008 si despre care organul de inspecție fiscala a constatat ca este in concordanta cu evidenta contabila a reclamantului.
A arătat că, drept urmare, pentru suma de 4.525 lei reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, s-a procedat la calcularea de accesorii in suma de 2.211 lei majorări de întârziere si 679 lei penalități de întârziere in conformitate cu prevederile art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1) si (7) si art. 1201 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, astfel ca si aceste sume sunt datorate de către reclamanta.
In ce privește taxa pe valoarea adăugata stabilita suplimentar, pârâta a arătat că in suma totala de 5.623 lei, in mod legal si corect organele de inspecție fiscala au constatat ca in perioada iulie 2008 - decembrie 2009 reclamantul a dedus TVA in suma totala de 5.523 lei (din care se contesta suma de 4.375 lei), TVA înscrisa in facturi provenind de la diverși furnizori, reprezentând daune, imputații sau marfa deteriorata in timpul transportului si dedusa in mod eronat, deoarece, conform contractului încheiat intre . si transportatori, "transportatorul răspunde de cantitatea, calitatea si asigurarea mărfii din momentul incarnării si primirii documentelor care însoțesc marfa pana in momentul descărcării si confirmării primirii ei de către beneficiar”.
Astfel, prin înregistrarea sumei de 5.523 lei ca TVA deductibila au fost încălcate dispozițiile art. 145 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, potrivit cărora "orice persoana impozabila are dreptul sa deducă taxa aferenta achizițiilor, daca acestea sunt destinate utilizării in folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile".
Potrivit acestor prevederi legale, dreptul de deducere a TVA este condiționat de utilizarea serviciilor achiziționate in folosul operațiunilor taxabile ale persoanei impozabile, astfel ca, in speța, organele de inspecție fiscala au stabilit in mod corect faptul ca reclamanta a dedus eronat TVA in suma de 4.375 lei.
Referitor la suma de 1.248 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugata aferenta perioadei supusa inspecției fiscale, pe care reclamantul susține ca a declarat-o in plus la organul fiscal teritorial, in urma verificării concordantei sumelor din evidenta contabila cu cele înscrise in declarațiile depuse la organul fiscal teritorial, pârâta arătat că nu s-au constatat diferențe in ceea ce privește obligația privind taxa pe valoarea adăugata.
Astfel, din situația privind TVA de plata suplimentara si calcul accesorii anexata de reclamant contestației prealabile, rezulta ca aceasta a întocmit situația luând in considerare din balanțele de verificare întocmite rulajele lunare ale conturilor 4426 "TVA deductibil" si 4427 "TVA colectata" si a stabilit diferența intre ele fără sa retina rulajele diferite corespunzătoare conturilor 4424 "TVA de recuperat" si 4423 "TVA de plata" (balanțe de verificare aferente trim. IV 2008).
In ce privește solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata, a solicitat, de asemenea, respingerea ca neîntemeiat si a acestui petit, având in vedere faptul ca nu se află in culpa procesuala, instanța urmând sa constate ca actele administrativ-fiscale care fac obiectul contestației au fost emise in mod legal si sunt temeinic motivate, astfel ca nu se impune anularea acestora si, prin urmare, nu se justifica nici solicitarea contestatoarei de obligare a noastră la plata cheltuielilor de judecata.
În dovedirea acțiunii pârâta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: raport de inspecție fiscala nr. F-MH 606/18.12.2012 si anexe, decizia de impunere nr. F-MH 938/18.12.2012, plângerea prealabila nr. 886/21.01.2013 formulata de . și decizia nr. 13/12.03.2013 emisa de D.G.F.P. M. in soluționarea plângerii prealabile.
Analizând acțiunea formulată de reclamant, instanța constată următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat de reclamantă la fila 1 a dosarului, îl reprezintă anularea în parte a unei decizii de impunere, având numărul F-MH-117/23.02.2012, numai în ceea ce privește sumele imputate ce reprezintă TVA și impozit pe profit, și aceasta numai în limitele sumelor de 5623 lei pentru TVA și 4525 lei pentru impozit pe profit. De asemenea, reclamanta a solicitat și anularea deciziei prin care i s-a respins contestația formulată împotriva deciziei de mai sus.
În temeiul articolului 21 alineatul 1 din Codul fiscal, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.
Reclamanta a înregistrat în evidențele sale contabile ca debit al contului 658, cheltuieli în sumă totală de 29.100 lei care reprezintă daune, imputații sau marfă deteriorată, astfel cum se poate observa din tabelul privind evidența cheltuielilor nedeductibile aflat la fila 39 din dosar.
Această stare de fapt nu este contestată nici de către reclamantă, aceasta învederând în motivarea cererii de chemare în judecată că a reglat parțial situația constatată de organele de control fiscal, anexând în acest sens nota cu numărul 9 din luna noiembrie 2011 – filele 3 și 19 din dosar.
Ca atare, din punct de vedere probator, reclamanta nu contestă reținerile organelor de control privind sumele precizate de acestea, ori modul lor de calcul, ci susține doar că aceste organe de control au aplicat eronat dispozițiile legale la o situație de fapt corect reținută, caz în care instanța a apreciat că nu se impune efectuarea unei probe cu expertiza specialitatea contabilitate fiscală, cu atât mai mult cu cât reclamanta a arătat că înțelege a dovedi susținerile sale cu înscrisurile depuse.
În ceea ce privește motivele invocate de reclamantă în cuprinsul acțiunii, instanța reține că potrivit dispozițiilor articolului A. din contractul de transport încheiat de către reclamantă cu transportatorul M. – fila 88 din dosar, acest transportator răspunde de calitatea, cantitatea ți asigurarea mărfii din momentul încărcării și primirii documentelor ce însoțesc această marfă până la confirmarea primirii de către beneficiar.
Ca urmare, orice cheltuieli pe care le-ar presupune operațiunea de transport și care ar afecta calitatea, cantitatea sau asigurarea mărfii nu sunt în sarcina reclamantei, și prin urmare nu pot fi menționate drept cheltuieli în evidențele contabile ale acesteia.
Cu toate acestea, reclamanta a înregistrat drept cheltuieli pe acelea determinate de transportul mărfii în temeiul contractului de mai sus, iar în urma înregistrării acestor cheltuieli baza sa impozabilă a scăzut, determinând în mod direct reducerea impozitelor de achitat către bugetul de stat.
Față de situația de fapt reținută mai sus, reclamanta nu poate invoca nici faptul că în anul 2011 a reglat aceste mențiuni eronate prin depunerea unei note de corecție, la care face trimitere în motivarea acțiunii, notă aflată la fila 19 din dosar.
Această notă de corecție nu poate produce efecte însă decât în situația în care se prevede expres în conținutul ei perioada la care se referă și operațiile contabile cuprinse. Fiind un înscris care acționează într-o situație de excepție, adică pentru a regla anumite înregistrări eronate, el trebuie să cuprindă toate mențiunile necesare. Ori, în cuprinsul acestuia nu este dată vreo explicație asupra sumelor din acesta, neprecizându-se ce ar reprezenta acestea și pentru care perioadă este efectuată rectificarea.
În concluzie, în ceea ce privește impozitul pe profit stabilit suplimentar în cuprinsul deciziei de impunere, instanța reține că acțiunea este una neîntemeiată. În plus, înainte de formularea contestației cât și a prezentei acțiuni, reclamanta a depus declarația privind impozitul pe profit în care sunt relevate aceleași date de la momentul controlului, respectiv nu a depus date care să fie corespunzătoare notei de corecție pe care o invocă în fața instanței. Dacă situația invocată în fața instanței, privind efectuarea corecțiilor necesare, este una reală, atunci aceste aspecte ar fi trebuit relevate și organelor fiscale, și aceasta încă de la momentul calculului și plății impozitului pe profir, ori acest lucru nu a fost realizat de către reclamantă.
De asemenea, în ceea ce privește calculul taxei pe valoare adăugată, reclamanta a întocmit facturi fiscale asupra unor sume de bani ce ar reprezenta daune, imputații sau marfă deteriorată, în temeiul aceluiași contract de transport.
Ori, în temeiul acestuia, așa cum s-a arătat, reclamanta nu avea nici o obligație, întrucât toate daunele se suportă de către transportator. Așadar, toate operațiunile pe care reclamanta le-a înregistrat în contabilitate în temeiul contractului de transport, operațiuni în baza căruia și-a redus atât baza impozabilă, dar a și solicitat restituirea de TVA, sunt unele fără suport juridic. Ori dreptul la deducerea TVA este unul prevăzut de dispozițiile articolului 145 din Legea cu numărul 571/2003 numai pentru achizițiile efectuate în folosul unor operațiuni taxabile, ceea ce nu este cazul în situația unor facturi pentru operațiuni în care reclamanta nu era în vreun fel obligată.
Întrucât reclamanta a procedat în mod nelegal efectuând înregistrări contabile temei juridic, în urma acestora obligațiile sale de plată a impozitelor către bugetul de stat s-au diminuat și s-a născut și un drept la deducerea de TVA, iar nota de corecție pe care o invocă în sensul că a rectificat mențiunile eronate nu precizează clar acest fapt, instanța urmează a respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea petentei ., cu sediul procesual ales în municipiul C., .. 47, județul D., la SPARL "Săuleanu și Asociații", CUI_, împotriva intimatelor Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. cu sediul în localitatea Drobeta Turnu Severin, . nr. 1, județul M., Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în municipiul C., .. 2, județul D..
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică azi, 05.02.2014, la sediul Tribunalului M..
Președinte, Grefier,
D. Z. O. E. C.
Red. D. Z.
Tehn. O.E.C.
5 ex./ 7 pagini
03.03.02.2014
Cod operare date 2626
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 448/2014.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 841/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
