Anulare act administrativ. Sentința nr. 325/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 325/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 8502/101/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 325/2014

Ședința publică de la 05 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. B.

Grefier A. N. I.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta E.S. E. G. și pe pârâții S. P. COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE VEHICULE M. și ., având ca obiect anulare act administrativ - anulare înmatriculare autovehicul.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că reclamanta și pârâta . au depus concluzii scrise. Totodată învederează că dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 29.01.2014 și au fost consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea în cauză.

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei de față,

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 26.08.2013 și înregistrată sub nr._ reclamanta E.S. E. G. în contradictoriu cu pârâții S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule M. și . a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea înmatriculării autovehiculului cu număr de înmatriculare_ din evidențele Serviciului P. Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare Vehicule M..

În motivare a arătat că la data de 03.03.2010 între ES E. G. în calitate de proprietar/locator și utilizatoarea T. Corn SRL s-a încheiat Contractul de Leasing nr. LV 1651 având ca obiect capului tractor DAF FTX95430 identificat prin . XLRTE47XSOE688976.

Ca urmare a preluării autovehiculului de către pârâta T. Corn SRL aceasta a procedat la înmatricularea autovehiculului în România, solicitând Serviciului P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule înmatricularea acestuia.

Ca urmarea a înmatriculării acestuia, i-a fost atribuit numărul de înmatriculare_ si a fost eliberată de către S. mai sus rubricat cartea de identitate a autovehiculului, carte de identitate în care este menționat la rubrica deținător doar utilizatorul Societatea T. Corn SRL și nu se face nicio mențiune cu privire la proprietarul mașinii societatea de leasing E.S. E. G..

La data prezentei, contractul de leasing LV 1651 a fost reziliat de către subscrisa din culpa exclusivă a pârâtei T. . restanțelor înregistrate la plata ratelor de leasing subscrisa procedând la rezilierea contractului de leasing așa cum rezultă din scrisoarea de reziliere emisă de la data de 11.01.2012.

A precizat că prin încheierea din data de 20.02.2013 Judecătoria Drobeta Tumu S. a încuviințat executarea silită a contractului de leasing T AM 651, utilizatoarea fiind obligată la predarea autovehiculului. Până la data prezentei nu s-a conformat dispozițiilor instanței, din contră refuză predarea autovehiculului și îl ascunde de executorul judecătoresc, prevalându-se de mențiunile înscrise în cartea de identitate al vehiculului. Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 2 și 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, "Înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulație până la scoaterea definitivă din circulație a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiții, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, și presupune următoarele operațiuni:

a) înscrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar;

b) transcrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a tuturor

transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul.

(3) Operațiunile prevăzute la alin. (2) se realizează pe baza datelor de identificare ale vehiculului și ale proprietarului și condiționează eliberarea de către autoritățile competente, potrivit legii, a unui certificat de înmatriculare, precum și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare atribuit și transcrierile necesare în certificatul de înmatriculare și în cartea de identitate a vehiculului".

Conform art. 3 alin. 1 din Ordinul nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor „înmatricularea, înregistrarea, respectiv autorizarea provizorie sau pentru probe se efectuează numai pe numele proprietarului de vehicul (...)". Art.16 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002 prevede că "înmatricularea, înregistrarea sau atribuirea numărului provizoriu ori pentru probe a unui vehicul se anulează de către autoritatea care a efectuat-o, daca se constată că au fost încălcate normele legale referitoare la aceste operațiuni".

Așadar, pentru a se dispune anularea înmatriculării autovehiculului este necesar să se constate că au fost încălcate normele legale referitoare la această operațiune. În cuprinsul cărții de identitate, nu există nicio mențiune cu privire la proprietarul mașinii, societatea de leasing ES E. G., ci doar cu privire la utilizator, societatea T. Corn SRL. Pe cale de consecință se constată că, cartea de identitate eliberată de SRCRRPCIV MH a fost întocmită cu încălcarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea art. 3 alin. 1 al Ordinului nr. 150/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculului,

A mai menționat că a transmis la data de 22.07.2013, o adresă în atenția S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule M. prin care i-au fost sesizate toate aceste aspecte cu privire la încălcarea dispozițiilor legale și i-a fost solicitată anularea cărții de identitate a autovehiculului.

Ca urmare a discuțiilor purtate cu reprezentanții paratului S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare Vehicule M. subscrisei i-a fost comunicat faptul că la înmatricularea autovehiculului nu au fost prezentate documente din care sa reiasă că aceasta aparține societății de leasing ES Eurolcasmg G..

În drept a invocat dispozițiile legii 554/2004, art. 194 și următoarele Cod Procedura Civila, OUG 195/2002, Ordinul nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii si eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor.

Acțiunea a fost legal timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru conform art16 lit.a din OUG nr.80/2013.

În dovedire a atașat, în copie, următoarele înscrisuri: factura nr._ din data de 03.03.2010 care face dovada transferului dreptului de proprietate de la Tschann Nutzfahrzeuge G. reclamantei, factura nr._ din data de 03.03.2010, factura care face dovada plății avansului de către utilizatoarea T. Corn SRL conform contractului de leasing, contractul de leasing LV-1651+anexe, scrisoarea de reziliere a contractului din data de 11.01.2012, restanțe la data de 17.06.2013, carte de identitate autovehicul, adresa către S. de înmatriculări Auto M., dovada primire adresă, cerere executare silită formulată către B. G. G. C. din data de 06.02.2013, încheierea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin din data de 20.02.2013 - dosar nr._, prin care a fost încuviințată executarea silită împotriva debitoarei T. .> S. P. Comunitar Regim Permise Conducere și înmatriculări a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului - județul M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant E.S E. G. ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele:

E.S E. G. a formulat acțiune prin care solicită anularea înmatriculării autovehiculului - cap tractor DAF FTX95430 identificat prin . XLRTE47XSOE688976 înmatriculat cu nr._ efectuată de pârâtul S. P. Comunitar Regim Permise Conducere și înmatriculări a Vehiculelor la solicitarea pârâtei . pe considerentul că s-a făcut înmatricularea acestui autovehicul fără să se țină seama de contractul de leasing existent.

Cu adresa nr.8526/9.10.2013 s-a solicitat S.P.C.R.P.C.Î.V. să i se comunice punctul de vedere cu privire la cele solicitate în acțiune. Cu adresa nr._/2013 s-a răspuns de către serviciul sus menționat prin care i s-a adus la cunoștință starea de fapt a lucrurilor.

Astfel, la data de 20.05.2010 s-a depus documentația pentru înmatricularea autoutilitarei marca DAF, cu nr de identificare XLRTE47XSOE688976. La dosar au fost depuse toate documentele prevăzute de art. 7, alin 1 din Ordinul MAI nr. 1501 /2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor.

Se face precizarea că autoutilitara în cauză se afla la prima înmatriculare în România, drept pentru care a fost supusă omologării de către RAR- Reprezentanța A., care a eliberat cartea de identitate a vehiculului .-_ la data de 25.06.2009.

La momentul la care reprezentantul legal al . a prezentat documentația la serviciul pârât, în cartea de identitate a vehiculului nu se afla înscris alt deținător.

De asemenea, la documentația depusă nu au fost prezentate documente din care să reiese că vehiculul respectiv a făcut obiectul unui contract de leasing, prezentându-se factura nr._/3.03.2010 prin care ES Euro Leasing G. efectua transferul de proprietate asupra vehiculului către . cu sediul in comuna S., ..

Se face precizarea că au fost reținute, în original, documente de înmatriculare eliberate de către autoritățile austriece, precum și plăcile cu numere de înmatriculare, iar mențiunile în cartea de identitate a vehiculului s-au realizat la data la care s-a efectuat operațiunea de înmatriculare ți s-a atribuit nr. de înmatriculare_ . Cartea de identitate a vehiculului în cauza a fost predată la data de 20.05.2010 de către reprezentantul legal al ..

Se mai face precizarea că înmatricularea autoutilitarei marca DAF cu nr. de identificare XLRTE47XSOE688976 s-a efectuat cu respectarea prevederilor legale in vigoare.

În drept a invocat dispozițiile art.205-208 cod procedură civilă.

Pârâta S.C. T. .. a formulat întâmpinare față de acțiunea reclamantei . care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată și chiar inadmisibilă.

Referitor la cadrul procesual a precizat că societatea se află în procedură de insolvență, în dos. nr._ al Tribunalului M..

În cadrul procedurii de insolvență a fost numit administrator judiciar Cabinetul Individual de Practician în Insolvență Naidan N., în dosarul nr._ al Tribunalului M..

Pe de altă parte, în dosarul de executare silită nr. 97/E/2013 al B. G. G. C. s-a constatat și s-a dispus de către instanța de executare suspendarea de drept a executării silite, în temeiul art. 36 din legea nr. 85/2006, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 3235 pron. de Judecătoria Dr. Tr. S. în dos. nr._ .

Din redactarea acțiunii nu rezultă cu certitudine obiectul cererii de chemare în judecată, fiind inadmisibilă existența a două cereri alternative, a anulării înscrierii, respectiv a anulării înmatriculăriiautovehiculului mai sus indicat.

Acest lucru rezultă și din adresa înaintată de către reclamantă S. P. Comunitar regim permise de conducere și înmatriculare vehicule M., la care se face referire în cererea de chemare în judecată, unde reclamanta solicită ”înscrierea în cartea de identitate a autovehiculul a mențiunii cu privire la dreptul de proprietate al reclamantei", spre deosebire de cererea de chemare în judecată unde se solicită anularea înmatriculării autovehiculului.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată, deoarece înmatricularea a fost făcută de societatea la rubrica „deținător”, iar din cuprinsul acesteia rezultă faptul că autovehiculul a fost omologat de către RAR din A.. Operațiunile de omologare la RAR și apoi de înmatriculare au fost făcute de către societatea de leasing și revine acesteia sarcina de a depune înscrisurile în baza căreia s-au realizat operațiunile respective.

La data de 04.11.2013 reclamanta E.S. E. G. a depus răspuns întâmpinare prin care a precizat că a formulat o acțiune prin care solicită anularea înmatriculării autovehiculului întrucât înmatricularea s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor legale, respectiv art. 3 al Ordinului nr. 1501/13.11.2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a autovehiculului conform căreia înmatricularea se efectuează pe numele proprietarului de vehicul. A menționat că factura în baza căreia pârâta a procedat la înmatricularea autovehiculului reprezintă factura de avans, pentru suma de 5200 Euro – sumă care a fost plătită la încheierea contractului de leasing. Totodată a susținut că afirmațiile pârâtei în sensul că s-ar fi respectat întocmai dispozițiile legale în vigoare, cu privire la înmatricularea autovehiculului nu corespund adevărului întrucât nu s-a depus documentul care atesta dreptul de proprietate al solicitantului autovehiculului în original și copie, ci doar o factură care face dovada că solicitantul a plătit reclamantei un avans în cuantum de 5200 Euro.

În conformitate cu art. 3 alin. 1 al Ordinului MAI 1501/13.11.2006 în cazul în care proprietarul este o societate de leasing, în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se menționează și datele de identificare ale utilizatorului, așadar datele proprietarului societatea reclamantă trebuia menționate cu prioritate și doar cu caracter secundar datele utilizatorului.

Prin încheierea din 27.11.2013 instanța a dispus citarea pârâtei . judiciar Cabinet Individual de Insolvență Naidan N..

Instanța a solicitat relații de la pârâtul S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule M., iar cu adresa nr._/05.12.2013 au fost depuse la dosar relațiile solicitate de instanță.

La data de 04.02.2013 reclamanta a depus concluzii scrise prin care a solicitat admiterea acțiunii la care a anexat înscrisuri. Totodată și pârâta . a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată și inadmisibilă.

Prin încheierea de ședință din data de 29.01.2014, instanța a respins cererea de suspendare a cauzei formulată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 întrucât acțiunea nu privește realizarea unei creanțe împotriva patrimoniului debitoarei ..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea înmatriculării autovehiculului cu număr de înmatriculare_ din evidențele Serviciului P. Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare Vehicule M..

Astfel, susținerile pârâtei . în sensul că din redactarea acțiunii nu rezultă cu certitudine obiectul cererii de chemare în judecată, fiind inadmisibilă existența a două cereri alternative, a anulării înscrierii, respectiv a anulării înmatriculăriiautovehiculului sunt neîntemiate, cu atât mai mult cu cât, prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a precizat că a formulat o acțiune prin care solicită anularea înmatriculării autovehiculului întrucât înmatricularea s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor legale.

Instanța constată că la data de 03.03.2010 între ES E. G. în calitate de locator și . în calitate de utilizator s-a încheiat contractul de Leasing nr. LV 1651 având ca obiect capului tractor DAF FTX95430 identificat prin . XLRTE47XSOE688976.

Potrivit clauzelor contractuale, durata contractului de leasing era de 29 luni, cu un avans în sumă de 5200 EUR, avans ce a fost achitat conform facturii nr._/03.03.2010(fila 27).

Art.3.4 din contract prevede că la sfârșitul perioadei de leasing utilizatorul, în cazul în care a respectat toate prevederile și condițiile din contract, are dreptul să achiziționeze vehiculul la valoarea reziduală, proprietatea vehiculului fiind transferată către utilizator la încasarea valorii reziduale.

Conform art.5.1 din contract, contractul constituie titlu executoriu și în baza acestuia locatorul poate trece la ridicarea și reluarea posesiei autovehiculului în conformitate cu Condițiile generale ale contractului care prevăd la art.3 modalitatea în care locatorul revine în posesia autovehiculului.

Din înscrisul însușit de părți(fila 12) denumit ”Rezervare de către locator a dreptului deplin de proprietate” rezultă că până la plata integrală a ratelor și a valorii reziduale ES E. G. își rezervă dreptul deplin de proprietate asupra obiectului contractului.

La data de 11.01.2012, reclamanta a comunicat pârâtei . scrisoarea de reziliere a contractului de leasing ca urmare a nerespectării condițiilor contractuale.

La data de 20.05.2010, pârâta . a solicitat înmatricularea autovehiculului marca DAF TE95XF/_, număr de identificare XLRTE47XSOE688976, prin transcrierea acestuia de pe numele fostului deținător pe numele său, în baza facturii atașate cererii.

La cererea formulată au fost atașate următoarele înscrisuri: certificat de înregistrare, copie carte de identitate administrator societar, factura în limba germană, delegație, poliță de asigurare de răspundere civilă auto, certificat de înmatriculare emis de autoritățile din Republica Austria în limba germană și tradus în limba română, certificat de autenticitate, chitanță contravaloare certificat de înmatriculare, chitanță privind achitarea taxei de înmatriculare, ordin de plată privind plata taxei pe poluare, decizia de calcul al taxei pe poluare, copie carte de identitate.

La data de 20.05.2010 s-a dispus de către pârâtul S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule M. înmatricularea autovehiculului sus-menționat, fiind eliberat certificatul de înmatriculare al acestuia.

Instanța reține că potrivit art.11 din OUG nr.195/2002, (1) Proprietarii de vehicule sau deținătorii mandatați ai acestora sunt obligați să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulație, conform prevederilor legale.

(2) Înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulație până la scoaterea definitivă din circulație a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiții, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, și presupune următoarele operațiuni:

a) înscrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar;

b) transcrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul.

(3) Operațiunile prevăzute la alin. (2) se realizează pe baza datelor de identificare ale vehiculului și ale proprietarului și condiționează eliberarea de către autoritățile competente, potrivit legii, a unui certificat de înmatriculare, precum și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare atribuit și transcrierile necesare în certificatul de înmatriculare și în cartea de identitate a vehiculului.

(4) În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Art.15 din OUG nr.195/2002 statuează că: (1) Odată cu realizarea operațiunilor de înmatriculare a vehiculului, autoritatea competentă eliberează proprietarului sau deținătorului mandatat un certificat de înmatriculare, conform categoriei din care face parte vehiculul respectiv, precum și plăcuțe cu numărul de înmatriculare.

(1^1) La cererea scrisă a proprietarului unui vehicul, în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se poate înscrie și o altă persoană decât proprietarul, specificându-se calitatea în care aceasta poate utiliza vehiculul, în virtutea unui drept legal. În cazul în care proprietarul vehiculului este o societate de leasing, este obligatorie menționarea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și a datelor de identificare ale deținătorului mandatat.- data intrarare in vigoare

În Ordinul ministrului administrației și internelor nr.1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor au fost reluate dispozițiile legale sus-menționate, art. 3 din acest act normativ prevăzând că înmatricularea, înregistrarea și autorizarea provizorie sau pentru probe se efectuează pe numele proprietarului de vehicul. La cererea scrisă a proprietarului unui vehicul, în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se poate înscrie și o altă persoană decât proprietarul, specificându-se calitatea în care aceasta poate utiliza vehiculul. În cazul în care proprietarul vehiculului este o societate de leasing, în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se menționează și datele de identificare a utilizatorului.

În cauză se constată că în certificatul de înmatriculare emis cu privire la autovehiculul marca DAF TE95XF/_, număr de identificare XLRTE47XSOE688976, înmatriculat cu numărul_, a fost menționat la rubrica privind proprietarul vehiculului (C2) . actele depuse la dosarul cauzei rezultă că proprietarul autovehiculului era la data înmatriculării E.S. E. G., societate de leasing, iar pârâta . calitatea de utilizator, aceasta urmând să dobândească dreptul de proprietate abia după plata valorii reziduale, ceea ce în cauză nu s-a întâmplata, reclamanta procedând la rezilierea contractului de leasing.

Se constată astfel că pârâta . nu era proprietar al vehiculului la data înmatriculării și nici nu a dobândit ulterior această calitate.

Se apreciază astfel că înmatricularea autovehicului pe numele societății . făcut cu încălcarea prevederilor art.11 și 15 din OUG nr.195/2002 și art.3 din Ordinul MAI nr.1501/2006, situație în care se impune anularea acesteia.

În ceea ce privește susținerea pârâtei . află în procedură de insolvență și că în această situație se tinde la anularea dreptului de utilizare al societății asupra vehiculului și la ridicarea acestuia de către reclamantă, iar bunul mobil nu mai poate fi cuprins în planul de reorganizare, astfel încât se tinde la efectuarea unei operațiuni nule în condițiile art.46 din Legea nr.85/2006, instanța reține următoarele:

Art.46 din Legea nr.85/2006 prevede că sunt nule toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii. Ori, acțiunea prin care se tinde a se obține anularea înmatriculării unui vehicul pe numele debitoarei nu se încadrează în actele efectuate de debitor, așa cum se susține de către pârâtă, iar mai mult, în baza contractului de leasing, cadre constituie titlu executoriu, reclamanta, proprietară a autovehiculului are dreptul să reintre în posesia acestuia în condițiile în care se constată că nu au fost respectate clauzele contractuale, deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei neavând nicio relevanță sub acesta aspect.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că acțiunea este întemeiată și în consecință o va admite și va dispune anularea înmatriculării autovehiculului marca DAF TE95XF/_, număr de identificare XLRTE47XSOE688976, înmatriculat cu numărul_ .

În ceea ce privește cererea de obligarea a pârâților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1050 EUR, instanța apreciază că aceasta este întemeiată în parte pentru următoarele considerente:

Reclamanta a depus la dosar în dovedirea acestei cereri un număr de 4 facturi. Astfel, în factura nr.1104 este menționat suma de 500 EUR ca reprezentând contravaloarea activităților întreprinse în dosarul nr._ al Judecătorie Drobeta Turnu Severin, demersurilor efectuate pentru recuperarea autovehiculului, plângere penală și adresă poliție, cheltuieli cu deplasarea la Drobeta Turnu Severin și reprezentare în prezenta cauză la termenul din data de 27.11.2013.

În factura nr.0777/05.09.2013 este menționată suma de 300 EUR ca reprezentând contravaloarea redactării acțiunii ce formează obiectul prezentei cauze, iar în factura nr.0997/05.11.2013 este menționată suma de 100 EUR ca reprezentând contravaloare redactare răspuns la întâmpinarea formulată de S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule M.. Factura nr.0700/09.08.2013 cuprinde suma de 150EUR ca reprezentând contravaloare redactare notificare cu privire la rectificarea mențiunilor referitoare la proprietar în cartea de identitate.

Potrivit art.451 alin.(2) C.pr.civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.

În speță, se constată pe de o parte faptul că nu toate sumele solicitate de reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată reprezintă activități efectuate în prezenta cauză. Pe de altă parte, ținând seama de criteriile la care se referă art. 451 alin.2 Cod pr. Civilă și de munca depusă de avocat în fața instanței constând în redactarea acțiunii, a răspunsului la întâmpinare și a concluziilor scrise și reprezentarea părții la termenele de judecată acordate se apreciază că suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată nu este proporțională cu complexitatea cauzei, situație față de care se impune reducerea acestuia.

Față de aceste criterii ale art. 451 alin.2 Cod pr. civilă instanța va proceda la reducerea onorariului avocatului reclamantului la 2000 lei. Cum cheltuielile efectuate de către reclamantă cu deplasarea la instanță nu au fost evidențiate separat, instanța apreciază că acestea sunt incluse în suma solicitată cu titlu de onorariu.

Și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, învestită cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Prin urmare, instanța va obliga pârâtele și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei potrivit dispozițiilor art.453 alin.1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta E.S. E. G., cu sediul procesual ales la SCPA Gilescu, V., Nathanzon & Partenerii, cu sediul în Timișoara, .. 10, City Business Centre, Clădirea A, Mezanin, CP_, județul T. în contradictoriu cu pârâții ., cu sediul în comuna Șimian, . și S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M..

Anulează înmatricularea autovehiculului marca DAF TE95XF/_, număr de identificare XLRTE47XSOE688976, înmatriculat cu numărul_ .

Obligă pârâții la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cererea de recurs se va depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.02.2014, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

M. B.

Grefier,

A. N. I.

Red. B.M./Tehno. A.I

5 ex./21.02.2014

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 325/2014. Tribunalul MEHEDINŢI