Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 799/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 799/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 66/274/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 799/2014
Ședința publică de la 19 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător M. L. B.
Grefier Tudorița I.
Pe rol judecarea apelului formulat de către apelantul-petent ARBANAȘ I. împotriva sentinței nr.264 din 29.05.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE S. IN CONSTRUCȚII-INSPECTORATUL JUDEȚEAN ÎN CONSTRUCȚII M. și intervenienții B. C. și M. D., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 09 decembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față;
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.01.2014 sub nr._, petentul A. I. în contradictoriu cu Inspectoratul de S. în Construcții M. a solicitat instanței anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 15.01.2014 și exonerarea de la plata amenzii contravenționale.
În fapt a arătat că la data de 15.01.2014, în urma controlului efectuat la imobilul situat în mun. Orșova, ., jud. M., proprietatea sa, se constată că prin procesul verbal de control_/19.09.2013 s-au dispus măsuri de intrare în legalitate până la data de 31.12.2013, și cum la data controlului efectuat la 14.01.2014 aceste recomandări nu au fost aduse la îndeplinire s-a aplicat o amendă în cuantum de 1000 lei în baza art.26 alin.1 lit.k din Legea 50/1991 republicată.
Mai arată că procesul verbal a fost semnat de contravenient și s-a dispus menținerea măsurilor dispuse anterior prin PVC nr._/19.09.2013 cu termen de realizare până la data de 20.03.2014.
Precizează că la punctul trei din procesul verbal de control nr._/19.09.2013, se prevede . domnului A. I. cu privire la lucrările descrise ce au fost executate fără respectarea documentației tehnice ce a stat la baza eliberării A.C. nr.4/16.01.2013 având ca termen final data de 31.12.2013 cu o răspundere privind pe A. I. și Primăria mun. Orșova.
Consideră însă că nerespectarea termenului din procesul verbal de control care a atras după sine încheierea procesului verbal de contravenție nu este imputabilă lui și face această afirmație deoarece autorizația de construcție și construcția ca atare se executa de ., iar el a îndeplinit toate obligațiile necesare pentru buna desfășurare a lucrărilor de construcție.
În drept, și-a motivat plângerea pe art.26 din Legea 50/1991 și art.31 și 32 din OG 2/2001.
În dovedirea plângerii a depus la dosar înscrisuri, procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 15.01.2014, proces verbal de control din 19.09.2013.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Prin serviciul registratură la 27.03.2014 a fost depuse cereri de intervenție accesorie de numitele B. C. (filele 18-26) și M. D. (filele 27-45).
Legal citat intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.
La termenul din 08.05.2014 instanța în baza art.65 Cod pr. Civilă a dispus introducerea în cauză în calitate de intervenienți accesoriu pe numitele M. D. și B. C..
Prin serviciul registratură la 26.05.2014 intervenienta M. D. a depus precizări (filele 62-75).
Sub aspectul probatoriului instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Prin sentința nr. 264 din 29.05.2014 Judecătoria Orșova a respins plângerea contravențională, ca neîntemeiată.
Instanța de fond a reținut că:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 15.01.203, întocmit de Inspectoratul de S. în Construcții I.J.C. M., petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei, în temeiul art. 26 alin. 1 lit.k din Legea 50/1991.
Potrivit dispozițiilor art.34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a procedat la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție contestat în prezenta cauză.
Astfel, sub aspectul legalității, instanța reține ca aplicabile prevederile art. 16 și art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, dispoziții legale care enumeră mențiunile pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal de contravenție, si stabilesc regimul nulității actului întocmit în cazul în care acestea lipsesc. Analizând procesul-verbal de contravenție contestat, instanța a reținut că acesta cuprinde mențiunile prevăzute la art. 17 sub sancțiunea anulării, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite și semnătura agentului constatator, astfel încât nu se poate constata o nulitate necondiționată de vătămare a acestui act. De asemenea, instanța reține că petentul nu a contestat procesul-verbal de contravenție sub acest aspect.
Sub aspectul temeiniciei întocmirii procesului verbal, instanța a constatat că cele reținute în procesul verbal corespund realității, petentul nefăcând dovada cu vreun mijloc de proba că nu se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.
Astfel, instanța a constatat că prin procesul verbal de control efectuat de Inspectoratul de S. în construcții, la imobilul situat în mun. Orșova, ., jud. M. proprietatea petentului au fost dispune măsuri în sarcina acestuia privind . privire la lucrările ce au fost efectuate fără respectarea documentației tehnice ce a stat la baza autorizației de construire nr.4 din 16.01.2013, precum și asigurarea de către petent împreună cu S.C. Abe Construct S.R.L. a efectuării unei expertize tehnice cu privire la lucrările executate și ajunse la stadiul fizic existent inclusiv în zona de vecinătate cu construcția numitei M. D., termenul de realizare al acestora fiind 31.12.2013.
Deși petentul a invocat faptul că expertul tehnic atestat de MLPAT nu a efectuat expertiza necesară la timp, astfel că lui nu îi incumbă nicio culpă, instanța apreciază că era interesul său să intre în legalitate și să promoveze diligențele necesare în acest scop, intimatul acordându-i un termen suficient de lung și rezonabil pentru a satisface exigențele art.23 lit.j) din Legea nr.10/1995, anume de duce la îndeplinire la termenele stabilite a măsurilor dispuse prin actele de control.
Cum din probele administrate în cauză a reieșit că petentul nu s-a conformat acestor dispoziții ale intimatului, situație constatată la data de 14.01.2014 cu ocazia efectuării unui nou control de către aceasta, instanța a apreciat că petentul a fost sancționat contravențional în mod legal și temeinic, urmând a respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată.
Pentru motivele evocate, în temeiul art.34 alin.(1) din OG nr.2/2001.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul Arbanaș I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului si anularea sentinței în baza art.480 NCPC.
În motivele de apel a susținut că, la data de 15 ianuarie 2014 a fost sancționat contravențional prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit de ISC - IJC M..
Instanța de fond analizând plângerea a constatat că petentul a fost sancționat contravențional cu o amenda în cuantum de 1000 lei in temeiul art.26 alin.1 lit. k) din Legea 50/1991. A constatat că sub aspectul legalității sunt aplicabile prevederile art.16 si 17 din OG 2/2001 și că sub aspectul temeiniciei cele reținute în procesul verbal corespund realității imputându-se petentului că nu a promovat diligentele necesare pentru . timp suficient pentru a satisface aceste exigențe și ca atare a respins ca neîntemeiata plângerea în contradictoriu cu ISC-IJC M. și intervenienții M. D. și B. C..
A arătat că hotărârea este nelegala pentru următoarele considerente:
1. In legătura cu cererea de intervenție accesorie.
La termenul de 27 martie 2014 au fost depuse cererile de intervenție accesorie, iar la 8 mai 2014 instanța în baza art. 65 C. a dispus introducerea în cauza în calitate de intervenient a titularilor cererilor de intervenție.
Instanța nu s-a pronunțat în nici un fel cu privire la solicitarea făcută de petent de respingere a cererilor de intervenție accesorie.
A considerat că în speța dedusă judecății este o plângere contravențională, iar raportul juridic se încheie între organul constatator și persoana sancționată care prin plângerea adresata judecătoriei dobândește calitatea de petent si plângerea contravenționala se supune unei legislații speciale în speță OG 2/2001, lege specială care derogă de le legea generală și ca atare nu-i sunt aplicabile dispozițiile acesteia.
Este adevărat ca procesul civil se desfășoară potrivit normelor de procedura civilă, dar tot atât de adevărat este faptul că intervenția accesorie nu se poate aplica în situația judecării unei plângeri contravenționale care sunt dirijate de legea specială și anume de regimul juridic al contravențiilor.
Norma în cauza are o sfera de aplicare limitat la anumite categorii de persoane și la o anumită categorie de fapte, așa încât această norma nu se poate bucura de dispozițiile generale ale Codului civil si ale codului de procedura civilă. Procesul se desfășoară în condițiile de procedură civila, dar intervențiile accesorii în plângerile contravenționale in opinia sa sunt inadmisibile si instanța trebuia sa respingă asemenea cereri.
Instanța în principiu introduce în cauza intervenienții, dar nu se pronunță daca le admite sau respinge cerere de intervenție ci doar respinge plângerea petentului.
2. La dosarul cauzei s-au depus acte justificative care infirma elementul contravențional al cauzei.
Faptul că acestea nu au fost depuse în termenul solicitat de agentul constatator nu este imputabil contravenientului. Expertiza MLPAT și studiul de însorire au fost efectuate si sunt depuse la dosar, dar faptul ca de la data când are loc primul proces verbal de contravenție_ din 19 sept. 2013 și până la data de 15 ianuarie 2014 nu sunt culpa petentului și a birocratismului care caracterizează sistemul nostru administrativ.
Chiar daca aceste acte au fost depuse în instanța și acoperă sancțiunea, chiar daca la data constatării contravenției ele nu ar fi existat, prin prezentarea lor în fata instanței neregularitățile sunt acoperite, așa încât chiar daca s-ar retine o culpă - ceea ce a considerat că nu există - instanța putea aplica sancțiunea unui avertisment.
3.Instanța nu a cercetat si nu a avut în vedere faptul care susține de altfel si lipsa culpei petentului aceea ca acesta a făcut demersurile, a obținut autorizațiile necesare si a încheiat un contract cu o firma specializată în lucrări în speța ., așa încât cine putea fi sancționat era fie firma de lucrări, fie cei care au emis o autorizație incompleta si nicidecum petentul.
Intervenienta M. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat si menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
A arătat că instanța s-a pronunțat cu privire la introducerea sa în cauza în calitate de intervenient accesoriu, admițând cererea în ședință publica la data de 08.05.2014, dovada stand si încheierea de ședința aflata la fila 55 din dosar.
. doar una dintre masurile dispuse de Inspectoratul de S. în Construcții, și totodată, măsura care i-a atras si sancțiunea contravenționala.
Faptul ca apelantul Arbanas I. invoca „birocratismul care caracterizează sistemul nostru administrativ", încercând să motiveze astfel neintrarea în legalitate, prin identificarea acestei cauze si prezentarea ei ca si scuză, nu reprezintă altceva decât o lipsa a capacității de înțelegere a realității si a mediului înconjurător.
Ceea ce aduce însă atingere bunului simt, raportat la aceasta afirmație, transformând-o dintr-o apreciere subiectiva eronată într-o afirmație calomnioasă la adresa „sistemului administrativ", este faptul că apelantul chiar nu ar avea nici un motiv sa invoce „birocratismul", în condițiile în care i s-a dispus .-i-se un termen cu circa 45 de zile mai mare decât termenul în care a obținut autorizația de construire AC.4/16.01.2013, eliberata ilegal si anulată de instanța.
Ca atare, este de relevat faptul că, în cazul dobândirii autorizației de construire AC.4/16.01.2013, eliberată cu încălcarea prevederilor legale și anulată de instanță, apelantul a obținut autorizația în urma cererii înregistrată sub nr. 502 din data de 15.01.2013; așadar, i-a fost eliberată autorizația în ziua următoare depunerii cererii, în condițiile în care, pentru obținerea unei autorizații, conform legii, de la data depunerii cererii de autorizare si pana la eliberare este prevăzut un termen de 30 zile, iar certificatul de urbanism CU.94 i-a fost eliberat la data de 31.10.2012, având valabilitate conform legii un an.
In cazul de fata, apelantul a inițiat procedura de intrare în legalitate, obținând certificatul de urbanism CU.76/30.10.2013, numai că, lovindu-se de imposibilitatea de obținere a acordului său în forma autentică, a înțeles că nu are cum să obțină o noua autorizație, în condițiile în care a depășit cu mult limitele autorizației de construire AC.4/16.01.2013, eliberate ilegal si anulate de instanța, extinzându-se chiar în proprietatea sa.
Privitor la documentele-actele justificative depuse, respectiv așa-zisă expertiza MLPAT și studiul de însorire, si care, prin întocmirea și depunerea lor ar fi, implicit, de natura a infirma elementul contravențional, trebuie menționat ca acestea reprezintă 2 dintre piesele scrise, care fac parte din documentația tehnica ce se întocmește în vederea obținerii unei autorizații, intrând in circuitul civil, în momentul dobândirii autorizației.
Deci, documentele invocate nu pot fi de natura a infirma elementul contravențional, ele nefiind intrate în circuitul civil și neavând nicio valoare; simpla lor întocmire, la cererea investitorului si în condițiile expres solicitate de acesta, nu au ca scop decât inducerea în eroare a instanței, în sensul că s-au făcut anumite demersuri pentru .>
Mai mult, dacă, prin absurd, ar intra astfel de „documente" în circuitul civil, ele ar face cu siguranța obiectul unei acțiuni civile de anulare, întrucât ar prejudicia-o, odată ce nu sunt întocmite potrivit prescripțiilor legale.
3. Nu implica măsura în urma căreia a fost sancționat apelantul, în niciun fel participarea directă și a celorlalți participanți la realizarea investiției, respectiv emitentul autorizației, arhitect, proiectant, expert verificator de proiect, expert de calitate atestat MLPAT sau constructor.
De altfel, apelantul Arbanas I. a fost sancționat în calitate de investitor si nu de beneficiar.
Intimatul Inspectoratul de S. în Construcții-Inspectoratul Județean în Construcții M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței nr.264/29.05.2014 pronunțată de Judecătoria Orșova, prin care a fost respinsă plângerea contravențională și a fost menținut procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/15.01.2014 încheiat de IJC M., care este legal și temeinic.
În motivarea întâmpinării a susținut că, conform procesului de control nr._/19.09.2013 încheiat de C.C.I.C.L.C. M., din verificările efectuate în teren la imobilul petentului situat în Orșova, ., jud. M. și din observarea documentației tehnice pentru obținerea A.C. nr4/16.01.2013 în baza căreia se realiza investiția „ Extindere și etajare construcție existentă”, s-a constatat că o parte din lucrările executate până la data controlului nu respectau documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire.
Față de constatările expuse în procesul verbal de control nr._/19.09.2013 s-au dispus mai multe măsuri în sarcina apelantului în calitate de proprietar/ investitor, a executantului lucrării, precum și Primăriei mun. Orșova.
Sancțiunea aplicată apelantului a avut în vedere neîndeplinirea măsurii de la numărul 3 din actul de control, care viza . privire la lucrările descrise în actul de control ce au fost executate fără respectarea documentației tehnice ce a stat la baza eliberării A.C. nr.4/16.01.2013.
A menționat că, decizia menținerii lucrărilor de construcții trebuia să fie luată de către Primăria mun. Orșova numai în baza concluziilor unui referat de expertiză tehnică cu privire la lucrările executate ajunse la stadiul fizic de la data controlului, inclusiv în zona de vecinătate cu construcția numitei M. D., expertiză tehnică întocmită de către un expert tehnic atestat MLPAT, cu respectarea Codului Civil și a prevederilor documentațiilor de urbanism aprobate, în conformitate cu prevederile Leg nr.50/1991 rep. termenul de intrare în legalitate fiind stabilit până ia data de 31.12.2013.
În mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză a rezultat faptul că apelantul nu s-a conformat măsurilor dispuse de instituție, situație constatată la data de 14.01.2014 cu ocazia efectuării unui nou control, sancțiunea contravențională fiind legală și temeinică, considerente care au dus la respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
În legătura cu cererea de intervenție accesorie
A solicitat să se observe că din considerentele hotărârii apelate rezultă că la termenul din 08.05.2014 instanța de fond în baza art.65 Cod proc. civ. a dispus introducerea în cauză în calitate de interveniente accesorii a numitelor M. D. și B. C., respingerea plângerii contravenționale fiind pronunțată și în contradictoriu cu cele două interveniente.
A învederat faptul că, în aplicarea prevederilor art.33 și 34 din OG nr.2/2001, judecarea plângerilor contravenționale are loc cu citarea: contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea; a organului care a aplicat sancțiunea; a martorilor indicați în procesul verbal de sancționare sau în plângere; a oricăror alte persoane în măsura să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei, categorie în care pot fi incluși și intervenienții accesorii.
A menționat că, jurisprudența a statutat că cererea de intervenție în interesul intimatului-agent constatator în cadrul unui litigiu având ca obiect plângere contravențională, dată fiind dependența intervenientului accesoriu de situația părții pentru care intervine, este in principiu admisibilă.
S-a apreciat, de asemenea, că are interes să formuleze cerere de intervenție accesorie persoana care a formulat petiția/sesizarea în urma căreia a fost sesizat agentul constatator care a aplicat sancțiunea contravențională, situație în care se află și cele două interveniente din prezenta cauză.
Față de considerentele expuse, a solicitat să se rețină că, soluția instanței de fond de introducere în cauză a celor două interveniente accesorii este legală și temeinică, criticile apelantului sub acest aspect fiind neîntemeiate.
2.Apelantul a susținut în mod eronat că la dosarul cauzei ar fi depus acte justificative care ar infirma elementul contravențional al faptei.
A învederat că în conformitate cu prevederile art. 59 alin.(3) din Normele metodologia
de aplicare a Legii nr.50/1991 rep., aprobate prin Ordinul MDRT nr.8S9/2009,
autoritatea administrației publice locale competente putea proceda la emiterea unei autorizații de construire în vederea intrării în legalitate în coroborare cu luarea măsurilor legale care se impun numai în baza concluziilor unui referat de expertiză tehnică pentru cerința esențială de calitate „rezistență mecanică și stabilitate” privind starea structurii de rezistență în stadiul fizic în care se află construcția, precum și pentru cerința esențială de calitate „securitate la incendiu”.
Sub acest aspect a solicitat să se observe că la data sancționării nu fuseseră întreprinse nici un fel de demersuri pentru . de expertiză tehnică întocmit de către un expert tehnic atestat MLPAT care s-a depus la fondul cauzei fiind efectuat ulterior aplicării sancțiunii, apelantul neprezentând alte dovezi care să demonstreze . obținerea unei noi autorizații de construire.
Chiar apelantul recunoaște că acte au fost depuse direct în instanță, deci nu au fost prezentate agentului constatator, însă susținerea apelantului potrivit căreia prin prezentarea lor în fața instanței s-ar fi acoperit neregularitățile nu poate fi reținută pe de o parte expertiza tehnică efectuată reprezenta decât un prim demers al procedurii de intrare în legalitate, care trebuia continuată cu restul de etape conform art. 2 alin.21 din legea nr. 50/1991 rep. În vederea obținerii unei noi autorizații de construire, iar pe de altă parte vinovăția apelantului trebuie apreciată la momentul săvârșirii faptei contravenționale.
Referitor la posibilitatea aplicării avertismentului în cazul în care fapta ar fi de o gravitate redusă, a învederat că în cazul contravențiilor reglementate de legea nr. 50/1991, art. 26 alin.6 din lege interzice în mod imperativ aplicarea avertismentului, ceea ce subliniază nivelul ridicat de gravitate al acestor fapte contravenționale.
3. Cu privire la afirmațiile apelantului de la acest punct conținut în motivele de apel, a solicitat să se aibă în vedere susținerile anterioare ale instituției care infirmă lipsa culpei sale precum și faptul că acest la data sancționării nu întreprinsese demersuri pentru .>
În ceea ce privește existența unui contract de prestări servicii de construcție încheiat cu firma de construcții ., care în opinia apelantului ar fi trebuit sancționată în locul său, a învederat că în conformitate cu prevederile art. 26 alin.1 lit.k și alin. 2 din Legea nr. 50/1991 rep., sancțiunea se aplică persoanelor fizice și juridice care nu au îndeplinit la termenul stabilit măsurile dispuse de Inspectoratul de S. în Construcții la controlul anterior, situație în care se află apelantul care nu a îndeplinit până la data de 31.12.2013 măsurile dispuse prin procesul verbal de control nr._/19.09.2013, însușite prin semnătură așa cum rezultă din actul de control anterior menționat.
A menționat că, măsurile de intrare în legalitate, respectiv obținerea unei autorizații de construire nu puteau fi dispuse decât apelantului în calitate de investitor al lucrărilor efectuate ( deci nu executantului lucrărilor cum în mod eronat se susține), în acest sens fiind prevederile art. 1 alin 1din legea nr. 50/1991 „Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept reala supra unui imobil-teren și/sau construcții –identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel”.
În drept, întâmpinare se întemeiază pe dispozițiile UOG 2/2001, Legii nr. 50/1991.
Apelantul petent a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intervenienta M. D. prin care a solicitat să se aprecieze ca nefondate cele susținute prin întâmpinare.
A arătat că așa cum a susținut și în fata instanței de fond, a apreciat ca nelegală introducerea în cauza a numitei M. D. în calitate de intervenient accesoriu într-o plângere contravențională dintre contravenient și organul constatator.
In ceea ce privește afirmațiile pe care le-a formulat în dezvoltarea apărării sunt afirmații care privesc modul în care petentul se pronunța cu privire la felul în care s-a întocmit procesul verbal de contravenție, ceea ce este o exercitare a dreptului său civil de a contesta, drept prevăzut de lege si stipulat chiar în cuprinsul procesului verbal de contravenție ceea ce nu echivalează cu „lipsa capacității de înțelegere a realității și mediului înconjurător" și nici nu sunt afirmații calomnioase.
A arătat că neînțelegerea aparține intimatei atunci când nu-si poate explica expertiza MPLAT si studiul de însorire.
Apelantul- petent a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul Inspectoratul de S. în Construcții - Inspectoratul Județean în Construcții M. prin care a solicitat să se aprecieze ca nefondate cele susținute prin întâmpinare, întrucât prin aceasta se susține că sancțiunea aplicată a avut în vedere neîndeplinirea măsurii de la nr. 3 din actul de control. Ori ,acest lucru nu corespunde realității deoarece cerințele din actul de control au fost îndeplinite existând expertiza tehnică MLPAT așa încât sancțiunea contravențională nu își găsește justificarea atâta timp cât el în calitate de petent nu are nicio vinovăție.
A arătat că a făcut această afirmație deoarece întreaga autorizație de construcție cu actele anexă a fost întocmită de Primăria Mun. Orșova, el respectând întru totul cerințelor UATM Orșova.
A contractat construcția cu firma . care a executat această construcție potrivit unui proiect întocmit în condițiile de legalitate și pe care de altfel l-a și respectat. În această situație, sancționarea sa în calitate de beneficiar nu este legală.
A arătat că prin întâmpinare s-a susținut cererea de intervenție accesorie. A considerat această susținere ca o inadvertență juridică. Raportul juridic este încheiat între contravenient și organul sancționator, ceea ce nu permite intervenția altor persoane.
Prin întâmpinare s-a susținut că Autoritatea Administrației Publice Locale putea proceda la emiterea unei autorizații de construire în vederea intrării în legalitate. A arătat că acest lucru trebuia să-l facă UATM Orșova și nu el în calitate de petent așa că nici din acest punct de vedre nu i se poate reține o vinovăție.
Faptul că a solicitat aplicarea unui avertisment nu este de natură a contrazice Legea 50/1991.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art.476-479 N.C.Pr.Civ., instanța reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/15.01.2014 încheiat de intimata Inspectoratul Județean În Construcții M. s-a reținut că măsurile de intrare în legalitate dispuse a fi îndeplinite până la data de 31.12.2013 în sarcina apelantului-petent A. I. prin procesul verbal de control nr._/19.09.2013 nu au fost realizate de acesta, motiv pentru care ,în baza disp. art. 26 alin. 1 lit. k din legea nr. 50/1991, s-a dispus aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantum de 1000 lei, fiind menținute măsurile dispuse prin procesul verbal de control susmenționat ,stabilindu-se un nou termen de realizare a acestora, respectiv 20.03.2014 .
Astfel cum rezultă din procesul verbal de control nr._/19.09.2013 încheiat de intimata Inspectoratul Județean În Construcții M., în sarcina apelantului-petent A. I. s-a stabilit obligația opririi lucrărilor la stadiul fizic existent și luarea tuturor măsurilor de punere în siguranță a lucrărilor executate pentru evitarea producerii de accidente (pct. 2 ), . apelantului-petent A. I. cu privire la lucrările ce au fost executate fără respectarea documentației tehnice ce a stat la baza eliberării AC nr. 4/16.01.2013 (pct. 3),apelantul-petent împreună cu . urmau să asigure efectuarea unei expertize tehnice de către un expert tehnic atestat MLPAT cu privire la lucrările executate și ajunse la stadiul fizic existent inclusiv în zona de vecinătate cu construcția lui M. D. și funcție de concluziile din raportul de expertiză tehnică, după caz ,vor fi executate toate lucrările considerate necesare pentru asigurarea cerinței de „rezistență mecanică și stabilitate ” și punerea în siguranță a construcției alăturate în baza soluțiilor tehnice detaliate de un proiectant, cu respectarea prevederilor legii nr. 50/1991 .
Primul motiv de apel vizând nepronunțarea judecătorului fondului asupra cererilor de intervenție accesorie formulate de intervenienții M. D. și B. C. și inadmisibilitatea formulării unor astfel de cereri în cadrul unei plângeri contravenționale este neîntemeiat după cum urmează.
Din verificarea încheierii de ședință din data de 08.05.2014 rezultă că instanța, în condițiile art. 65 C.p.c., a admis în principiu cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții M. D. și B. C. ,fiind citate intervenientele, pentru ca în dispozitivul sentinței nr. 264/29.05.2014 a Judecătoriei Orșova să existe mențiunea respingerii plângerii contravenționale și în contradictoriu cu intervenientele .
Pe de altă parte, potrivit prevederilor art.33 și 34 din OG nr.2/2001, judecarea plângerilor contravenționale are loc cu citarea: contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea; a organului care a aplicat sancțiunea; a martorilor indicați în procesul verbal de sancționare sau în plângere; a oricăror alte persoane în măsura să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei, categorie în care pot fi incluși și intervenienții accesorii.
Având în vedere consecințele pretins suferite invocate de interveniente în cererile de intervenție accesorie, nu se poate susține că M. D. și B. C. nu au interes în cauza având ca obiect plângere contravențională,formularea unor astfel de cereri fiind inadmisibilă de plano ,instanța analizând de la caz la caz.
Nu este întemeiat nici motivul de apel referitor la lipsa culpei petentului în realizarea obligațiilor stabilite în sarcina sa prin procesul verbal de control nr._/19.09.2013 deoarece prin acesta au fost trasate niște obligații ferme pentru apelantul-petent care nu au fost respectate până la data de 31.12.2013, prin justificările formulate încercându-se plasarea răspunderii acestuia către . și Primăria mun. Orșova,judecătorul fondului stabilind în concret ce obligații nu au fost îndeplinite de apelantul-petent în calitate de investitor .
Împrejurarea că ulterior, în fața instanței de fond, au fost depuse înscrisuri din care rezultă îndeplinirea obligațiilor de către apelantul-petent nu înlătura existenta faptei contravenționale atâta vreme cât nu existau la data controlului care s-a desfășurat după 15 zile de la momentul limita stabilit pentru realizarea obligațiilor .
Referitor la solicitarea apelantului-petent de aplicare a sancțiunii cu avertisment, se apreciază ca fiind nelegală atâta vreme cât ,în condițiile art. 26 alin. 6 din legea nr. 50/1991, există interdicția aplicării avertismentului pentru toate contravențiile prevăzute de acest act normativ, interdicție aplicabilă atât agentului constatator cât și instanței de judecată.
Pentru aceste considerente, se apreciază că sentința nr.264 din 29.05.2014 pronunțată de Judecătoria Orșova este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza disp. art. 480 alin. 1 C.p.c., se va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de către apelantul-petent ARBANAȘ I. împotriva sentinței nr.264 din 29.05.2014 pronunțată de Judecătoria Orșova în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE S. IN CONSTRUCȚII - INSPECTORATUL JUDEȚEAN ÎN CONSTRUCȚII M. și intervenienții B. C. și M. D...
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Decembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. B. M. L. B.
GREFIER ,
Tudorița I.
Red. B.M.L./Tehnored. T.I.
6 ex./19.03.2015
Jud. fond U. I. C.
Cod operator 2626/2006
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 245/2014. Tribunalul... | Pretentii. Sentința nr. 126/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








