Anulare act administrativ. Sentința nr. 2959/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 2959/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 4081/101/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința nr. 2959/2014

Ședința publică de la 31 Octombrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. L. B.

Grefier L. C. M.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta I. J. A. și pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin, Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin încheierea de ședință din data de 12.04.2013 judecarea cauzei a fost suspendată, în baza art.242 alin1 pct. 2Cod procedură civilă.

Din oficiu, instanța invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și nemaifiind formulate alte cereri, a rămas în deliberare asupra excepției iar urmare deliberării a fost pronunțată următoarea sentință.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 27.04.2012 și înregistrată sub nr._, reclamanta I. J. A. a chemat în judecată pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin, Administrația F. pentru Mediu, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2440 lei reprezentând taxa specială de poluare pentru autoturismul second-hand achiziționat,anularea deciziei de calcul .

În motivarea cererii arată că a cumpărat un autoturism second-hand marca Ford Focus și pentru a-l înmatricula în România a fost obligată să plătească o taxă de înmatriculare la data de 21.12.2008 în valoare de 2440 lei. Precizează reclamanta că plata acestei taxe este o obligație derivată din reglementările Codului Fiscal, capitolul „Taxa de poluare pentru autoturisme și autovehicule”, reglementare în vigoare de la 1 ianuarie 2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene care în art.90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului.

Mai arată reclamanta că prin încasarea acestei taxe nu a fost respectat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, iar din analiza dispozițiilor legale rezultă că taxa este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în cazul unei noi înmatriculări, taxa nu este percepută.

Reclamanta a depus la dosar înscrisuri: cererea de restituire nr._/23.04.2012, decizia și referatul de calcul al taxei de poluare, chitanța . nr._/21.12.2008, actul de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare, cartea de identitate a autoturismului, dovada radierii autoturismului de pe numele reclamantei.

Pârâtele, deși legal citate, nu au formulat întâmpinare.

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 12.04.2013, când cauza a fost suspendată în baza art. 411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa părților, întrucât nici una dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea în lipsă.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 C pr. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare, se perimă chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art.252 C. pr. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Constatând că de la data încheierii de suspendare (12.04.2013) prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina reclamantei, neîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța apreciază că sunt îndeplinite cumulativ condițiile perimării, motiv pentru care se va admite excepția invocată din oficiu.

În baza art. 248 și urm. C pr. civ., urmează a se constata perimată acțiunea.

Văzând și disp. art. 253 alin. 2 C.p.c.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu.

Constată perimată cererea formulată de reclamanta I. J. A., cu domiciliul în mun. Drobeta Turnu Severin, ., nr.13, ., . în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin, cu sediul în mun. Drobeta Turnu Severin, ., nr.1, județul M., Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în mun. București, ..294, Corp A, sector 6.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 31 Octombrie 2014 la sediul Tribunalului M..

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. M.L.B./ Tehnored L.M.

Ex. 5/10.12.2014

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 2959/2014. Tribunalul MEHEDINŢI