Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 134/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 134/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 37909/4/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 134/2014
Ședința publică de la 23 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. T. B.
Judecător C. D. F.
Judecător D. Z.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea recursului formulat de către apelantul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, împotriva sentinței nr.437/25.04.2014 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul . P. ADMINISTRATOR S. T., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța din oficiu invocă excepția tardivității și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
TRIBUNALUL
P. plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 4 București sub numărul_ la data de 19.11.2012, petenta . prin administrator S. T. a chemat în judecată intimatul C.N.A.D.N.R. – DRDP C. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/03.08.2009, ca netemeinic și nelegal.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de 14.11.2012 a aflat de la Direcția de Taxe și Impozite a Orașului Voluntari despre înregistrarea pe numele societății, în evidențele instituției respective, a unei amenzi în valoare de 5.800,79 lei, aplicată pentru faptul că la data de 03.08.2009, în jurul orelor 18.43, a fost depistat în timp ce circula cu autovehiculul de transport marfă cu număr de înmatriculare_, precum și cu remorca înmatriculată sub nr._, pe traseul Nădlag –Timișoara – T. S., cu depășirea dimensiunilor maxime admise.
În realitate, a arătat petentul, vehiculele aveau permisiunea legală de a circula pe respectivul sector de drum.
Apreciind că săvârșirea faptei contravenționale s-a produs pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, Judecătoria sector 4 București prin sentința civilă nr. 8827/10.09.2013 a invocat și a admis excepția de necompetență teritorială a instanței, declinând soluționarea acesteia Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, fiind înregistrată la data de 20.12.2013 sub același număr de dosar.
La această instanță, ca urmare a efectuării cercetărilor necesare pentru stabilirea competenței, s-a constatat că fapta contravențională s-a săvârșit pe raza localității Tîmna, județul M., așa cum a fost comunicat de DRDP C., fiind localitatea corespunzătoare indicatorilor DN6 km302+200-..Cv.0 unde se menționează în procesul verbal că s-a constatat fapta.
P. sentința civilă nr.819/25.02.2014 a Judecătoriei Dr Tr S. s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și s-a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Strehaia.
Cauza a fost înregistrată la data de 03.04.2014 pe rolul Judecătoriei Strehaia sub nr. de dosar_ .
P. sentința nr. 437/24.04.2014 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis în parte plângerea formulată de petentul . și a constatat prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal nr._/03.08.2009 și exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 5500 lei.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
P. procesul – verbal nr._/03.08.2009 încheiat de intimatul C.N.A.D.N.R. – DRDP C., petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 5500 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.41 alin.1 din OG 43/1997 rep., întrucât la data de 03.08.2009, orele 18.43 a condus vehiculul de transport marfă cu număr de înmatriculare_, precum și remorca înmatriculată sub nr._, pe DN 6, km.302+200, în loc.Tîmna, cu dimensiunile: L=16.30 m, l=2.55 m, h=4.08 m., față de L=16.50 m, l=2.55 m, h=4.00 m.
Împotriva acestui proces-verbal a formulat plângere contravenientul, criticându-l pentru netemeinicie.
Instanța, analizând conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției nr._/03.08.2009, constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.
De asemenea, instanța constată că petentul nu a invocat nicio cauză de nelegalitate a procesului verbal de contravenție nr._/03.08.2009.
Referitor la procesul-verbal contestat, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.
P. urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În urma analizării actelor din dosar, instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției este întemeiat.
Instanța constată că petentul nu a administrat nicio probă care să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal contestat, motiv pentru care se apreciază ca sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale prevăzute și sancționate de art. 60 alin. 1 lit. d din OG 43/1997, iar conduita petentului se situează în sfera ilicitului contravențional, ce constituie temei al răspunderii contravenționale a acestuia.
În ceea ce privește prescripția executării sancțiunii contravenționale invocată de petent, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 26 alin. (3) din OG nr. 2/2001 “În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii”.
Conform art. 27 din OG nr. 2/2001 „Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.”
Potrivit art. 14 alin. (1) din O.G.nr.2/2001, ”Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii”, alin. (2) prevăzând că “prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale”.
Potrivit Deciziei ICCJ nr. 10/2013, publicate în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 450 din 23 iulie 2013, ICCJ a admis recursul în interesul legii, stabilind că “Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire”, numai în acest mod putând fi respectate garanțiile procedurale ale unui proces echitabil.
În acest sens, instanța supremă reține că trebuie să i se dea posibilitatea contravenientului să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale), conchizând că “procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire”.
Potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, „dezlegarea problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”, fiind așadar aplicabilă atât cauzelor pendinte, cât și celor care se introduc ulterior pe rolul instanțelor.
Instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost comunicat prin afișare la data de 24.08.2009, potrivit procesului verbal de îndeplinire a procedurii afișării de la această dată (f. 11 dosar Judecătoria Dr. Tr. S.). Intimatul nu a făcut dovada comunicării procesului verbal prin poștă, cu aviz de primire, sau a imposibilității de comunicare a procesului verbal în acest mod.
Având în vedere că termenul de prescripție al executării sancțiunilor principale, de o lună de zile, se împlinește în ziua corespunzătoare zilei de plecare (03.08.2009), iar dacă luna respectivă nu are o zi corespunzătoare se împlinește în ultima zi a acelei luni, conform art. 181 alin.1 pct.3 din Codul de procedură civilă, instanța reține că procesul verbal trebuia comunicat, prin poștă, cu aviz de primire, până la 03.09.2009, inclusiv.
Or, în conformitate cu cele anterior menționate, instanța reține că procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat cu respectarea dispozițiilor legale.
Constatând că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat nu a fost comunicat petentului cu respectarea termenului legal prev. de art.26 alin.3 din O.G.nr.2/2001, instanța va face aplicarea art.14 din același act normativ, în conformitate cu care executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
În ceea ce privește contravaloarea autorizației speciale de transport în valoare 353,79 lei, instanța reține că aceasta nu constituie o sancțiune contravențională, nefiindu-i aplicabile regulile prescripției executării sancțiunii contravenționale prev. de art. 14 alin. (1) din O.G.nr.2/2001.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, apelantul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea apelului.
În motivare, a arătat că una din cauzele pentru care drumurile din România sunt în stare avansată de degradare și traficul rutier, la care participă întreaga comunitate, este tot mai dificil, se datorează tocmai unor asemenea transportatori care nu doresc să respecte legea și care sunt depistați în trafic ca au încălcat legea, scapă destul de ușor prin faptul că instanțele sunt îngăduitoare cu astfel de contravenienți.
Consideră că instanța a soluționat această cauză fară să țina seama de dovezile existente, petentul nu deținea în momentul controlului autorizație specială de transport eliberată de administratorul drumului ( CNADNR SA), deși petenta cunoaște că autovehiculul pe care îl deținea depășește lungimea maxim admisă.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, dar și în conformitate cu art.3041 Cod de procedură civilă, instanța constată nefondate atât excepția tardivității formulării căii de atac cât și recursul pentru următoarele considerente:
Sentința atacată cu recurs în prezenta cauză a fost comunicată recurentei petente în data de 29.05.2014 – fila 10 a dosarului de fond. Împotriva acestei sentințe recurentul a formulat calea de atac în data de 20.06.2014 – fila 4 a dosarului instanței de recurs.
Cum în temeiul prevederilor articolului 301 din C. 1865 termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prezenta cale de atac ar apărea ca fiind una tardivă, adică formulată în afara termenului de 15 zile pentru exercitarea căii de atac.
Este de observat în același timp că în sentința primei instanțe s-a consemnat faptul că hotărârea respectivă este supusă căii de atac a apelului, iar nu a recursului, într-un termen de 30 de zile de la comunicare. Cu respectarea acestei dispoziții, recurentul a formulat calea de atac a apelului - fila 2 a dosarului instanței de recurs, menționând în mod expres că formulează apel.
În aceste circumstanțe, instanța de recurs va da dezlegare mai întâi problemei legii procesuale aplicabile . În această privință, instanța va constata că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., așa cum se dispune prin articolul 24 din NCPC.
Întrucât prezenta acțiune este formulată la data de 19.11.2012 – coperta interioară a dosarului Judecătoriei sector 4 București, ea este supusă prevederilor C. 1865, iar nu NCPC, întrucât această lege procesuală a intrat în vigoare în data de 15.02.2013, conform dispozițiilor articolului 81 din legea de punere în aplicare a NCPC – Legea cu numărul 76/2012.
Ca atare, instanța nu va putea face aplicarea dispozițiilor articolului 457 alineatul 3 din NCPC, care dispune că în situația în care partea exercită calea de atac în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii privind calea de atac se va respinge ca inadmisibilă această cale de atac, se va comunica această hotărâre, iar de la data comunicării va începe să curgă termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzută de lege, întrucât aceste dispoziții nu pot fi aplicate decât acelor acțiuni formulate începând cu data de 15.02.2013, ceea ce nu este cazul acțiunii de față.
În temeiul celor mai sus expuse, calea de atac a recursului, calificată astfel de instanță din apel, apare ca una formulată în afara termenului legal. Însă nerespectarea acestui termen legal are la bază tocmai mențiunea eronată din dispozitivul sentinței atacate, care acorda părții posibilitatea formulării unei căi de atac în termen de 30 de zile, iar nu de 15 zile. Partea s-a înscris de altfel în mențiunile inexacte ale instanței, formulând calea de atac în termenul greșit stabilit de instanță, de 30 de zile.
Analizând tardivitatea actului de procedură al căii de atac în temeiul dispozițiilor C. 1865, instanța urmează a respinge excepția tardivității, pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.
Astfel, atunci când eroarea de procedură făcută de parte se produce în contextul descris anterior, apreciem că soluția constatării tardivității căii de atac nu întrunește exigențele impuse de articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitor la garanțiile unui proces echitabil.
Instanța europeană a decis în mod constant că limitările dreptului de acces la un tribunal – componentă a garanțiilor menționate – cuprinse în marja de apreciere lăsată de prevederile Convenției și de jurisprudența organelor sale la dispoziția statelor cuprinde și condițiile în care poate fi atacată o hotărâre a unei instanțe de fond.
În măsura în care neîndeplinirea unei asemenea condiții nu se datorează culpei titularului exercițiului căii de atac, el nu poate fi decăzut din posibilitatea de a o pune în realizare. Deși articolul 6 paragraful 1 nu obligă statele să asigure accesul la dublul grad de jurisdicție, respectiv să creeze curții de apel sau casație, totuși, dacă asemenea jurisdicții există, garanțiile instituite de acest text au a fi respectate, mai ales în prezența asigurării dreptului de acces efectiv la un tribunal. De asemenea, Curtea a mai statuat că o interpretare extrem de riguroasă făcută de jurisdicțiile interne unei reguli procedurale poate avea drept consecință privarea părților de punerea în valoare a dreptului lor la un tribunal.
P. urmare, obligativitatea respectării articolului 6 paragraful 1 din Convenția europeană impune instanțelor să manifeste rezervă în admiterea excepției tardivității într-un caz în care aplicarea legii procesuale în timp ar conduce la o practică judiciară greșită, iar partea s-ar întemeia cu bună credință pe dispozițiile care emană din această practică.
Ca atare, instanța va respinge excepția tardivității formulării căii de atac.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține că în mod corect prima instanță de fond a făcut aplicarea izvorului de drept pe care îl constituie pronunțarea unui recurs în interesul legii și anume decizia cu numărul 10/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 450 din 23 iulie 2013, prin care ICCJ a admis recursul în interesul legii, stabilind că “Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire”, numai în acest mod putând fi respectate garanțiile procedurale ale unui proces echitabil.
În acest sens, instanța supremă reține că trebuie să i se dea posibilitatea contravenientului să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale), conchizând că “procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire”.
Potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, „dezlegarea problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”, fiind așadar aplicabilă atât cauzelor pendinte, cât și celor care se introduc ulterior pe rolul instanțelor.
Procesul-verbal de constatare a contravenției a fost comunicat prin afișare la data de 24.08.2009, potrivit procesului verbal de îndeplinire a procedurii afișării de la această dată (f. 11 dosar Judecătoria Dr. Tr. S.). Intimatul nu a făcut dovada comunicării procesului verbal prin poștă, cu aviz de primire, sau a imposibilității de comunicare a procesului verbal în acest mod, pentru ca în acest fel să se nască dreptul de a proceda la comunicare prin procedeul afișării.
Este de asemenea întemeiat raționamentul primei instanțe conform căruia termenul de prescripție al executării sancțiunilor principale, de o lună de zile, se împlinește în ziua corespunzătoare zilei de plecare (03.08.2009), iar dacă luna respectivă nu are o zi corespunzătoare se împlinește în ultima zi a acelei luni, conform art. 181 alin.1 pct.3 din Codul de procedură civilă, instanța reține că procesul verbal trebuia comunicat, prin poștă, cu aviz de primire, până la 03.09.2009, inclusiv.
În acest fel, este legală soluția primei instanțe de a reține că procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat cu respectarea dispozițiilor legale.
Constatând că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat nu a fost comunicat petentului cu respectarea termenului legal prev. de art.26 alin.3 din O.G.nr.2/2001, în mod legal s-a făcut aplicarea art.14 din același act normativ, în conformitate cu care executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, instanța de control urmând a respinge calea de atac a recursului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția tardivității.
Respinge recursul formulat de către apelantul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, împotriva sentinței nr.437/25.04.2014 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul . P. ADMINISTRATOR S. T., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Septembrie 2014 la sediul Tribunalului M..
Președinte, C. T. B. | Judecător, C. D. F. | Judecător, D. Z. |
Grefier, M. M. |
Red. Z.D/Tehn. M.M
2 ex / 5 pagini
06.10.2014
Cod operator 2626/2006
| ← Pretentii. Sentința nr. 2952/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
