Pretentii. Sentința nr. 2241/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2241/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 2941/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 2241/2014
Ședința publică de la 19 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. O.
Grefier G. M.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. V. și pârâții Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții, plată dobândă taxă primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin avocat Ș. Ș. D., lipsă pârâții.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință reclamantul prin avocat a precizat acțiunea în sensul că înțelege să cheme în judecată doar Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., după care;
În temeiul art. 131 alin.1 NCPC., fiind primul termen de judecată cu părțile legal citate, se procedează la verificarea din oficiu a competenței și se stabilește că instanță este competentă să judece prezenta cauză, din punct de vedere general și material, potrivit art. 95 pct. 4 NCPC, cât și din punct de vedere teritorial, potrivit art. 111 NCPC.
În temeiul art. 237 pct.6 NCPC, art. 255 alin. 1 NCPC rap. la art. 258 NCPC, apreciind că proba cu înscrisuri este concludentă și necesară și admisibile potrivit legii, fiind de natură să ducă la soluționarea procesului, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, face aplicarea art. 392 alin. 1 NCPC și acordă cuvântul reclamantului.
Reclamantul prin avocat Ș. Ș. D. a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost precizată și obligarea pârâtului Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. la plata dobânzii la taxa de primă înmatriculare achitată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru judiciar și onorariu de avocat.
În temeiul art. 394 alin. 1 NCPC apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei s-au declarat închise dezbaterile și reținută cauza pentru soluționare.
TRIBUNALUL
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 16.04.2014 așa cum a fost precizată, reclamantul B. V., a chemat în judecată pârâtul Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., pentru obligarea sa la plata dobânzii pe perioada 27.03._10 la taxa de primă înmatriculare achitată cu chitanța . nr._/27.03._ și la cheltuieli de judecată.
În motivare a susținut că în anul 2019, a solicitat instanței restituirea taxei de primă înmatriculare achitată cu chitanța susmenționată, cerere admisă prin sentința nr. 2725/16.11.2009, irevocabilă prin respingerea recursului prin dec. pronunțată de CA C. în dosar nr._ .
A mai susținut că este dovedit faptul că temeiul legal în legislația internă în baza căruia a fost percepută taxa a fost neconstituțional, fiind în dezacord cu art. 148 din Constituția României precum și cu legislația comunității europene respectiv cu art. 90 paragraful I din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene,motiv pentru care a fost restituită taxa nedatorată și se impune acordarea dobânzii pe întreaga perioadă cuprinsă între data plății și data restituirii.
În dovedire a depus la dosar, în copii, sentința nr. 2725/16.11.2009, dovada restituirii taxei de primă înmatriculare achitată cu chitanța . nr._/27.03.2007, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, adeverința privind restituirea taxei de primă înmatriculare și adeverință privind plata taxei de primă înmatriculare.
Pârâtul Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. a formulat întâmpinare prin care în raport de art. 135 C.pr.fisc. a invocat excepția privind prescripția dreptului la acțiune și a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere faptul că reclamantul a plătit taxa în 2007 și s-a adresat la instanță cu cerere de restituire a dobânzii în 2014 peste termenul de 5 ani prevăzut le lege.
Plata efectuată în temeiul unei hotărârii judecătorești nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerată ca o plată parțială sau ca o recunoaștere a datoriei.
A susținut că hotărârea CJUE în cauza I. nu este de natură a combate efectele principiului autorității de lucru judecat .
Art. 124 c.pr.fiscală are două teze: prima se referă la termenul de 45 zile de la expirarea căruia începe să curgă dobânda și a doua teză prevede obligația contribuabilului de a cere restituirea dobânzii la organul fiscal.
CJUE în cauza I. s-a pronunțat numai asupra primei teze a art. 124 și a statuat că revine ordinii juridice a fiecărui stat atribuția a de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestora.
Conform art. 248(1) NCPC instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Excepția privind prescripția dreptului la acțiune nu va vi primită în condițiile în care reclamantul a plătit taxa în anul 2007, iar din anul 2008 începe să curgă cursul prescripției dreptului material la acțiune de 5 ani, întrerupt în anul 2009 prin cererea de chemare în judecată pentru plata taxei de poluare când a operat întreruperea cursului prescripției atât pentru debitul principal(taxa de poluare) cât și pentru accesorii(dobânzi) începând să curgă un nou termen de prescripție de 5 ani neîmplinit în anul 2014 când s-a formulat prezenta cerere de chemare în judecată.
Cursul prescripției a fost întrerupt din nou și prin plata voluntară a sumei de 261 lei din totalul datorat efectuată cu nota contabilă 1537 la 30.03.2010 (fila 8 dosar).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin sentința nr. 2725/16.11.2009, irevocabilă prin respingerea recursului de CA C. în dosar nr._ s-a acordat reclamantului taxa de primă înmatriculare achitată cu chitanța . nr._/27.03.2007.
Suma achitată cu titlul de taxă de primă înmatriculare a fost restituită în 2 tranșe, 261 lei la 30.03.2010 și 6687 lei la 2.04.2010, ultima tranșă în temeiul sentinței nr. 2725/16.11.2009.
În ceea ce privește dobânda solicitată de reclamant se reține că potrivit art. 124 Cod procedură fiscală pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Art. 70(1) din același act normativ prevede că cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11) prin care s-a solicitat să se stabilească dacă „principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii, rezultate din jurisprudența Curții, coroborate cu dreptul de proprietate, instituit de articolul 6 TUE și de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate ca opunându-se unor dispoziții de drept intern care restrâng cuantumul prejudiciului susceptibil de a fi recuperat de particularul al cărui drept a fost încălcat?”.
Prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, întrucât dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare pentru a se asigura celui vătămat o protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.
Reclamantul are dreptul și la plata dobânzii legale în materie fiscală calculată de la data plății taxei de primă înmatriculare, până la data restituirii sumei de 261 lei (27.03._10) și de la data plății taxei de primă înmatriculare până la data restituirii sumei de 6687 lei (27.03._10).
În raport de considerentele expuse urmează a se admite acțiunea și obligat pârâtul Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., la plata dobânzii.
În baza art. 453 alin.1 C.pr.civ. va fi obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, 800 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea așa cum a fost precizată, formulată de reclamantul B. V., CNP_, cu domiciliul în Drobeta-T.-S., ., județul M., împotriva pârâtului Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în Drobeta-T.-S., piața R. N. nr.1, județul M..
Obligă pârâtul să plătească reclamantului dobânda aferente sumei totale de 6948 lei reprezentând taxă primă înmatriculare achitată conform chitanței . nr._/27.03.2007, calculată de la data plății taxei de primă înmatriculare, până la data restituirii sumei de 261 lei (27.03._10) și de la data plății taxei de primă înmatriculare până la data restituirii sumei de 6687 lei (27.03._10).
Obligă pârâții să plătească reclamantului 800 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs depus la Tribunalului M. în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 19.06.2014, la sediul Tribunalului M..
Judecător, Grefier,
O. A. G. M.
Red. O.A.
Tehn. M.G. 4 ex.
26.06.2014
Operare date 2626/2006
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 9/2014.... | Pretentii. Sentința nr. 2952/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








