Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 173/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 173/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 11560/225/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 173
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 25 MARTIE 2014
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE: D. Z.
JUDECĂTOR: M. L. B.
GREFIER: C. T. P.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul – intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MEHEDNȚI împotriva sentinței civile nr. 4376/15.11.2013, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosar nr._, intimat fiind petentul R. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se constată că în cauză, a intervenit incidentul procedural al abținerii d-nei judecător F. C. A., care a fost adresată completului de judecată și care a fost admisă de instanță, completul fiind întregit prin includerea judecătorului stabilit în planificarea de permanență din ziua ședinței în care a intervenit incidentul procedural, potrivit art. 98 al. 4 din Hotărârea CSM nr. 387/2005, respectiv d-na judecător B. M. L., după care, instanța având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit art. 411 C.p.civ., reține cauza pentru a se pronunța asupra apelului formulat.
TRIBUNALUL;
Prin plângerea contravențională introdusă pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 28.08.2013, înregistrată sub nr._, petentul R. I. a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 27.08.2013 de intimatul Inspectoratul Județean de poliție M. și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 720 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 102 alin. 3 din OUG 195/2002.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, nu se face vinovat de cele consemnate in procesul verbal de constatare a contravenției, deoarece pe sectorul de drum DN 568 Ostrovul Corbului nu exista nici un indicator si nici marcaje care sa informeze limita de viteza, că zona este un teren viran la ieșirea din localitate, iar la momentul respectiv a considerat că a ieșit din aceasta si a apăsat pedala de accelerație pana la următoarea localitate moment in care a fost oprit de agentul constatator.
Mai arată că, se deplasa cu mașina proprietate personala marca Skoda O. cu nr. de înmatriculare_ dinspre Drobeta Turnu Severin spre DN 568 Ostrovul Corbului când a fost oprit de agentul constatator din cadrul IPJ M. - Biroul Rutier fiind depistat cu viteza de 114km/ora de aparatul radar și că ca a semnat procesul verbal de contravenție, dar nu a fost de acord cu cele consemnate in el.
În drept, a invocat dispozițiile art.102 din OG 195/2002 republicata. De asemenea, petentul a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
În dovedirea plângerii a depus la dosar, în copii, procesul – verbal de contravenție contestat . nr._, cartea de identitate a sa și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție ca valabil încheiat.
În motivarea, a arătat că în data de 27.05.2013, ora 18.12, a fost înregistrat cu aparatul radar, autoturismul cu numărul de înmatriculare_, care rula cu viteza de 114 km/h, în localitatea Ostrovu Corbului, județul M., pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h, depășind, astfel, viteza legală cu 64 km/h., iar după oprirea regulamentară, conducătorul auto a fost identificat în persoana numitului R. I., căruia i s-a comunicat abaterea săvârșită, încadrarea legală și sancțiunea aplicată.
A mai susținut că, sub aspectul legalității procesului – verbal de contravenție, agentul principal de politie deținea atestatul nr._/27.02.2012, conform căruia era autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparatului radar „AUTOVISION", și că acest aparat a fost verificat metrologic conform buletinului de verificare metrologică numărul_ din data de 16.04.2013.
În conformitate cu prevederile art. 411 C.proc.civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea susținerilor sale, intimatul a depus la dosar raportul agentului constatator din 17.09.2013, buletin de verificare metrologică, atestat operator și Cd-ul privind înregistrarea video.
Petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a precizat că nu contestă viteza care a fost înregistrată de aparatul radar, ci locul unde acesta a fost amplasat.
La momentul în care a fost surprins de aparatul radar circulând pe sectorul de drum DN 568 Ostrovul Corbului, județul M., practic a fost în eroare de fapt cu privire la faptul că conduc autoturismul în zonă cu limitare de viteză de 50km/h.
Precizează faptul că, circula cu autoturism proprietate personală marca Skoda O., cu numărul de înmatriculare_, de la Drobeta Turnu Severin către Porțile de F. II.
Pe sectorul de drum Drobeta Turnu Severin până în localitatea Hinova, județul M. sunt amplasate indicatoare și marcaje, în mod excesiv, care informează cu privire la limita de viteză cu care te poți deplasa, nu în ultimul rând clădirile și construcțiile în această zonă sunt vizibile, porțiune de drum în care nu a întâlnit nici un echipaj de poliție.
În momentul în care a ajuns în localitatea Hinova, la intersecția spre Porțile de F. II, a virat la dreapta și a intrat în localitatea Ostrovul Corbului, unde s-a deplasat cu respectarea vitezei legale, până a ajuns în dreptul restaurantului din respectiva localitate amplasat pe malul drept al Dunării și, după ce a depășit restaurantul respectiv, s-a deplasat pe un sector de drum, unde nu mai sunt clădiri, este un teren viran, nu există indicatoare de limitare de viteză sau marcaje, astfel încât a considerat în mod ușuratic că a depășit localitatea Ostrovul Corbului și a apăsat pedala de accelerație spre următoarea localitate, respectiv Batoți.
În susținerea situației de fapt arătată mai sus, consideră ca fiind necesară solicitarea de către instanță a unei adrese emisă de către Administrația Națională a Drumurilor din România în care să se precizeze indicatoarele și marcajele privind limitarea de viteză, sau alte măsuri privind circulația rutieră, existente pe sectorul de drum, unde în data de 27.08.2013, a fost surprins de aparatul radar depășind viteza legală, în momentul în care conducea autoturismul marca Skoda O., cu numărul de înmatriculare_ .
De asemenea mai arătă faptul că nu obișnuiește să încalce dispozițiile legale, în speță dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice, drept pentru care consideră ca fiind necesară în apărare, solicitarea de către instanță a unei adrese emisă de Inspectoratul de Poliție al județului M., din care să rezulte sancțiunile contravenționale care i-au mai fost aplicate, ca urmare a încălcării dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice.
Pentru dovedirea bunei credințe învederează faptul că a achitat în termen de 48 de ore amenda care i-a fost aplicată în acest sens depunând alăturat o copie a chitanței . nr._.
În temeiul art. 258 alin. 1 C.p.civ., raportat la art. 255 alin. 1 C.p.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu înregistrarea video.
Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin sentința nr. 4376/15.11.2013, pronunțată de în dosarul nr._, a admis plângerea, a anulat procesul-verbal de contravenție . nr._/27.08.2013, emis de și a exonerat petentul de plata amenzii.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal de contravenție . nr._/27.08.2013, petentul a fost sancționat contravențional cu amenda de 720 lei, 9 puncte penalizare si suspendarea permisului de conducere pe o perioada de 90 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 al. 3 lit. e din OUG nr.195/2002, întrucât la data de 27.05.2013 a circulat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, care rula cu viteza de 114 km/h, în localitatea Ostrovu Corbului, județul M., pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h, depășind, astfel, viteza legală cu 64 km/h.
S-a mai reținut că, în ceea ce privește contravențiile in materia circulației rutiere Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit in cauze precum Oztűrk c. Germaniei si Lutz c. Germaniei ca, adresându-se in mod nediferențiat tuturor cetățenilor in calitatea lor de participanți la traficul rutier si având un caracter represiv si disuasiv, întreaga procedura de aplicare a amenzilor administrative si sancționare a faptelor in temeiul legilor rutiere trebuie sa fie supusa exigentelor art. 6 din CEDO.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut, pe lângă caracterul normei de sancționare, instanța europeana a folosit si criteriul gravitații sancțiunii, deoarece dreptul de a conduce un vehicul este de o mare utilitate pentru viața curenta a oricărei persoane sau pentru exercițiul unei activități profesionale.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond, investită cu soluționarea plângerii a analizat legalitatea și temeinicia procesului-verbal, hotărând asupra sancțiunii.
Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție.
După cum a constatat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Telfner c. Austriei; A. c. României,), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea cerinței proporționalității intre mijloacele folosite si scopul legitim urmărit, cu respectarea dreptului la apărare.
Instanța, a constatat că, in cauza, poate fi aplicata prezumția de legalitate a procesului –verbal de contravenție, întrucât exista o proporționalitate intre mijloacele folosite, scopul urmărit si in același timp se asigura posibilitatea petentului de a-și dovedi susținerile si de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, prin contestarea procesului – verbal de contravenție in instanță.
Instanța a constatat că, in legătură cu legalitatea procesului-verbal, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale, că i s-a adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, care au fost consemnate in scris, acesta declarând ca nu este de acord cele menționate in procesul-verbal și că, procesul –verbal a fost încheiat in prezenta contravenientului, fiind semnat de acesta.
În ceea ce privește temeinicia, instanța a reținut că procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, probă ce incumbă petentului potrivit art. 249 C.p.c., întrucât cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Potrivit art. 109 alin. 2 din O.U.G. nr.195/2002, privind circulația rutieră, constatarea contravenției se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal, cerințe pe care instanța de fond a reținut că, agentul constatator le-a respectat, respectiv procesul verbal contestat conține elementele necesare pentru identificarea aparatului video radar care a măsurat viteza cu care circula autoturismul condus de petent, precum și numărul de înmatriculare al autoturismului pe care acesta este montat –MAI_.
Din înscrisul aflat la fila 21 în dosar instanța a reținut că, aparatul individualizat în procesul verbal este verificat metrologic, fiind emis pentru acesta buletinul de verificare metrologica nr._/16.04.2013, având valabilitatea de 1 an, iar potrivit acestuia, aparatul radar măsoară nu numai în regim staționar, ci și în regim de deplasare.
Agentul constatator T. P. era autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatare a aparatului radar conform atestatului nr._/27.02.2012 emis de Serviciul Poliției Rutiere din cadrul I.P.J. M..
Din filmul video surprins de aparatul radar depus de intimată la dosar, instanța a reținut că rezultă faptul că viteza cu care a circulat autoturismul având număr de înmatriculare_ pe DN 568 Ostrovul Corbului, la momentul 18:12:10 a fost de 114 km/h. și a apreciat că filmarea video care cuprinde de asemenea și data efectuării înregistrării 27.08.2013, probează fără dubiu ca autoturismul condus de petent a atins viteza de 114 km/h, însa nu s-a putut aprecia daca locul efectiv al constatării contravenției este in localitate sau in afara localității, din imaginea prezentata neputându-se identifica nici un indicator de intrare in localitate, construcție si neexistând un alt element care ar putea concluziona ca locul constatării contravenției este in localitatea Ostrovul Corbului, cu atât mai mult cu cat înregistrarea video se face in regim staționar situație în care, dubiul creat nu poate profita decât petentului, instanța dispunând admiterea plângerii si anularea procesului-verbal de contravenție.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MEHEDNȚI, criticând sentința ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivare a arătat că, sentința este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că a interpretat în mod greșit probele administrate în cauză, întrucât din vizionarea CD-ului se poate observa, în mod clar faptul că autoturismul condus de petent rula cu viteza de 114 km/h., iar faptul că nu se observă indicatorul de intrare în localitatea Ostrovul Corbului sau vreo construcție, nu înseamnă că fapta contravențională a fost săvârșită în afara localității.
Totodată, a susținut că, petentul nu a administrat probe în cauză, din care să rezulte că fapta a fost săvârșită în afara localității, iar agentul constatator a perceput în mod direct fapta contravențională și nu există dubii cu privire la aceasta.
În situația în care instanța consideră că înregistrarea video nu este relevantă, fapta reținută în cuprinsul procesului – verbal este probată și cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ, asociată cu prezumția de autenticitate și cu prezumția de veridicitate.
Apreciază, în concluzie, că viteza autoturismului condus de petent a fost stabilită cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, așa cum cer dispozițiile OUG nr. 195/2002, R., iar instanța de fond, în mod eronat, a reținut că este posibil ca fapta contravențională să nu fi fost săvârșită în localitate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 – 482, precum și disp. art. 411 din L. 134/2010, privind C.p.civ., R și disp. art. 34 al. 2 din OG nr. 2/2001.
Intimatul – petent, a formulat întâmpinare, prin care a reluat susținerile din plângerea contravențională formulată la instanța de fond.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, instanța apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Pentru a fi aplicată o sancțiune contravențională trebuie să existe mai întâi o faptă, așa cum solicită articolul 1 teza a II-a din Ordonanța de Guvern cu numărul 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, astfel: „Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.”
Ca atare, pentru a se constata contravenția, mai întâi va fi verificată existența unei fapte, altfel spus elementul material al contravenției, și apoi celelalte elemente determinate de latura subiectivă – vinovăția, precum și prevederea legală prin care este instituită o sancțiune. În afara oricăruia dintre cele trei elemente – fapta, vinovăția, prevederea legală de incriminare, nu se poate dispune sancționarea unei persoane.
În cauza de față, fapta care a fost reținută în sarcina petentului este aceea de fi circulat cu o viteză de 114 km/h în localitatea Ostrovul Corbului, fapta de mai sus fiind dovedită de către organul constatator prin înregistrarea pe suport CD cu aparatul radar.
În fapt, în cauza de față nu există interpretări diferite în ceea ce privește sarcina probei, deoarece ambele părți au solicitat administrarea și au fost de acord cu administrarea probei cu înregistrarea video a săvârșirii contravenției, astfel încât în orice situația instanța are a se pronunța asupra unui probatoriu încuviințat cu respectarea principiilor dreptului de dispoziție al părților, dreptului la apărare și contradictorialității.
Din acest punct de vedere probator, înregistrarea pe suport CD a contravenției imputate în sarcina petentului reprezintă proba relevantă în soluționarea plângerii, singura verificare pe tărâm probator a instanței fiind aceea dacă din vizionarea înregistrării reiese fără nici un dubiu fapta de a circula cu viteză maia mare de 50 de km/h peste limita legală în localitate.
Analizând probele administrate în prima fază procesuală, instanța constată că fapta prevăzută de dispozițiile articolului 121 alineatul 1 din Hotărârea de Guvern cu numărul 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice fie nu există în fapt, fie nu se probează fără dubiu existența sa.
În ceea ce privește relevanța calificării domeniului contravențional astfel cum este reglementat prin norma cadru a Ordonanței de Guvern cu numărul 2/2001 ca intrând în sfera de aplicare a dispozițiilor articolului 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în latura sa penală, ceea ce presupune și respectarea garanțiilor procedurale specifice în domeniul penal, instanța constată că jurisprudența internă a stabilit anumite criterii în funcție de care ar fi aplicabile aceste garanții, concluzia fiind aceea că nu în orice situație materia contravențională ar fi asimilată celei penale. Principalul criteriu avut în vedere este și acela care reiese din considerentele cauzei A. contra României, și anume acela al gravității pedepsei, respectiv dacă fapta petentului ar putea fi sancționată atât cu a amendă cât și cu închisoare contravențională, ceea ce nu este cazul în speța de față. Un alt criteriu avut în vedere în jurisprudență a fost acela al valorii amenzii prevăzut de lege, respectiv dacă acesta este situat peste nivelul salariului minim pe economie sau peste nivelul minimului amenzii penale. Ori în cauza de față, fapta pentru care a fost sancționat petentul este inclusă în clasa a IV-a de sancțiuni, adică acelea pentru care se aplică de la 9 la 20 puncte de amendă, conform dispozițiilor articolului 98 alineatul 4 din ordonanța de Urgență a Guvernului cu numărul 195/2002, adică o amendă situată între 90% și 200% din valoarea salariului minim pe economie, un punct amendă fiind echivalentul a 10% din valoarea acestui salariu conform articolului 98 alineatul 2 din ordonanța de mai sus. Conform dispozițiilor Codului penal, articolele 53 alineatul 1 litera c). și 63, minimul amenzii penale este de 100 lei, adică în cauza de față sancțiunea aplicată petentului este mai mare decât minimul amenzii penale, ceea ce ar putea determina echivalarea materiei contravenționale de față cu regulile/garanției celei penale. În sensul contrar al neechivalării celor două materii și în această situație se poate avea în vedere și caracterul disuasiv al pedepsei, care urmărește a asigura protecția unor însemnate valori sociale, în fața cărora nu se poate acorda prioritate respectării unor garanții procesual penale. În concluzie, asupra acestui aspect, se poate concluziona că instanțele nu pot acorda ab initio garanțiile de natură procesual penală unui petent, care să îl pună pe acesta în postura de a nu îndeplini nici o obligație de natură probatorie. În cauza de față însă, această problemă nu este concludentă, cât timp părțile sunt de comun acord cu administrarea aceleiași probe, solicitând numai ca instanța să dea interpretarea legală în situația existenței unui dubiu în săvârșirea faptei.
Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiției cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății). Or, în cauză, însăși constatarea faptei de către agentul de poliție s-a bazat pe probe îndoielnice și neconforme cu normele aplicabile, după cum s-a reținut deja.
Chiar în situația în care garanțiile procesual penale nu ar fi aplicabile petentului în cazul concret, și ne referim la existența prezumției de nevinovăție în condițiile în care nu se probează în mod clar vinovăția petentului, rămân a fi aplicabile în totalitate principiile de drept substanțial și procesual civil, fiind evident că dacă regulile și garanțiile procesual penale nu se aplică în materia contravențională nimic nu poate înlătura aplicarea principiilor de drept civil. În acest domeniu nu poate exista o altă interpretare, tertium non datur, adică ori se aplică garanțiile procesual penale, ori principiile din materia civilă. Conform acestora din urmă, interpretarea dată raportului juridic, în lipsa unor criterii obiective, se va efectua în favoarea celui care se obligă. Ori în situația unui raport juridic cum este cel de față, de drept contravențional, cel care se obligă este petentul; orice dubiu rezultat în urma administrării unui probatoriu, respectiv aspectele rămase neclare în urma administrării probelor urmează a se interpreta în favoarea petentului.
Astfel, în situația unui litigiu de natură civilă purtat între părțile unui raport juridic sinalagmatic în care în urma administrării probatoriului o situație de fapt ar fi neclară determină instanța să interpreteze raportul juridic în favoarea celui care se obligă, conform dispozițiilor de drept substanțial – articolul 983 al Codului civil 1864 și respectiv 1269 alineatul 1 din NCC.
În același sens, în cazul în care ar fi analizate probele în materia contravențională, iar acestea ar fi unele neclare, ele se vor interpreta tot în favoarea celui care este obligat în raportul de drept contravențional, adică petentul.
Față de cele mai sus învederate și raportându-ne la proba cu înregistrarea pe suport CD a contravenției, instanța reține că nu se poate dovedi că fapta a fost săvârșită de petent pe raza localității, pe imagini neobservându-se nici un indiciu de natură obiectivă care să denote că porțiunea de drum pe care a fost efectuată înregistrarea se află în cadrul unei localități, motive pentru care instanța va respinge apelul formulat, constatând că sentința instanței de fond este una legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul formulat de apelantul – intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MEHEDNȚI, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 75, județul M. împotriva sentinței civile nr. 4376/15.11.2013, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosar nr._, intimat fiind petentul R. I., cu domiciliul în București, .. 94- 100, ., ., sector 6.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Martie 2014, la sediul Tribunalului M..
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. Z. M. L. B.
GREFIER,
C. T. P.
Red. D.Z./C.T.P.
Ex. 4 / 6 pagini
15 aprilie 2014
Operator date 2626
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1084/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2307/2014.... → |
|---|
