Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2307/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2307/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 3139/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 2307/2014
Ședința publică de la 30 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D. F.
Grefier I. M. G.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul T. T. SRL și pe pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., având ca obiect contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat D. D. și C. D. pentru reclamantul T. T. SRL, lipsă fiind pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care,
Avocat D. D. depune la dosar recipisa de consemnare nr._/1 din 30.06.2014 privind cauțiunea stabilită la termenul anterior de către reclamantul T. T. SRL și înscrisuri, respectiv procese verbale sechestru, facturi de control, mijloace de transport.
Instanța dispune ca un exemplar al înscrisurilor depuse să fie comunicat pârâtei.
Nemaifiind cereri, probe sau lămuriri de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de suspendare.
Avocat D. D. solicită suspendarea executării deciziei de impunere nr. F-MH16/20.01.2014 în conformitate cu art. 14 alin. 1 din Legea nr.554/2004 potrivit căruia în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente persoana vătămată poate să ceară instanței suspendarea executării actului administrativ.
A susținut că cele două condiții, existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube sunt îndeplinite, iar cererea de suspendare în baza art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 este întemeiată.
A arătat că potrivit art. 93 din OG nr. 92/2003 dacă organul fiscal constată împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, va proceda la încetarea procedurii emiterii titlului de creanță fiscală. Prin urmare, obligațiile fiscale pentru anul 2008 trebuiau considerate ca prescrise.
Avocat C. D. precizează că un alt element de nelegalitate al deciziei de impunere îl constituie nerespectarea prevederilor legale privind calitatea de document justificativ a facturilor de aprovizionare. A învederat că administrația fiscală nu poate impune în general persoanei impozabile să verifice că emitentul facturii aferente bunurilor și serviciilor pentru care se solicită exercitarea acestui drept are calitatea de persoană impozabilă.
Cu privire la paguba iminentă a precizat că au fost calculate în sarcina reclamantului impozite și TVA de plată în mod nelegal, fapt ce prejudiciază activitatea prin blocarea conturilor ca urmare a popririi organului fiscal.
De asemenea a învederat că organul fiscal a instituit măsuri asiguratorii asupra bunurilor firmei, iar în caz de neexecutare de bunăvoie a obligațiilor fiscale rămase în sarcina reclamantului atrage valorificarea acestora și reținerea sumelor de bani în contul obligațiilor fiscale.
A invocat prevederile Recomandării CE nr.8/2009.
S-au depus concluzii scrise pentru reclamantă.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de suspendare constată următoarele;
Prin cererea la data 29.04.2014 și înregistrată sub nr._ reclamantul T. T. SRL a formulat în termen legal contestație în temeiul art. 8, alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 205 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F-MH 16 din data de 20.01.2014, întocmită de ANAF - Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., Activitatea de Inspecție 1 Fiscală, Serviciul de inspecție fiscală contribuabili mijlocii, prin care a solicitat desființarea Deciziei de impunere sus-menționată, ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât prin Raportul de inspecție fiscală nr. F-MH 13 din data de 20.01.2014 ce a stat la baza acestei Decizii, sumele stabilite în sarcina societății nu sunt conforme cu realitatea, având la bază o interpretare eronată a dispozițiilor legale.
În conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F-MH 16 din data de 20.01.2014, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze.
În motivare a precizat că, împotriva Deciziei menționate a formulat contestație în baza art. 205 și art. 207 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, înregistrată la organul emitent sub nr. MH 9170/21.02.2014, contestație ce nu a fost soluționată până în prezent, drept pentru care a formulat prezenta acțiune.
In perioada 06.01._14 a fost verificat de doi inspectori fiscali din cadrul AJFP M., Activitatea de inspecție fiscală, care prin Raportul de inspecție fiscală nr. F-MH 13 din data de 20.01.2014 au stabilit suplimentar obligații fiscale, în mod nelegal și netemeinic, constând în diferență impozit pe profit în cuantum de 46.115 lei, dobânzi aferente în cuantum de 24.807 lei, penalități de întârziere în cuantum de 6.917 lei, diferență taxa pe valoarea adăugată în cuantum de 100.889 lei, dobânzi aferente în cuantum de 64.978 lei și penalități de întârziere în cuantum de 13.779 lei.
Față de decizia de impunere cât și raportul de inspecție fiscală, precum și anexele aferente, a apreciat că determinarea acestor diferențe s-a făcut eronat și fără a ține cont de dispozițiile legale aplicabile.
A susținut că. în ceea ce privește stabilirea de către organul fiscal unei diferențe de impozit pe profit aferentă anului 2008, în cuantum de 9.655 lei și a unei diferențe de TVA de plată aferentă anului 2008, în cuantum de 28.196 lei, organul de control nu a făcut aplicarea art. 93 din OG nr. 92/2003 rep. făcându-se că nu observă faptul că dreptul său de a stabili obligații fiscale aferente anului 2008 s-a prescris.
Totodată a arătat că suma de 9.655 lei reprezentând diferență de impozit pe profit aferentă anului 2008, a fost preluată din anexa nr. 3 la raportul de inspecție fiscală, intitulată "Situație privind calculul accesoriilor aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar", primul rând, coloana "diferențe", fiind calculată asupra valorii
Dacă organul fiscal constată împlinirea termenului de prescripție a dreptului de stabilire a obligației fiscale, va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanță fiscală.", astfel, organul de control trebuia să se abțină de a mai stabili obligații fiscale aferente anului 2008, și să calculeze apoi majorări/dobânzi pentru neplata acestora în termen, așa cum s-a procedat în cazul nostru, după cum rezultă din anexa nr. 6.
în consecință, dobânzile/majorările de întârziere și penalitățile aferente obligațiilor fiscale aferente anului 2008 și stabilite prin decizia de impunere contestată, sunt nelegale.
A menționat că în ceea ce privește aprovizionările cu piese de schimb de la ., conform facturilor nr. 0224/30.06.2008,_/08.10.2008, 0261/27.03.2009, 0319/05.05.2005, 0356/29.06.2009, 673/04.01.2010, 0770/26.03.2010 și 0903/20.05.2010 (anexa 8 la raport), organul de control apreciază că „Tranzacțiile au fost reconsiderate potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, datorită faptului că . s-a sustras de la verificările fiscale, în acest sens, prin adresa nr. 4376/05.12.2011 DGFP M..
De asemenea, susținerile organului fiscal că cele trei facturi emise de . SRL, CUI_, precum și cele două facturi emise de .-L SRL CUI_ „nu îndeplinesc condiția de documente justificative (anexa 2)", sunt nelegale și contrare reglementărilor europene pentru considerentele pe care le vom arăta în continuare:
Pentru a-și realiza obiectul de activitate și implicit venituri, societatea are în dotare un număr de 15 - numite generic autovehicule - autovehicule achiziționate începând cu anul 2008 și care la momentul achiziției nu erau în stare nouă (anexăm cărțile de identitate și situația mijloacelor fixe).
Pentru a circula, autovehiculele trebuie să îndeplinească anumite norme de siguranță, să fie în perfectă stare de funcționare, anvelopele să fie schimbate potrivit normativelor în vigoare, impunându-se existența a două rânduri de anvelope, respectiv pe timp de iarnă și pe timp de vară, etc.
A arătat că organele fiscale nu pot să reconsidere tranzacțiile cu AXE TRUST SRL, când tot ce s-a achiziționat de la această societate s-a folosit pentru întreținerea și repararea autovehiculelor, bunurile achiziționate și consumul acestora fiind înregistrate în patrimoniul societății, fapt constatat și de către organele de poliție în urma efectuării unei verificări privind justificarea relațiilor comerciale cu AXE TRUST SRL.
De altfel, și în jurisprudența comunitară se reține că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară și univocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să le fie permis persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor și de asemenea să permită Curților Comunitare competența să efectueze revizuirea actului {cauza C367/1995).
Așa cum a decis Curtea Europeană de Justiție, amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor. Mai mult, insuficiența motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare {cauza C-41/1969).
O detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere, căci motivarea conferă actului transparență, particularii putând verifica dacă actul este corect fundamentat și în același timp permite exercitarea de către Curte a controlului jurisdicțional {cauza C.509/1993).
A susținut că motivul invocat de organele de inspecție fiscală în decizia de impunere este netemeinic, nereal și nelegal.
În ceea ce privește facturile emise de cei doi furnizori, a considerat că au fost întocmite și utilizate în conformitate cu prevederile art. 155 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fiind folosite în scopul înregistrării în contabilitate a operațiunilor economico-financiare așa cum rezultă din prevederile art. 6 din Legea contabilității, îndeplinind atât condițiile de document fiscal cât și de document justificativ.
Condițiile de document justificativ sunt prevăzute în OMEF nr. 3512/2008, condiții ce sunt îndeplinite în totalitate de cele 5 facturi incriminate, facturi ce conțin denumirea documentului, denumirea persoanei juridice ce întocmește documentul, numărul documentului și data întocmirii acestuia, datele cantitative și valorice.
Condițiile de document fiscal sunt cele prevăzute la art. 155, alin. (19) din Codul fiscal, condiții ce sunt îndeplinite în totalitate de cele 5 facturi incriminate, facturi ce conțin: numărul de ordine, data emiterii facturii, data la care au fost livrate bunurile, denumirea, adresa, codul de înregistrare în scopuri de TVA ale persoanei impozabile care emite factura, denumirea, adresa beneficiarului precum și codul de înregistrare în scopuri de TVA, denumirea și cantitatea bunurilor livrate, baza de impozitare a bunurilor, indicarea cotei de taxă aplicată și a sumei taxei colectate.
A mai arătat că în conformitate cu punctul 64 din Hotărârea din 21.06.2012 a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cauzele conexate C-80/11 și C-142/1V Directiva 2006/112 impune, în special, la articolul său 242 obligația fiecărei persoane impozabile de a ține o contabilitate suficient de detaliată în scopul de a permite aplicarea TVA și controlarea aplicării TVA-ului de către autoritățile fiscale.
Pentru a facilita exercitarea acestei sarcini, articolele 245 și 249 din această directivă prevăd dreptul autorităților competente de a avea acces Ia facturile pe care persoana impozabilă este obligată să le stocheze potrivit articolului 244 din directiva menționată.", în acest sens și noi am ținut o contabilitate suficient de detaliată, tocmai în scopul de a permite aplicarea TVA și controlarea aplicării TVA, precum și a celorlalte impozite datorate.
A menționat că în conformitate cu punctul 65 din Hotărârea din 21.06.2012 a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cauzele conexate C-80/11 și C-142/11 "în consecință, prin impunerea, din cauza riscului unui refuz al dreptului de deducere, în sarcina persoanelor impozabile a măsurilor enumerate la punctul 61 din prezenta hotărâre, administrația fiscală ar transfera persoanelor impozabile, contrar dispozițiilor menționate, propriile atribuții de control.".
In contradicție cu cele reținute de organul de control și expuse pe larg, în cazul facturii nr. 0429/12.10.2009 prin care a fost achiziționat tot de la ., un încărcător frontal Volvo, organul de control nu reconsideră cheltuiala efectuată, pentru motivul că acest utilaj a fost vândut în aceeași lună, dar reconsideră TVA aferentă, pe care o apreciază ca nedeductibilă la aprovizionare, dar o apreciază colectată la vânzare, încălcând principiul neutralității!!
In concluzie, a solicitat admiterea contestației așa cum a fost formulată, anularea deciziei nr. F-MH 16/20.01.2014 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de organul de inspecție fiscală.
În dovedire a anexat următoarele înscrisuri:dovada comunicării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F-MH 16 din data de 20.01.2014 și a raportului de inspecție fiscală nr. F-MH 13 din data de 20.01.2014, decizia de impunere nr. F-MH 16/20.01.2014 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală,
raportul de inspecție fiscală F-MH 13/20.01.2014, proces-verbal din 03.07.2012 încheiat de organele de poliție, dovada înregistrării contestației din data de 21.02.2014.
La data de 03.06.2014 a formulat întâmpinare Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., in temeiul dispozițiilor art. 205 din Codul de procedura civila, la cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta S.C. T. T. S.R.L. având ca obiect anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala pentru persoane juridice nr. F-MH 16/20.01.2014 emisa de Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., precum si suspendarea executării acestei decizii pana la soluționarea definitiva si irevocabila a cauzei.
A arătat că raportat la actul administrativ-fiscal a cărui suspendare si anulare se solicita, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice C. a solicitat respingerea acțiunii fata de aceasta ca fiind formulata fata de o persoana lipsita de calitate procesuala pasiva.
Potrivit dispozițiilor art. 36 din Codul de procedura civila "calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre părți si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecații.
De asemenea, dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, aplicabile in speța, acorda calitate procesuala pasiva in litigiile având ca obiect anularea/suspendarea unor acte administrative autorității publice emitente a actelor administrative a căror anulare/suspendare se solicita.
Raportat la aceste considerente de ordin teoretic, a solicitat să se constate ca, in speța dedusa judecații, autoritatea publica emitenta a actului contestat si a cărui executare se solicita a fi suspendata - Decizia de impunere nr. F-MH 16/20.01.2014 - este Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. si nu Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice C., astfel ca nu este justificata calitatea procesuala pasiva a acesteia din urma.
A solicitat admiterea excepției invocata si respingerea acțiunii fata de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice C. ca fiind formulata împotriva unei persoane lipsita de calitate procesuala pasiva.
Referitor la capătul de cerere privind suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-MH 16/20.01.2014 a arătat că în cazul in care se solicita suspendarea unui act administrativ-fiscal, dispozițiile art. 14 si 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ trebuie coroborate cu cele ale art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, potrivit cărora "instanța competenta poate suspenda executarea, daca se depune o cauțiune de pana la 20% din cuantumul sumei contestate, iar in cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil in bani, o cauțiune de pana la 2000 lei".
Conform acestui text de lege, rezulta ca depunerea cauțiunii este o etapa prealabila obligatorie pentru analizarea oportunității suspendării actului administrativ-fiscal, aceasta condiție, impusa imperativ de lege, trebuind a fi îndeplinita anterior analizării cererii de suspendare.
Pe fondul cererii de suspendare, in baza argumentelor de fapt si de drept pe care le vom dezvolta in cele ce urmează, a solicitat respingerea acesteia ca nedovedita.
Astfel, in conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004, constituie cazuri bine justificate "împrejurările legate de starea de fapt si de drept, care sunt de natura sa creeze o îndoiala serioasa in privința legalității actului administrativ", iar paguba iminenta este definita la art. 2 lit. ș) din același act normativ ca fiind "prejudiciul material viitor si previzibil sau, după caz, perturbarea previzibila grava a funcționarii unei autorități publice sau unui serviciu public".
In ce privește întrunirea cumulativa a condițiilor impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune de către instanța de contencios administrativ suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-MH 16/20.01.2014 emisa de AJFP M., a solicitat sa se constate ca reclamanta nu indica si nu motivează, prin cererea de chemare in judecata, existenta nici a unui caz bine justificat si nici a producerii unei pagube iminente, astfel ca solicitam respingerea cererii de suspendare ca nedovedita.:
A invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare in judecata si solicitam respingerea acesteia .
In fapt, urmare a avizului de inspecție fiscala nr. 29/29.10.2013, in perioada 06.01._14, s-a desfășurat o inspecție fiscala la reclamanta S.C. T. T. S.R.L., având ca obiectiv verificarea legalității si conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii si exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabil, respectarea prevederilor legislației fiscale si contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferențelor obligațiilor de plata si a accesoriilor aferente acestora.
Cu aceasta ocazie, organele de control ale AJFP M. au întocmit Raportul de inspecție fiscala nr. F-MH 13/20.01.2014, in baza căruia a fost emisa Decizia de impunere nr. F-MH 16/20.01.2014, prin care au fost stabilite in sarcina reclamantei obligații suplimentare de plata in suma totala de 257.485 lei, din care 46.115 lei reprezentând impozit pe profit si 31.724 lei accesorii aferente si 100.889 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugata si 78.757 lei accesorii aferente.
Art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede ca "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămata . sau ori . printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autorității publice emitente (...), in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia".
Art. 210 Cod procedura fiscala prevede ca "(1) In soluționarea contestației, organul competent se pronunța prin decizie sau dispoziție, dupa caz; (2) Decizia sau dispoziția emisa in soluționarea contestației este definitiva in sistemul cailor administrative de atac", iar conform art. 70 alin. (1) din același act normativ "cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal in termen de 45 de zile de la înregistrare".
De asemenea, potrivit art. 218 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, poate fi atacata la instanța de contencios administrativ numai decizia emisa in procedura prealabila.
Prin urmare, in condițiile in care reclamanta a formulat cererea de chemare in judecata prin care solicita anularea deciziei de impunere nr. F-MH 16/20.01.2014 mai înainte ca organul fiscal sa fi pronunțat o soluție pe fondul contestației administrative, acțiunea reclamantei fiind prematur introdusa, instanța de judecata nefiind in măsura sa analizeze legalitatea sumelor stabilite ca obligație de plata suplimentara in sarcina reclamantei prin decizia de impunere contestata,
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 205 din Codul de procedura civila si pe dispozițiile legale invocate in cuprinsul acesteia.
În dovedire a anexat următoarele înscrisuri: decizia de impunere nr. F-MH 16/20.01.2014; contestația administrativa prealabila nr. MH9170/21.02.2014.
La data de 16.06.2014 a formulat răspuns la întâmpinare reclamantul T. T. SRL solicitând admiterea acțiunii pentru motivele arătate.
Privitor la excepțiile ridicate prin întâmpinare, a solicitat respingerea acestora pentru următoarele motive: referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C., a solicitat respingerea acesteia sau/și introducerea în cauză și a Administrației Județene a Finanțelor Publice M., întrucât în conformitate cu prevederile art. 13 din HG nr. 520/2013 „(1) începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se înființează în subordinea Agenției direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridică.
Referitor la suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-MH16/20.01.2014, a apreciat că odată ce organul fiscal a instituit măsuri asigurătorii asupra unor mijloace de transport aparținând societății, a căror valoare este net superioară presupusei creanțe fiscale, nu se mai impune și plata unei cauțiuni, organul fiscal beneficiind de efectul sechestrului instituit asupra bunurilor noastre.
De asemenea, și condiția prevăzută de art. 2, lit. ș) din Legea nr. 554/2004 este îndeplinită întrucât este iminent prejudiciul adus societății noastre prin aceea că sumele înscrise în decizia contestată sunt purtătoare de dobânzi și penalități, fapt ce este de natură a ne îngreuna mult desfășurarea oricărei activității economice.
Potrivit art. 8, alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."
Referitor la celelalte susțineri din cuprinsul întâmpinării, a apreciat că acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele arătate în contestație.
La data de 30.06.2014 a formulat concluzii scrise reclamanta prin care a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. F-MH16/20.01.2014 în conformitate cu art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul persoana vătămată poate să ceară instanței suspendarea executării actului administrativ.
A susținut că cele două condiții existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care poate fi prevenită. A considerat că cele două condiții sunt îndeplinite iar cererea de suspendare în baza art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 este întemeiată.
Potrivit art. 93 di OG nr. 92/2003 a precizat că „efectul împlinirii termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale”
A precizat că un alt element de nelegalitate al deciziei de impunere îl constituie nerespectarea prevederilor legale privind calitatea de document justificativ a facturilor de aprovizionare. A învederat că administrația fiscală nu poate impune în general persoanei impozabile să verifice că emitentul facturii aferente bunurilor și serviciilor pentru care se solicită exercitarea acestui drept dispune de calitatea de persoană impozabilă
Cu privire la paguba iminentă a precizat că au fost calculate în sarcina reclamantului impozite și TVA de plată în mod nelegal fapt ce prejudiciază activitatea prin blocarea conturilor ca urmare a popririi organului fiscal.
De asemenea a învederat că organul fiscal a instituit măsuri asiguratorii asupra bunurilor firmei, iar în caz de neexecutare de bunăvoie a obligațiilor fiscale rămase în sarcina reclamantului atrage valorificarea acestora și reținerea sumelor de bani în contul obligațiilor fiscale.
Examinând cererea de suspendare a executării deciziei nr.F-MH16/20.01.2014, emisă de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 se reține că este neîntemeiată și va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 215 din C.proc. fiscală:
(1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
(2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.
(3) În cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanțele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia.
Reclamanta a depus cauțiunea stabilită de instanță.
Potrivit art.15 din Legea nr.554/2004, „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond”.
Conform art.14 alin.1 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”.
Cele două condiții (existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel ar fi prevenite), necesar a fi îndeplinite cumulativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența unui „caz bine justificat” și a „iminenței producerii pagubei”.
Legea nr.554/2004 definește „cazul bine justificat”, în art.2 lit.t, ca fiind existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar „paguba iminentă”, în art.2 lit.ș, din același act normativ, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Față de dispozițiile legale invocate anterior, se apreciază că suspendarea executării actului administrativ este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, care intervine la cererea părții interesate. Aceasta este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.
În speță, se apreciază că nu este întrunită niciuna din condițiile prevăzute de dispozițiile legale citate anterior.
Astfel, în ceea ce privește cazul bine justificat, reclamanta invocă împlinirea termenului de prescripție pentru obligațiile fiscale aferente anului 2008. O analizare a acestei afirmații nu se poate realiza în procedura suspendării, deoarece ar însemna mai mult decât pipăirea fondului, respectiv soluționarea unei excepții de fond, peremptorii și absolute, care ar excede cadrului procesual al suspendării executării actului administrativ fiscal. Această chestiune litigioasă nu poate fi tranșată decât în cadrul procesului ce are ca obiect anularea actului.
În ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la calitatea de document justificativ a facturilor emise de ., . SRL și respectiv .-L SRL, se reține că reclamanta invocă aplicarea eronată de către organele fiscale a dispozițiilor legale, faptul că facturile îndeplinesc condițiile legale, jurisprudența CJUE privind verificările pe care le poate impune organul fiscal în materia deducerii TVA, precum și nemotivarea deciziei.
Or, pe lângă faptul că aspectele invocate necesită o analiză aprofundată, incompatibilă cu procedura suspendării, reclamanta nu a furnizat elemente de fapt și de drept care să creeze acea îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ prevăzută de lege pentru a se putea dispune suspendarea. Susținerile privind aplicarea greșită a legii de către organul fiscal făcute în conținutul cererii de suspendarea executării actului administrativ-fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul.
În ceea ce privește paguba iminentă, se invocă faptul că sumele imputate sunt stabilite nelegal, iar prin faptul că sunt executorii se creează un prejudiciu imediat și previzibil.
Se reține însă că executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul art.2 alin.(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.
Instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor reclamantei este o măsură asiguratorie, prin care se urmărește recuperarea eventualei pagube produse de reclamantă. Însă faptul că s-a instituit această măsură nu are nicio relevanță asupra îndeplinirii condiției pagubei iminente.
În ceea ce privește Recomandarea CE nr.8/2009, reclamanta nu a dovedit că prin executarea actului administrativ fiscal s-ar produce o pagubă gravă activității acesteia. În ceea ce privește repararea pagubei, nu s-ar putea reține dificultatea de a fi reparată, deoarece reclamanta are dreptul la restituirea sumelor reținute nelegal de organul fiscal, precum și la dobânzile aferente. Așa cum s-a arătat mai sus, din înscrisurile depuse la dosar nu reiese cu evidență un argument juridic aparent valabil referitor la nelegalitatea deciziei de impunere.
În consecință, se va respinge cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. F-MH 16 din data de 20.01.2014, formulată de reclamanta T. T. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. F-MH 16 din data de 20.01.2014, formulată de reclamanta T. T. SRL cu sediul în localitatea Drobeta Turnu Severin, ., parter, ., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului M. sub nr. J_, având C.: R_ în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., .. 2, jud. D..
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Iunie 2014, la sediul Tribunalului M..
Președinte, C. D. F. | ||
Grefier, I. M. G. |
Red. F.C.D./Teh. G.I.M.
4 ex./02.07.2014
cod operator 2626
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 173/2014.... | Pretentii. Sentința nr. 2316/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
