Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 213/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 213/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 9992/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 213/2014
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. S. D.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant A. G. C. și pârâții M. A. Interne București, I. Județean De Poliție M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns cj N. V. pentru pârâtul IPJ M., lipsă fiind reclamantul și pârâtul MAI București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța conform dispozițiilor art. 131 N. C. pr. civ. procedează la verificarea competenței. și constatând că este competentă material, teritorial și general potrivit art. 95 pct. 4 N. C. pr. civ. și art. 109 din Legea nr. 188/1999, acordă cuvântul asupra estimării duratei procesului conform art. 238 N. C. pr. civ.
Reprezentantul pârâtului estimează durata procesului la o lună.
Instanța în raport de obiectul acțiunii, numărul părților, complexitatea raportului juridic dedus judecății și probele ce sunt necesare a se administra, estimează durata soluționării procesului ca fiind de o lună și acordă cuvântul asupra administrării probelor.
Reprezentantul pârâtului precizează că nu solicită alte probe decât proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și constatând suficiente probele administrate în cauză, declară terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne și pentru dezbaterea fondului.
consilier juridic N. V. pentru pârâtul I. Județean de Poliție M., lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne și pe fond solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru motivele invocate în întâmpinare și potrivit deciziei nr. 21/18.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._/101/2013 reclamanta A. G. C. a chemat în judecată pe pârâții M. A. Interne, I. Județean De Poliție M. pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului I. Județean de Politie M., la calculul si plata premiului anual ( salariul al 13-lea) aferent anului 2010 în conformitate cu prevederile art.25, din Legea 330/2009. O.U.G. nr. 1/2010 si art. 26 din O.G. nr. 38/2003, actualizată cu coeficientul de inflație, de la data nașterii dreptului până la data efectivă a plății.
În motivarea acțiunii a arătat că este angajat la Inspectoratul de Poliție al Județului M., în calitate de polițist și este îndreptățit la plata premiului anual (celui de-al 13-lea salariu) aferent anului 2010 actualizat cu coeficientul de inflație de la data nașterii dreptului până la data efectivă a plătii, având în vedere următoarele considerente:
Art. 15 alin. 2 din Constituție statuează că „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile", iar Art. 1 din Codul civil că „Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă", respectiv pentru perioada de timp dedusă obiectului judecății, anul 2010.
Până la . Legii nr. 285/28.12.2010 privind salarizarea pe anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul anual, cunoscut și sub denumirea de al 13-lea salariu, a fost reglementat de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009. care dispunea că: „Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz realizate în anul pentru care se face premierea".
În prezent potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi". Din interpretarea textului de lege rezultă aplicarea retroactivă a art.8 din Legea nr. 285/2010. lucru care contravine art. 15 din Constituția României si a prevederilor art. 1 din Codul civil, care prevăd în mod imperativ, fără a lăsa loc de interpretare, că legea dispune numai pentru viitor; avem o singură excepție de la această prevedere imperativă, respectiv aplicarea legii mai favorabile în domeniile contravențional ori penal. Curtea Constituțională a subliniat, prin Decizia nr 90/1999. publicată in Monitorul Oficial nr. 489/1999, caracterul universal al principiului la care ne-am referit, arătând că: „Principiul neretroactivității este valabil pentru orice lege, indiferent de domeniul de reglementare al acesteia".
Dreptul de a primii premiul anual (al 13-lea salariu), aferent anului 2010. s-a născut începând cu data de 01 ianuarie 2010 și a continuat pe tot parcursul acestui an, până la 31 decembrie. Se impune a fi făcută distincția clară între momentul nașteri dreptului, care a început să curgă la 01 ianuarie 2010 și s-a epuizat la 31.12.2010, și un alt moment, cel al concretizării dreptului prin acordarea echivalentului bănesc cuvenit, de la 01 ianuarie 201 1. pentru că acesta să nu rămână golit de conținut.
Mai mult decât atât, premiul anual reprezentat de suma de bani egală cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz. realizate în anul pentru care se face premierea. îmbracă forma unui drept patrimonial recunoscut, pentru o situație trecută, respectiv anul 2010. Prin urmare Legea nr. 285/2010. ale cărei dispoziții sunt în vigoare începând cu 01 ianuarie 2011, nu poate duce la înlăturarea existenței dreptului pentru trecut, întrucât s-ar încălca prevederile art. 53 din Constituție, referitoare la cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, dar și a reglementărilor date prin art. 1 din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Într-o situație asemănătoare, instanța supremă a statuat, printr-o decizie de îndrumare că: „...respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera for, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege" (Decizia nr. XXIII din 12.12.2005 a înaltei Curți de Casație si Justiție).
Și instanța de contencios constituțional a reținut faptul că: „soluționarea conflictului legilor în timp, face necesară diferențierea dreptului subiectiv, constituit sub imperiul legii anterioare, de cel născut potrivit legii posterioare; acesta din urmă nu poate, fără a avea un efect retroactiv, să aducă atingerea modalității în care legea anterioară a constituit dreptul respectiv, modalitate guvernată de principiul tempus regit act uni" (Decizia nr. 73/19.07.1995 publicată în Monitorul Oficial nr 177/08.08.1995).
Legea nr. 285/2010 nu poate aduce atingere dreptului câștigat, referitor la premiul anual (cel de al 13-lea salariu). întrucât s-ar ajunge ca această lege să se aplice retroactiv, pentru anul 2010. asupra unei situații consolidate anterior.
În baza prevederilor art. 25 din Legea nr. 330/2009 premiul anual reprezintă pentru anul 2010, un drept câștigat, aflat sub autoritatea statului de drept, a cărui stabilitate nu poate fi atinsă decât prin încălcarea Constituției.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 15 și art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 51 din Constituția României, art.28 din Legea 62/2011. art.25 din Legea nr. 330/2009, O.U.G. nr. 1/2010 raportată la art. 26 din O.G. nr.38/2003.
În dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri și orice alte probe ce se vor dovedi utile, pertinente si concludente cauzei.
La dosar a depus: înscrisuri.
Pârâtul Inspectoratul de Poliție al județului M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A motivat că este adevărat că prin art.25 din Legea - cadru nr.330/ 2009, era stipulată acordarea premiului anual, însă potrivit prevederilor art.8 din Legea nr.285/ 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, se dispune încetarea acordării premiului anual începând cu luna ianuarie 2011 și se prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, în acord cu dispozițiile legii.
Dispozițiile art.8 din Legea nr.285/ 2010 au fost atacate în fața Curți Constituționale, iar, în acest sens, prin Deciziile nr. l15/ 09.02.2012 publicată în M.O. nr.230 din 05.04.2012, nr.257/ 20.03.2012, publicată în M.O. nr.331 din 16.05.2012 și altele, Curtea Constituțională a României a constatat că excepțiile de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010 sunt neîntemeiate.
Nu se poate susține că o lege este nelegală, din moment ce provine de la Parlamentul României, autoritate învestită, potrivit Constituției, cu prerogativa legiferării. Așadar, sub aspectul emiteri unor reglementări legale într-un sens sau altul, în orice domeniu al vieți sociale, Parlamentul are competență deplină, nefiind permisă contestarea legilor în fața instanțelor de judecată sub aspectul emiterii lor.
Singurul control la care pot fi supuse legile este cel de constituționalitate. La emiterea legilor, Parlamentul trebuie, totuși, să respecte anumite reguli instituite de Constituție. Singura autoritate în măsură să se pronunțe cu privire la respectarea acestor reguli, și, implicit, cu privire la conformitatea unei legi cu dispozițiile constituționale este Curtea Constituțională, care, așa cum am arătat mai sus, s-a pronunțat deja în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate ale prevederilor art.8 din Legea nr.285/ 2011 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
De asemenea, în ceea ce privește premiile în bani acordate angajaților, Curtea Constituțională, prin Decizia nr.1615 din 20.12.2011, a precizat că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
În aceste condiții, nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale, atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual și, în cauză, nu sunt incidente prevederile art.41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
De asemenea, legiuitorul, prin aceleași dispoziții legale criticate, art.8 din Ieșea nr.285/2010, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorării salariale care se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul de bază al angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
Astfel, legiuitorul a modificat doar modalitatea de acordare a premiului anual. în șesul că acesta se va acorda eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea. în mod corespunzător, a cuantumului salariului de bază.
De altfel, art.25 alin.4 teza finală din Legea-cadru nr.330/ 2009, prevedea acordarea acestui premiu începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul,și nu impunea o modalitate de executare, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice.
Prin urmare, nu se poate reține încălcarea prevederilor Legii nr.330/ 2009 și nici dreptul la proprietate.
De asemenea, nu se poate reține nici încălcarea principiul neretroactivității legii civile, consacrat de art.15 alin.2 din Constituție, întrucât dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/ 2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legi.
Conform prevederilor art.126 din Constituția României, justiția se înfăptuiește în numele legii, ea este unică, imparțială și egală pentru toți, iar judecători sunt independenți și se supun numai legi. Instanțele judecătorești nu pot decât să respecte și să aplice legea și nicidecum să o modifice, înlăturând dispoziții ale ei.
În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr.1325/ 04.12.2008. referitor la excepția de neconstituționalitate a O.G. nr. 137/ 2000.
Astfel, Curtea Constituțională arată că instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, deoarece încalcă principiul separațiilor puterilor.
Conform prevederilor art.61 din Constituția României, Parlamentul, și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituția României, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, iar instanțele judecătorești au doar misiunea constituțională de a realiza justiția, de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Prin urmare, misiunea instanței de judecată este aceea de a realiza justiția, potrivit art.126 alin. 1 din Constituție, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Cu privire la Declarația Universală a Drepturilor Omului și Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale sunt acte normative cu caracter general, prioritare la nivelul Uniunii Europene, dar care nu reglementează modul de stabilire a salariilor în țările membre sau a premiilor anuale și cu precădere în sistemul bugetar.
În concluzie, a considerat că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, întrucât, deși premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului și constituie un "bun" în sensul art. l din Primul Protocol adițional la Convenție, dispozițiile de lege criticate de reclamant prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-si execute întru-totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în nici un fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe, iar, în consecință, instituția noastră a procedat în mod corect punând în aplicare dispozițiile Legii nr.285/ 2010.
Pârâtul Ministerului A. Interne a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în cauza de față, pentru următoarele motive:
Pentru a fi parte în proces trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: calitate procesuală, capacitate procesuală și existența unui interes. Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului (M.A.I.) și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Titlul de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului, respectiv al obligației, ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății, concretizat în speță în drepturi bănești, ca rezultat al raportului de serviciu încheiat de persoana care a formulat acțiunea.
Or, în prezenta cauză, M. A. Interne nu figurează ca subiect al raportului de serviciu încheiat de reclamant.
Raportat la obiectul prezentei cauze, stabilirea și acordarea diferitelor drepturi bănești, aferente unui raport de serviciu, constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului, subiect pasiv al raportului obligațional dedus judecății, care are obligația verificării condițiilor de acordare și de stabilire a drepturilor bănești solicitate.
A precizat că, în situația în care instanța de judecată ar admite acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, drepturilor reclamantului, le corespunde obligația corelativă de plată a acestora, ce cade în sarcina altor instituții publice decât pârâtul din prezenta cauză, instituții cu care reclamantul are raporturi de serviciu.
Cu alte cuvinte, calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Din cuprinsul acțiunii reiese faptul că reclamantul își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean M., raporturile acestuia de serviciu derulându-se cu această unitate. Astfel, calculul și plata oricăror drepturi bănești către reclamant, s-au făcut exclusiv de către Inspectoratul de Poliție Județean M., unitate al cărei șef are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Potrivit art. 7 alin. 3 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I., cu modificările și completările ulterioare, ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite.
Art. 12 alin. 5 din același act normativ prevede că ministrul afacerilor interne stabilește, prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonatori de credite.
Astfel, potrivit tabelului cuprinzând ordonatorii terțiari de credite din subordinea (inspectorului general al) Inspectoratului General al Poliției Române și înlocuitorii legali ai acestora, din Anexa nr. 7 la Ordinul M.A.I. nr. S/79/2013 privind exercitarea calității de ordonator de credite în M. A. Interne, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului M. are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Anexa nr. 12 la același ordin stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din M. A. Interne. Conform pct. 2 lit. a, ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia.
A menționat faptul că aceleași prevederi legale se regăseau și în actele normative anterioare având același obiect de reglementare.
Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministrul afacerilor interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Așadar, stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist în parte, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului M., sunt în competența exclusivă a șefului acestei unități, care este ordonator terțiar de credite.
În cauza dedusă judecății, Inspectoratul de Poliție al Județului M. este singura unitate în măsură să achite drepturile bănești solicitate de reclamant, ordonatorul principal de credite având doar obligația legală de a repartiza creditele bugetare alocate cu o astfel de destinație către ordonatorii terțiari aflați în finanțarea sa directă dar și ordonatorului secundar de credite care, așa cum am precizat mai sus, aprobă bugetele de venituri și cheltuieli ale ordonatorilor de credite subordonați.
În cadrul Ministerului A. Interne există o procedură de repartizare a creditelor bugetare alocate acestuia. Prin urmare, nu se poate reține că atât instituția centrală, cât și structurile sale teritoriale au calitatea procesuală pasivă, deoarece într-o atare interpretare s-ar ajunge la concluzia că pot avea calitate procesuală pasivă toate unitățile dintr-o instituție, între care se stabilesc raporturi de subordonare ierarhică.
În sensul celor de mai sus este și decizia civilă nr. 3522/16.10.2008 a Î.C.C.J. potrivit căreia „în litigiul având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu. Faptul că ministerul în interiorul căruia instituția publică este organizată și funcționează, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite repartizează instituțiilor subordonate creditele bugetare aprobate, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu, motivația invocată de reclamant privind garanția că obligația bănească a instituției publice va fi astfel executată, neavând suport în dispozițiile procedurale privitoare la condițiile de exercițiu ale acțiunii civile".
Mai mult decât atât, în situația ipotetică a stabilirii dreptului reclamantului la plata drepturilor bănești în discuție pe cale judecătorească, ținând cont de faptul că între M.A.I. și acesta nu a luat naștere un raport juridic din care să rezulte obligația de plată în sarcina instituției noastre, nu este necesară stabilirea unei garanții privind alocarea fondurilor necesare plății în favoarea acestora printr-o hotărâre judecătorească, întrucât potrivit art. 1 din O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, „creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă", iar conform art. 4 „ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii".
În sarcina ordonatorilor principali de credite există o obligație legală de a asigura în bugetele instituțiilor din subordine sumele dispuse de către instanța de judecată prin titluri executorii a fi plătite terților, ceea ce însă nu înseamnă că ordonatorii principali de credite sunt obligați să stea în judecată în toate litigiile în care sunt implicate structurile din cadrul M.A.I. pentru simplul motiv că, față de acestea, își exercită atribuțiile aferente calității de ordonator principal de credite.
Pe fond, a învederat următoarele aspecte:
Conform art. 21 alin. (1) din Anexa IV la Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ în vigoare de la data de 01.01.2010 până la 31.12.2010, pentru activitatea desfășurată, cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari în activitate, polițiștii și personalul civil beneficiază de un premiu anual stabilit în raport cu solda lunară/salariul de bază de încadrare, respectiv salariul de bază din ultima lună a anului pentru care se face premierea.
D. urmare, ținând cont că ultima lună a anului este luna decembrie, iar drepturile salariale cuvenite personalului din M. A. Interne pentru luna respectivă sunt stabilite și plătite în luna ianuarie a anului următor, premiul anual nu poate fi determinat și plătit decât începând cu aceeași lună ianuarie.
Această procedură este confirmată și de prevederile art. 25 alin. (4) din Legea - cadru nr. 330/2009, conform cărora plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit legii respectiv, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Astfel, pentru activitatea desfășurată în anul 2010, personalul plătit din fonduri publice, inclusiv polițiștii, cadrele militare în activitate și personalul civil, puteau să beneficieze de un premiu anual începând cu luna ianuarie 2011.
În conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/28.12.2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acorda în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".
Este important de reținut faptul că exercitarea unor drepturi în justiție se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie aceste drepturi și nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor.
Este evident că normele legale în materie sunt clare și nu lasă loc de interpretare astfel încât instanța nu poate acorda ceea ce nu își are izvorul în norma legală.
Așadar, reglementarea legală a drepturilor salariale reprezintă una din dimensiunile esențiale ale statutului funcționarului public. în cazul funcționarilor publici, drepturile salariale sunt stabilite de către legiuitor. Soluția legislativă cuprinsă în art. 8 din Legea nr. 285/2010 a fost determinată de apărarea securității naționale. Este evident că securitatea națională are și o componentă socială și economică. Astfel aspecte din viața statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului, pot constitui o amenințare la adresa stabilității economice. în atare situații Guvernul este îndrituit să adopte măsuri corespunzătoare pentru combaterea acesteia. Una dintre aceste măsuri este reducerea cheltuielilor bugetare, măsură concretizată, printre altele, în sistarea plății premiului anual pentru anul 2010.
În concluzie, faptul că prin Legea nr. 285/28.12.2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice a fost sistată plata premiului anual pentru anul 2010, nu reprezintă decât o exercitare a prerogativei legiuitorului de a adopta acte normative în materia drepturilor salariale, politicile salariale fiind de resortul absolut al Guvernului și al Parlamentului și nu al instanțelor judecătorești, al căror atribut este doar de a aplica legea nu de a face lege. Aceste dispoziții nu au caracter retroactiv ci dau expresie principiului aplicării legii noi referitoare la schimbarea unei situații juridice pentru viitor. Textul de lege criticat se aplică de la data intrării în vigoare.
În acest sens este și Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005 (...) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare (...)
Statul se bucura de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).
Atât timp cât vocația reclamantului la primirea celui de-al 13-lea salariu nu a fost materializată într-un nou act normativ și nici nu s-a obținut desființarea sau modificarea actelor normative prin care a fost stabilită salarizarea cuvenită acestuia, nu există temeiuri de drept pentru a se dispune obligarea instituției noastre la plata vreunei sume cu titlu de premiu anual.
Mai mult decât atât, cererea reclamantului apare ca neîntemeiată și prin prisma faptului că legiuitorul a inclus sumele reprezentând premiul anual cuvenit pentru activitatea desfășurată în anul 2010 în majorarea salarială cuvenită personalului din sectorul bugetar începând cu 01.01.2011, procedeu prin care personalul în discuție nu a fost lipsit de dreptul de a beneficia de dreptul bănesc în discuție.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor pretinse cu rata inflației, rugăm onorata instanță să constate că acesta este neîntemeiat deoarece atâta vreme cât drepturile salaríale principale pretinse nu sunt întemeiate nici drepturile accesorii acestora (indexarea drepturilor salaríale pretinse) nu sunt întemeiate, accesoriul urmând soarta principalului.
Totodată, a învederat că în bugetul pentru anul 2011 al Ministerului A. Interne nu au fost prevăzute sau repartizate fonduri bugetare, potrivit legii, pentru cheltuieli cu premiul anual cuvenit personalului acestui minister pentru activitatea desfășurată în anul 2010, iar potrivit art. 14 alin. (2) și (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele instituțiilor publice și nici angajată și efectuată, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială și nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
Nu în ultimul rând prin deciziile sale, Curtea Constituțională a concluzionat asupra faptului că art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu încalcă prevederile constituționale referitoare la principiul neretroactivității legii.
Astfel, prin Decizia nr. 257 din 20.03.2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Parte I, nr. 331 din 16 mai 2012, Curtea a statuat că dispozițiile de lege criticate se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar și că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
Totodată, prin aceeași decizie, s-a arătat că legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salaríale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
Premiul anual pe anul 2010, având în vedere faptul că Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătiți din fonduri publice a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu 1-a eliminat în cursul anului 2010, reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un „bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar dispozițiile de lege criticate prevăd în același timp doar modalitatea prin care statul urmează să își execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Curtea a mai reținut că dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legii.
Curtea a mai constatat că majorarea salaríala din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 01.01.2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011. Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Văzând art. 248 Cod procedură civilă, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.A.I., invocată prin întâmpinare, se reține că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală este definită ca fiind existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, precum și între pârât și cel obligat în același raport juridic.
Reclamanta este funcționar public cu statut special – polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului M., iar obiectul acțiunii îl reprezintă plata unor drepturi salariale, respectiv premiul anual aferent anului 2010.
Întrucât reclamantul are raporturi de serviciu cu Inspectoratul de Poliție al județului M. se apreciază că obligația achitării drepturile salariale aparține numai acestei instituții. Faptul că M.A.I. este ordonator principal de credite, iar potrivit art.21 din Legea nr.500/2002 ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii, nu conferă acestui pârât calitate procesuală pasivă în situația în care nu este titular de obligații în raportul juridic dedus judecății.
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I. și va respinge acțiunea formulată împotriva acestuia ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu privire la fondul cauzei se reține că reclamantul angajat al Inspectoratului de Poliție al județului M. solicită obligarea pârâților la plata premiului anual aferent anului 2010.
Potrivit art.25 alin.1 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în vigoare până la data de 01.01.2011, pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Conform art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
Reclamantul invocă faptul că dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010 se aplică retroactiv, fapt ce încalcă art.15 din Constituție și art.1 Cod civil.
Tribunalul reține că potrivit art.29 alin.1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Astfel, se constată că prin Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, Curtea Constituțională a analizat constituționalitatea prevederilor art.8 din Legea nr. 285/2010, constatând că „nu se poate reține încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii”.
Mai mult, instanța reține că prin decizia nr.1655/28.12.2010, Curtea Constituțională a soluționat obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum și, în special, ale art.1 din lege, constatând că dispozițiile sunt constituționale.
Se constată astfel că, Curtea Constituțională a analizat printr-o decizie definitivă și general obligatorie constituționalitatea Legii nr.285/2010 situație în care nu pot fi reținute criticile reclamanților referitoare la încălcarea Constituției și în consecință nici cele privind încălcarea art.1 Cod civil.
Constatarea anterioară a constituționalității Legii nr.285/2010 nu împiedică însă judecătorul național să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 1 Protocol 1 al CEDO „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.
Instanța reține că, în jurisprudența sa (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziție legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autoritățile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.
În cauză, se constată că legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
Așadar, cum beneficiul premiului anual pe 2010 este astfel recunoscut de către legiuitor, fiind modificată numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază, se apreciază că nu se încalcă art.1 din Protocolul 1 la Convenție.
Cu privire la plata premiului anual aferent anului 2010 s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21/2013. ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și, în consecință: ”Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.”
Prin urmare, se apreciază că față de prevederile art.8 din Legea nr.285/2010, acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată și în consecință, va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne.
Respinge acțiunea față de M. A. Interne, cu sediul in București, Piața Revoluției nr. 1 A, sector 1, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta A. G. C., C.N.P._, domiciliat în municipiul Drobeta Tr. S., .. 14, ., ., în contradictoriu cu pârâtul I. Județean de Poliție M., cu sediul în mun. Dr. Tr. S., .. 75, județul M..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2014, la sediul Tribunalului M.
Președinte, N. S. D. | ||
Grefier, M. T. |
Red.NSD/tehnored.M.T.
Ex.5
Cod operator 2626
27.02. 2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 2291/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Obligaţia de a face. Sentința nr. 1597/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
