Pretentii. Sentința nr. 1636/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1636/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 1080/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 1636/2014
Ședința publică de la 12 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. S. D.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant L. A. și pe pârâtele Administrația Județeană A Finanțelor Publice M., A. F. Pentru Mediu București, Direcția G. Regională A Finanțelor Publice C., având ca obiect pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:av D. M. G. pentru reclamant, lipsă fiind pârâtele.
Procedura completă
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Conform art. 131 Cod procedură civilă, instanța din oficiu procedează la verificarea competenței și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul dispozițiilor art. 95 pct.1 C. pr. civ. rap. la art. 10 alin. 1 teza 1 și alin. 3 din Legea nr. 554/2004.
Având în vedere că nu este necesar administrarea altui probatoriu în cauză, instanța apreciază că nu se impune estimarea duratei necesare cercetării procesului în temeiul art. 238 alin. 1 Noul Cod procedură civilă.
Instanța invocă, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C..
Apărătorul reclamantului având cuvântul arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei excepții.
Nemaifiind excepții de invocat și alte cereri de formulat, constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra cauzei.
Apărătorul reclamantului având cuvântul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtelor la plata dobânzii, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 14.02.2014, reclamantul L. A. a chemat în judecată pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. ,A. F. Pentru Mediu Și Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata dobânzii fiscale in cuantum de 385 lei, aferentă taxei de poluare in cuantum de 3179 lei, suma ce a fost plătită la data de 21.11.2011 cu chitanța nr_. Precizează că solicită dobânda fiscala pentru perioada cuprinsa între 21.11.2011, data plății taxei de prima înmatriculare pana la data de 17.02.2012, data la care a fost restituita parțial suma de 795 lei din totalul de 3179 lei, precum si pentru perioada cuprinsa intre dala 17.02.2012 pana la data de 20.12.2012 când a fost restituita diferența in cuantum de 2224 lei, restituire dispusă prin Sent. nr. 2216/2012 pronunțata de către Tribunalul M. in dosarul nr._, rămasa definitiva si irevocabila. Prin urmare, dobânda fiscala totala care trebuie sa-i fie restituita, este in cuantum de 385 lei. In motivare arată că, la data de 01.07.2011 a achiziționat un autovehicul in regim second-hand marca F. PUNTO, si pentru a-1 înmatricula in România, a fost obligat sa achit cu titlu de "taxa de poluare" suma de 3179 lei, obligație de plata a fost stabilita in baza prevederilor O.U.G. nr.50/ 2008, deși pana la data achitării acesteia, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit cu claritate ca taxa de poluare reglementata de O.U.G. nr.50/2008 modificata si completata, contravine dispozițiilor art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene. La data de 02.12.2011 prin adresa nr._, a solicitat paratei AJFP M. (fosta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin), restituirea sumei de 3179 lei, suma pe care a achitat-o cu titlu de "taxa de poluare". Solicitarea i-a fost admisa doar pentru 25% din totalul de 3179 lei, respectiv suma de 795 lei, conform dispoziției de plata nr. 13/17.02.2012. Diferența in cuantum de 2224 lei i-a fost restituită în baza Sent. nr. 2216/2012 pronunțata de către Tribunalul M. in dosarul nr._ . Prin Adresa nr. MH5951/05.02.2014 a solicitat AJFP M. plata dobânzii aferente duratei indisponibilizării sumei de bani plătită cu titlu de taxă de poluare, in concret perioada cuprinsa intre data plații taxei si data restituirii, aceasta respingându-i solicitarea cu motivarea ca nu a anexat titlu executoriu .Prin Sentința nr. 2216/2012 pronunțata de către Tribunalul M. in dosarul nr._, s-a stabilit că această taxă de poluare pe care a achitat-o este nelegală, o taxă care încalcă normele europene, obligând astfel AFP Drobeta Turnu Severin si AFM sa-i restituie suma de 2224 lei. Prin urmare, conform soluției dispuse de către CJUE în cauza I. contra României, statul este obligat să-i plătească o despăgubire adecvată în Funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii pentru perioada cuprinsă între data plătii fără temei a taxei în cauză si data restituirii acesteia. În drept, și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe disp.art.194 C.proc.civ., art. 1528 C.civ., Legea nr.554/2004, Constituția României, Tratatului Comunității Europene, Cod procedură fiscală, decizia C.J.U.E. in cauza C-565/11, I. contra România. În dovedirea cererii a depus înscrisuri și dovada achitării taxei de timbru. Pârâtele deși legal citate nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare. Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele: Cu privire la calitatea procesuala a Direcției regionale C., această urmează a fi admisă și a se respinge acțiunea față de aceasta. Pentru a putea sta în judecată, o entitate juridică nu trebuie să aibă neapărat personalitate juridică ci este suficient ca acestea să aibă organe proprii de conducere sau să fie constituite conform legii. Verificând actele normative amintite, vom observa că, într-adevăr, potrivit art. 13 din HG nr.520/2013, numai Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. are personalitate juridică. Însă, coborând cu lectura, observăm că potrivit alin. (9), (11) și (12) ale aceluiași articol, toate organele fiscale teritoriale care sunt subordonate Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice au conducere proprii. Prin urmare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (3) din OUG nr.74/2013 deoarece acolo sunt reglementate cazuri speciale, doar când reprezintă structura ierarhic superioară. Prin urmare, în oricare dintre cazuri, apreciem că trebuie respectate normele Codului de Procedură Civilă aplicabil din punct de vedere temporal litigiului. Capacitatea de folosință a organelor fiscale care nu au personalitate juridică este una specială, judiciară: ambele norme procedurale, atât cea veche cât și cea nouă, fac vorbire despre capacitatea de folosință necesară pentru a sta în proces iar în al doilea alineat creează excepția de la regulă, conferind practic o capacitate specială de folosință, una judiciară. Reclamantul prin cererea înregistrată sub nr._, a solicitat restituirea taxei de poluare în sumă de 2384 lei achitată cu chitanța nr._/21.11.2011, pentru autoturismul second – hand achiziționat, cerere ce a fost admisă prin sentința nr. 2216/.2012, fiind obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 2384 lei, reprezentând taxă pe poluare, precum fără a se solicita și dobânda legală prevăzuta de art. 124 c.p.fiscală, astfel că a formulat cerere în acest sens, cerere ce formează obiectul cererii de față. Instanța reține că potrivit art.124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. Instanța constată însă că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11) prin care s-a solicitat să se stabilească dacă „principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii, rezultate din jurisprudența Curții, coroborate cu dreptul de proprietate, instituit de articolul 6 TUE și de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate ca opunându‑se unor dispoziții de drept intern care restrâng cuantumul prejudiciului susceptibil de a fi recuperat de particularul al cărui drept a fost încălcat”. Prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar. Prin urmare, se apreciază că, reclamantul are dreptul la plata dobânzii legale în materie fiscală începând cu data plății 21.11.2011 și până la data de 17.02.2012 data la care i-a fost restituită parțial suma de 795 lei din totalul de 3179 lei, precum și pentru perioada cuprinsă între data de 17.02.2012 până la data de 20.12.2012 când i-a fost restituită diferența de 2384 lei . Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală începând cu data de 10.02.2010 și până la data de 12.02.2013 . Potrivit art.453 c.p.civ, urmează ca pârâtele să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de timbru și onorariu avocat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGRFP C..
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul L. A., domiciliată în Drobeta Turnu Severin, .. 19, județul M.,CNP_ cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat Turai L. în Drobeta Turnu Severin, ., ., ., județul M. în contradictoriu cu pârâtele AJFP M. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, Piața R. N., nr. 1, județul M., Serviciul Fiscal Orășenesc Strehaia( fost A.F.P. Strehaia )și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6.
Respinge acțiunea fata de DGRFP C., cu sediul în C., .. 2, județul D..
Obligă pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală începând cu data plății 21.11.2011 și până la data de 17.02.2012 data la care i-a fost restituită parțial suma de 795 lei din totalul de 3179 lei, precum și pentru perioada cuprinsă între data de 17.02.2012 până la data de 20.12.2012 când i-a fost restituită diferența de 2384 lei
In baza art. 453 c.p.civ, obligă pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 340 lei, reprezentând onorariu avocat și taxă de timbru, către reclamant.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare; cererea de recurs se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2014, la sediul Tribunalului M.
Președinte, N. S. D. | ||
Grefier, M. T. |
Red.NSD/tejmopred.M.T.
Ex.6
Cod operator 2626
16 Mai 2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1751/2014.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 2212/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








