Pretentii. Sentința nr. 2256/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2256/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 2642/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 2256/2014
Ședința publică de la 23 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Grefier A. C. N.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant R. J. V. prin . SRL și pe pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretenții plata sumei de 1894,49 lei reprezentând dobânda legală pentru suma de 2347,00 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat Gogîltan R. substituind pe avocat D. D., pentru reclamant, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin serviciul registratură s-a depus la data de 20.06.2014 note de ședință la care s-a atașat procura specială autentificată la notar, după care, instanța conform dispozițiilor art. 131 N.C.pr.civ. procedează la verificarea competenței, și constatând că este competentă material, teritorial și general potrivit art. 95 pct. 4 N. C.pr.civ., art. 10 alin. 1 teza I și art. 10 alin. 3 din Legea nr. 544/2004, acordă cuvântul asupra probelor,
Apărătorul reclamantului solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, fiind necesară și utilă soluționării cauzei, consideră suficiente probele administrate în cauză și apreciază că nu se mai impune estimarea duratei procesului, declară terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a DGRFP C. invocată din oficiu și pentru dezbaterea fondului.
Avocat Gogîltan R., pentru reclamant, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a DGRF C..
Pe fond solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale în sumă de 1894,49 lei aferentă taxei de poluare în valoare de 2347,00 lei achitată la data de 06.04.2009 cu chitanță nr._, pentru perioada 06.04.2014 până la data restituirii conform sentinței nr. 449/27.01.2012 pronunțată în dosarul nr._, precum și cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ reclamantul R. J. V. prin mandatar . SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., Administrația F. pentru Mediu, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 1894,49 lei, reprezentând dobânda legală pentru suma de 2347,00 lei (ce a reprezentat taxa de poluare achitată cu chitanța nr._/06.04.2009), de la data de 06.04.2009, când a achitat această taxă până la data de 16.11.2012- dată la care i s-a restituit această sumă în baza sentinței nr.449/27.01.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ . De asemenea a solicitat plata cheltuielilor de judecată pe care le va face cu acest proces.
În motivarea acțiunii a arătat că a achiziționat un autoturism marca BWM, achitând taxa de plouare în sumă de 2347,00 lei potrivit actului administrativ, talon pentru încasarea de impozite și taxe nr._/06.04.2009, întrucât fără această taxă, funcționarii din cadrul Serviciului de înmatriculări au refuzat înmatricularea mașinii.
Această sumă i-a fost restituită în data de 16.11.2012 în baza sentinței nr.449/27.01.2012 definitivă prin respingerea recursului, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ .
Prin Adresa nr. MH_/14.03.2014 a solicitat pârâtei AJFP M. plata dobânzii aferente duratei indisponibilizării sumei de bani plătită cu titlu de taxa de poluare, aceasta respingându-i solicitarea.
Prin sentința nr. 449/27.01.2012, definitivă prin respingerea recursului, pronunțata în dosarul nr._, Tribunalul M. stabilește că aceasta taxa de poluare pe care a achitat-o este nelegala, o taxa care încalcă normele europene.
Prin urmare, conform soluției dispuse de către CJUE în cauza I. contra României publicata în Monitorul Oficial nr.288/2013, statul este obligat să-i plătească o despăgubire adecvata în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii pentru perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauza și data restituirii acesteia.
Deși, potrivit dispozițiilor art. 124 din Cod procedura fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedura fiscala, respectiv a termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei, prin Hotărârea din data de 18.04.2013, Curtea Europeană a decis însă, că legea este incorecta, iar statul trebuie să plătească dobânda de când a încasat efectiv banii.
Curtea constată că, acordându-se dobânda începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei încalcă principiul efectivității care impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membra cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate sa nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvata pentru pierderea suferita prin plata nedatorata a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail si alții).
Astfel, un regim, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu respecta principiul efectivității și dă dreptul la o despăgubire adecvata în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsa între data plății fără temei a taxei în cauza și data restituirii acesteia.
Curtea concluzionează ca dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul ca se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel cum s-a arătat în literatura de specialitate(Commentaire Meget, La Cour de justice - les actes des institutions, T. 10, Edition de l"Université de Bruxelles, p.205.), în absența oricărei subordonări între instanțele naționale si instanța comunitara, în temeiul principiului priorității dreptului comunitar asupra dreptului național, instanțele naționale au obligația de a respecta, în soluționarea cauzelor, ceea ce Curtea de Justiție a decis cu privire la interpretarea sau validitatea dreptului comunitar.
Autoritatea unei hotărâri preliminare constă în forța obligatorie a acesteia fata de instanța care a solicitat-o si instanțele care ar judeca cauza în căile de atac, si în aplicabilitatea generala fata de celelalte instanțe. Hotărârile preliminare produc în principiu efecte retroactive de la data emiterii actului si, pe cale de excepție, de la data indicata de către Curte în hotărârea respectivă.
O hotărâre preliminară produce efecte atât în cauza în care a fost solicitata cât si alte cauze, întrucât interpretarea face corp comun cu dispozițiile interpretate pe care le completează. Curtea de altfel folosește sintagma de a "spune dreptul" („dit pour droit") în dispozitivul hotărârilor privind interpretarea, ceea ce sugerează ca exprima o regula de drept sau mai exact ca îi oferă o noua formulare(R.Kovar,"Effets des arrêts préjudiciels de la Cour de justice", pag.3).
Interpretarea data de către Curte obliga instanțele naționale investite cu litigiul în cadrul căruia a fost solicitata interpretarea, dar autoritatea acestor hotărâri depășește aceste limite având în vedere ca si alte instanțe naționale sunt obligate sa respecte autoritatea hotărârilor privind interpretarea pronunțate de către Curte si nu pot da o alta interpretare din proprie inițiativa textelor deja interpretate de către Curte. Însă instanțele dispun de o alternativa: fie se conformează interpretării oferite de către Curte, fie solicita Curții pronunțarea unei noi hotărâri preliminare în interpretare.
Curtea, prin jurisprudența sa, a hotărât ca exista un "caracter obligatoriu pe care îl dobândesc hotărârile preliminare în ce privește instanțele naționale(CJCE, 11 iunie 1987, Pretore di Salo, R..p.2545 nationale).
Regulamentul privind procedura în fata Curții prevede, în articolul 65, ca hotărârea preliminară are forța obligatorie începând cu ziua pronunțării sale.
Hotărârea în interpretare pronunțata de către Curte are „autoritate cu putere de lucru interpretat", care include atât forța obligatorie (ce obliga instanța naționala sa respecte interpretarea dispozițiilor si actelor comunitare) (hotărârea Da C. din 27 martie 1963, C-28-30/62, R.. p. 59; pentru hotărârile preliminare în aprecierea validității, a se vedea hotărârea International Chemical Corporation, 13 mai 1981, C- 66/80, R.. p. 1191.) cât si aptitudinea pe care o are instanța naționala de a investi din nou Curtea de Justitie(C.J.C.E., 24 juin 1969, Milch-Fett-und Eierkontor, 29/68, R.. p. 165 . C.J.C.E., 11 iunie 1987, Pretore di S., C-14/86, R. p. 2545) cu o noua întrebare preliminară.
În drept, își întemeiază cererea de chemare în judecata pe disp.art.194 C.proc.civ., art. 1528 C.civ., Legea nr.554/2004, Constituția României, Tratatului Comunității Europene, Cod procedura fiscala.
În dovedirea cererii de chemare în judecata a solicitat proba cu înscrisuri.
A depus la dosar în copie: contract de mandat nr. 225/06.02.2014, adresa nr.MH-_/19.03.2014 emisă de AJFP M., cererea de plată a dobânzii adresată organului fiscal, adeverință emisă de AJFP M. privind suma restituită și data restituirii, cerere adresată organului fiscal,chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, sentința nr. 449/27.01.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ .
Pârâtele nu au depus întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C. instanța reține că este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform art.117(1) lit.d din OG nr.92/2003 se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art.124, se aprobă prin ordin al ministrului economiei și finanțelor.
Prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.1899 din 22 decembrie 2004 a fost aprobată procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.
Conform art.2 din Ordinul Ministrului Finanțelor nr.1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art.33 din OG nr.92/2003 republicată, denumit în continuare organul fiscal competent.
Potrivit art. 33(1) din OG nr.92/2003 pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii.
Potrivit art. 23(5) din HG nr.520/2013 Administrațiile finanțelor publice municipale constituite la nivelul municipiilor reședință de județ din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene se reorganizează în administrații județene ale finanțelor publice.
Art.23(1) din HG nr.520/2013 prevede că Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se înființează prin transformarea direcției generale a finanțelor publice a județului, respectiv a municipiului București în care este stabilit sediul direcției generale regionale, prin fuziunea prin absorbție a celorlalte direcții generale ale finanțelor publice județene din aria de competență stabilită potrivit anexei nr. 2, care își pierd personalitatea juridică.
Organul fiscal în a cărei rază teritorială se află domiciliul reclamantului este Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. ( fostă Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin).
În speță, autoritatea fiscală competentă, dat fiind domiciliul reclamantului, este pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., care are calitate procesuală pasivă, având calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, iar D.G.R.F.P. C. nu are calitate procesuală pasivă.
Pe fond se reține că reclamantul a cumpărat un autoturism dintr-un stat membru al Uniunii Europene, iar la înmatricularea acestuia în România a achitat, în temeiul OUG nr.50/2008, taxa pe poluare în cuantum de 2347 lei conform chitanței . nr._ din 06.04.2009.
Prin sentința nr. 449/27.01.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. pentru Mediu au fost obligate să dispună restituirea sumei de 2347 lei reprezentând taxă pe poluare achitată conform chitanței . nr._ din 06.04.2009.
Suma de 2347 lei reprezentând taxă pe poluare a fost restituită reclamantului la data de16.11.2012.
Reclamantul a solicitat organului fiscal plata dobânzii la suma achitată cu titlu de taxă pe poluare, cerere soluționată nefavorabil, conform adresei nr. MH -_/19.03.2014 emisă de AJFP M..
Prin cererea dedusă judecății în acest dosar formulată prin mandatar . SRL în temeiul contractului de mandat nr.225/06.02.2014 și a procurii autentificată sub nr.1320/11.06.2014 de BNP B. M.-P., reclamantul solicită obligarea pârâtelor la plata dobânzii pentru suma de 2347,00 lei (ce a reprezentat taxa de poluare achitată cu chitanța nr._/06.04.2009), de la data de 06.04.2009, când a achitat această taxă până la data de 16.11.2012 - dată la care i s-a restituit această sumă în baza sentinței nr.449/27.01.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ .
Potrivit art.124 Cod procedură fiscală pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Art. 70(1) din același act normativ prevede că cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Însă Curtea de Justiție a Uniunii Europene ,fiind sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11), prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.
Prin urmare, se apreciază că reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie fiscală aferentă taxei pentru emisii poluante achitată, dreptul la plata acestei dobânzi începând cu data plății și până la data restituirii efective. Având în vedere considerentele anterior prezentate acțiunea va fi admisă și vor fi obligate pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală aferentă perioadei 06.04._12 pentru suma de 2347 lei reprezentând taxă pe poluare. În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, cererea este întemeiată, conform art.453 N.C.pr.civ., urmând a fi obligate pârâtele la cheltuieli de judecată către reclamant în cuantum de 190 lei taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C..
Respinge acțiunea față de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. cu sediul în .. 2, C., jud. D. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite acțiunea formulată de reclamantul R. J. V., CNP_ domiciliat în Dr .Tr. S., .. 2, ., ., prin mandatar . SRL, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 6, județul M., CUI_, J_, cu domiciliul procesual ales în Drobeta Turnu Severin, .. 6, județul M. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. cu sediul în Dr. Tr. S., ., nr. 1, județul M., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală aferentă perioadei 06.04._12 pentru suma de 2347 lei reprezentând taxă pe poluare achitată conform chitanței . nr._ din 06.04.2009.
Obligă pârâtele la 190 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2014.
Președinte, Grefier,
A. B. A. C. N.
Red.A.B./tehnored. A.C.N.
07 iulie 2014
6 ex/5 pag
Cod operator 2626
| ← Pretentii. Sentința nr. 1463/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 617/2014.... → |
|---|








