Pretentii. Sentința nr. 2578/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 2578/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 3318/101/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 2578/2014

Ședința publică de la 22 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D. F.

Grefier I. M. G.

Pe rol judecarea cauzei de C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. M. I. cu domiciliul ales și pe pârâtele Direcția G. Regională A Finanțelor Publice C., Administrația Județeană A Finanțelor Publice M. si Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat H. A. in substituire avocat D. D. pentru reclamantul C. M. I., lipsa fiind pârâtele Direcția G. Regională A Finanțelor Publice C., Administrația Județeană A Finanțelor Publice M. si Administrația F. pentru Mediu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier de ședința după care, conform art. 131 Cod procedură civilă, instanța din oficiu procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale de a judeca pricina și constată că este competentă cu soluționarea prezentei cauze în temeiul art.95 pct.1 Cod procedură civilă rap. la art. 10 alin.1 teza I și art. 10 alin. 3 din Legea 554/2004.

Avocat H. A. pentru reclamant depune la dosar sentința nr. 5129/2012 si împuternicire avocațiala..

Instanța invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C..

Avocat H. A. pentru reclamant lasă la aprecierea instanței excepția invocată.

Nemaifiind cereri, probe sau lămuriri de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat H. A. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea paratelor la restituirea sumei de 1250 lei reprezentând dobânda legala pentru suma de 1346 lei reprezentând taxa de poluare, cu plata cheltuielilor de judecată constând in taxa de timbru. Arata ca cheltuielile privind onorariu avocat le va solicita pe cale separata.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față constata următoarele:

Prin cererea înregistrată la 07.05.2014 sub nr._, reclamantul C. M. I., a formulat cerere de chemare in judecata a paratelor Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. si Administrației F. pentru Mediu, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa fie obligate paratele la plata sumei de 1250,00 lei, reprezentând dobânda legala pentru suma de 1346,00 lei, suma ce a reprezentat taxa de poluare achitata conform chitanței ., nr._, achitata in data de 25.02.2009, cu cheltuieli de judecata.

In motivare a arătat ca a achiziționat autoturismul Opel, tip Astra, achitând pentru acesta taxa de poluare potrivit actului intitulat chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții .. nr._, achitata in data de 25.02.2009. in valoare de 1346 lei. întrucât fara aceasta taxa funcționarii din cadrul Serviciului de înmatriculări au refuzat înmatricularea mașinii.

A precizat ca suma plătită cu titlu de taxa de poluare, i-a fost restituita in data de 07.06.2013, in baza sentinței nr.5129, pronunțata in data de 26.11.2012, de către Tribunalul M., in dosarul 90 66/_ 1 2, rămasa definitiva prin respingerea recursului.

A învederat ca s-a adresat AJFP M. din cadrul DGRFP C. cu cerere pentru restituirea dobânzii aferente taxei de poluare, aceasta respingându-i solicitarea prin adresa nr. MH_/28.04.2014.

A mai arătat ca in ceea ce privește data de la care se va calcula dobânda fiscala, instanța, in temeiul principiului priorității dreptului comunitar consacrat de Constituția României, trebuie sa înlăture aplicarea dispozițiilor art. 124, art. 120 si 70 din Codul de procedura fiscala in ceea ce privește termenul de la care se calculează dobânda fiscala.

A precizat ca întrucât a fost perceputa de către un stat membru o taxa incompatibila cu dreptul Uniunii Europene, acest stat este obligat sa restituie cuantumul acestei taxe si sa plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plații sale de către contribuabil..

In dreptul romanesc, in mod tradițional calculul dobânzilor fie de drept comun, fie fiscale, s-a făcut pe fiecare zi, urmărindu-se in principiu acoperirea inflației si eventual o mica suma suplimentara care sa acopere si posibilul beneficiu nerealizat, legiuitorul apreciind ca prejudiciul trebuie reparat pe măsura ce se produce, succesiv si continuu, adică pe măsura scurgerii flecarei zile in care suma este reținuta si nu global la sfârșitul perioadei.

Ca atare, optând pentru acest sistem de calcul al dobânzii, inclusiv in materie fiscala, rezulta ca el trebuie aplicat încă de la data reținerii sumei, deoarece încă din acest moment, încep sa curgă zilele de privare de suma si deci, începe sa se producă prejudiciul.

F. de cele de mai sus, a concluzionat ca dreptul la dobânzi pentru sumele reținute de stat cu încălcarea dreptului Uniunii, daca sistemul intern de drept a optat pentru un calcul zilnic al acestora, se naște încă de la data reținerii impozitului/taxei.

Cu alte cuvinte, aplicând cele de mai sus la speța, se admite ca dobânzile acordate pentru taxele percepute prin încălcarea dreptului comunitar (care sunt in cazul de fata identice cu cele acordate pentru taxele perceputa prin incalcarea dreptului intern) sa fie mai mici decât

In ceea ce privește consecințele nedepunerii unei astfel de cereri, lipsa ei are ca efect nelegarea unui raport juridic de drept fiscal in sens procedural intre particular si organul fiscal in privința dobânzilor (in sens material, el exista, născându-se in momentul plații taxei).

In lipsa unui astfel de raport, nu poate exista niciun un act administrativ de refuz, nici un refuz nejustificat de soluționare a cererii si nici o nesoluționare in termenul legal, lipsind astfel obiectul care se poate deduce judecații.

In drept, si-a întemeiat prezenta cerere pe dispozițiile art. 194 Cod Procedura Civila, art. 1528 Cod Civil, Legea 554/2004, Constituția României, Tratatul Comunității Europene, Codul de Procedura Fiscala.

In dovedirea a anexat următoarele înscrisuri: răspuns cerere restituire, cerere restituire, confirmare plata, sentința nr. 5129/2012.

Reclamatul a evaluat obiectul acțiunii in vederea timbrării la suma de 125 lei.

Paratele deși legal citate nu au formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C. se reține că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Cererilor de restituire integrală a taxei pe poluare prevăzută de OUG nr.50/2008 considerată ca fiind contrară normelor comunitare și a dobânzii aferente acestor sume li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art.117 C.pr.fiscală și Ordinul 1899/2004.

Potrivit pct.2 din Anexa 1- Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal- la Ordinul nr.1899/2004, restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, denumit în continuare organul fiscal competent.

Instanța constată că, în speță, față de dispozițiile legale invocate anterior, organul fiscal competent să dispună asupra restituirii taxei pe poluare este AJFP M., fostă Administrația Finanțelor Publice Dr. Tr. S., aceasta fiind cea care a calculat taxa pe poluare și a încasat suma cu acest titlu.

Se apreciază astfel că DGRFP C., nefiind parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei pe poluare nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generale Regionale a Finanțelor Publice C. și va respinge acțiunea împotriva acesteia ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin acțiunea de față, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente sumei de 1346 lei, achitată cu chitanța nr._/25.02.2009.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului sub nr._, reclamantul a solicitat restituirea sumei de 1346 lei achitată cu chitanța nr._/25.02.2009, reprezentând taxă pe poluare pentru autoturismul second – hand achiziționat, cerere ce a fost admisă prin sentința nr. 5129/26.11.2012, definitivă și irevocabilă, fiind obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Dr. Tr. S. și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantei suma de 1346 lei reprezentând taxă de poluare, nesolicitând și plata dobânzii.

Instanța reține că potrivit art.124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

Instanța constată însă că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11) prin care s-a solicitat să se stabilească dacă „principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii, rezultate din jurisprudența Curții, coroborate cu dreptul de proprietate, instituit de articolul 6 TUE și de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate ca opunându‑se unor dispoziții de drept intern care restrâng cuantumul prejudiciului susceptibil de a fi recuperat de particularul al cărui drept a fost încălcat”. Prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.

Prin urmare, se apreciază că reclamantul are dreptul la plata dobânzii legale începând cu data de 25.02.2009 și până la data de 07.06.2013.

Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea și va obliga pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu să plătească reclamantei dobânda legală în materie fiscală aferentă sumei de 1346 lei reprezentând taxă pe poluare achitată conform chitanței nr._/25.02.2009, începând cu data de 25.02.2009 și până la data de 07.06.2013.

În baza art.453 alin.1 C.proc.civ. va obliga pârâtele la plata sumei de 125 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru), către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C..

Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite în parte acțiunea formulata de reclamantul C. M. I. CNP_ domiciliat in Drobeta Turnu Severin, ., ., ., jud. M., având domiciliul de comunicare ales în Dobeta T. S., ., jud.,M. cu domiciliul ales in contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională A Finanțelor Publice C., cu sediul in C., .. 2 jud. D., Administrația Județeană A Finanțelor Publice M. cu sediul in Dr. Tr. S., . nr. 1, jud. M. si Administrația F. pentru Mediu, cu sediul in București, Splaiul Independentei, nr 294,corp A ,sector 6.

Obligă pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu să dispună plata către reclamant a dobânzii legale în materie fiscală aferentă sumei de 1346 lei reprezentând taxă pe poluare achitată conform chitanței nr._/25.02.2009, începând cu data de 25.02.2009 și până la data de 07.06.2013.

Obligă pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu la plata sumei de 125 lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședința publică de la 22 Septembrie 2014, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

C. D. F.

Grefier,

I. M. G.

Red. F.C.D./Teh. G.I.M.

6 ex./25.09.2014

cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 2578/2014. Tribunalul MEHEDINŢI