Anulare act administrativ. Sentința nr. 153/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 153/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 5609/101/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința nr. 153/2015

Ședința publică de la 05 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. O.

Grefier G. M.

Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul E. V. și pârâtul P. comunei D., având ca obiect anulare act administrativ împotriva dispoziției nr.71/14.07.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că s-au comunicat relațiile solicitate de instanță de la Unitatea Administrativ Teritorială D. și Camera de Conturi M., după care; nemaifiind cereri de formulat și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.

TRIBUNALUL;

Prin cererea înregistrată la data de 11.08.2014, reclamantul E. V., a chemat în judecată pârâtul P. comunei D., pentru anularea dispoziției nr. 71/14.07.2014.

În motivare a susținut că această dispoziție a fost emisă nelegal întrucât a ocupat funcția de responsabil cu urbanismul, și conform art.45 alin.5 pct. c, din Legea 50. republicată, funcția responsabil cu urbanismul echivalează cu funcția șef birou, iar conform OG 6/2007 modificată și completată prin OG 9/2008 la Anexa 4 Cap.C. pct.8, persoanele responsabile cu urbanismul beneficiază de un spor de 15%.conform disp. 46/2006-de numire în funcția de responsabil cu urbanismul).

Decizia Camerei de conturi M. a avut drept scop doar analiza financiară contabilă a contului bugetar anual al persoanei auditate fără a stabili măsuri cu caracter individual față de mine. Actele administrative ce au stat la baza acordării drepturilor salariale au fost în vigoare la data încasării și necontestate în ceea ce privește legalitatea și temeinicia, prin urmare obligatorii în ceea ce privește executarea.

A mai susținut că dispoziția nr.46/2006 nu a fost anulată și a produs efecte, prezenta dispoziție a cărei anulare o solicită a fost emisă nelegal. Cu adresa nr. 895/18 iulie 2014 pârâtul i-a comunicat faptul că dispoziția nr.46/2006 nu a fost atacată.

Camera de Conturi M. a dat o interpretare greșită actelor normative în domeniul urbanismului și a considerat că nu beneficiază de acest spor drept pentru care a dispus recuperarea lui.

A absolvit și cursuri manager proiect în vederea urbanismului și amenajării teritoriului, fiind persoana care întocmește autorizațiile de construcții.

A întemeiez cererea pe disp. Legii art.7-8 din L.544/2004 coroborat cu art. disp. art.85 din Legea 188/1999. 45 alin.5 pct. c, din Legea 50, Anexa 4 Cap.C. pct.8 din OG 9/2008 .

A depus la dosar dispoziția din 14.07.2014, adresa nr. 931/25 iulie 2014 emisă de Primăria comunei D. și adresată reclamantului, contestația formulată de reclamant din 25 iulie 2014, adresa nr 895/18 iulie 2014 emisă de Primăria comunei D. reclamantului, decizia nr. 33/11.06.2014, fișa postului nr. 1 emisă de pârât, certificat de absolvire, registrul evidență eliberare certificate de urbanism, registrul evidență eliberare autorizații de construcție.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:

În anul 2014 la data controlului efectuat de Camera de Conturi M., reclamantul desfășura activitatea în calitate de secretar al UAT D..

În această calitate, beneficia pe lângă sporul de vechime de 25% și sporul pentru condiții vătămătoare de 10% cuprins în salariul brut și de o sumă compensatorie respectiv indemnizație de conducere de 15% prevăzută în anexa IV la OG 2/2006 și ulterior în anexa 4 la OG 6/2006 de care a beneficiat în baza dispoziției 46/2006 ca persoană cu responsabilitate în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului și al autorizării lucrărilor de construcții.

Suma a fost acordată în mod nelegal pentru că începând cu anul 2013 responsabilitățile în domeniul urbanismului, amenajării teritoriului și eliberării autorizațiilor de construcție au fost îndeplinite efectiv de viceprimar ce semnează certificatele de urbanism și autorizațiile de construcție pentru „Arhitectul Sef” post inexistent în structura UAT D..

Faptul că certificatele de urbanism și autorizațiile de construcție sunt semnate de drept și de secretar conform prevederilor art. 6 alin. 3 și art. 7 alin. 13 din Legea nr. 50/1991, nu duce la concluzia că acesta este îndreptățit să primească indemnizația menționată pentru că această atribuțiune îi este conferită prin lege, separat de atribuțiunea avută de „Arhitectul Sef” sau viceprimar, de a semna actele menționate.

Faptul că responsabilitățile în domeniul urbanismului amenajării teritoriului și autorizării executării lucrărilor de construcții, au fost îndeplinite efectiv de viceprimar, a fost consemnat și la punctul IV pct. 2, pag. 39 din procesul verbal de constatare al Camerei de Control M., înregistrat la UAT D., sub nr. 606/13.05.2014.

În raport de considerentele expuse se apreciază că măsura imputării sumelor încasate nelegal de reclamant prin decizia nr. 71/2014, emisă de P. comunei D., este întemeiată, contestația urmând a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația formulată de reclamantul E. V., domiciliat în ., județul M., în contradictoriu cu pârâtul P. comunei D. pentru anularea dispoziției nr. 71/14.07.2014.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2015, la sediul Tribunalului M..

Judecător, Grefier,

O. A. G. M.

Red.O.A.

Tehn.M.G./ 4 ex.

1.04.2015

Op.date 2626/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 153/2015. Tribunalul MEHEDINŢI