Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 74/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 74/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 7727/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 74/2015
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. O.
Grefier G. M.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe contestatorul S. C. Energetic Oltenia SA prin Unitatea Minieră de Carieră Husnicioara și intimatul, Direcția pentru Agricultură M., având ca obiect contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul prin consilier juridic S. A., lipsă fiind contestatorul.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în temeiul art. 131 alin.1 NCPC., fiind primul termen de judecată cu părțile legal citate, se procedează la verificarea din oficiu a competenței și se stabilește că instanță este competentă să judece prezenta cauză, din punct de vedere general și material, potrivit art. 95 pct. 4 NCPC, cât și din punct de vedere teritorial, potrivit art. 111 NCPC.
În temeiul art. 237 pct.6 NCPC, art. 255 alin. 1 NCPC rap. la art. 258 NCPC, apreciind că proba cu înscrisuri este concludentă și necesară și admisibile potrivit legii, fiind de natură să ducă la soluționarea procesului, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, după care face aplicarea art. 392 NCPC și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Intimatul prin consilier juridic S. A. solicită respingerea acțiunii conform întâmpinării și concluziilor scrise depuse la dosar.
În temeiul art. 394 alin. 1 NCPC apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei se declară închise dezbaterile, reținându-se cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin contestația adresată acestei instanțe la 23.10.2014, contestatorul S. C. Energetic Oltenia SA prin Unitatea Minieră de Carieră Husnicioara, a chemat în judecată intimatul Direcția pentru Agricultură M. pentru anularea avizelor negative cu nr. 3-12/23.09.2014, emise de intimat și emiterea unor avize finale pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a terenurilor în cauză.
În motivare a susținut că a depus la Primăria Malovăț dosarul de acceptare a ofertei de vânzare a terenurilor în calitate de preemptor.
Ca urmare a manifestării intenției de a cumpăra terenul, primăria a înaintat dosarul la intimat pentru emiterea avizelor finale pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare, sau emiterea unor avize negative în situația în care nu se respectă procedura privind exercitarea dreptului de preempțiune.
Ca urmare a verificării dosarului depus la Primăria Malovăț pentru vânzarea terenurilor agricole situate în extravilanul comunei Malovăț de B. C I. și a dosarului de acceptare oferte de vânzare a terenului depus de contestator, intimatul a constatat că la dosarul de vânzare lipsesc documentele care să ateste dreptul de proprietate a terenului respectiv titlul de proprietate în condițiile în care legislația, cu referire la normele metodologice de aplicare a Legii 17/2014, art. 5(1) lit. b, nu limitează noțiunea de document care să ateste dreptul de proprietate doar la acest act.
A mai susținut că a înaintat cererea 6064/02.10.2014 la intimat pentru reanalizarea documentației în vederea emiterii unor avize finale la care nu a primit răspuns.
Solicitarea anulării avizelor negative s-a făcut având în vedere că contestatorul desfășoară activitate de exploatare minieră de interes național în perimetrul minier conform licenței de exploatare 3502/2002, lucrări de utilitate publică.
În drept a întemeiat acțiunea pe disp. Legii 554/2004.
A depus la dosar avizele negative cu nr. 3-12/23.09.2014, emise de intimat.
Intimatul a depus întâmpinare(fila 36) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului în raport de faptul că obiectul contestației îl constituie anularea avizelor emise de intimat ca urmare a ofertei de vânzare depuse de vânzătorul B. C I. la Primăria Malovăț și în raport de obiect, nu există identitate între persoana contestatorului și titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății în proces, în situația emiterii avizelor negative calitate de contestator ar fi fost avută de vânzătorul B. C I. căruia îi este opozabil avizul.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii pe considerentul că titularul pretinsului drept respectiv vânzătorul nu a depus la primărie cererea de ofertă însoțită și de alte documente între care și actul de proprietate al terenului care urmează a fi vândut, așa cum prevăd disp. art. 5 alin. 1 lit. b din Ordinul nr 719/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării cumpărării unor terenuri agricole situate în extravilan.
În drept a întemeiat întâmpinarea pe disp. Legii nr. 17/2014 și ordinului nr 719/2014.
A depus la dosar adresa 5273/17.10.2014 reprezentând răspuns la adresa contestatorului nr. 6064/2.10.2014.
Contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare fila 44 prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale active în condițiile în care este vecin cu proprietățile oferite spre vânzare și are calitatea de preemptor îndreptățit conform legii să valorifice dreptul de preempțiune.
Pe fond, a reluat în principal motivarea din contestație.
Conform art. 248(1) NCPC, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă administrarea de probe ori cercetarea în fond a cauzei.
Excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului, urmează a fi respinsă.
Calitatea procesuală reprezintă însușirea care conferă părții legitimitatea de a sta în proces, art. 36 NCPC arătând că aceasta rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios astfel cum acesta este dedus judecății.
Se apreciază că în cauză există identitate între subiectul raportului juridic dedus judecății și persoana care acționează în judecată, intimatul în condițiile în care se recunoaște dreptul de cumpărare prioritar vecinilor de proprietate iar intimatul pretinde că se află în această situație starea de fapt necontestată.
Cu referire la fondul cauzei, se reține că proprietarul terenurilor oferite spre vânzare este B. C I. iar dreptul de proprietate îi conferă și atributul de a dispune de bunuri inclusiv prin vânzarea acestora în condițiile legii.
Conform art. 4 (1) din Legea nr 17/2014, vânzarea terenurilor agricole din extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de codul civil din 2009 și al dreptului de preemțiune al vecinilor la preț și în condiții egale.
P. aplicarea Legii 17/2014 a fost emis ordinul MADR 719/2014 care prin dispozițiile art. 2 b rap. la art. 4 e, prevăd posibilitatea și obligația ca direcțiile pentru agricultură și Dezvoltare rurale județene cum este și intimatul, să emită avizul necesar înstrăinării terenului.
Intimatul a emis legal avizele negative pentru că dosarul transmis acestuia de primărie spre analiză în vederea emiterii avizelor, nu a cuprins și actele de proprietate pentru terenurile ce urmau a fi vândute.
Conform art. 5(1) alin. 1 lit b din Ordinul 719/2014, în vederea înstrăinării terenului, vânzătorul depune la primărie cererea privind afișarea ofertei de vânzare și copia legalizată sau certificată a titlului de proprietate, documentația fiind transmisă ulterior spre avizare DADR.
În cauză, avizele negative nr. 3-12/23.09.2014, s-a emis în mod legal în condițiile în care nu au fost respectate cerințele art. 1 alin. 1 lit. b din Ordinul 714/2014, nedepunându-se în dosarul analizat de intimat, actul de proprietate pentru terenurile ce urmau a fi vândute pentru ca avizul să fie dat în funcție de aceste documente care atestă proprietatea fiind înțeles faptul că un aviz favorabil, nu poate fi emis cu privire la terenul cu privire la care nu se face dovada dreptului de proprietate.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția privind lipsa calității procesuale active a contestatorului.
Respinge contestația formulată de contestatorul S. C. Energetic Oltenia SA cu sediul în Tg J., ., nr. 5, județul Gorj, prin Unitatea Minieră de Carieră Husnicioara, cu sediul în comuna Șimian, . M. împotriva intimatului Direcția pentru Agricultură M., cu sediul în Drobeta-T.-S., ., județul M..
Cu recurs depus la Tribunalului M. în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 22.01.2015, la sediul Tribunalului M..
Președinte, Grefier,
A. O. G. M.
Red. O.A.
Tehn. M.G. 4 ex.
28.02.2015
Operare date 2626/2006
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 153/2015. Tribunalul... → |
|---|








