Pretentii. Sentința nr. 37/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 37/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 6283/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 37/2015
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. O.
Grefier G. M.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul S. D. D. și pârâții Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., având ca obiect plată dobândă.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin av. C. R. S., lipsă fiind pârâții.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier de ședință, avocat C. R. S. pentru reclamant precizează că se solicită dobândă la taxa de primă înmatriculare și nu înțelege să poarte procesul cu pârâtul Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., după care; în raport de art. 394 alin. 1 NCPC se acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamantul prin avocat solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, obligarea pârâtului Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. la plata dobânzii aferente sumei de 5749 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare achitată conform chitanței . nr._/19.02.2008, calculată de la data plății taxei până la restituirea acesteia, cu plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat și taxa de timbru.
TRIBUNALUL
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 03.09.2014, așa cum a fost precizată, reclamantul S. D. D., a chemat în judecată pârâtul Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., pentru obligarea la plata dobânzii pe perioada 19.02._13 la taxa de primă înmatriculare achitată cu chitanța TS3A nr._/19.02.2008, și la cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.
În motivare a susținut că în anul 2012 a solicitat instanței restituirea taxei de primă înmatriculare achitată cu chitanța susmenționată, cerere admisă prin sentința nr. 382/17.01.2013, irevocabilă prin respingerea recursului de CA C. în dosar nr._/101/2012.
A mai susținut că este dovedit faptul că temeiul legal în legislația internă în baza căruia a fost percepută taxa a fost neconstituțional, fiind în dezacord cu art. 148 din Constituția României precum și cu legislația comunității europene respectiv cu art. 90 paragraful I din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene,motiv pentru care a fost restituită taxa nedatorată și se impune acordarea dobânzii pe întreaga perioadă cuprinsă între data plății și data restituirii.
În dovedire a depus la dosar, în copii, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, răspuns nefavorabil adresă nr._/19.03.2014, dovada restituirii taxei de primă înmatriculare, carte de identitate, sentința nr. 382/17.01.2013,
Pârâtul nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin sentința nr. 382/17.01.2013, irevocabilă prin respingerea recursului de CA C. în dosar nr._/101/2012, s-a acordat reclamantului taxa de primă înmatriculare achitată cu TS3A nr._/19.02.2008.
În ceea ce privește dobânda solicitată de reclamant se reține că potrivit art. 124 Cod procedură fiscală pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Art. 70(1) din același act normativ prevede că cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11) prin care s-a solicitat să se stabilească dacă „principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii, rezultate din jurisprudența Curții, coroborate cu dreptul de proprietate, instituit de articolul 6 TUE și de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate ca opunându-se unor dispoziții de drept intern care restrâng cuantumul prejudiciului susceptibil de a fi recuperat de particularul al cărui drept a fost încălcat?”.
Prin Hotărârea din 18 aprilie 2012, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, întrucât dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare pentru a se asigura celui vătămat o protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.
Reclamantul are dreptul și la plata dobânzii legale în materie fiscală calculată de la data plății taxei de primă înmatriculare și până la data restituirii (19.02._13).
În raport de considerentele expuse urmează a se admite acțiunea.
În baza art. 453 alin.1 C.pr.civ. vor fi obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, 800 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea așa cum a fost precizată, formulată de reclamantul S. D. D., CNP_, cu domiciliul în Drobeta-T.-S., .. 14, ., ., cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat C. R. S., cu sediul în Drobeta-T.-S., .. 14, ., împotriva pârâtului Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în Drobeta-T.-S., piața R. N. nr.1, județul M..
Obligă pârâtul să plătească reclamantului dobânda aferente sumei totale de 5749 lei reprezentând taxă primă înmatriculare achitată conform chitanței . nr._/19.02.2008, calculată de la data plății taxei de primă înmatriculare, până la data restituirii taxei (19.02._13).
Obligă pârâtul să plătească reclamantului 800 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs depus la Tribunalului M. în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 15.01.2015, la sediul Tribunalului M..
Judecător, Grefier,
O. A. G. M.
Red.O.A.
Tehn.M.G./ ex.4
29.01.2015
Op.date 2626/2006
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 171/2015. Tribunalul... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|








