Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 20-01-2015, Tribunalul MEHEDINŢI

Hotărâre pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 2391/225/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 19/2015

Ședința publică de la 20 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. T.

Judecător A. C.

Grefier V. B.

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta-petentă C. Națională Poșta Română, împotriva sentinței civile nr. 2612/10.09.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M..

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat, cauza fiind în stare de judecată s-a trecut la soluționarea apelului.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2612/10.09.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin a fost respinsă plângerea formulată de petentă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție contestat, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 5000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.60 lit.a din Legea nr.333/2003, reținându-se că în urma unui control efectuat de către agenții constatatori ai intimatei la punctul de lucru Oficiul Schela Cladovei, s-a constatat că petenta nu a luat măsurile de organizare și funcționare a pazei oficiului poștal, în sensul că deși obiectivul nu era prevăzut cu pază umană, nu a fost dotat nici cu sistem de alarmare sau alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei și integrității bunurilor.

Potrivit art.248 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

În ceea ce privește excepțiile invocate de petentă, respectiv excepția lipsei calității procesuale a acesteia de subiect activ al contravenției reținute în sarcina sa și excepția prematurității aplicării amenzii raportat la prelungirea termenului de 24 luni acordat prin HG nr.301/2012, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art.2 din Legea nr.333/2003 „(1) Ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, regiile autonome, companiile și societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum și alte organizații care dețin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite în prezenta lege unități, sunt obligate să asigure paza acestora.”, iar conform art. 4 din același act normativ răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu revine conducătorilor unităților prevăzute la art. 2 alineat 1.

Totodată, potrivit disp. art. 52 din Legea nr. 333/2003, conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1), în care funcționează sisteme de pază, au obligația de a răspunde de organizarea și funcționarea pazei unităților, bunurilor și valorilor pe care le dețin, cu orice titlu, precum și de a analiza temeinic nevoile stricte de pază și stabilesc efectivele necesare, în raport cu natura, importanța, mărimea și vulnerabilitatea unităților respective, cu specificul producției și cu locul de dispunere a acestora.

Coroborând însă textele legale anterior arătate cu dispozițiile art. 3 alin.2 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții și cu cele ale art.61 alin.2 din Legea nr.333/2003, potrivită cărora "Sancțiunea amenzii poate fi aplicată și persoanei juridice", instanța apreciază că susținerile petentei potrivit cărora acesta nu poate fi subiect activ al contravenției pentru care a fost sancționată sunt neîntemeiate, petenta C. Națională Poșta Română SA având calitate de subiect activ al contravenției reținute în sarcina sa.

Cu privire la motivul de apel privind prematuritatea aplicării amenzii raportat la termenul de 18 luni, acordat prin art.7 alin.1 din HG nr.301/2012, în vederea conformării la noile condiții de asigurare a pazei și securității, instanța a apreciat că acest motiv este nefondat, deoarece sancțiunea contravențională a fost aplicată pentru nerespectarea unor dispoziții din Legea nr.333/2003 (art.60 lit.a), ci nu pentru nerespectarea noilor condiții de asigurare a pazei unității, instituite prin HG nr.301/2012 și pentru care s-a dat un termen de conformare de 18 luni.

Prin urmare, instanța a constatat că excepțiile lipsei calității procesuale a acesteia de subiect activ al contravenției reținute în sarcina sa și excepția prematurității aplicării amenzii sunt neîntemeiate, motiv pentru care vor fi respinse.

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.

In ceea ce privește legalitateaprocesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, instanța va verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, și dacă procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac. De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.

În ceea ce privește susținerea petentei conform căreia procesul-verbal este nul întrucât nu i s-a adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni, instanța a constatat că nici acesta nu este întemeiată.

Astfel, prin Decizia nr. XXII/ 19 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție- Secțiile Unite, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, a dispus că nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. (7) din actul normativ menționat atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției. nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, nulitate ce nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

În speță, petenta nu a dovedit această vătămare, astfel că va fi respinsă apărarea formulată de petentă în sensul nulității procesului-verbal de contravenție.

Față de solicitarea petentei ca, în subsidiar, să fie înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, instanța a apreciat ca neîntemeiată, constatând că sancțiunea a fost corect individualizată de agentul constatator, în raport cu împrejurările de fapt și pericolul social pe care îl emană neasigurarea pazei obiectivului în cauză, cu atât mai mult cu cât petenta nu este la prima abatere de această natură, aspect ce rezultă din hotărârile judecătorești depuse la dosar.

Pentru considerentele anterior arătate, instanța a respins plângerea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel petenta C. Națională Poșta Română criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii plângerii, iar în subsidiar, având în vedere gravitatea redusă, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.

În motivare, apelanta-petentă a susținut că instanța de fond a respins în mod greșit excepția prematurității aplicării amenzii raportat la termenul de 24 luni acordat prin HG nr. 301/2012 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 conform prevederilor art. 7 alin 1, modificat prin Hotărârea nr. 1017/11.12.2013 în vederea conformării la noile condiții de asigurare a pazei și securității .

Consideră astfel apelanta petentă că termenul de 24 luni prevăzut de art. 7 din HG nr. 301/2012 modificat prin Hotărârea nr.-1017/11.12.2013 este un termen legal suspensiv care indică data până la care unitățile prevăzute trebuie să îndeplinească criteriile impuse de acest act normativ . Răspunderea unităților poate fi angajată numai după împlinirea termenului dacă până atunci nu s-au conformat măsurilor stabilite prin actul normativ.

Art. 7 din HG nr. 301/2012 modificat prin Hotărârea nr.1017/11.12.2013 prevede "(1) În termen de 24 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, modul de funcționare a unităților prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, cu modificările și completările ulterioare, a societăților specializate de pază și protecție și a celor care desfășoară activități de proiectare, producere, instalare și întreținere a sistemelor de alarmare împotriva efracției, licențiate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, precum și a dispeceratelor de monitorizare a sistemelor de alarmare, înființate până la aceeași dată, trebuie să fie potrivit cerințelor stabilite în normele metodologice aprobate prin prezenta hotărâre."

Astfel, prin art.7 din HG nr. 301/2012 modificat prin Hotărârea nr.1017/11.12.2013 legiuitorul a înțeles să acorde termenul de 24 de luni persoanelor prevăzute la art. 2 din Legea nr.333/2003 în vederea stabilirii modului de funcționare potrivit cerințelor stabilite în normele metodologice aprobate prin această hotărâre.

În art. 2 alin 1 din Legea nr.303/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor și valorilor se prevede că „ Ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, regiile autonome, companiile și societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, indiferent de natura capitalului social, precum și alte organizații care dețin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite în prezenta lege unități, sunt obligate să asigure paza acestora.

Având în vedere că prin dispozițiile art. 7 alin 1 din HG br.301/2012 se stabilește un termen de 24 luni de la data intrării în vigoare în care modul de funcționare a unităților prevăzute la art. 2 alin 1 din Legea nr. 333/2003 trebuie să fie potrivit cerințelor stabilite în normele metodologice aprobate prin această hotărâre, precum și aceea că fapta imputată se referă la nerespectarea cerințelor privind întocmirea planului de pază al transporturilor bunurilor și valorilor, apreciind astfel că această sancțiune nu se poate aplica societății petente, întrucât aceasta avea obligația ca până la finalul termenului să își conformeze conduita dispozițiilor legale menționate, astfel că termenul prevăzut este un termen suspensiv care indică data până la care unitățile prevăzute trebuie să-și îndeplinească criteriile impuse de actul normativ, răspunderea putând fi angajată ulterior împlinirii termenului.

Cum HG nr.301/2012 a intrat în vigoare în data de 16.06.2012, instanța de fond ar fi trebuit să rețină că termenul de 24 de luni nu era împlinit la data constatării faptei ( 11.02.2014) și pe cale de consecință, petenta nu putea fi sancționată pentru o obligație neexigibilă.

A mai susținut apelanta petentă că " prin Hotărârea nr. 361/30.04.2014 a fost modificat HG nr.301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, prin articolul unic punctul 1 care prevede că „ Începând cu data de 1 ianuarie 2015, modul de funcționare a unităților prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, republicată, a societăților specializate de pază și protecție și a celor care desfășoară activități de proiectare, producere, instalare și întreținere a sistemelor de alarmare împotriva efracției, licențiate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, precum și a dispeceratelor de monitorizare a sistemelor de alarmare, înființate până la aceeași dată, trebuie să fie potrivit cerințelor stabilite în normele metodologice aprobate prin prezenta hotărâre."

Apreciază astfel petenta că a fost sancționată pentru nerespectarea unor măsuri care se aplică începând cu 01.01.2015, respectiv înainte ca aceste măsuri să devină obligatorii.

Mai mult, Oficiul poștal Schela Cladovei este prevăzut cu suficiente mijloace de asigurare a pazei, fiind dotată cu elemente mecano- fizice, încadrat la nivelul 3 de securitate, însă agentul constatator nu a avut în vedere la întocmirea procesului verbal de contravenție circumstanțele atenuante raportate la conduita petentei și că a întreprins măsurile necesare pentru . procedura necesară pentru a se conforma în termenul prevăzut de lege.

În ceea ce privește legalitatea și temeinicia procesului verbal a susținut că, conform jurisprudenței CEDO, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limitele rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare, forța probantă a procesului verbal fiind lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul achitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Prezumția de nevinovăție nu are un caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicare ei s-ar ajunge în situația în care persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal.

Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de CEDO, în măsura înc are contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil .

Pentru aspectele precizate, apelanta petentă a solicitat examinarea cauzei sub toate aspectele, solicitând admiterea apelului și pe cale de consecință admiterea plângerii, iar în subsidiar, având în vedere gravitatea redusă, în baza art. 34 și art. 7 din OG nr.2/2001 a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment .

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și următoarele Cod de procedură civilă și a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 223 și art. 411 Cod de procedură civilă.

A anexat la cerere, referatul nr.124/1298/07,.02.2011, anexele I și II, și dovada achitării taxei judiciare de timbru .

Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M., a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică, întrucât din analiza procesului verbal contestat a rezultat că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor OG nr.2/2001 și nu sunt motive de anulare a acestuia, iar în ceea ce privește temeinicia, din probele administrate în cauză, apelanta-petentă nu a răsturnat situația de fapt reținută prin procesul verbal contestat.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 Cod de procedură civilă și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

A anexat la întâmpinare, practică judiciară, respectiv copia deciziei nr.45/28.01.2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ .

Apelanta petentă a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a reluat pe scurt susținerile din cererea de apel.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art.476-479 N.C.pr.civ. instanța reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/11.02.2014 s-a reținut că în urma unui control efectuat de către agentul constatator D. A. din cadrul Politiei Municipiului Drobeta-T. S. la punctul de lucru Oficiul Postal Schela Cladovei din Drobeta-T. S., ..184, aparținând petentei, s-a constatat că petenta nu luase măsurile de organizare și funcționare a pazei Oficiului Postal Schela Cladovei din Drobeta-T. S., ..184, in sensul ca deși obiectivul nu este prevăzut cu paza umană, nu a fost dotat nici cu sistem de alarmare sau alte asemenea mijloace necesare asigurării integrității bunurilor fiind foarte vulnerabil. Fapta petentei constituie contravenția prevăzută de art. 60 lit. a din Lg 333/2003, aplicându-i-se petentei C. Națională Poșta Română SA sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 5.000 lei.

Prin sentința civilă nr. 2612/10.09.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin a fost respinsă plângerea formulată de petentă.

Prin motivele de apel apelanta-petentă critică hotărârea de fond sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, invocând lipsa calității de subiect activ al contravenției a Companiei Naționale Poșta Română SA, prematuritatea aplicării sancțiunii, solicitând în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment.

Referitor la motivul de apel privind calitatea de subiect activ al contravenției prev.de art. 60 lit. a din Lg 333/2003, Tribunalul reține că potrivit disp.art.61 alin.2 din Legea nr.333/2003, sancțiunea amenzii poate fi aplicată și persoanei juridice, astfel încât nu pot fi reținute susținerile petentei că aceasta nu poate fi subiect activ al contravenției pentru care a fost sancționată.

Potrivit art.2 din Legea nr.333/2003 ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, regiile autonome, companiile și societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum și alte organizații care dețin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite în prezenta lege unități, sunt obligate să asigure paza acestora.”, iar conform art. 4 din același act normativ răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu revine conducătorilor unităților prevăzute la art. 2 alineat 1.

Totodată, potrivit disp. art. 52 din Legea nr. 333/2003, conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. 1, în care funcționează sisteme de pază, au obligația de a răspunde de organizarea și funcționarea pazei unităților, bunurilor și valorilor pe care le dețin, cu orice titlu, precum și de a analiza temeinic nevoile stricte de pază și stabilesc efectivele necesare, în raport cu natura, importanța, mărimea și vulnerabilitatea unităților respective, cu specificul producției și cu locul de dispunere a acestora.

Coroborând însă textele legale anterior arătate cu dispozițiile art. 3 alin.2 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții și cu cele ale art.61 alin.2 din Legea nr.333/2003, potrivită cărora "Sancțiunea amenzii poate fi aplicată și persoanei juridice", Tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond nu a reținut susținerile petentei potrivit cărora acesta nu poate fi subiect activ al contravenției pentru care a fost sancționată, petenta C. Națională Poșta Română SA având calitate de subiect activ al contravenției reținute în sarcina sa.

Cu privire la motivul de apel privind prematuritatea aplicării amenzii raportat la termenul de 24 luni, acordat prin art.7 alin.1 din HG nr.301/2012, în vederea conformării la noile condiții de asigurare a pazei și securității, Tribunalul apreciază că acest motiv este nefondat, deoarece sancțiunea contravențională a fost aplicată pentru nerespectarea unor dispoziții din Legea nr.333/2003 și nu pentru nerespectarea noilor condiții de asigurare a pazei unității, instituite prin HG nr.301/2012 și pentru care s-a dat un termen de conformare de 24 luni.

Referitor la solicitarea apelantei-petente ca, în subsidiar, să fie înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, Tribunalul apreciază ca aceasta este mult prea aspra in raport de criteriile prevăzute de disp.art.21 din O.G.2/2001.

Potrivit art.21 din O.G.2/2001 "Sancțiunea se aplica in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei savârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise in procesul-verbal."

Apreciind ca gradul pericol social al faptei este unul scăzut, dat fiind importanța și mărimea Oficiului Poștal Schela Cladovei, precum și valorile ce s-ar putea afla în incinta acestuia, că fapta petentei nu a produs alte consecințe, se constată că sancțiunea aplicată este mult prea aspra in raport cu fapta săvârșită, înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului fiind in concordanță cu scopul avut în vedere de legea contravențională.

Potrivit art.7 alin.3 din O.G.2/2001 "Avertismentul se poate aplica si in cazul in care actul normativ de stabilire si sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune."

Față de motivele de apel formulate și constatând că în cauză nu subzistă motive de ordine publică care să fie invocate din oficiu, potrivit disp.art.479 C.proc.civilă, se apreciază întemeiat apelul formulat, considerente pentru care în baza art.480 alin2 C.proc.civilă, va fi admis apelul, în sensul schimbării sentinței civile nr. 2612/10.09.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._, admiterii în parte a plângerii, înlocuirii amenzii cu avertisment, cu consecința menținerii celorlalte dispoziții ale procesului verbal . nr._/11.02.2014, ca legale și temeinice.

Văzând și disp.art.482 C.proc.civilă coroborate cu disp.art.424 și următoarele C.proc.civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelanta-petentă C. Națională Poșta Română, împotriva sentinței civile nr. 2612/10.09.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M..

Schimbă sentința civilă nr. 2612/10.09.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._ .

Admite în parte plângerea formulată de petenta C. Națională Poșta Română împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/11.02.2014 întocmit de intimata Inspectoratul de Poliție al Județului M..

Înlocuiește sancțiunea amenzii aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/11.02.2014 cu sancțiunea „ avertisment”.

Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Ianuarie 2015, la sediul Tribunalului M. .

Președinte,

E. T.

Judecător,

A. C.

Grefier,

V. B.

Red. A.C./Tehnored. V.B./10.02.2015

Ex.4/10.02.2015

Jud.fond L.G.

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 20-01-2015, Tribunalul MEHEDINŢI