Anulare act administrativ. Sentința nr. 3252/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3252/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 22-12-2014 în dosarul nr. 2676/102/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 3252/2014
Ședința publică de la 22 decembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte C. M.
Grefier Ț. D.
Pe rol se află pronunțarea în dosarul nr._ privind acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanții H. I. și H. J. J., ambii cu domiciliul ales în Tîrgu M., .. 67, jud. M., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în Tîrgu M., ..1-3, jud. M., având ca obiect anulare act administrativ.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor este consemnat în cuprinsul încheierii de ședință din data de 15 decembrie 2014, prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 24.07.2014, reclamanții H. I. și H. J. J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., anularea deciziilor nr._ și_/10.02.2012 emise de AFP Târgu M., prin care aceștia au fost obligați personal și în solidar la suportarea pasivului societății Lâna de A. SRL până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea acelorași acte administrative.
În motivarea cererii, reclamanții au prezentat pe larg situația de fapt și au invocat, în esență, faptul că nu au fost ascultați înaintea emiterii deciziilor, fiind încălcare prevederile art.9, art.44 alin.1, 2² rap. la art.178 C.proc.fiscală, că decizia de angajare nu a fost aprobată de conducerea organului fiscal, ci numai de un șef de serviciu fără competență materială, fiind încălcate prevederile art.28 alin.2 C.proc.fiscală, că AFP Târgu M. nu a avut competența teritorială de a emite deciziile, reclamanții neavând domiciliul fiscal pe teritoriul României, emiterea deciziei fiind de competența DGFP M., fiind încălcate prevederile art.36 alin.1 C.proc.fiscală, că nu există acte materiale concrete de sustragere și dobândire a bunurilor societății de către reclamanți, societatea Lâna de A. SRL nu a fost în insolvență la data emiterii deciziilor, art.176 C.proc.fiscală fiind un act normativ nelegal raportat la definiția insolvenței, deciziile fiind emise prematur, și că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale speciale reglementate de art.27 - 28 C.proc.fiscală.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus copii ale următoarelor înscrisuri: actele contestate, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, înscrisuri cu care reclamanții doresc a dovedi că aveau un alt domiciliu de fapt.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. a solicitat respingerea cererii, prezentând, la rândul său, situația de fapt, precum și dispozițiile legale aplicabile. Pârâta a arătat că deciziile au fost legal emise, iar reclamanții au depus contestația la AJFP M. cu depășirea termenului de 30 de zile.
A fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depusă documentația ce a stat la baza emiterii actelor contestate, precum și alte înscrisuri considerate relevante.
Analizând cererea de anulare a actelor administrative deduse judecății, prin prisma înscrisurilor aflate la dosar, a dispozițiilor legale incidente, precum și a susținerilor părților, instanța reține următoarele:
Prin Deciziile nr._ și_/10.02.2012 emise de AFP Târgu M., reclamanții au fost obligați personal și în solidar la suportarea pasivului societății Lâna de A. SRL pentru obligațiile fiscale restante rămase neachitate până la data emiterii deciziilor, în cuantum de 141.235 lei.
Reclamanții au formulat contestația prevăzută de art.205 C.proc.fiscală, aceasta fiind respinsă ca nedepusă în termen prin Decizia nr.12/08.04.2014 emisă de AJFP M..
Pe calea prezentei acțiuni, reclamanții au solicitat anularea tuturor celor trei decizii menționate, formulând critici atât cu privire la soluția de respingere a contestației ca tardivă, cât și pe fondul cauzei supuse judecății.
Instanța va analiza, cu prioritate, chestiunile referitoare la tardivitatea depunerii contestației, raportat la argumentele invocate de reclamanți în sensul că domiciliul lor legal nu coincide cu cel faptic, neprimind niciodată actele comunicate la domiciliul legal, iar data la care au luat la cunoștință de existența acestor decizii a fost data studierii dosarului de insolvență, 03.03.2014, raportat la care plângerea prealabilă este formulată în termen.
Reclamanții au depus înscrisuri din care rezultă că, în fapt, locuiesc la o altă adresă decât domiciliul legal, actele comunicate la acesta din urmă fiind primite de părinții reclamantei.
În acord cu reclamanții, instanța reține ca fiind aplicabile dispozițiile art.178 C.proc.fiscală, autoritatea fiscală națională a transmis, spre comunicare, autorității solicitate, deciziile a căror anulare s-a cerut, pentru ca aceasta din urmă să efectueze comunicarea. Comunicările s-au realizat la domiciliul legal al reclamanților, astfel cum acesta figura în evidențele Oficiului Român pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Județului M., neavând declarată reședință temporară sau permanentă în România, și au fost primite de părinții reclamantei.
Întrucât reclamanții nu sunt contribuabili în sensul legislației fiscale, ci persoane a căror răspundere solidară a fost angajată în temeiul dispozițiilor art.27 și 28 C.proc.fiscală, comunicarea actelor administrativ fiscale către aceștia nu se face potrivit dispozițiilor art.44 C.proc.fiscală, care, ca normă specială, reglementează doar modul de comunicare către contribuabil, ci potrivit dispozițiilor generale ale Codului de procedură civilă (respectiv, art.92 alin.3 C.proc.civ.), aplicabile conform art.2 alin.3 din OG 92/2003. Prin urmare, comunicarea efectuată la domiciliul legal și primită de mama, respectiv soacra reclamanților, care nici nu a menționat faptul că aceștia nu mai locuiesc acolo, este legală și are ca efect curgerea termenului de contestare prevăzut de art.207 alin.1 C.proc.fiscală de la data primirii sub semnătură, respectiv de la data de 30.07.2012, însă contestația a fost depusă la data de 18.03.2014.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că soluția organului fiscal de respingere ca nedepusă în termen a contestației formulate de reclamanți este legală și temeinică, astfel că, în temeiul art.215 C.proc.fisc. coroborat cu art.14 din Legea 554/2004, va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții H. I. și H. J. J., ambii cu domiciliul ales la avocat Gogolak C., în Târgu M., ..67, jud. M., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în Târgu M., ..1-3, jud. M..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Tribunalul M. – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședința publică de la 22.12.2014.
PREȘEDINTE GREFIER C. M. D. Ț.
Red./Tehnored.CM
26.01.2015
5 ex.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 3020/2014. Tribunalul MUREŞ | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 310/2014.... → |
|---|








