Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 171/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 171/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 14-03-2014 în dosarul nr. 5408/320/2009
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ (Număr în format vechi 651/2011)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA NR.171
Ședința publică din 14 martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. R.-M.
JUDECĂTOR: R.-I. T.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: S. C.- G.
Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurentul T. R., împotriva sentinței civile nr.8615 din data de 23.09.2010 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Având în vedere dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești potrivit cărora „în cazul în care nici una dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale”, instanța, constatând că lipsesc părțile, va lăsa cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Se constată că prin încheierea de ședință din data de 07.09.2011 s-a dispus suspendarea acțiunii în temeiul art. 242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.
Văzând că de la data pronunțării încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare, părțile neîndeplinind niciun act de procedură, instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de recurs și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
La data de 13.01.2011, s-a înregistrat la Judecătoria Tg-M., recursul formulat de recurentul T. R..
În data de 07.09.2011, Tribunalul M. - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus suspendarea judecării recursului pentru lipsa părților.
În ședința publică din data de 14.03.2014, instanța a invocat din oficiu și a pus în discuție excepția perimării recursului.
Din examinarea lucrãrilor din dosar, constatã urmãtoarele:
Prin încheierea din 07.09.2011, Tribunalul M. - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus suspendarea judecãrii recursului declarat în cauzã, în temeiul art.242 alin. 1 pct. 2 din C.proc.civ., având în vedere cã nici una din pãrți nu s-a înfãțișat la strigarea pricinii și nici nu a cerut în scris judecarea în lipsã.
La 14.03.2014, în baza art.252 din C.proc.civ. s-a dispus repunerea pe rol a dosarului în vederea constatãrii perimãrii.
În conformitate cu prevederile art.248 din C.proc.civ., Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor*) dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
În spețã, recursul declarat de recurentul T. R. a stat în nelucrare de la 07.09.2011 pânã la 14.03.2014, când dosarul s-a repus pe rol pentru constatarea din oficiu a perimãrii a acestei cãi de atac, mai mult de un an.
Lãsarea în nelucrare a cauzei este imputabilã recurentului deoarece – așa cum rezultã din probele dosarului – suspendarea s-a dispus în temeiul art.242 alin.1 pct.2 din C.proc.civ., iar în termen de un an aceasta nu a cerut redeschiderea judecãții, așa cum prevãd dispozițiile art.245 alin.1 pct.1 din C.proc.civ.
Așa fiind, în virtutea sus menționatelor dispoziții legale referitoare la perimare – care sancționeazã neglijența manifestatã prin abandonarea procesului și în temeiul situației de fapt reținutã, care demonstreazã vina recurentului T. R. în ceea ce privește lãsarea în nelucrare a recursului, urmeazã a se constata perimat acest recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de perimare.
Constată perimarea recursului formulat de T. R. (domiciliat în Tg Mrueș, ., .) în contradictoriu cu I. M. (cu sediul în Tg M., ., jud.M.).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 14 martie 2014.
REȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. R.-M. R.-I. T. D. C.
GREFIER,
S. C.- G.
Red.Sz.R-M./18.03.2014
Tehnored.S.C.G./21.02.2014/2 ex.
Jud.fond: L. A.D.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 946/2014. Tribunalul MUREŞ | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 632/2014.... → |
|---|








