Despăgubire. Sentința nr. 465/2014. Tribunalul MUREŞ

Sentința nr. 465/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 4705/102/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

SENTINȚA Nr. 465/2014

Ședința publică de la 03 Februarie 2014

Completul constituit din:

Președinte T. R. I.

Grefier H. J.

Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul INSTITUȚIA PREFECTULUI JUD M. - SPCRPCIV, având ca obiect despăgubire.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată depus la dosarul cauzei prin registratura instanței în data de 23 decembrie 2013 din partea pârâtei o adresă prin care se arată că având în vedere declarația de renunțare la judecarea cauzei, formulată de reclamanta solicită să se constate renunțarea la judecată potrivit art.406 alin.6 din Legea nr.134/2010 Cod procedură civilă.

Instanța față de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

I. CERERILE PĂRȚILOR.

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.09.2013, reclamanta . a chemat în judecată pârâta Instituția Prefectului județului M., Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de conducere și înmatriculare a autovehiculelor, solicitând obligarea pârâtei la înmatricularea autovehiculului marca Mercdes – Benz, tip ML, fără plata sumei de 29.092,oo lei reprezentând timbruld e mediu.

2. Poziția pârâtei.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

II. RENUNȚAREA LA JUDECATĂ.

  1. Cererea reclamantului.

La data de 18.11.2013, reclamantul a formulat o cerere prin care a arătat că renunță la judecata. Cererea a fost comunicată pârâtului, iar acesta a fost de acord cu renunțarea la judecată.

2. Condițiile renunțării la judecată.

Art. 406 din codul de procedură civilă prevede următoarele reguli:

(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

(5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.

3. Soluția instanței.

Instanța, având în vedere cererea formulată de reclamant și constatând împlinite condițiile mai sus menționate, va lua act de renunțarea reclamantului la judecarea cererii formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 406 din codul de procedură civilă ia act de renunțarea la judecata cererii formulate de reclamantul S.C. A. M. SRL (cu sediul în Tg M., ..304, jud.M.), în contradictoriu cu pârâtul INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI M. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR (cu sediul în Tg M., P-ța Victoriei, nr.1, jud.M.).

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 3.02.2014.

PREȘEDINTE GREFIER,

R. I. T. H. J.

Red.R-I.T

Tehnored.S.C.G./02.04.2014/4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Sentința nr. 465/2014. Tribunalul MUREŞ