Pretentii. Sentința nr. 609/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 609/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 4776/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 609/2014
Ședința publică de la 10 Februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte R. I. T.
Grefier J. H.
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 03 februarie 2014, când s-a amânat pronunțarea pe data de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
I. DESFĂȘURAREA PROCESULUI.
A. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 13.09.2013, reclamanta . solicită ca în contradictoriu cu pârâta C. de Asigurări de Sănătate M. să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5.636,17 lei reprezentând contravaloarea medicamentelor eliberate pe prescripții medicale în anul 2010 în baza contractului încheiat cu C. și neachitate, la care se adaugă dobânda legală de la data scadenței până la plata efectivă a acestora. Se solicită și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta susține în esență că pârâta nu și-a executat obligațiile contractuale, iar în motivarea refuzului de a efectua plata își invocă propria culpă arătând în adresa eliberată de C. județeană că nu sunt fonduri prevăzute în buget pentru acordarea acestor sume, care nu se pot achita din lipsa creditelor de angajament. Reclamanta mai arată că a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din legea 554/2004, că facturile au fost acceptate de debitoare, creanța este certă, este lichidă și este exigibilă și produce dobânzi de drept, din ziua în care obligația devine exigibilă. Reclamanta mai arată că și-a executat integral obligațiile ce-i incubau potrivit raporturilor contractuale.
Reclamanta înțelege să se folosească de proba cu înscrisurile anexate la cerere.
B. Poziția pârâtei.
Pârâta C. de Asigurări de Sănătate M. a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția de necompetență materială a Tribunalului M. – secția de contencios administrativ și fiscal. În susținerea acestei excepții pârâta arată că obiectul cauzei constă în recuperarea unei sume de bani, reprezentând contravaloarea medicamentelor eliberate pe prescripții medicale în anul 2010 și nu modificarea, revocarea sau anularea unui eventual act administrativ unilateral prin care să se fi cauzat reclamantei vătămarea într-un interes legitim. Se arată că în această situație, obiectul prezentei cauze este o acțiune în pretenții fiind aplicabile prevederile codului civil, iar instanța competentă material este Judecătoria TÂRGU-M.. Ulterior, printr-o cerere de îndreptare a erorii materiale, pârâta a indicat Judecătoria LUDUȘ ca instanță competentă, aceasta fiind instanța în a cărei circumscripție teritorială își are sediul reclamanta.
Pârâta formulează apoi și apărări pe fondul cauzei și solicită respingerea cererii de chemare în judecată invocând clauza cuprinsă în Cap. V, art.6 lit. c din contract, prevederile HG 186/2009, clauzele cuprinse în Cap. VI, art. 8, art.11(3), art. 7 contract și prevederile art. 246 din legea 95/2006.
Pârâta înțelege să își probeze apărările cu înscrisuri, anexate la întâmpinare.
C. Cererea de chemare în garanție.
Pârâta a formulat și o cerere de chemare în garanție a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
C. Națională de Asigurări de Sănătate a chemat la rândul ei în garanție Ministerul Sănătății.
D. Răspunsul la întâmpinare.
Reclamanta a formulat un răspuns la întâmpinare, prin care solicită respingerea excepției de necompetență materială invocată de pârâtă. Se arată că încheierea convenției arbitrale constituie condiția preliminară și primordială a arbitrajului, a investirii valabile a tribunalului arbitral cu soluționarea litigiului dedus judecății, că fără convenție arbitrală nu poate exista arbitraj. Se susține că raportat la clauzele contractuale invocate de pârâtă, în eventualitate în care părțile stabilesc că litigiile dintre ele să fie soluționate prin arbitraj sau de o anumită instanță de judecată, asemenea prevederi au semnificația unei abilitări acordate reclamantului de a alege între cele două jurisdicții, aceasta fiind situația în cazul de față. Reclamatul invocă art. 2 lit. b din Decizia nr. 98/5.02.2004 și prevederile Hotărârii nr. 144/2010. Se mai arată că în speță este vorba de arbitrajul instituțional organizat prin CNAS, din analiza contractului existent rezultând că părțile au inserat clauza compromisorie conform căreia „litigiile nesoluționate pe cale amiabilă sunt de competența comisiei de arbitraj sau, după caz, a instanței de judecată”. Se arată că reclamantul a ales instanța de judecată, textul fiind foarte clar sub acest aspect, iar legat de prevederile art.298 alin.1 din Legea 95/2006, textul include verbul „pot” fi soluționate și nicidecum că trebuie să fie soluționate, relevanța frazei nelăsând din nou niciun loc de interpretare. Se mai arată că în cauză suntem în prezența unui act administrativ în înțelesul legii 544/2004, competența de soluționare a litigiului aparținând Tribunalului-secția de contencios administrativ și fiscal în conformitate cu art.95 pct.1 din Codul de procedură civilă, astfel încât excepția necompetenței generale de soluționare a cauzei va trebui respinsă. Se invocă și prevederile art. 10 din legea 554/2004. Se răspunde apoi la apărările aduse pe fondul cauzei, reclamanta arătând din nou că facturile au fost acceptate de către debitoare, așa cum rezultă din cuprinsul acestora și din plata parțială a facturilor rezultată din adresa eliberată de C. de Asigurări de Sănătate. În motivarea refuzului la plată a facturilor solicitate pârâta își invocă propria culpă.
II. SOLUȚIONAREA EXCEPȚIEI INVOCATE.
La primul termen de judecată instanța adus în discuția contradictorie a părților excepția de necompetență materială a tribunalului invocată de pârâtă.
Examinând cu prioritate această excepție, instanța are în vedere următoarele.
Potrivit clauzei cuprinsă în art. 25 din contractul de furnizare medicamente intervenit între reclamant și pârâtă, „(1) Litigiile născute în legătură cu încheierea, executarea, modificarea și încetarea ori alte pretenții decurgând din prezentul contract vor fi supuse unei proceduri prealabile de soluționare pe cale amiabilă. (2) Litigiile nesoluționate conform alin.(1) sunt de competența Comisiei de Arbitraj sau, după caz, a instanțelor de judecată.”
Coroborat cu această clauză contractuală, instanța are în vedere dispozițiile art. 298 din legea 95/2006 potrivit cărora:
„ (1) Litigiile dintre furnizorii de servicii medicale sau farmaceutice și casele de asigurări de sănătate pot fi soluționate, la solicitarea uneia dintre părți, pe calea arbitrajului în condițiile și procedurile dreptului comun.
Devin așadar incidente dispozițiile art. 554 din Legea nr.134/2010 privind codul de procedură civilă din cuprinsul cărora rezultă că instanța de judecată procedează la verificarea competenței în raport cu încheierea unei convenții arbitrale numai dacă părțile sau una dintre ele solicită aceasta.
Din cuprinsul art. 554 NCPC rezultă că instanța de judecată procedează la verificarea competenței în raport cu încheierea unei convenții arbitrale numai dacă părțile sau una dintre ele solicită aceasta.
În speță niciuna din părți nu a invocat existența convenției arbitrale sub forma clauzei compromisorii, astfel că tribunalul va analiza competența în raport de alte instanțe de judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 246 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, „relațiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale și casele de asigurări sunt de natură civilă, se stabilesc și se desfășoară pe bază de contract care se încheie anual”.
Raportul juridic dintre părți fiind calificat prin textul de lege citat ca fiind civil, contractul de furnizare de medicamente încheiat între părți are aceeași natură, neputându-se reține că acesta are caracterul unui contract administrativ în sensul art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, așa cum susține reclamanta.
Ca atare, instanța reține că suntem în prezența unui litigiu civil, având ca obiect pretenții izvorâte din neexecutarea unui contract și nu a unui litigiu de contencios administrativ.
Potrivit art. 107 din codul de procedură civilă cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Potrivit art. 94 lit. j din codul de procedură civilă judecătoriile judecă în primă instanță orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.
Instanța reține că nu se poate primi cererea pârâtei prin acesta solicită declinarea cauzei la Judecătoria LUDUȘ. Judecătoria Târgu-M. este competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art. 107 din codul de procedură civilă, deoarece este judecătoria în a cărei circumscripție își are sediul pârâta.
Competenta alternativă nu prevede în acest caz competența instanței de la sediul reclamantei, astfel încât nu există motiv de declinare a cererii către Judecătoria LUDUȘ.
În consecință, în temeiul art. 132 din Codul de procedură civilă, instanța va admite excepția invocată și va dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei TÂRGU-M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului M..
Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul ., (cu sediul în]Iernut, ., ., jud.M.), in contradictoriu cu pârâtul C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE M., (cu sediul în Tg M., ..19, jud.M.), in favoarea Judecătoriei TÂRGU-M..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 10.02.2014.
PREȘEDINTE GREFIER,
R. I. T. H. J.
Red.R-I.T
Tehnored.S.C.G./03.04.2014/4 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 634/2014.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 926/2014.... → |
|---|








