Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 1116/2014. Tribunalul OLT

Sentința nr. 1116/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 2792/104/2014

Dosar nr._

C. administrativ și fiscal

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 1116/2014

Ședința publică de la 02 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G. Z.

Grefier I. I.

Pe rol judecarea cauzei- C. administrativ și fiscal, privind pe reclamant S. D. ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ O. "CONSILIUM", PENTRU MEMBRII DE SINDICAT V. C., P. G., P. A., Tutia I., D. E., N. E., P. F., C. C., C. I., cu sediul ales în Caracal, .. 9, ., ., în contradictoriu cu pârâta P. C. SPRÎNCENATA, cu sediul în ., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic R. D., pentru reclamantul S. din Administrația Publică O. "Consilium, care depune delegație de reprezentare, lipsă fiind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, dupa care, consilier juridic R. Damureanu depune la dosar copia dispozitivului deciziei 3138/2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia reprezentând practica judiciara.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constatând dosarul în stare de soluționare, acordă cuvântul pe fond.

Consilier R. Damureanu, pentru reclamant, solicita admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, in sensul obligării paratei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești conform sentinței 721/25.11.2008 de la data pronunțării acestei hotărâri pana la data fiecărei plăti .

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului O., Secția a - II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, reclamantul S. din Administrația Publica O. "CONSILIUM", pentru membrii de sindicat V. C., P. G., P. A., Tutia I., D. E., N. E., P. F., C. C., C. I., a chemat în judecată pe pârâta P. C. Sprîncenata, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 721 din data 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul O., definitivă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel C., de la data pronunțării acestei hotărâri până la data fiecărei plăți efective.

În motivarea acțiunii, arată reclamantul că prin sentința nr. 721/25.ll.2008, s-a admis în parte cererea formulată și a fost obligată pârâta la plata către aceștia a suplimentului postului de până la 25% și suplimentului treptei de salarizare de până la 25%, pentru perioada începând cu data introducerii acțiunii și în continuare până va interveni o clauză de modificare ori stingere o obligației și consemnarea drepturilor în carnetul de muncă.

Pentru reclamanți s-a produs un prejudiciu de necontestat prin faptul că au fost lipsiți de folosul sumelor de bani dispuse de instanță. D. acest motiv se consideră îndreptățiți la acordarea de daune-interese pentru repararea prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a creanțelor rezultate din hotărârea judecătorească executorie, iar aceste daune moratorii constau în dobânda legală ce li se cuvine fără să fie ținuți a face dovada prejudiciului, condiție rezultată din interpretarea art. 1082 si 1088 din Codul civil 1864 și, respectiv, art. 1530 și art. 1535 NCC, acordarea dobânzii legale de la data scadenței fiind justificată prin aplicarea art. 1535 alin. (1) din Codul civil din 2009, cu limitarea decurgând din termenul de prescripție extinctivă.

Se arată că în acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2 / 2014 care a reținut că „Disputa doctrinară a fost însă tranșată prin art. 1381 alin. (3) din Codul civil din 2009, în sensul că dreptului la repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale îi Sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor"".

Exigibilitatea acestei creanțe nu este afectată de eșalonarea plății, dispusă prin acte normative succesive - OUG nr. 71/2009, rep. - cu modificările și completările ulterioare, deoarece este raportată la data de la care hotărârea judecătorească a devenit titlu executoriu.

Natura juridică a măsurilor dispuse prin OUG nr. 71/2009 este cea de suspendare a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanță. Suspendarea executării silite nu este de natură să împiedice dreptul reclamanților de a solicita repararea integrală a prejudiciului, prin acordarea de daune-interese.

În drept, au fost invocate disp. art. 30 și urm. NCPC, art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și ale dispozițiilor legale invocate.

Au fost anexate la dosar în copie hotărârea judecătorească menționată și lista cu datele de identificare și semnăturile reclamanților

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin sentința nr. 721/25.11.2008 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, rămasă definitivă, pârâta a fost obligată să plătească reclamanților începând cu data de 01.10.2005 și până la data pronunțării – 25.11.2008, suplimentul treptei de salarizare de până la 25% pentru perioada 01.10._08, actualizată la data plății funcție de perioada lucrată.

Conform hotărârii judecătorești menționate, pârâta a fost obligată să plătească drepturile salariale menționate anterior, dar până în prezent reclamanții nu au beneficiat de plata integrală a drepturilor dispuse de către instanța de judecată, aceste drepturi fiind acordate eșalonat, respectiv art. 1530 și 1535 ncc.

În primul rând, îndreptățirea reclamaților de a primi și dobânda legală este prevăzută, pe de o parte, de legea generală (art. 1088 din codul civil din 1864-„La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât o dobândă legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât în ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege dobânda curte de drept”, ale cărui dispoziții au fost preluate în mod asemănător de art. 1535 din codul civil- „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantum convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”)

Nivelul dobânzii legale a fost stabili, de asemenea, prin lege (OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2001 privind dobânda legală renumeratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.)

Așa cum rezultă din dispozițiile legale menționate anterior, dobânda legală se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și de existența sau nu a culpei debitorului, indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți, indiferent cine este debitorul și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale.

În al doilea rând, actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală sunt două noțiuni distincte, care nu se suprapun, ele fiind menite să asigure despăgubiri pentru prejudicii total diferite.

Actualizarea cu indicele de inflație are rolul de a reîntregi valoarea reală a sumei datorate și de a repara prejudiciul suferit de creditor ca urmare a devalorizării monedei naționale. În cazul răspunderii civile, indiferent dacă este contractuală, ca în prezenta cauză, sau delictuală, actualizarea cu indicele de inflație acoperă prejudicuil efectiv.

Dobânda legală se acordă pentru a compensa foloasele nerealizate de creditor din cauza neexecutării la timp a obligației de către debitor.

De altfel, dispozițiile OG nr. 13/2001 privind dobânda legală renumeratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar întăresc această distincție, reglementând atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatore.

Prin adoptarea Legii 113/2010 de aprobare a OUG 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabila pentru reclamanți întrucât hotărârea judecătorească irevocabilă va fi pusă în executare după mai mult de 8 ani, ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol adițional.

Imposibilitatea de a obține executarea acestor hotărâri judecătorești . constituie și o ingerință în dreptul reclamantului de proprietate iar prin neexecutarea creanțelor stabilite pe cale judiciară s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil care, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg cuprinde și executarea hotărârii judecătorești, indiferent de instanța care o pronunța, deoarece, dacă ordinea juridică internă a unui stat nu permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fară efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (cauzele: Ș. contra României, S. contra României).

În ceea ce privește data plății, aceasta se face atunci când datoria a ajuns la scadență. Așa cum rezultă din hotărârea atașată suntem în prezența unei creanțe certe și exigibile.

În caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației. Potrivit art. 1073 din vechiul Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare - daune interese. Executarea indirectă a obligației presupune dreptul creditorului de a pretinde și a obține de la debitor, echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligației.

In privința condițiilor ce se cer a fi îndeplinite apreciază instanța că în cauză sunt îndeplinite toate cerințele legii. Cât privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, prin excepție în asemenea situație întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală, legea considerând că lipsa de folosință a sumei datorate produce creditorului obligației un prejudiciu egal cu dobânda legală. Deci, câtă vreme se află în fața unei evaluări legale, nu are obligația de a face dovada că prin executarea cu întârziere a obligației a suferit un prejudiciu.

D. coroborarea normelor cu incidență în cauză, se deduce fară echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamanților) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial; o astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.

Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fară o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparații a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamanților, se cuvin acestora ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.

Ca atare, reclamanții sunt îndreptățiți să primească daune moratorii datorate neexecutării la timp a obligației, iar aceste daune îmbracă forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Nivelul dobânzii legale a fost stabilit, de asemenea, prin lege (O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2011).

OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, întăresc această distincție, reglementând atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.

De asemenea, interpretarea dispozițiilor legale conduce la concluzia că dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamanților la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți; în niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fară a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).

In contextul celor expuse anterior, se constată ca reclamanții sunt, în mod evident, îndreptățiți la cuantumul dobânzii penalizatoare ce va fi calculată, după . OG nr. 13/2011, potrivit acestui act normativ, dobândă penalizatoare care este definită de art.1 alin.3 ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență. Până la data de 01 septembrie 2011, când a intrat în vigoare OG nr. 13/2011, dobânda legală urmează a fi calculată potrivit dispozițiilor OG nr. 9/2000.

Chiar dacă reeșalonarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii prin OUG 71/2009, poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condițiile în care această măsura este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, aceasta nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție. De altfel, în condițiile în care, debitorul nu a avut acordul reclamanților în calitate de creditori, la eșalonarea plății, această plată nu se putea efectua eșalonat prin ordonanțe succesive.

In concluzie, instanța reține că prin amânarea plății sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, le este afectat reclamanților dreptul de proprietate, motiv pentru care se va admite acțiunea urmând ca plata dobânzii să se facă începând cu data emiterii hotărârii judecătorești – 25.11.2008.

Se impune acordarea dobânzii de la data scadenței sumelor menționate în titlul executoriu deoarece executarea acestuia a început, făcându-se plăți eșalonate, ceea ce a determinat întreruperea cursului prescripției ,aspect ce face să curgă un nou termen de prescripție de la ultimul act de executare prin care se efectuează plata.

Se impune adoptarea acestei soluții având în vedere că prin Decizia nr. 2/2014, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind că:

,,În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.""

Această decizie este obligatorie pentru instanță potrivit art. 517 alin 4 din Codul de procedură civilă, ceea ce determină soluția de admitere a cererii astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul S. din Administrația Publică O. "CONSILIUM", pentru membrii de sindicat V. C., P. G., P. A., Tutia I., D. E., N. E., P. F., C. C., C. I., cu sediul ales în Caracal, .. 9, ., ., în contradictoriu cu pârâta P. C. SPRÎNCENATA, cu sediul în .

Obligă pârâta la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr.721/25.11.2008 pronunțată de Tribunalul O. de la data pronunțării acestei sentințe și până la data plății efective.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 02.12.2014

Președinte,

M. G. Z.

Grefier,

I. I.

Red MGZ/4ex/11.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 1116/2014. Tribunalul OLT