Obligaţia de a face. Sentința nr. 895/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 895/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 1440/104/2014
Dosar nr._ - fond contencios -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 895/2014
Ședința publică de la 07 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. S. O.
Grefier C. F. P.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta B. ( B.) M. cu domiciliul ales la C.A. C. M. V. din București, ..266-268, clădirea 60, ., sector 5 și pe pârâtele U. S. HARET cu sediul în București, ..13, sector 3 și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE cu sediul în București, . nr.28-30, sector 1, având ca obiect obligația de a face .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus din partea pârâtei concluzii scrise.
Instanța constatând dosarul în stare de judecată, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamanta C. D. Asineta M., a chemat în judecată pe pârâții U. „S. Haret” București și M. Educației Naționale, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei U. „S. Haret” București să elibereze Diploma de Licență și Suplimentul de diplomă,ca urmare a susținerii și promovării examenului de licență din sesiunea iulie 2009 și pârâtul M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul de diplomă, precum și obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arată că au urmat cursurile Facultății de Finanțe și Bănci București din cadrul Universității „S. Haret”, specialitatea Finanțe și Bănci promoția 2009, susținând și promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009, eliberându-li-se adeverințe cu termen de valabilitate de 12 luni, nefiindu-i eliberată diploma de licență și suplimentul de diplomă și câtă vreme pârâta a recunoscut că reclamanta a urmat cursurile pe care ea le-a organizat la formele de învățământ legal stabilite, se impune obligarea acesteia la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.
Pentru dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar adeverințe privind promovarea examenului de licență, chitanțe, acte de stare civilă, contracte anuale de studiu, plângerile prealabile prin care au solicitat pârâtei eliberarea diplomelor de licență.
Pârâta U. „S. Haret” a formulat întâmpinare și cerere de chemare in garanție a MECTS solicitând obligarea acestuia să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând in diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamant, sub sancțiunea prev de art. 24 alin 2 din Legea nr. 554/2004, in cuantum de 50 lei pe zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, susținând că a făcut toate demersurile legale către acesta și a comunicat necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009 însă, datorită refuzului MECTS, se află în imposibilitatea de a obține în totalitate tipărirea formularelor tipizate, aprobarea făcându-se doar în parte iar acest fapt echivalând cu recunoașterea faptului că a funcționat într-un cadru legal și care a permis organizarea formelor de învățământ cu frecvența redusă sau învățământ la distanță.
S-au depus la dosar acte referitoare la solicitarea formularelor tipizate și la corespondența purtată între părți ,practică judiciară.
Instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în garanție MEN.
Prin întâmpinare, MEN a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată cu motivarea că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației in vigoare la momentul înscrierii in anul I de facultate,neputând fi recunoscute acte de studii eliberate în mod nelegal persoanelor care au urmat studii cu nerespectarea prevederilor legale .
Arată pârâta că solicitarea de aprobare a emiterii de diplome care atestă studii desfășurate în afara cadrului legal constituie o cerere vădit neîntemeiată,studiile urmate în afara acestui cadru fiind nule și neputând avea ca rezultat obținerea unei diplome valabile,neputându-se opune contractul încheiat de reclamant cu USH atâta timp cât au fost încălcate prevederile legale imperative cu privire la organizarea formei de învățământ pe care au urmat-o reclamanta.
Se mai arată că U. „S. Haret” a organizat programe de studii „la distanță” fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispoz. Legii nr. 288/2004 și OUG nr. 75/2005, și fără a fi autorizată pentru specializarea și forma de învățământ urmată de reclamanți.
Prin OUG 10/2009 s-a oferit posibilitatea tuturor studenților, indiferent de forma de învățământ frecventată de a-și finaliza studiile într-un cadru legal și de a se bucura de toate drepturile ce decurg din deținerea unui act de studiu legal,reglementându-se astfel posibilitatea pentru studenții care erau la forme neacreditate să treacă la formele autorizate în urma susținerii unor examene diferențiate care să le asigure echivalarea studiilor.
Deși a fost creată această oportunitate legislativă, se arată că nici USH și nici reclamanta, nu au făcut dovada că ar fi susținut și promovat asemenea examene pentru a beneficia de asimilarea cu studenții care au absolvit cursuri acreditate.
Analizând actele dosarului in raport de dispozițiile legale, tribunalul apreciază că cererea reclamantei este întemeiată in ceea ce privește obligarea pârâtei Universității „S. Haret” la eliberarea diplomei de licență și suplimentelor de diplomă.
Așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar (fila 10) reclamanta a urmat cursurile Facultății de Finanțe și Bănci din cadrul Universității „S. Haret”, specialitatea Finanțe și Bănci promoția 2009, susținând și promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009, eliberându-se adeverința cu termen de valabilitate până la eliberarea diplomei de licență.
Recunoscând promovarea studiilor și examenului de licență, pârâta USH nu a eliberat și Diploma de Licență motivat de faptul că formularul tipizat necesar completării acesteia, nu a fost aprobat și eliberat de către pârâtul –chematul în garanție MEN .
În temeiul contractelor de studii încheiate între reclamantă și pârâta USH s-a născut și obligația eliberării diplomei de licență care aparține acestei pârâte și care s-a obligat să asigure pregătirea profesională și evaluarea reclamantei, să organizeze la finalizarea studiilor - examen de licență și să emită diplome care să ateste promovarea studiilor și a examenului de licență, îndeplinirea acestei obligații depinzând și de aprovarea și eliberarea documentelor tipizate de către MEN.
Este adevărat că art.2 din Legea 288/2004 dispune că organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării, actele de studii putând fi eliberate doar pentru absolvenții care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației in vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate,neputând fi recunoscute acte de studii eliberate nelegal persoanelor care au urmat studii cu nerespectarea prevederilor legale,însă calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a USH vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acesteia și nu poate prejudicia pe reclamantă „aparența dreptului” fiind de partea reclamantei, aceștia in nici un caz neputând fi sancționați pentru eventuala lipsă de acreditare a USH.
Chiar dacă există o anumită procedură privind acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituțiilor de învățământ (art. l7 alin l lit. b din OUG 75/2005) aceasta se derulează în raporturile universității cu MEN iar nu in raporturile pe care universitatea le are cu reclamantul căruia nu-i poate fi imputată eroarea comună în privința legalității formei de învățământ absolvite.
Din actele depuse la dosar rezultă derularea raporturilor juridice între reclamant și USH, privind susținerea și promovarea tuturor examenelor inclusiv a celui de licență, fiind eliberată și adeverința în acest sens, aspecte care au creat aparența de legalitate a formelor de învățământ și care nu poate conduce la sancționarea reclamantei prin neeliberarea diplomei de licență.
Pe de altă parte, se constată că adeverința eliberată reclamantei este valabilă, nefiind revocată sau anulată de vreo autoritate administrativă sau instanță judecătorească așa încât, produce în continuare efecte juridice în sensul recunoașterii drepturilor conferite de lege pe baza acesteia.
În ceea ce privește cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, referitoare la obligarea acestuia de aprobare a tipăririi formularelor tipizate, se constată că prin adresa nr. 278/05.08.2010 emisă de USH către MEN, rezultă faptul că din 27.000 bucăți –formulare tipizate, solicitate de Universitate prin adresa nr. 31/21.06.2010, a primit numai un număr de 10.325 bucăți, conform adresei nr. 37.450/21.06.2010, a MEN către Romdiac SA, acestea fiind aprobate în parte fără a se aproba tot necesarul de formulare tipizate.
Întrucât obligația pârâtei USH referitoare la eliberarea diplomei de licență este corelativă obligației pârâtului chemat în garanție de a aproba formularele tipizate, urmează ca cererea de chemare în garanție să fie admisă iar chemata în garanție urmând să fie obligată să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul de diplomă către reclamantă, neputând fi reținute susținerile MEN referitoare la neacreditarea Universității „S. Haret” și la faptul că aceasta nu avea dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor forme de învățământ neacreditate întrucât acestea nu formează obiectul cererii de chemare în garanțe iar instanța nu este investită cu o cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță și fiind de necontestat faptul că s-a solicitat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea diplomei de licență.
Având în vedere aceste considerente în temeiul art. 1 și art.18 alin. l și 5 din Legea 554/2004, se va admite cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâta U. „S. Haret” și se va dispune obligarea acesteia să emită și să elibereze diplomă de licență și suplimentele la diplomă, urmând a fi admisă și cererea de chemare în garanție formulată de U. „S. Haret” în sensul obligării chematului în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentele la diplomă pentru reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea reclamantei B. ( B.) M., CNP_, cu domiciliul ales la C.A. C. M. V. din București, ..266-268, clădirea 60, ., sector 5, în contradictoriu cu pârâtele U. „S. HARET” C._, cu sediul în București, ..13, sector 3 și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, C._, cu sediul în București, . nr.28-30, sector 1.
Obligă pârâta U. ,,S. Haret’’ să elibereze diploma de licență și suplimentul de diplomă pentru specializarea absolvită de reclamantă.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de U.,,S. Haret’’ în contradictoriu cu M. Educației Naționale ( fost M.E.C.T.S), și obligă chematul în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul de diplomă pentru reclamantă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 07 Octombrie 2014 la Tribunalul O..
Președinte, I. S. O. | ||
Grefier, C. F. P. |
Red. ISO
Tehnored. BA
Ex. 5
17.10.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 283/2014. Tribunalul OLT | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 893/2014.... → |
|---|








