Anulare act administrativ. Sentința nr. 136/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 136/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 8851/85/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. A. ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 136/CA
Ședința publică de la 05 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. S.
Grefier A. R. C.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta U. A. TERITORIALĂ JUDEȚUL SIBIU și pe pârâtul M. D. REGIONALE ȘI TURISMULUI, având ca obiect anulare act administrativ - casat cu trimitere spre rejudecare.
Se constată că dezbaterea cauzei pe fond a avut loc în ședința publică din data de 26.01.2015, încheierea de ședință din acea zi făcând parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea în cauză la data de 30.01.2015 și ulterior la data de azi,
TRIBUNALUL,
Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanță, reclamanta U. A. TERITORIALĂ A JUDEȚUL SIBIU a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. D. REGIONALE ȘI TURISMULUI, anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a financiare nr. CA_/22.02.2012 și a deciziei nr. 41/12.04.2012 a Ministerului D. Regionale și Turismului prin care s-a respins contestația împotriva notei de constatare amintite.
În fapt, reclamantul motivează că prin actele atacate s-a reținut o pretinsă încălcare de către autoritatea contractantă a prevederilor legislației achizițiilor publice cu ocazia contractării lucrărilor cu Asocierea Contram SA – G. Transilvania SRL, fapt sancționat prin . prevederilor OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.
Aceste fapte s-ar materializa în aceea că în procedura de atribuire s-a restricționat în mod nejustificat participarea la licitație prin impunerea unor cerințe care nu prezintă relevanță în raport cu natura și complexitatea contractului, respectiv s-a solicitat ca ofertantul să prezinte certificat că este atestat pentru execuția de lucrări de drumuri și poduri iar inginerul de drumuri – coordonator proiect să dovedească faptul că are experiență în implementarea de contracte executate în sistem FIDIC.
În aplicarea dispozițiilor OUG nr. 66/2011 s-a stabilit în sarcina reclamantei o contribuție financiară de 91.473,53 lei.
Măsura a fost dispusă cu încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzută de dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României, întrucât procedura de achiziție publică a început la data de 07.04.2010 și s-a încheiat la data de 16.08.2010 prin semnarea contractului.
În momentul desfășurării procedurii era în vigoare O.G. nr. 79/2013, care sancționa doar fapta care genera un prejudiciu și care nu cuprinde noțiunea de „corecție”.
În ceea ce privește cerința restrictivă, numai în anul 2011, prin ordinul ANRMAP au fost stabilite corecțiile respective.
Actele normative în vigoare pe parcursul desfășurării procedurii, nu interziceau înscrierea cerințelor sancționate. Pe de altă parte, nu a fost identificat nici un prejudiciu.
Pentru susținerea acțiunii, au fost anexate: note de constatare a rapoartelor nr._ și decizia nr. 41/12.04.2012 a Ministerului D. Regionale Și Turismului
Pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii reclamantei și a solicitat introducerea în cauză a Curții de Conturi a României. Întrucât nota de constatare a neregulilor și stabilire a corecților financiare a fost emisă în baza auditului realizat de această autoritate publică.
Întrucât controlul s-a desfășurat în perioada în care era în vigoare O.U.G. nr. 66/2011, acest act normativ este aplicabil în speță.
Tribunalul Sibiu, prin sentința civilă nr. 3139/CA/21.06.2013 a admis acțiunea reclamantei și a anulat nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA –_/2012 și a deciziei nr. 41/12.04.2012 emisă de MDRT.
Împotriva sentinței civile nr. 3139/CA/21.06.2013 a Tribunalului Sibiu a formulat recurs pârâtul MDRAP (fost MDRT) și a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 403/2.01.2014 a admis recursul pârâtei; a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Sibiu.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a motivat că activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care au loc ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 se realizează în conformitate cu prevederile acestui act normativ.
Analizând definiția dată noțiunii de „neregulă” de către OG nr. 79/2003 și OUG nr. 66/2011, se constată că aceasta are conținut identic. În aceste condiții, nu se poate susține că fapta imputată reclamantei nu putea fi calificată ca neregulă și în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 79/2003. Deși fapta imputată a fost săvârșită până la . OUG nr. 66/2011, aceasta capătă eficiență juridică după . acestui act normativ.
Prima instanță nu a analizat respectarea dispozițiilor OG nr. 79/2003, în perioada de achiziție publică.
Rejudecând acțiunea reclamantei, cu aplicarea dispozițiilor art. 215 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța constată că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
În ceea ce privește posibilitatea aplicării de sancțiuni, în condițiile OUG nr. 66/2011, chestiunea de drept a fost dezlegată de Curtea de Apel prin decizia nr. 403/2014 iar soluția instanței de recurs este obligatorie pentru judecătorul fondului. Instanța de control judiciar a reținut că atât OG nr. 79/2013 cât și contractul de finanțare prevedeau sancțiuni în cazul constatării neregulilor iar fapta reclamantei, deși a fost săvârșită până la . OUG nr. 66/2011, ea capătă eficiență juridică numai după . legii noi, astfel încât aceasta din urmă este deplin aplicabilă în ceea ce privește efectele produse ulterior intrării în vigoare.
Analizând nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. CA -_/22.02.2012, emisă de fostul MDRT, instanța constată că aceasta este legală și urmează a fi menținută.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din HG nr. 925/2006 autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricționa participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică prin introducerea unor cerințe minime de calificare. Principiul tratamentului egal prevăzut în principiu de norma mai sus amintită presupune stabilirea oricând pe parcursul procedurii de atribuire de reguli, cerințe și criterii identice pentru toți operatorii economici, în așa fel încât aceștia să beneficieze de șanse egale de a adjudeca lucrarea. Reclamanta, prin anunțul de participare și documentația de atribuire a încălcat principiul reglementat prin dispozițiile imperative. Astfel prin anunțul de participare (pct. III.2.1) și documentația de atribuire (pct. V.2.1) s-a solicitat ca o condiție prealabilă certificatul de atestare „pentru execuția de lucrări, poduri și construcții aferente, eliberat de Asociația Profesională de Drumuri și Poduri din România”. Pe de altă parte prin documentația de atribuire (pct. V.4.4) se prevede cerința minimă ca personalul propus pentru administrarea și execuția contractului să îndeplinească, cumulativ mai multe condiții: 1 coordonator proiect – inginer de drumuri – absolvent cu diplomă de licență în domeniul respectiv, cu cel puțin 6 ani de experiență în derularea unor proiecte similare ca natură, mărime și complexitate dovedind implicarea în cel puțin 2 contracte întocmite pe baza condițiilor contractuale FIDIC.
Impunerea acestor condiții încalcă principiul tratamentului egal față de candidați și reprezintă efectiv o preselecție a ofertanților.
Autoritatea contractantă are posibilitatea stabilirii unor cerințe minime de calificare numai referitor la situația economică și financiară ori la capacitatea tehnică și/sau profesională, așa cum prevăd dispozițiile art. 8 alin. 2 din HG nr. 925/2006, situație în care măsura se impune motivată, concomitent cu eliberarea unei note justificative, care se atașează dosarului cauzei. Chiar dacă cerințele stabilite s-ar încadra la aceste excepții, autoritatea contractantă nu a motivat măsura și nu a eliberat note justificative.
Susținerile reclamantei, potrivit cu care anunțul de participare nu a fost respins de ANRMAP ceea ce conduce la prezumția de legalitate a acesteia nu poate fi reținută. Nici dispozițiile OUG nr. 34/2006 și nici cele ale HG nr. 925/2006 nu prevăd posibilitatea exonerării de răspundere a autorității contractante, în cazul în care anunțul nu a fost respins de ANRMAP.
Față de aceste considerente, nota de constatare a neregulilor și corecțiilor financiare nr. CA -_/22.02.2012 și decizia nr. 41/12.04.2012 a fostului MDRT sunt legale urmând a fi menținute iar acțiunea reclamantei respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta UAT – Județul Sibiu, cu sediul în Sibiu, .. 14, jud. Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice / fost M. D. Regionale și Turismului, cu sediul în București, ., sector 5;
Cu drept de recurs, înregistrat la Tribunalul Sibiu, în termen de 15 zile de la comunicare;
Pronunțată în ședința publică, azi 05.02.2015.
Președinte,
D. Șomandră
Grefier,
A. R. C.
Red.D.S./26.03.2015
Tehnored. A.C./27.03.2015
Ex.4 Ef. 2 .>
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... → |
|---|








