Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 567/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 567/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 3355/257/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 567/2015
Ședința publică de la 19 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător L. A. P.
Grefier M. M. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe apelant S.C. C. I. SA LA SCPA D. & ASOCIAȚII și pe intimat A.-C. REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA CENTRU-C. JUDEȚEAN PT. PROTECȚIA CONSUMATORILOR SIBIU, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 08.05.2015 când cei prezenți au pus concluzii ce s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință .
TRIBUNALUL,
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Mediaș, petenta S.C. C. I. SA a solicitat, în contradictoriu cu intimata A. - C. Județean pt. Protecția Consumatorilor Sibiu, suspendarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/10.09.2014 emis de această autoritate publică, până la soluționarea definitivă a cauzei, constatarea prescripției aplicării sancțiunii și constatarea nulității actului contravențional.
În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Petenta a motivat că, în urma sesizării formulate de clienta P. M., CPJC Sibiu a efectuat cercetări și, în pofida actelor prezentate de C. a încheiat procesul verbal amintit în care a constatat lipsa unor mențiuni clare și precise, la nivelul consumatorului mediu, în contractul de credit din 14.11.2011, pentru ca acesta să înțeleagă modalitatea de folosire și utilizare a cardului, respectiv să înțeleagă clar că acest card este folosit în special pentru cumpărături, iar pentru retrageri numerar se percep dobânzi penalizatoare.
Pentru nerespectarea art. 18 din OG nr. 21/1992 a fost aplicată o amendă în sumă de 5.000 lei și s-a dispus măsura de a informa clar și precis consumatorii.
Cererea de suspendare a actului contravențional este motivată de faptul că, din interpretarea dispozițiilor art. 51 alin. 7 și art. 59 din OG nr. 21/1992 rezultă că plângerea contravențională nu suspendă executarea măsurii dispuse de autoritatea de control. Procesul verbal de constare a contravențiilor este un act administrativ iar judecătoria este competentă să se pronunțe asupra suspendării acestuia. În speță, sunt întemeiate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.
Cazul bine justificat rezultă din aparența de nelegalitate a procesului verbal iar paguba iminentă se materializează în prejudiciul de imagine.
Prescripția aplicării sancțiunii rezultă din dispozițiile art. 13 alin.1 din OG nr. 2/2001, actul de creditare fiind încheiat la data de 14.11.2011 iar procesul verbal emis la data de 10.09.2014, peste termenul legal de 6 luni.
Nulitatea actului contravențional este consecința nerespectării dispozițiilor art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 întrucât din cuprinsul procesului verbal nu rezultă instanța la care se depune plângerea.
De asemenea, procesul verbal este nelegal și netemeinic. Clienta P. M. a încheiat un contract de credit pentru o linie de credit cu card atașat iar potrivit dispozițiilor art.1270 alin. 1 din Codul Civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Împrumutata a primit un exemplar din informațiile prealabile care au fost însușite prin semnătură.
Sub al doilea aspect, în cuprinsul art. 1 din Secțiunea Reguli Speciale au fost explicate toate noțiunile cuprinse în contract. Linia cu card atașat poate fi utilizată numai în anumite condiții.
Pe de altă parte, clienta a utilizat linia de credit pentru o tranzacție în rate fixe și o multitudine de tranzacții standard.
Față de aceste susțineri, CJPC a aplicat nejustificat sancțiunile.
Judecătoria Mediaș, prin sentința civilă nr. 1911/17.12.2014 a respins plângerea petentei și a menținut sancțiunile aplicate.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a motivat că, în raporturile cu persoane creditate, petenta a încălcat dispozițiile art. 18-20 din OG nr. 21/1992, prin aceea că mențiunile din contract nu sunt clare și precise la nivelul consumatorului mediu, încât să permită interpretarea modalității de folosire și utilizare a cardului, respectiv să înțeleagă clar că acest card este folosit în special pentru cumpărături iar pentru retrageri în numerar de la ATM se percep dobânzi costisitoare.
Menționarea telegrafică a costurilor nu oferă posibilitatea unui consumator mediu, în sensul art. 2 lit. m din Lega nr. 363/2007, în ce condiții aceste costuri se aplică.
Prin nefurnizarea informațiilor clare, au fost încălcate dispozițiile art. 18 din OG nr.2/2001.
În ceea ce privește excepția prescripției aplicării sancțiunii, prima instanță a apreciat că fapta este una continuă care dăinuiește cât timp este în vigoare contractul. Motivul de nulitate invocat referitor la neindicarea instanței la care se înregistrează plângerea nu este fondat, la pct. 55 din act fiind menționat că se depune la ,, instanța competentă”.
Împotriva sentinței civile nr. 1911/17.11.2014 a Judecătoriei Mediaș a formulat apel petenta S.C. C. I. SA și a solicitat schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de suspendare, constatării intervenirii prescripției aplicării sancțiunii, constatarea nulității procesului verbal iar, în subsidiar, anularea procesului verbal de contravenție.
Analizând apelul, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 477 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, instanța constată că acesta este nefondat și urmează a fi respins.
Motivul de apel potrivit cu care, în speță, a intervenit prescripția aplicării sancțiunii nu poate fi reținut.
Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001 aplicarea sancțiunii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul contravențiilor continue, termenul prevăzut la alin. 1 curge de la data încetării săvârșirii faptei. Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.
Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziții atunci când a apreciat continuitatea faptei ilicite, pe toată perioada derulării contractului.
Contractul este în vigoare, obligațiile părților persistă iar momentul săvârșirii faptei nu poate fi considerat la data încheierii contractului.
Soluția primei instanței este legală și în ceea ce privește constatarea potrivit cu care, neindicarea în actul de constatare a instanței la care se înregistrează plângerea, nu constituie motiv de nulitate a actului contravențional.
Instanța competentă să soluționeze plângerea este prevăzută de dispozițiile art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001 iar petenta nu poate invoca necunoașterea legii.
Prima instanță a pronunțat o soluție corectă și în ceea ce privește legalitatea și temeinicia procesului verbal.
Potrivit dispozițiilor art. 18 din OG nr. 21/1992, consumatorii au dreptul de a fi informați, în mod complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor oferite de operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională, în conformitate cu interesele lor, între produsele și serviciile oferite și să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinației acestora, în deplină securitate.
Față de aceste dispoziții, instanța de fond, în mod temeinic a constatat că un consumator mediu, în sensul art. 2 lit. m din Legea nr. 363/2007 nu avea posibilitatea, din menționarea telegrafică a costurilor, în ce condiții se aplică acestea.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, apelul va fi admis iar sentința civilă nr. 1911/2014 păstrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de S.C. C. I. SA împotriva sentinței civile nr. 1911/2014 pronunțată de Judecătoria Mediaș în dos. nr._, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronuntată in sedintă publică azi, 19 Mai 2015.
Președinte, D. S. | Judecător, L. A. P. | |
Grefier, M. M. M. |
Red. DȘ 03.07.2015
C.. MM 08.07.2015
4 ex.
Jud. Fond O. H.
| ← Anulare act emis de autorităţi publice locale. Sentința nr.... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 819/2015.... → |
|---|








