CSJ. Decizia nr. 1011/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1011/2003

Dosar nr. 8028/2001

Şedinţa publică din 19 februarie 2003

Asupra recursurilor se reţin următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. 4704/1998, astfel cum a fost precizată, S.C. I.S. S.R.L. Sibiu a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce o va da în contradictoriu cu pârâta S.C. U. S.A. ( fosta R.C.G.L.) Sibiu, să o oblige la încheierea contractului de vânzare - cumpărare pentru spaţiul compus din 2 camere în suprafaţă de 43,16 mp la preţul indicat în raportul de evaluare, în caz de refuz, sentinţa să ţină loc de act de vânzare - cumpărare, să se dispună intabularea dreptului de proprietate în Cartea Funciară cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 2068/ C din 27 decembrie 2000, a admis acţiunea şi a obligat pârâta să încheie cu reclamanta contractul de vânzare - cumpărare pentru spaţiul mai sus menţionat la preţul de 30.567.000 lei, în caz de refuz, sentinţa urmând a ţine loc de contract.

S-a dispus intabularea dreptului de proprietate în Cartea Funciară pe numele reclamantei, pârâta a fost obligată la 5.500.000 lei cheltuieli de judecată reţinându-se că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de HG nr. 906/1996.

Curtea de Apel Alba-Iulia, prin Decizia civilă nr. 367/ A din 4 mai 2001, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Primăria Municipiului Sibiu şi S.C. U. S.A. Sibiu împotriva sentinţei mai sus menţionate.

Primăria Municipiului Sibiu şi S.C. U. S.A. au declarat recurs împotriva deciziei.

Primăria Municipiului Sibiu critică Decizia sub aspectul respingerii criticii privind preţul stabilit pentru imobilul în litigiu.

S.C. U. S.A. critică Decizia arătând că instanţa nu a ţinut seama la pronunţarea acesteia de dispoziţiile HG 389/1986; HG 505/1998, Legea nr. 133/1999 şi a OG nr. 68/2996, inclusiv asupra preţului vânzării.

Recursurile au fost respinse, ca nefondate, pentru următoarele motive :

În speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile HG 389/1996, ale Legii 133/1999 şi ale HG 505/1998, ci dispoziţiile HG 906/1998 care au fost reţinute şi interpretate corect de instanţe. Preţul a fost stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din acelaşi act normativ.

În cauză, nu s-a făcut dovada că spaţiul respectiv face parte din monumentele istorice ale oraşului pentru a reţine aplicabilitatea OG nr. 68/1996.

De menţionat este şi faptul că recurenta S.C. U. S.A. a arătat că recursurile au rămas fără obiect, spaţiul în litigiu fiind vândut reclamantei.

Pentru motivele arătate au fost respinse, ca nefondate, recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de pârâtele Primăria Municipiului Sibiu şi S.C. U. S.A. Sibiu împotriva deciziei nr. 367 din 4 mai 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 19 februarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1011/2003. Comercial