CSJ. Decizia nr. 1013/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1013/2003
Dosar nr. 8030/2001
Şedinţa publică din 19 februarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Alba, sub nr. 2893, la data de 21 iunie 2000, reclamanta SC L.C.P. SRL Bucureşti a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Cugir, instanţa de judecată să pronunţe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 12.824 dolari S.U.A., cu titlu de chirie restantă, şi a sumei de 12.824 dolari S.U.A., cu titlu de penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea pretenţiilor deduse judecăţii, reclamanta invocă faptul că, între părţi, la data de 5 noiembrie 1996, a intervenit un contract de comision, reclamanta având calitatea de comisionar, iar pârâta de comitent, şi, potrivit actului adiţional la acesta, partea în culpă va plăti penalităţi de 0,15% pe zi de întârziere în cazul neîndeplinirii obligaţiilor asumate, actul adiţional având ca obiect prevederea în baza căreia, indiferent de volumul afacerilor realizate, comitentul va plăti comisionarului 400 dolari S.U.A. pe lună pentru spaţiul pus la dispoziţie comisionarului de către comitent. Pârâta nu şi-a mai îndeplinit obligaţia de plată conform actului adiţional din luna mai 1998.
Prin sentinţa nr. 10 din 9 ianuarie 2001, Tribunalul Alba, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei SC L.C.P. SRL Bucureşti, cu consecinţa obligării pârâtei de a plăti suma de 12.240,17 dolari S.U.A. cu titlu de pretenţii şi suma de 8.458,8 dolari S.U.A. cu titlu de penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată în sumă de 21.600.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă reţine ca fiind fără relevanţă apărarea pârâtei, în sensul că, în luna mai 1998, a predat spaţiul reclamantei.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat apel pârâta SC C. SA Cugir, invocând faptul că nu datorează reclamantei chiria restantă, contractul fiind încheiat cu o persoană fizică şi că nu datorează comision, întrucât dreptul reclamantei este prescris şi pentru că acel contract de comision se referea la relaţia Cuba şi Croaţia, nicidecum relaţia Lituania.
Apelul pârâtei SC C. SA a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 624 din 13 iulie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel reţine că pârâta recunoaşte datoriile către reclamantă, solicitând, însă, compensarea lor.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta SC C. SA Cugir a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 11 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută, în raport cu dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., ca urmare a semnării acesteia de către preşedintele Curţii de Apel Alba-Iulia pentru cei doi judecători ce au format completul de judecată în apel.
S-a mai susţinut că instanţele s-au pronunţat cu neobservarea dispoziţiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la modificarea cererii de chemare în judecată, în sensul micşorării câtimii obiectului acesteia.
Totodată, reiterând faptul încheierii contractului cu o persoană fizică, recurenta a susţinut că instanţele nu s-au pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active, invocată în termen în faţa primei instanţe şi reiterate în apel.
Pe de altă parte, cu referire la respingerea excepţiei privind dreptul la acţiune privitor la comisionul pe relaţia Lituania, recurenta a arătat că soluţia pronunţată este în contradicţie cu materialul probator administrat în cauză.
În concluzie, pârâta a solicitat admiterea şi anularea hotărârilor pronunţate în cauză, iar în subsidiar, modificarea hotărârilor şi, pe fond, respingerea acţiunii.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată (dosarul de fond) reclamanta SC L.C.P. SRL Bucureşti a solicitat ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa în cauză, pârâta, SC C. SA Cugir, să fie obligată să plătească acesteia 12.824 dolari S.U.A. cu titlu de chirie restantă, aferentă perioadei mai 1998 – mai 2000 şi 12.824 dolari S.U.A. cu titlu de penalităţi.
Ca temei legal al pretenţiei deduse judecăţii, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 2 din actul adiţional la contractul de comision nr. 001/5 din 5 decembrie 1996, potrivit căruia „comitentul, indiferent de volumul afacerilor realizat, va plăti reprezentantului comisionarului, lunar, o sumă netă în lei la schimbul oficial, cu suma de 400 dolari S.U.A.
Totodată, s-au invocat dispoziţiile art. 2 alin. (2) din acelaşi act adiţional, potrivit căruia „neîndeplinirea obligaţiilor asumate de către oricare parte va duce la plata de penalităţi de 0,15% pe zi de întârziere".
Prin precizarea la acţiune (dosarul de fond) reclamanta a modificat cererea introductivă de instanţă, sub două aspecte:
- chiria restantă este în valoare de 3.224,86 dolari S.U.A., corespunzător perioadei mai 1997 – mai 1998 şi nu mai 1998 – mai 2000.
Penalităţile de întârziere, aferente sumei reprezentând chirie restantă, sunt în valoare de 4.063,31 dolari S.U.A.
Pârâta mai datorează sumele de 2.478,7 dolari S.U.A., reprezentând comision la export Lituania, 2.473,3 dolari S.U.A. cu titlu de comision import Lituania şi 8.458,8 dolari S.U.A. penalităţi calculate la sumele menţionate.
În consecinţă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 20.698,97 dolari S.U.A.
Pârâta, prin răspunsul la precizarea de acţiune, s-a opus modificării peste termen a obiectului cererii de chemare în judecată şi a solicitat ca, prin hotărârea ce se va da în cauză, instanţa de judecată să se pronunţe în limitele sesizării.
Cum prima instanţă s-a pronunţat în limitele cererii modificatoare, fără a se pronunţa asupra excepţiilor invocate de către pârâtă, aceasta din urmă a declarat apel invocând, printre altele, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, cu referire la chiria aferentă perioadei mai 1997 – mai 1998 şi pronunţarea cu referire la sumele reprezentând comision, cu neobservarea dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ.
Instanţa de apel a înlăturat aceste critici, ca neîntemeiate, invocând pierderile actului adiţional şi recunoaşterea dreptului de către pârâtă.
Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa este obligată să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi a excepţiilor de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Pe de altă parte, în raport cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., temeinicia şi legalitatea unei hotărâri este condiţionată, cumulativ, de stabilirea faptelor, aplicarea corectă a legii, prevenirea oricărei greşeli în aflarea adevărului şi pronunţarea acesteia în limitele pretenţiei deduse judecăţii.
Or, atât chiria restantă aferentă perioadei mai 1997 – mai 1998, cât şi sumele, reprezentând comision aferent actelor de comerţ pe relaţia Lituania nu au făcut obiectul cererii introductive de instanţă şi, ca atare, exced limitelor sesizării acesteia.
Este adevărat că dispoziţiile art. 132 C. proc. civ. nu au caracter imperativ.
Ca atare, pârâtul poate accepta, expres sau tacit, o modificare a pretenţiei deduse judecăţii, ulterioară primei zile de înfăţişare.
Rezultă, aşadar, că modificarea acţiunii poate fi primită şi examinată de prima instanţă numai în baza consimţământului pârâtului.
Or, în cauză, pârâtul a manifestat expres, fără echivoc, opunerea la modificarea obiectului cererii de chemare în judecată.
Aşa fiind, în cauză erau incidente dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., privitoare la interdicţia modificării obiectului acţiunii, ce obligau instanţa a se pronunţa în limitele sesizării.
În cauză, pretenţia dedusă judecăţii, respectiv, chiria restantă şi penalităţile aferente perioadei mai 1998 – mai 2000, nu este dovedită, iar celelalte pretenţii exced limitelor sesizării.
Ca atare, criticile formulate de către recurentă, sub acest aspect, se constată a fi întemeiate, aşa încât recursul urmează a fi admis.
Ca urmare, celelalte critici nu au a fi examinate, acestea fiind nerelevante în condiţiile admiterii recursului.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul declarat de către pârâtă şi va modifica hotărârea atacată, în sensul admiterii apelului declarat de către aceeaşi parte şi schimbării în tot a hotărârii primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
Aşa fiind, Curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC C. SA Cugir împotriva deciziei nr. 624 din 13 iulie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, modifică Decizia atacată. Admite apelul. Schimbă în tot sentinţa, în sensul că respinge acţiunea precizată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1012/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1014/2003. Comercial → |
|---|
