CSJ. Decizia nr. 1132/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1132/2003
Dosar nr. 2238/2002
Şedinţa publică din 25 februarie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1862 din 18 iulie 2001, Judecătoria Mangalia a admis cererea reclamantei B.I.R., prin lichidator S.C. R.V.A. S.A. Bucureşti şi, conform art. 106 şi art. 61 din Legea nr. 58/1934, modificată prin OG nr. 11/1993, a dispus învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin în valoare de 5 miliarde lei, emis de pârâta debitoare S.C. M. S.A. la data de 12 martie 1999, fără protest şi cu condiţia la vedere în favoarea creditoarei B.I.R., agenţia Mangalia.
Tribunalul Constanţa, prin Decizia civilă nr. 56 din 26 septembrie 2001, a respins recursul pârâtei debitoare, ca nefondat.
În contra acestor soluţii, procurorul general a formulat un recurs în anulare în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. solicitând, în esenţă, casarea hotărârilor pronunţate şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantei creditoare, întrucât instanţele nu s-au preocupat de soluţionarea excepţiilor privind nulitatea cererii de învestire cu formulă executorie a biletului la ordin şi a lipsei calităţii de reprezentant a celui ce a semnat cererea. Iar pe de altă parte, au fost ignorate dispoziţiile legale privind valabilitatea biletului la ordin, art. 106, 36 şi art. 104 pct. 3 din Legea nr. 58/1934 privind scandenţa, denumirea creditorului, locul plăţii şi semnătura emitentului, precum şi faptul că biletul la ordin a fost emis şi subscris de debitorul din raportul fundamental.
Recursul în anulare este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Este necontestat că, în speţă, în temeiul contractului de credit, recunoscut de pârâtă prin recursul scris (raportul juridic fundamental dintre părţi), pârâta debitoare a emis, la data de 12 martie 1999, un bilet la ordin cu termen scadent la 9 iulie 2001, pentru suma de 5 miliarde lei, în favoarea reclamantei creditoare B.I.R., agenţia Mangalia.
În esenţă, recursul în anulare critică soluţiile instanţelor care au dispus învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin în litigiu, atât sub aspectul nulităţii cererii creditoarei conform art. 333 C. proc. civ., cât şi în ceea ce priveşte nulitatea biletului la ordin în raport de art. 104 şi art. 36 din Legea nr. 58/1934.
În ceea ce priveşte regularitatea cererii de învestire cu formulă executorie a biletului la ordin emis de pârâta debitoare, se constată că cererea reclamantei cuprinde toate cerinţele prevăzute de art. 333 C. proc. civ., numele şi domiciliul celui care o face, precum şi cele ale persoanelor pe care acesta cere să fie chemate în faţa instanţei, dar şi arătarea pe scurt a obiectului, motivarea cererii şi semnătura.
Astfel că, dată fiind situaţia juridică a creditoarei (aflată în reorganizare judiciară), acţiunea privind învestirea cu formulă executorie a fost legal formulată, semnată şi ştampilată de lichidator S.C. R.V.A. S.A. Bucureşti, cu respectarea art. 87 pct. 5 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte criticile din recursul în anulare, referitoare la nulitatea biletului la ordin în discuţie, se constată că nici acestea nu pot fi primite.
Fiind un titlu comercial de valoare, biletul la ordin este un titlu de credit, la ordin, formal şi complet, care cuprinde încorporată o obligaţie abstractă, autonomă şi necondiţionată de plată a unei sume de bani de către semnatarii săi, ţinuţi solidar pentru executarea obligaţiei.
Biletul la ordin este un înscris sub semnătură privată prin care o persoană – emitent sau subscriitor se obligă să plătească o sumă de bani, la scadenţă, unei alte persoane, numită beneficiar, sau la ordinul acesteia.
Rezultă, deci, că biletul la ordin se aseamănă cu o recunoaştere de datorie de către debitor care, în calitate de emitent, se obligă să plătească o sumă de bani la scadenţă, în baza existenţei unui raport juridic fundamental (în speţă, contractul de credit), iar beneficiarul, în calitate de creditor, este îndreptăţit să primească plata, ori plata se face la ordinul său.
În cauza de faţă, creditoarea beneficiară a biletului la ordin şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 106 şi art. 61 din Legea Cambiei şi biletul la ordin nr. 58/1934 cu modificările sale ulterioare, alegând drept cale de valorificare a acestui titlu de credit procedura învestirii cu formulă executorie pentru soluţionarea căreia, instanţa de judecată trebuie să verifice îndeplinirea condiţiilor formale ale acestui titlu, învestirea operând, conform art. 269 C. proc. civ.
În situaţia în care debitorul dorea să pună în discuţie valabilitatea titlului, invocând anumite excepţii care îl apără de obligaţie, după primirea somaţiei de plată, putea exercita dreptul de opoziţie la executare, în termen de 5 zile, conform art. 62 din Legea nr. 58/1934, ceea ce presupune un adevărat proces cambial pornit de debitor, şi nu o procedură necontencioasă ca cea de faţă în care ne aflăm la iniţiativa creditoarei.
Astfel că, biletul la ordin respectiv este emis fără protest, clauză care este de natură a scuti pe beneficiarul său de obligaţia de a formula protest pentru neplată şi are o scadenţă certă stabilită pentru data de 9 iulie 2001.
De asemenea, se constată că menţionarea prescurtată a denumirii firmei nu poate atrage nulitatea biletului la ordin, acesta cuprinzând toate elementele de identificare ale emitentului semnat de persoana abilitată legal, a beneficiarului, a sumei şi datei scadenţei, a locului plăţii.
Astfel că, neregularitatea privind menţiunile cuprinse în biletul la ordin, semnalate de pârâta debitoare, care invocă, practic, propria sa turpitudine în emiterea înscrisului, nu pot conduce la nulitatea titlului şi la exonerarea sa de plata sumei la care s-a angajat legal, aşa cum greşit se propune prin recursul în anulare de faţă.
Cu alte cuvinte, biletul la ordin aflat în discuţie constituia un titlu legal, conform, art. 104 din Legea nr. 58/1938, în temeiul căruia reclamanta creditoare, prin lichidator, este îndreptăţită a cere executarea lui, ceea ce corect s-a hotărât de instanţe care au dispus învestirea cu formulă executorie.
În această situaţie, este nerelevantă susţinerea din recursul în anulare privind plata dobânzilor, care nu este afectată în nici un fel de menţiunea din biletul la ordin referitoare la faptul că suma de plată reprezintă credit şi dobânzi restante, care explică în acest fel raportul juridic fundamental pentru care s-a emis titlul respectiv.
În consecinţă, recursul în anulare de faţă se priveşte ca nefondat în raport de prevederile art. 330 pct. 2 C. proc. civ. şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva încheierii nr. 1862 din 11 iulie 2001 a Judecătoriei Mangalia şi a deciziei nr. 56 din 25 septembrie 2001 a Tribunalului Constanţa, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1131/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1133/2003. Comercial → |
|---|
