CSJ. Decizia nr. 1176/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1176/2003
Dosar nr. 784/2002
Şedinţa publică din 25 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta, Primăria municipiului Bacău, a chemat în judecată pârâta SC O. SRL Bacău pentru a fi obligată la plata sumei de 53.436.167 lei, reprezentând taxă de concesionare, conform contractului nr. 21382 din 20 august 1997, şi la 39.646.178 lei, cu titlu penalităţi de întârziere, calculate la data de 14 aprilie 1999.
În motivarea acţiunii se arată următoarele:
Prin contract, s-a concesionat pârâtei terenul situat în intravilanul municipiului Bacău, având o suprafaţă de 25 mp, cu destinaţia „spaţiu comercial".
În baza contractului, pârâta avea obligaţia să plătească taxa de concesionare până la data de 11 octombrie 1998 şi penalităţile aferente până la data stingerii debitului.
La data de 7 iulie 1999, reclamanta depune precizări prin care se actualizează cuantumul penalităţilor pretinse la suma de 49.267.688 şi anexează, în xerox, adresa nr. 20726 din 25 iunie 1999, privind modul de calcul al penalităţilor.
În realitate, aceste precizări se referă la un alt contract de concesionare nr. 21383 din 20 august 1997 şi nu la contractul nr. 21382 din 20 august 1997, în litigiu, în prezenta cauză.
La termenul de judecată din 23 iulie 1999, pârâta depune întâmpinare sau cerere reconvenţională, prin care arată că nu datorează taxa de concesiune şi nici penalităţile de întârziere şi solicită să se constate rezilierea contractului de concesionare nr. 21382 din 20 august 1997, începând cu data de 25 octombrie 1997.
Tribunalul Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa nr. 215 din 23 martie 2000, a respins, ca nefondată, acţiunea principală, formulată de Primăria municipiului Bacău şi a admis cererea reconvenţională a SC O. SRL, în sensul că a constatat reziliat contractul de concesiune începând cu data de 25 octombrie 1997 şi a obligat reclamanta-pârâtă la plata sumei de 6.000.000 lei cu titlu cheltuieli de judecată, către pârâta-reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
În urma licitaţiei organizată de reclamantă şi câştigată de pârâtă, părţile au încheiat contractul nr. 21382, datat 20 august 1997, pe care, însă, l-au semnat ulterior, aşa cum rezultă din adresa nr. 21383 din 20 octombrie 1997.
Certificatul de urbanism nr. 591 din 11 iunie 1997, obţinut de pârâtă anterior încheierii contractului pentru terenul ce va fi concesionat, nu este suficient edificării construcţiei, deoarece era necesară şi autorizaţia de construcţie.
Contractul fiind perfectat cu întârziere datorită reclamantei, pe timpul iernii nu se mai putea construi spaţiul comercial, pentru care era destinat terenul concesionat.
Mai mult, reclamanta a creat o situaţie ambiguă prin tergiversarea încheierii contractului şi prin adresa nr. 21.383 din 20 octombrie 1997, prin care precizează pârâtei: „contractul se reziliază", iar taxele nu se mai restituie.
Totodată, conform procesului-verbal nr. 21383 din 19 februarie 1998, terenul a fost predat pârâtei abia la data de 19 februarie 1998, iar în primăvară, întregul spaţiu „parcare" din Piaţa Centrală a fost ocupat de SC O. SRL.
Cum, din culpa reclamantei, nu s-a respectat clauza prevăzută la art. 18.7 din contract, privind edificarea în termen de 2 luni a construcţiei de către pârâtă şi având în vedere pactul comisoriu de gradul IV şi art. 18.1 din contract, art. 1019 - 1021 C. civ., precum şi faptul că rezilierea contractului a intervenit la 25 octombrie 1997 şi că terenul a fost predat pârâtei la data de 19 februarie 1998 şi nu l-a folosit, instanţa a admis cererea reconvenţională şi a respins acţiunea principală.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ, prin Decizia nr. 452 din 12 septembrie 2000, a admis apelul reclamantei-pârâte împotriva sentinţei tribunalului, în sensul că a admis acţiunea principală şi a obligat pârâta-reclamantă la 53.436.163 lei, reprezentând taxă de concesionare, precum şi la 39.646.178 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere, şi a respins cererea reconvenţională.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Pârâta trebuia să realizeze construcţia pe terenul concesionat în termen de două luni, în baza certificatului de urbanism, şi nu a administrat probe din care să rezulte că neeliberarea autorizaţiei de construcţie se datorează reclamantei.
Procesul-verbal de predare-primire a terenului a fost încheiat, la data de 19 februarie 1998, datorită pârâtei, care nu a depus diligenţele necesare îndeplinirii obligaţiilor contractuale, reclamanta notificând-o de mai multe ori pentru a se prezenta în vederea ridicării contractului şi cu privire la neachitarea taxelor datorate (adresa din octombrie 1997).
Terenul nu a fost concesionat altei societăţi comerciale, astfel că pârâta datorează chiria calculată de expertiza contabilă.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi pct. 11 C. proc. civ., solicitând menţinerea sentinţei tribunalului.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în esenţă, următoarele:
Instanţa de apel nu a ţinut seama că lucrările la obiectivul de investiţii nu au început în termen de 1 an de la data concesionării şi cum contractul poartă data încheierii, 20 august 1997, iar la data de 20 august 1998 se împlinea un an de la data semnării, la data de 04 iunie 1999, când s-a introdus acţiunea, în conformitate cu prevederile art. 10 pct. 3 din contract, acesta era reziliat de plin drept.
Predarea-primirea terenului s-a făcut la data de 19 februarie 1998, şi anume, după 6 luni de la data de 20 august 1997, când s-a încheiat contractul şi când certificatul de urbanism, eliberat la data de 11 iunie 1997, îşi încetase valabilitatea, astfel că nu mai putea solicita autorizaţie de construcţie.
La interogatoriu, reclamanta a precizat că nu există dovada de predare a contractului şi semnarea lui s-a făcut la 20 octombrie 1997 şi nu la 20 august 1997.
Chiar dacă se considera că datorează preţul concesiunii, cu titlu de redevenţe, şi penalităţi de întârziere, ele pot fi calculate numai de la data semnării procesului-verbal de predare-primire, şi anume, 19 februarie 1998, şi până la 20 august 1998, când contractul s-a reziliat de plin drept, întrucât nu s-a realizat construcţia în termenul prevăzut de art. 10, pct. 4 din contract.
Instanţa de apel a ignorat că terenul în litigiu a fost concesionat în anul 1997 către F.C.M. Bacău, care, la rându-i, l-a concesionat către SC O. SRL, care l-a folosit ca spaţiu de parcare, ca urmare a unui contract de asociere din 27 iulie 1998.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 7397 din 7 decembrie 2001, a anulat, ca insuficient timbrat, recursul pârâtei împotriva deciziei nr. 452 din 2000 a Curţii de Apel Bacău.
Împotriva deciziei nr. 7397 din 2001, pârâta a formulat contestaţie în anulare, care a fost admisă prin Decizia nr. 5740 din 8 octombrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, în sensul că s-a anulat Decizia atacată şi s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că recurenta a timbrat recursul, însă, chitanţele privind plata taxei de timbru s-au ataşat la alt dosar, astfel că, din eroare, recursul a fost anulat ca insuficient timbrat.
Analizând Decizia instanţei de apel sub aspectul motivelor de recurs sus-menţionate, Curtea constată că recursul este fondat, în sensul celor de mai jos.
În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bacău nr. 58 din 21 aprilie 1997, la data de 11 iunie 1997, s-a organizat licitaţie pentru concesionarea a 7 loturi de teren situate în Parcarea „Piaţa Centrală". Pentru a participa la licitaţie şi obţinerea autorizaţiei de construire pe terenul respectiv, pârâta a obţinut certificatul de urbanism nr. 591 din 11 iunie 1997, valabil 6 luni de la data emiterii certificatului. În certificat s-a prevăzut că documentaţia tehnică pe baza căreia se va solicita eliberarea autorizaţiei de construire va fi însoţită de avize de la F.R.E., R.Z., R.T., R.A.G.C., T.C., Poliţia sanitară şi Agenţia de protecţie a mediului.
Urmare a participării la licitaţie, pârâta a fost declarată adjudecător pentru lotul nr. 2 şi, pe această bază, s-a încheiat contractul de cesionare nr. 21.382 din 20 august 1997, care a fost semnat la data de 20 octombrie 1997 (a se vedea adresa Primăriei municipiului Bacău – Biroul concesionării nr. 21.382 din 20 octombrie 1997 şi expertiza contabilă). În contract s-a prevăzut că terenul concesionat se predă de către concedent către concesionar pe bază de proces-verbal de predare-primire, în vederea realizării obiectivului de investiţii, şi anume, spaţiu comercial (art. 1 şi art. 2), iar în cazul în care nu se începe execuţia lucrărilor în termen de1 an de la data concesionării, concedentul va putea rezilia contractul, aceasta operând de plin drept, după expirarea unei perioade de 30 de zile de la notificarea rezilierii (art. 10 pct. 3). Durata concesiunii a fost de 10 ani, începând cu data de 1 septembrie 1997.
Reclamanta a predat terenul concesionat către pârâtă abia la data de 19 februarie 1998, cu procesul-verbal nr. 21382 din 19 februarie 1998 (a se vederea expertiza tehnică şi, respectiv, contabilă.
Având în vedere data emiterii certificatului de urbanism, şi anume, 11 iunie 1997, şi că terenul s-a predat la 19 februarie 1998 şi până la această dată nu se putea obţine avizele şi acordurile prevăzute de Legea nr. 50/1991, pentru construirea spaţiului comercial, Curtea constată că certificatul de urbanism îşi încetase valabilitatea, astfel că pârâta nu mai putea obţine obţine autorizaţia de construire.
În atari condiţii, nu se mai putea începe execuţia lucrărilor în termen de 1 an de la data concesionării, întrucât timpul rămas era foarte scurt pentru a face demersuri în vederea eliberării unui nou certificat de urbanism şi apoi, pe această bază, să obţină avizele şi acordurile necesare, precum şi autorizaţie de construire.
Sub aspectul analizat, se reţine că reclamanta, cu adresa nr. 31180 din 11 septembrie 1998, a notificat pârâta că reziliază contractul de concesionare, după expirarea a 30 de zile de la primirea notificării. Însă, reclamanta, cu toate că era în culpă faţă de situaţia creată, invocă neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către pârâtă, şi anume, că nu ar fi depus documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de construire şi nu a început execuţia lucrărilor până la data de 1 septembrie 1998. În raport cu adresa sus menţionată, reiese că reclamanta a reziliat contractul la data de 12 octombrie 1998.
Din probele administrate se mai reţine că pârâta nu a folosit terenul, deoarece nu i s-a pus la dispoziţie până la data de 19 februarie 1998, iar după această dată, s-a folosit de către SC O. SRL, aşa cum se concluzionează prin expertiza tehnică.
În concluzie, deoarece nerealizarea obiectului de investiţii s-a datorat reclamantei, contractul nu produce efecte nici cu privire la obligaţiile de plată ale concesionarului, şi anume, plata taxei de concesionare.
Faţă de cele arătate, se constată că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că pârâta nu a îndeplinit obligaţia contractuală de a realiza, în termen de două luni, construcţia „în baza certificatului de urbanism", întrucât art. 18.7 din contract a prevăzut că ea se realizează în termen de 2 luni de la eliberarea autorizaţiei de construcţie şi care nu s-a putut obţine datorită împrejurărilor sus menţionate. Adresa din octombrie 1997, la care se referă instanţa de apel, nu dovedeşte că datorită pârâtei s-a predat terenul la data de 19 februarie 1998, deoarece, prin adresa invocată, reclamanta invita pârâta să ridice contractul de concesiune şi nu să i se predea terenul. În măsura în care s-ar considera că pârâta nu a depus diligenţe în vederea ridicării contractului, potrivit adresei reclamantei cu nr. 21382 din 20 octombrie 1997, contractul s-a reziliat la data de 25 octombrie 1997 şi, ca atare, nu se mai justifică fapta reclamantei de a preda terenul către pârâtă la data de 19 februarie 1998 şi nici susţinerea instanţei cu privire la debitele rezultate din neachitarea taxelor de concesiune. De asemenea, este irelevant considerentul instanţei de apel că terenul nu a fost concesionat altei societăţi comerciale şi că pârâta datorează „chiria", deoarece pârâta nu a putut realiza investiţia prevăzută în contractul de concesiune din vina reclamantei.
În contextul celor arătate, Curtea reţinând că sunt îndeplinite condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul pârâtei şi va modifica Decizia atacată, în sensul că va respinge apelul reclamantei împotriva sentinţei nr. 215 din 2000 a Tribunalului Bacău.
Totodată, având în vedere cererea pârâtei şi prevederile art. 274 C. proc. civ., va obliga reclamanta să plătească pârâtei cheltuielile de judecată, în sumă de 11.063.585 lei, efectuate în cadrul căilor de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta reclamantă SC O. SRL Bacău împotriva deciziei nr. 452 din 12 septembrie 2000 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică Decizia atacată, în sensul că respinge apelul reclamantei-pârâte, Primăria municipiului Bacău, împotriva sentinţei nr. 215 din 23 martie 2000 a Tribunalului Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ.
Obligă reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 11.063.585 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1165/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1177/2003. Comercial → |
|---|
