CSJ. Decizia nr. 1181/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1181/2003
Dosar nr. 3662/2001
Şedinţa publică din 26 februarie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta, S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Peco Vrancea, a chemat-o în judecată pe pârâta SC B. SRL Ciorăşti şi a solicitat ca, prin sentinţa care se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 22.249.351 lei, cu titlu de preţ, şi la 69.862.962 lei penalităţi de întârziere, cu motivarea că, în îndeplinirea obligaţiilor din contractul nr. 69/1998, i-a livrat pârâtei produse petroliere pe care aceasta din urmă nu le-a achitat.
Tribunalul Vrancea, prin sentinţa nr. 331 din 20 iunie 2000, a admis în parte acţiunea, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 165.428.097 lei penalităţi şi la 11.202.997 lei cheltuieli de judecată.
Apelul declarat de pârâtă, împotriva sentinţei nr. 331 din 20 iunie 2000, a fost admis de Curtea de Apel Galaţi, care, prin Decizia nr. 31/A, pronunţată la 16 ianuarie 2001, a modificat sentinţa apelată, în sensul reducerii sumei la care a fost obligată SC B. SRL Ciorăşti de la 165.428.097 lei la 92.102.313 lei.
Pentru a decide astfel, instanţa a avut în vedere faptul că, prin acţiunea introductivă, reclamanta a solicitat numai preţul cuprins în factura nr. 5111906 din 9 iunie 1998.
Cu alte cuvinte, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a acordat mai mult decât s-a cerut.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs atât reclamanta, S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Peco Vrancea, cât şi pârâta SC B. SRL.
Recurenta-reclamantă a susţinut, fără să motiveze în drept, că reducerea sumei la care a fost obligată pârâta, pe motivul că s-a acordat mai mult decât s-a cerut, este nefondată, întrucât, aşa cum rezultă din actele dosarului, câtimea pretenţiilor a fost majorată, la 21 aprilie 2000, de la 69.862.962 lei la 104.095.813 lei, pentru ca apoi, la 6 iunie 2000, să se solicite suma de 165.428.097 lei.
Prin contract, a mai susţinut recurenta, a fost stipulată clauza penală care îi dădea dreptul să calculeze penalităţi de întârziere de la scadenţă până la data plăţii efective a sumei facturate.
Pârâta, S.C. B. SRL, a adus critici aceleiaşi decizii, considerând că suma la care a fost obligată nu este datorată, iar, în subsidiar, a susţinut că instanţa trebuia să aibă în vedere plata pe care a făcut-o încă din data de 19 aprilie 1999 cu O.P. nr. 24, plată care dovedeşte buna sa credinţă.
A mai susţinut recurenta că, în realitate, livrarea motorinei era absolut necesară, iar contractul s-a încheiat sub această presiune, cu penalităţi aberante, prevăzute pentru plata cu întârziere.
Recursul reclamantei este întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 alin. (6) C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere dacă s-a dat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut. În conformitate cu aceste dispoziţii s-au examinat actele dosarului şi s-a constatat că, prin acţiunea introductivă, s-a solicitat suma cuprinsă în factura nr. 5111906 din 9 iunie 1998, emisă în vederea decontării livrărilor, care s-au executat conform contractului nr. 69 din 1998.
Înainte de pronunţarea sentinţei nr. 331 din 2000, prin cererea de la dosar, reclamanta-recurentă şi-a majorat pretenţiile, solicitând 165.428.097 lei, sumă ce reprezintă penalităţi de întârziere în decontare.
Afirmaţia intimatei, potrivit căreia nu s-a avut în vedere plata sumei de 22.249.351 lei, efectuată la data de 19 aprilie 1999, este contrazisă de tabelul de calcul aflat la fila menţionată, numai că, pentru sumele restante, reclamanta era în drept să pretindă penalităţi de întârziere, conform clauzei penale pe care părţile şi-au însuşit-o prin convenţie.
Potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, aşa încât, prin faptul că s-au dat efecte clauzei penale, rezultă că părţile s-au supus voinţei proprii, manifestată prin însuşirea anexei la contractul nr. 69 din 1998.
Prin această anexă, parte integrantă din contract, se sancţionează întârzierea în plată prin aplicarea penalităţilor de 2 % pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data scadenţei până la plata efectivă a sumei datorate.
Aşadar, în apel, s-a considerat greşit că s-a „dat mai mult decât s-a cerut", întrucât reclamanta era în drept să pretindă penalităţi de întârziere de la data de 9 octombrie 1998, până la data plăţii.
Majorarea succesivă a cuantumului penalităţilor s-a datorat cuantificării sumei pretinse cu acest titlu în raport cu timpul scurs, în continuare, până la data plăţii, aşa încât instanţa de fond, prin acordarea ultimei sume calculate de reclamantă pentru sancţionarea întârzierii în plată, a dat efecte art. 132 alin. (2) C. proc. civ., care dă dreptul reclamantului să mărească sau să micşoreze câtimea pretenţiilor.
În consecinţă, modificarea sentinţei de către instanţa de apel este greşită, astfel că, potrivit art. 304 alin. (6) şi art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 314 C. proc. civ., recursul reclamantei se va admite, iar Decizia pronunţată în apel va fi modificată, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe.
Recursul declarat de pârâtă, faţă de argumentele deja arătate, pentru admiterea recursului reclamantei, cât şi pentru cele ce se vor arăta, se apreciază ca nefondat.
Livrările de produse s-au efectuat conform contractului încheiat sub forma înscrisului unic, aşa încât nu poate fi primită critica potrivit căreia, în realitate, livrarea pentru care s-a emis factura în cauză s-a făcut pe bază de comandă urmată de executare. Aceste comenzi aveau ca obiect concretizarea livrărilor conform anexei la contract.
În consecinţă, existenţa convenţiei sub forma înscrisului unic nu poate fi negată şi nici efectele clauzei penale, care au fost acceptate de pârâtă pentru sancţionarea întârzierii în plată.
Instanţa de fond a ţinut seama de plata contravalorii produselor, în discuţie, fiind numai penalităţile de întârziere al căror cuantum, potrivit contractului, putea fi determinat până la plata efectivă a sumei datorate cu titlu de preţ.
Aşa fiind, întrucât motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 304 alin. (6) – (9) C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Peco Vrancea, Focşani.
Modifică Decizia nr. 31/A din 16 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC B. SRL comuna Ciorăşti, judeţul Vrancea, împotriva sentinţei nr. 331 din 20 iunie 2000 a Tribunalului Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta SC B. SRL din comuna Ciorăşti, judeţul Vrancea, împotriva sus menţionatei decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1180/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1182/2003. Comercial → |
|---|
