CSJ. Decizia nr. 1180/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1180/2003

Decizia nr. 1180/2003

Şedinţa publică din 26 februarie 2003

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 21 februarie 2000 la Arbitrajul Camerei de Comerţ şi Industrie Galaţi, reclamanta, SC P. SA Galaţi, a solicitat obligarea pârâtei SC E. SA Galaţi la plata sumei de 107.402.332 lei, reprezentând chirie, cu cheltuieli de judecată.

Prin hotărârea nr. 32 din 14 aprilie 2000 a Arbitrajului Camerei de Comerţ şi Industrie Galaţi, s-a respins acţiunea reclamantei, cu motivarea că nu s-a făcut dovada că SC P.SA Galaţi a devenit proprietar al transformatorului electric din comuna Fileşti.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de reexaminare reclamanta, SC P. SA Galaţi, cerere care a fost respinsă (cu opinia separată a unui arbitru) în baza hotărârii aceluiaşi arbitraj din 3 iulie 2000.

Prin cererea înregistrată la 2 august 2000, reclamanta SC P. SA Galaţi a formulat acţiune în anularea hotărârii Arbitrajului Camerei de Comerţ şi Industrie Galaţi, în temeiul art. 364 lit. f) C. proc. civ., susţinând că arbitrajul s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Prin Decizia nr. 867/A din 15 noiembrie 2000, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acţiunea în anulare, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 364 lit. f) C. proc. civ.

Cu actul înregistrat la 4 decembrie 2000, reclamanta SC P. SA Galaţi a declarat recurs împotriva acestei decizii, pe care, ulterior, l-a motivat, susţinând, în esenţă, următoarele:

- hotărârea curţii de apel încalcă dreptul asupra proprietăţii reclamantei în legătură cu transformatorul în litigiu;

- instanţa de apel nu a motivat Decizia decât la modul general, reţinând că hotărârea arbitrajului este legală.

Recursul reclamantei este nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 364 lit. f) C. proc. civ., care a constituit temeiul acţiunii în anulare formulată de reclamantă, hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată, dacă tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Din acest punct de vedere, curtea de apel a fost îndreptăţită să reţină că tribunalul arbitral a soluţionat corect cauza deoarece, respingând acţiunea, instanţa de fond nu ar fi putut acorda mai mult decât s-a cerut şi nici să se pronunţe asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

De altfel, motivele acţiunii în anulare, ca şi motivele de recurs, conţin critici legate de modul în care s-a soluţionat problema dreptului reclamantei asupra transformatorului în litigiu, ceea ce excede unei acţiuni în anulare, acţiune care este o cale de atac civilă, de reformare a hotărârii arbitrale, cu o natură juridică specială.

Pentru toate aceste considerente, recursul reclamantei va fi respins în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta SC P. SA Galaţi, împotriva deciziei nr. 867/A din 15 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1180/2003. Comercial