CSJ. Decizia nr. 122/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia Nr.122/2003DOSAR Nr.2209/2002
Şedinţa publică din16 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC „A.T.A."SA – SucursalaBucureşti împotriva sentinţei nr.90 din 2 septembrie 2001 a Curţii de apel Bucureşti- Secţia a VI-a comercială.
La apelul nominal s-a prezentat recurenta reclamantă SC „A.T.A."SA- SucursalaBucureşti prin avocat R. C., lipsindintimata pârâtă SC" M."SA Bucureşti.
Procedura legal îndeplinită.
S-a referit de către magistratul asistent că recursul este timbrat, după care, Curtea a acordat recurentei cuvântul.
Recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
CURTE.
Asupra recursului de faţă constată:
Prin acţiuneaformulată dereclamanta S.C."A.T.A."SA a chemat în judecată pe pârâta S.C." M." SABucureşti pentru a fi obligată la plata sumelor de 63.556.057 lei, din care 28.424.135 lei reprezentând contravaloare reparaţii efectuate la autovehiculul cu nr.B.; 12.392.922 lei, reprezentând sumarezultată din aplicarea indicelui inflaţiei 22.739.000 lei, penalităţi de întârziere.
Prin sentinţa civilă nr.1112 din 4 februarie 2002 Tribunalul Bucureşti- Secţia comercială a declinat competenţa în favoarea „U.N.S.A.R."
Pentru a hotărî astfel, instanţa areţinut inţelegerea părţilor în sensul că în situaţia ivirii unor litigii, dacă nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă, să fie rezolvate prinarbitrajul de specialitate, organizat de U.N.S.A.R. şi A.D.A.R.U.N.S.A.R. prin hotărârea nr.4/2002 a decis dacă nu estecompetentă să soluţionezelitigiul dintre părţi şi a reţinut cauza la Tribunalul Bucureşti pentru continuareajudecăţii.
Constatându-se conflict negativ de competenţă, Tribunalul Bucureşti prin sentinţacivilă nr.7364 din 28 mai 2002, aînaintat cauza Curţii de ApelBucureşti pentru soluţionarea conflictului.
Curtea de Apel a stabilit competenţa în favoarea U.N.S.A.R.
Împotriva sentinţei nr.90 din 2 septembrie 2002pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti ,reclamanta S.C."A.T.A."SASucursala Bucureşti a declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală, sub aspectul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea U.N.S.A.R.,deoarece clauza arbitrală din protocolul privind regularizareadaunelorauto capitolul V.1 devine inoperantă în lipsaînfiinţării arbitrajului de specialitate.
Examinând legalitatea situaţiei recurate în raport cu critica formulată se constată că recursul declarat este nefondat.
Tribunalul Bucureşti ,Secţia comercială investit cu acţiuneareclamantei a admis excepţia invocată de pârâtă şi s-adezinvestit în favoarea arbitrajului U.N.S.A.R., având în vedere clauza compromisorie stipulată în art.V 1 din protocolul încheiat între părţi, depus la dosar.
La rândul său U.N.S.A.R.s-a dezinvestit în favoareainstanţelor cu motivarea că arbitrajul U.N.S.A.R. areatribuţii limitate şi se referă numaila diferendele dintre membrii săi, membrii din care nu face parte şi pârâta ci numai reclamanta , iar în hotărârea nr.4/2002 a decis că nu este competent să soluţioneze litigiul dintre părţi şi a restituit dosarul la Tribunalul Bucureşti pentru continuareajudecăţii.
Soluţia pronunţată lainstanţa de apel investită cu soluţionareaconflictului de competenţă ,estelegală, în raportde art.3433 şi 3734 Cod procedură civilă în raport şi de cele convenite de părţi în art.V1 din protocol.
Susţinerea recurentei că arbitrajul de specialitate nu s-aînfiinţat este în contradicţiecu hotărârea nr.4/2002 a U.N.S.A.R. şi menţiuniledin adresa de restituire a dosarului la instanţa judecătorească , acte din care rezultă că arbitrajul de specialitate s-a înfiinţat , dar că are un caracter limitat. Potrivit clauzei compromisorii convenită de părţi arbitrajul nu poate refuza soluţionarea cauzei, reclamanta fiind membra U.N.S.A.R.
Astfel fiind,recursul declarat este nefondat şi urmează a firespins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respingerecursul declarat de reclamanta SC „A.T.A."SA – Sucursala Bucureşti împotriva sentinţei nr.90 din 2 septembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti- Secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1219/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1220/2003. Comercial → |
---|