CSJ. Decizia nr. 1353/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1353/2003
Dosar nr. 5591/2001
Şedinţa publică din 5 martie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, la data de 15 februarie 2000, sub nr. 1273/2000, reclamanta S.C. D.T. S.A. Bucureşti a chemat in judecată pârâta S.C. D.G. S.A. Bucureşti, solicitând obligarea acesteia la plata sumei, reactualizate, de 221.792.580 lei cu titlu de comision neplătit pe care pârâta îl datora în urma derulării contractului de comision nr. 1 din 4 februarie 1998, cu cheltuieli de judecată.
În motivele acţiunii, reclamanta a susţinut în fapt, la data de 4 februarie 1998, a fost încheiat contractul de comision nr. 1 prin care s-a stabilit un comision în favoarea reclamantei de 20% din valoarea profitului net ce urma să rezulte delurarea acestui contract, obligaţie contractuală pe care pârâta nu şi-a respectat-o.
Prin sentinţa nr. 8676 din 20 decembrie 2000, Tribunalul a admis acţiunea reclamantei astfel cum a fost formulată.
Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut că, în fapt, reclamanta comisionar şi-a îndeplinit cu bună credinţă obligaţiile contractuale asumate, în timp ce comitentul pârât a îndeplinit decât parţial obligaţiile de plată a comisionului cuvenit, achitând doar suma de 110.000.000 lei, când, în realitate, datora 221.792.580 lei. Instanţa a apreciat că această sumă stabilită prin încheierea din data de 1.06.1999 a Judecătoriei sectorului 1, rămasă definitivă irevocabilă, în cadrului procesului intentat de reclamantă privind asigurarea de dovezi, recalculată de pârâtă, echivalentă cu o recunoaştere a plăţii comisionului cuvenit reclamantei.
Totodată, instanţa de fond a mai argumentat că excepţia de executare, invocată de pârâtă, a fost făcută în cadrul procesului pe fondul cauzei, ulterior, admiterii către reclamantă a ½ din comisionul datorat în situaţia în care, prin anexa 1, s-a determinat valoarea profitului net datorat către reclamantă, iar pârâta a început să plătească procentul de 20% din valoarea profitului net.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 696 din 7 mai 2001 a admis apelul, a schimbat în fapt sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În motivarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut că în mod greşit instanţa de fond a analizat doar probele depuse de reclamantă ignorând înscrisurile de care s-a folosit pârâta, stabilind o situaţie de fapt greşită şi, pe cale de consecinţă, a concluzionat că reclamanta nu şi-ar fi îndeplinit întrutotul obligaţiile derivând din contractul de comision.
Totodată, s-a reţinut de aceeaşi instanţă că tot greşit s-a apreciat recunoaşterea sumei achitate prin omologarea raportului de expertiză, întrucât pârâta a contestat modul în care s-au îndeplinit obligaţiile de către reclamantă, expertiza, în cauză, nedovedind altceva decât ceea ce s-ar fi cuvenit reclamantei, dacă s-ar fi respectat întrutotul clauzele contractual.
Reanalizând probatoriu existent la dosar, instanţa de control judiciar a ajuns la concluzia că intimata-reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţiile prezente la pct. 4, 5, 6, 7 din contractul de comision şi nici nu a făcut dovada că ar fi fost împiedicată în îndeplinirea acestora de către pârâtă.
Faţă de această situaţie de fapt nestabilită de instanţa de apel, s-a admis cererea pârâtei, cu consecinţa respingerii pe fond a acţiunii reclamantei.
Cu petiţia înregistrată la data de 19 iunie 2001, reclamanta S.C. D.T. S.A. a declarat recurs cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 şi 303 C. proc. civ.
Recurenta şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Criticile formulate de recurentă vizează nelegalitatea şi netemeinicia deciziei atacate, sub următoarele aspecte :
- instanţa de apel, în mod greşit, a desfiinţat hotărârea pronunţată la fond pe considerentul că nu au fost analizate înscrisurile şi alte probe depuse de pârâtă. Recurenta susţine, în această privinţă, că la fond, a fost apreciat în egală măsură probatoriul administrat de ambele părţi, tribunalul reţinând concret că înseşi actele supuse de pârâtă făceau trimitere directă la administratorul acesteia, fapt ce certifică participarea totală a reclamantei la negocierea şi semnarea contractelor respective. Mai mult, recurenta arată că instanţa de fond a încuviinţat şi emiterea unei adrese către vamă la solicitarea pârâtei, deşi operaţiunile vamale intră în sarcina comisionarilor vamali, singurii abilitaţi prin lege a face astfel de operaţiuni
A doua critică a deciziei atacate priveşte greşita acceptare a excepţiei de neexecutare a contractului de comision de către reclamantă, în sensul că obligaţiile indicate la pct. 4, 5, 6, şi 7 din contract, nu puteau fi aduse la îndeplinire de comisionar fără solicitarea expresă şi fără mandatul expres al pârâtei.
În delurarea acestei critici, recurenta arată că aceste obligaţii-acord, împuternicire-acord sau delegarea pârâtei, ori erau excedentare competenţelor reclamantei, au fost îndeplinite în fapt, fizic şi logistic şi cu Know haw-ul acestor persoane din cadrul societăţii comisionare, participând la executarea tuturor acestor formalităţi.
Recurenta concluzionează că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea legii, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, iar în fondul cauzei, menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de tribunal.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce urmează:
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea susţine că, la data de 4 februarie 1998, între părţi s-a încheiat un contract de comision, prin care s-a convenit delurarea importului de cabluri flexibile de energie din cupru, în baza hotărârii de adjudecare nr. 15 din 13 martie 1998, R.G. declarând câştigătoare societatea pârâtă.
Părţile au mai convenit ca furnitura să fie importată din Germania, că valoarea totală a furniturii este de 1.034.100 de mărci germane, comisionarului urmând să-i revină un comision din această operaţiune de 20% din valoarea profitului net, la care se adaugă TVA.
Prin încheierea din 1 iunie 1999, Judecătoria sectorului 1, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a admis cererea de asigurare dovezi, formulată de reclamantă şi s-a omologat raportul de expertiză contabilă, care a stabilit că pârâta datorează reclamantei suma reactualizată la 221.792.580 lei, cu titlu de comision neîncasat.
Cu factura fiscală nr. 7 din 12 august 1998, pârâta a achitat jumătate din comisionul respectiv, adică 110.000.000 lei, care a refuzat să mai execute în continuare obligaţia contractuală.
Suma stabilită prin expertiză nu a fost contestată de pârâtă, iar excepţia de neexecutare a contractului, invocată de pârâtă în procesul în fond, ca apărare, este ulterioară achitării parţiale a comisionului. Curtea reţine că însuşirea acestei excepţii de neexecutare de către instanţa de apel este nelegală, având în vedere că reclamanta comisionar, aşa cum rezultă din actele dosarului, deşi nu a avut acordul sau mandatul expus al pârâtei, a participat la îndeplinirea tuturor penalităţilor în delurarea contractului de import. Persoanele abilitate din cadrul acestei societăţi au dat concursul direct supraveghind operaţiunile ce, în fapt, au condus la îndeplinirea mandatului comisionar, astfel cum a fost definit în contractul părţilor.
Instanţa de apel, analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii de fond a ignorat că obligaţiile comisionarului la pct. 3, 4, 5, 6, şi 7 nu puteau fi îndeplinite decât cu "acord", "împuternicit să o facă" sau pentru cele de vămuire, comisionarul nu era în drept să le execute, acestea revenind strict numai comisionarilor vamali. Cu toate acestea, reclamanta a făcut dovada că a participat prin persoana lui V.M. la negocierile purtate cu furnizorul şi beneficiarul proiectului de contract dintre părţi şi R., proiectul de contract încheiat cu furnizorul, corespondenţa cu furnizorul extern, redactată de reclamantă şi răspunsurile acestuia adresate lui V.M., responsabilului S.C. D.T. S.A.
Mai mult, din raportul de expertiză rezultă că pârâta a încasat din contractul cu R. suma de 9.096.053.582 lei, reieşind clar că, deşi a primit banii pe marfă, refuză plata comisionului.
Prin urmare, admiterea apelului pârâtei de către instanţa de apel şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii reclamantei a fost o soluţie dată cu încălcarea legii, impunându-se admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinţei pronunţate la fond.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat de reclamantă, va modifica Decizia atacată şi va respinge apelul pârâtei S.C. D.G, S.A. Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. D.T. S.A. Bucureşti, împotriva deciziei nr 696 din 7.05.2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, modifică Decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat împotriva sentinţei nr. 8767 din 20 decembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Obligă intimata la plata sumei de 6.340.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1351/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1355/2003. Comercial → |
|---|
