CSJ. Decizia nr. 136/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 136/2003
Dosar nr. 1122/2001
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Constanţa, prin ordonanţa nr. 1872 din 10 iulie 2000, a admis cererea formulată de reclamantă şi, în baza art. 482 C. com., a autorizat vânzarea gajului ce face obiectul contractului de gaj nr. 4220/1999 transcris sub nr. 614/1999, respectiv, autoturismul marca Mercedes C 180.
S-a dispus ca vânzarea să se facă în public, prin executorii judecătoreşti de pe lângă Tribunalul Constanţa, la 28 iulie, ora 10.
Prin sentinţa civilă nr. 1966/ COM din 1 august 2000, s-a admis opoziţia formulată de S.C. A.P. S.R.L. şi a schimbat, în tot, ordonanţa nr. 1872 din 10 iulie 2000, în sensul că a respins cererea creditoarei B.I.R., ca nefondată.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, prin Decizia nr. 935/COM din 23 noiembrie 2000, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei şi a admis apelul formula de B.I.R., a schimbat în tot sentinţa nr. 1966/COM/2000, în sensul că a menţinut ordonanţa din 10 iulie 2000 a Tribunalului Constanţa.
Instanţa a reţinut că prestaţiile succesive, la care s-a obligat debitorul, dă dreptul creditorului să ceară realizarea gajului, în cazul în care acesta nu s-a conformat întrucât, faţă de dispoziţiile art. 969 C. civ., contractul este legea părţilor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs debitoarea, susţinând că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 482 C. com., întrucât vânzarea gajului nu poate fi cerută decât în caz de neplată la termen a întregii datorii, or, în conformitate cu contractul de împrumut, creditul este scadent la data de 14 mai 2000.
Recursul nu este fondat.
Rezultă din materialul probator, administrat în cauză, că, prin contractul de credit încheiat de părţi, debitorul s-a obligat la prestaţii succesive, termenele şi sancţiunea nerespectării acestora fiind prevăzute în art.16, 19 şi 24 din contract.
Prestaţiile succesive, la care s-a obligat debitorul, dă dreptul creditorului să ceară realizarea gajului, în cazul în care acesta nu s-a conformat întrucât, potrivit art. 969 C. civ., contractul este legea părţilor.
Aşa fiind, critica debitoarei este neîntemeiată întrucât împrumutul contractat nu s-a acordat cu condiţia să fie restituit integral, la data de 14 mai 2002, ci cu plata în rate a sumelor convenite chiar de părţi.
Cum instanţele au apreciat corect exigibilitatea fiecărei rate şi neîndeplinirea obligaţiei de rambursare asumată de debitoare la datele stipulate în contract, astfel că în mod just au reţinut că, în speţă, sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 482 C. com. pentru a se autoriza vânzarea gajului.
În consecinţă, Decizia atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care Curtea, în conformitate cu art. 316 şi 296 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A.P. S.R.L. Constanţa, împotriva deciziei nr. 935 din 23 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1358/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1362/2003. Comercial → |
---|