CSJ. Decizia nr. 1448/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1448/2003

Dosar nr. 8511/2001

Şedinţa publică din 7 martie 2003

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 477/C din 11 aprilie 2001, Tribunalul Braşov a respins acţiunea formulată de reclamanta SC I.M. SRL, împotriva pârâtelor C.A. şi B.A. şi a obligat reclamanta la platasumei de 2.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Nemulţumită de această soluţie, reclamanta a declarat apel, care a fost anulat, ca netimbrat, prin Decizia nr. 775/Ap/C din 13 iulie 2001 a Curţii de Apel Braşov, reţinându-se că apelanta nu s-a conformat dispoziţiilor legale imperative prevăzute expres de legea timbrului, deşi a fost legal citată, cu menţiunea timbrării apelului.

În contra celei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta, susţinând că a fost citată la data de 17 iulie 2001, în loc de 13 iulie, când s-a soluţionat apelul, împrejurare ce rezultă din dovada de comunicare a citaţiei aflată la dosarul apel, iar procedura de citare cu ea este discutabilă în raport cu faptul că citarea s-a făcut prin afişare, fără ca dovada să poarte semnătura împuternicitului societăţii şi fără a avea aplicată ştampila. A mai susţinut recurenta că, pentru termenul de 17 iulie 2001, când a fost citată, achitase taxa de timbru datorată în apel şi, pe cale de consecinţă, solicită admiterea recursului, casarea deciziei, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la curtea de apel.

În dovedirea celor susţinute a depus copie după citaţia primită şi după taxa de timbru (aflate la dosarul de recurs).

Recursul este fondat.

Din examinarea conţinutului dovezii de îndeplinire a procedurii de citare cu apelanta, aflată la dosarul de apel, Curtea constată că aceasta a fost citată la data de 17 iulie 2001, iar apelul a fost judecat la 13 iulie 2001.

Menţiunile esenţiale, pe care trebuie să le cuprindă, sunt prevăzute expres de art. 88 C. proc. civ. şi se referă, printre altele, la arătarea anului, lunii şi zilei de înfăţişări, în lipsa acestor menţiuni, legea prevede în mod expres sancţiunea nulităţii.

În cauză, Curtea constată că instanţa de apel a încălcat normele imperative de citare, apelanta fiind citată la data de 17 iulie 2001, iar apelul s-a soluţionat la 13 iulie 2001, situaţie ce a împiedicat-o să cunoască termenul real şi să fie în imposibilitate să depună taxa de timbru datorată.

Aşa fiind, Curtea,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de reclamanta SC I.M. SRL Braşov, împotriva deciziei nr. 465/Ap din 13 iulie 2001 a Curţii de Apel Braşov, pe care o casează şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 7 martie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1448/2003. Comercial