CSJ. Decizia nr. 1564/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1564/2003
Dosar nr. 8232/2000
Şedinţa publică din 13 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de giranţii P M şi PDSîmpotriva deciziei nr.806 din 13 septembrie 2000 a Curţii de Apel Cluj-Secţia Comercială şi de contencios Administrativ.
La apelul nominal au lipsit părţile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a referit de către magistratul asistent că recursul este legal timbrat, după care, Curtea a reţinut cauza spre soluţionare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de faţă:
Prin cererea înregistrată sub nr.9840 din 15 decembrie 1999 reclamanta Casa Teritorială a C.C.Cluj a solicitat obligarea pârâţilor V. D., PM, PDSla plata în solidar a sumei de 11.263.460 lei, din care 3.000.000 lei credit restant şi 7.852.502 lei dobândă calculată până la 30 noiembrie 1999 în procent de 80% cât şi dobândă penalizatoare de 36%, plata în continuare a dobânzilor până la achitarea integrală a creditului şi a cheltuielilor de judecată de 946.076 lei.
Motivându-şi acţiunea reclamanta arată că a încheiat cu pârâta VD un contract de împrumut nr.250/9 noiembrie 1995 pentru suma de 3.000.000 lei cu dobândă în sumă de 1.300.000 lei, împrumutul a fost garantat de ceilalţi pârâţi dar nu a fost achitat nerespectându-se de către pârâţi obligaţiile asumate.
Tribunalul Cluj, prin sentinţa civilă nr.606 din 3 aprilie 2000 a admis acţiunea reclamantei, a obligat pe pârâtă la 3.000.000 lei credit restant, la 7.852.502 lei dobândă curentă de 80% şi dobândă penalizatoare de 36% până la 30 noiembrie 1999 şi în continuare până la achitarea creditului, 976.076 lei cheltuieli de judecată. A fost dată în debit reclamanta cu suma de 55.268 lei diferenţă taxă judiciară de timbru.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că reclamanta a împrumutat pârâtei V D 3.000.000 lei cu dobândă de 1.300.000 lei. Pârâta nu a restituit împrumutul conform graficului de eşalonare, parte integrantă din contract.
Împrumutul a fost garantat de giranţii PM şi P DS, care la rândul lor nu şi-au îndeplinit obligaţia asumată deşi au fost puşi în întârziere.
S-au aplicat dispoziţiile art.969 şi 1584 cod civil pentru contractul de împrumut şi art.1666 Cod civil pentru contractul de garanţie.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii P M şi P D, susţinând că au fost lipsiţi de apărare întrucât procedura de citare nu a fost legal îndeplinită fiind afişată la o adresă la care nu mai locuiau.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr.806 din 13 septembrie 2000, a respins ca nefondat apelul pârâţilor reţinţnd că pârâţii şi-au schimbat de mai multe ori domiciliul, neputând fi găsiţi în localitatea Giurila, unde susţin în apel că locuiesc şi au fost citaţi prin publicitate ,conform art.95 Cod procedură civilă.
Decizia a fost atacată cu recurs de cei doi pârâţi, reiterând motive din apel respectiv lipsa de procedură şi lipsa de apărare cât şi faptul că ar fi fals contractul de împrumut.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Tribunalul Cluj i-a citat pe pârâţi la domiciliile indicate şi prin publicitate ,conform art.95 Cod procedură civilă astfel încât procedura a fost legal îndeplinită, ceea ce şi Curtea de Apel Cluj reţine corect.
Şi în apel pârâţii au fost legal citaţi., respectându-se dispoziţiile art.92-100 Cod procedură civilă, astfel că nu se găseşte întemeiată această critică nici pentru apel.
În ceea ce priveşte apărarea cu privire la nulitatea contractului de garanţie, aceasta reprezintă o apărare de complezenţă, formulată pentru prima dată în recurs şi ea nu poate fi analizată în raport cudispoziţiile art.294 alin.1 Cod procedură civilă, care stabileţte că nu se poate schimba obiectul cererii în calea de atac. De altfel recurenţii au fost pârâţi şi nu au formulat o cerere reconvenţională la fond pentru a putea fi luată în discuţie o asemenea apărare legată de pretinsa nulitate a contractului de împrumut sau a celui de garanţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de giranţii pârâţi PM şi P DS împotriva deciziei nr.806 din 13 septembrie 2000 a Curţii de Apel Cluj-Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1562/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1565/2003. Comercial → |
---|