ICCJ. Decizia nr. 162/2003. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.162

Dosar nr.1214/2003

Şedinţa publică din 20 ianuarie 2004

Asuprarecursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea ce a format obiectul dosarului nr.1188/1999 al Tribunalului Braşov, secţia comercială reclamanta S.C. D. S.A. Braşov a acţionat în judecată pe pârâtele F.P.S. Bucureşti şi S.C. A. S.A. Braşov, pentru a se constata preţul real al acţiunilor sale la aceasta din urmă pârâta.

Pârâta F.P.S. a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Braşov de a soluţiona cauza.

Prin sentinţa civilă nr.681 din 21 septembrie 1999, Tribunalul Braşov a respins excepţiile invocate şi pe fond a admis acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâţii F.P.S. Bucureşti în prezent A.P.A.P.S. Bucureşti şi S.C. A. SA Braşov şi a constatat că preţul real al acţiunilor la S.C. A. S.A. Braşov ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr.D/BV/13/31 martie 1999 este de 86.281.500 lei şi nu cel stipulat în contractul încheiat între F.P.S. şi S.C. D. S.R.L. Braşov de 2.876.050.000 lei.

Apelul declarat de pârâta F.P.S. împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de Apel Braşov, care, prin Decizia nr.105 din 16 martie 2000 a desfiinţat sentinţa şi a dispus judecarea cauzei în primă instanţă de către Curtea de Apel Braşov.

Decizia menţionată a fost atacată cu recurs de Curtea Supremă de Justiţie, care, prinDecizia nr.6192/2001 a admis recursul reclamantei, a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Braşov.

În rejudecare, prin Decizia nr.5/AP din 13 martie 2003, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ a admis apelul pârâtei A.P.A.P.S., a modificat în tot sentinţa nr.681 din21 septembrie 1999 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ şi a respins acţiunea reclamantei S.C. D. S.R.L. Braşov.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta S.C. D. S.A. Braşov.

Potrivit art.11 din Legea nr.146/1997 şi art.3 alin.2 din OG nr.32/1995 modificată prin Legea nr.123/1997, recursul trebuia timbru cu85.000 lei taxă judiciară de timbru şi 1.500 lei timbre judiciare.

Constatând că taxele nu au fost plătite anticipat, s-a pus în vedere recurentei, în condiţiile art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997, să plătească sumele datorate până la primul termen de judecată .

Alineatul 3 al art.20 din legea menţionată, sancţionează cu anularea cererii neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxelor, până la primul termen stabilit de instanţă.

Cum recurenta nu s-a conformat dispoziţiilor Curţii recursul său va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează, ca netimbrat recursul declarat dereclamanta S.C. D. S.R.L. Braşov împotriva deciziei nr.5/AP din13 martie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 20 ianuarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 162/2003. Comercial