CSJ. Decizia nr. 1649/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1649/2003
Dosar nr. 2583/2002
Şedinţa publică din 18 martie 2003
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC P.H. SA Bucureşti a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.S. SA Costeşti, solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, prin care pârâta să fie obligată să execute îndatorirea de a livra pentru export marfa, prevăzută în „completarea la contract" nr. 10864 din 30 noiembrie 1992, pentru luna noiembrie 1995, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 249/C din 24 martie 2000, Tribunalul Argeş, secţia comercială, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în pretenţii formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că obligaţiile livrării la export de către pârâtă, de tăuraşi sau berbecuţi în tranşa a 6 a, conform contractului nr. 10447 din 13 decembrie 1992, completat cu contractul nr. 10864 din 30 noiembrie 1992, în valoare de 28.000 dolari S.U.A., au fost soluţionate prin sentinţa nr. 909/1995. S-a constatat că, cu toate acestea, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1201 C. civ.
Prin Decizia nr. 639/A-C din 27 noiembrie 2000, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În motivarea acestei soluţii, curtea de apel a reţinut că, urmare a probatoriului administrat, a rezultat că reclamanta a obţinut deja, pe cale judecătorească, despăgubiri de la pârâtă, conform art. 1075 C. civ.
Prin Decizia nr. 3038 din 24 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de reclamantă în contra deciziei instanţei de apel, pe care a modificat-o, în sensul că a admis şi apelul aceleiaşi părţi şi a schimbat în tot sentinţa pronunţată de tribunal şi, în consecinţă, a admis acţiunea reclamantei SC P.H. SA Bucureşti şi a obligat-o pe pârâta SC A.S. SA Piteşti la plata către aceasta a sumei de 28.000 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la cursul de referinţă al B.N.R. din ziua plăţii, cu 250.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei nr. 3038 din 24 aprilie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 318 şi urm. C. proc. civ., pârâta, SC A.S. SA Costeşti, a formulat contestaţie în anulare, susţinând că aceasta este urmarea unei greşeli materiale, şi anume:
- în considerentele deciziei se face referire la sentinţa nr. 909 din 26 septembrie 1995, pronunţată în dosarul nr. 3676/1997, sentinţă care a fost schimbată în parte, prin Decizia nr. 16/A-C, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, la 13 ianuarie 1998, în dosarul A-C/401/1996, aflată la dosarul cauzei.
Astfel fiind, contestatoarea-pârâtă solicită admiterea contestaţiei formulate şi anularea deciziei mai sus menţionate, pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială.
Contestaţia în anulare nu este fondată şi urmează a fi respinsă în consecinţă, potrivit considerentelor ce vor fi mai jos arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis, din greşeală, să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se urmăreşte anularea unei hotărâri definitive, dacă, la pronunţarea ei, nu s-au observat neregularităţile actelor de procedură ori dacă soluţia este rezultatul unei erori materiale evidente (art. 317 şi 318 C. proc. civ.).
Prin urmare, greşelile instanţei de recurs, care pot deschide calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt şi nu de judecată, în aprecierea probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
În speţă, în motivarea deciziei atacate cu contestaţie în anulare, s-a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 909 din 26 septembrie 1995, s-au acordat daune pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale prevăzute în perioada mai 1993 – mai 1995, iar obiectul prezentei cauze îl reprezintă contravaloarea celei de-a 6 tranşe din luna noiembrie 1995, ce devenea scadentă în ianuarie 1996.
Pe fond, s-a mai reţinut că pretenţiile reclamantei sunt întemeiate, întrucât ele nu au făcut obiectul sentinţei civile nr. 909 din 26 septembrie 1995 şi că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1073 şi 1075 din C. civ.
Ca atare, susţinerea contestatoarei, în sensul că Decizia atacată se întemeiază pe o eroare în aprecierea probelor, şi anume, că nu s-a avut în vedere că sentinţa nr. 909/1995 a fost apelată şi schimbată în parte, prin Decizia nr. 16/A-C din 13 ianuarie 1998, nu este fondată, fiind, de altfel, şi lipsită de relevanţă în soluţionarea recursului.
În speţă, se reţine, prin urmare, că ea nu poate reprezenta o eroare materială, ce ar putea fi invocată în temeiul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ. şi nici o greşeală de judecată, aceasta, cu atât mai mult, cu cât, aşa cum s-a arătat mai sus, greşelile de judecată nici nu pot face obiectul contestaţiei în anulare.
În consecinţă, faţă de considerentele mai sus arătate, contestaţia în anulare formulată de pârâta SC A.S. SA Costeşti urmează a fi respinsă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea, SC A.S. SA Costeşti, împotriva deciziei nr. 3038 din 24 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
| ← CSJ. Decizia nr. 1647/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1650/2003. Comercial → |
|---|
