CSJ. Decizia nr. 1660/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1660/2003
Dosar nr. 4236/2001
Şedinţa publică din 19 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa civilă nr. 648 din 26 septembrie 2000, a admis acţiunea introdusă de reclamanta SC A. SRL Turnu Severin împotriva pârâtelor SC O. SA Bucureşti şi SC O. SA, sucursala Mehedinţi, obligând-o pe prima pârâtă, care are personalitate juridică, la plata sumei de 30.230.400 lei despăgubiri.
S-a reţinut că reclamanta şi-a asigurat autoturismul, marca Ford Sierra, pentru suma de 121.000.000 lei, contractul fiind încheiat pe o durată de 12 luni, aceasta achitându-şi toate obligaţiile contractuale.
În urma accidentului din 24 februarie 2000, autoturismul a fost avariat în totalitate şi pentru că reparaţiile se ridicau la o sumă mai mare decât valoarea pentru care fusese asigurat, reclamanta a solicitat plata integrală a asigurării.
Acordul pârâtei de a plăti reclamantei numai suma de 90.769.600 lei prin deducerea diferenţei până la 121.000.000 lei, apreciată ca fiind valoarea maşinii după accident şi pe care urmează să o valorifice proporţional, a fost considerat nelegal de către instanţă care, invocând dispoziţiile art. 12.7 din contract, a admis acţiunea, având în vedere şi dispoziţiile art. 969 C. civ.
Apelul declarat de pârâtă a fost admis de Curtea de Apel Craiova care, prin Decizia nr. 114 din 21 februarie 2001, a schimbat în tot sentinţa şi a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a considerat că s-a făcut o interpretare greşită atât a dispoziţiilor art. 12.7, cât şi a art. 12.9 din contractul de asigurare, în primul caz, paguba reală reprezentând diferenţa dintre suma asigurată şi suma ce s-ar obţine prin valorificarea pieselor rămase, ce se află în stare de a fi reutilizate, iar în cazul secund, că asigurătorul nu este obligat să devină proprietarul autovehiculului, aşa cum se află acesta după accident, mai ales că, după trecerea termenului de 60 zile de la achitarea despăgubirii, dacă asiguratorul nu şi-a manifestat dorinţa de a deveni proprietarul epavei, acest drept încetează, deci acţiunea trebuia respinsă.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SRL Drobeta Turnu Severin care, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 11 C. proc. civ., a susţinut că, potrivit contractului de asigurare, intimatele nu aveau dreptul să micşoreze suma asigurată, pentru care s-au plătit primele de asigurare, din moment ce tot acestea au stabilit că este avarie totală şi că paguba reală depăşeşte suma asigurată.
Se mai susţine că, din actele dosarului, rezultă că intimatele urmează să-şi recupereze întreaga sumă de 121.000.000 lei de la persoana vinovată de producerea accidentului, astfel că nu se justifică reducerea plăţii sumei din contractul de asigurare.
Recursul este fondat.
Prealabil analizei criticilor aduse hotărârii pronunţate în apel, trebuie menţionat că încadrarea în drept a motivelor de casare nu se justifică, nefiind vorba de art. 304 pct. 7, ci de pct. 9 (interpretarea greşită a clauzelor contractului dintre părţi) iar art. 304 pct. 11 C. proc. civ., fiind abrogat prin OUG 138/2000, nu poate constitui motiv de recurs.
Cu aceste precizări şi în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., urmează a se constata că motivul de casare, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este incident în cauză, hotărârea din apel fiind nelegală.
De necontestat că între părţi s-a încheiat contractul de asigurare facultativă a autovehiculelor, care constituie lege pentru părţi şi prin care fiecare şi-a asumat o serie de obligaţii.
Pentru că nu s-a pretins de intimate că recurenta nu şi-ar fi respectat obligaţiile contractuale, se va avea în vedere exclusiv, dacă refuzul asigurătorului de a plăti întreaga sumă pentru care s-a asigurat autovehiculul, este justificată.
Din conţinutul art. 12.7 din contract rezultă că despăgubirea nu poate depăşi quantumul pagubei, nici suma la care s-a încheiat asigurarea, şi nu cum greşit s-a menţionat în decizie.
Pornindu-se de la acest drept al asiguratului şi obligaţie a asigurătorului, se constată că, în speţă, asigurarea este în sumă de 121.000.000 lei, iar repararea autovehiculului avariat depăşeşte această sumă, ceea ce, logic, raportat la dispoziţiile art. 12.7, justifică pretenţia reclamantei recurente de a i se plăti suma de 121.000.000 lei pentru care s-a asigurat.
Referirea, în considerentele deciziei pronunţate în apel, la dispoziţiile art. 12.7.1 din contract nu are nici o legătură cu obiectul litigiului care priveşte plata, în limita sumei din asigurare, şi nu despăgubirea pentru avarierea autovehiculului, ca să se facă distincţie, în cadrul art. 12.7.1, dacă este vorba de daună totală sau parţială şi ce se înţelege prin aceasta.
Justificarea de către intimate a plăţii parţiale contravine clauzelor contractului, care au fost corect interpretate de instanţa de fond şi nu de cea din apel, deoarece art. 12.9.2 nu constituie o facultate pentru intimate, situaţie în care s-ar fi prevăzut „SC O. SA poate" şi nu „este îndreptăţit" sinonim cu „justificat", deci nu i se poate contesta acest drept conferit de lege pe care trebuie să şi-l aroge în cadrul contractului încheiat.
Motivarea din Decizia atacată cu recurs, referitoare la termenul de 60 zile, ca argument în favoarea tezei evocate, este în afara logicii juridice ce se desprinde din conţinutul textului. Trecerea acestui termen reprezintă o sancţiune pentru asigurător şi nu o dovadă că obligaţia de a valorifica partea recuperabilă din autovehicul, revine asiguratului.
De altfel, că în modul arătat în prezenta hotărâre, au gândit şi intimatele, şi au şi acţionat, îl relevă notificarea adresată de acestea autorului accidentului, prin care precizează că trebuie să plătească întreaga sumă de 121.000.000 lei, conform contractului, şi care va fi recuperată prin acţiune în regres de la el.
Tot prin notificare, intimatele sunt acelea care-i fac cunoscut autorului accidentului să le comunice dacă preia spre valorificare epava autovehiculului, deci, conduita acestora s-a înscris în dispoziţiile art. 12.9.2 din contract.
Pentru motivele arătate, urmează a se admite recursul şi a se modifica Decizia în sensul respingerii apelului pârâtelor şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Drobeta Turnu Severin, împotriva deciziei nr. 114 din 21 februarie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de pârâtele SC O. SA Bucureşti şi SC O. SA, sucursala Mehedinţi, Drobeta Turnu Severin, împotriva sentinţei civile nr. 648 din 26 septembrie 2000 a Tribunalului Mehedinţi, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1650/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1661/2003. Comercial → |
|---|
