CSJ. Decizia nr. 1675/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1675/2003
Dosar nr.8859/2001
Şedinţa publică din 19 martie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă nr. 1312 din 6 octombrie 2000, a admis acţiunea reclamantei SC T.G. SA Bucureşti şi a obligat pârâta, SC A.M. SA Târgu-Mureş, la plata sumei de 7.120.368 lei, reprezentând diferenţă preţ, precum şi la 2.563.308 lei penalităţi de întârziere, cu 834.694 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, din datoria iniţială, de 264.411.993 lei, rezultată din raporturi contractuale, a rămas neachitată suma de 7.120.368 lei, cu titlu de diferenţă preţ.
În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, instanţa a ţinut cont de „minuta" încheiată între părţi, la 19 mai 2000, prin care s-a convenit plata datoriei, de 98.732.926 lei, rămase neachitată, prin compensare şi numerar, termenul final de achitate fiind 31 august 2000.
La data de 31 august 2000 a rămas neachitată o diferenţă de preţ de 7.120.368 lei şi penalităţile în cuantum de 2.563.308 lei, acordate începând cu 1 septembrie 2000.
Prin Decizia civilă nr. 368 din 13 iulie 2001, Curtea de Apel Târgu-Mureş a admis apelurile declarate de reclamanta SC T.G. SA şi de pârâta SC A.M. SA, împotriva sentinţei civile nr. 1312 din 6 octombrie 2000 a Tribunalului Mureş pe care a schimbat-o, în sensul că s-a constatat achitată diferenţa de 9.136.233 lei, rămânând fără obiect acest capăt de cerere şi a fost obligată pârâta, SC A.M. SA, să plătească reclamantei penalităţi de întârziere, în cuantum de 330.771.798 lei, şi 18.294.775 lei cheltuieli de judecată.
A obligat pârâta-intimată să plătească reclamantei-apelante suma de 9.147.388 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva menţionatei decizii, pârâta SC A.M. SA Târgu-Mureş a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în concluzie, admiterea recursului, casarea deciziei şi respingerea acţiunii reclamantei.
În criticile formulate, recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, în sensul că minuta încheiată la 19 mai 2000, prin care s-a convenit reeşalonarea datoriei SC A.M. SA către SC T.G. SA, în sumă de 98.732.926 lei, înlătură obligarea sa la plata penalităţilor, atâta timp cât nu s-a făcut nici o menţiune în acest sens, fapt confirmat şi de practica Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, reclamanta nemaifiind îndreptăţită să obţină penalităţile calculate conform clauzei penale.
Recurenta mai susţine că cererea de chemare în judecată a reclamantei, înregistrată la data de 26 mai 2000, este prematur introdusă în raport cu termenul scadent din minuta încheiată, respectiv, 31 august 2000.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând hotărârea prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea deciziei recurate, în speţă, nefiind îndeplinită nici una din situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Instanţa de apel a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt, în sensul că, la baza raporturilor dintre părţi, a stat contractul nr. 195 din 3 decembrie 1997, că reclamanta SC T.G. SA Bucureşti a livrat pârâtei SC A.M. SA Târgu-Mureş mărfuri, că pârâta nu a achitat integral valoarea acestora, rămânând neachitată suma de 96.710.961 lei, că, prin minuta din 19 mai 2000 depusă la dosarul de la fond, s-a reeşalonat datoria, de 98.732.926 lei, existentă la 31 decembrie 1999, 50.000.000 lei urmând să fie achitate prin compensarea până la 31 mai 2000, iar restul până la 31 august 2000.
Reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei la data de 26 mai 2000 pentru suma de 96.716.961 lei cu titlu de preţ şi 330.771.798 lei penalităţi de întârziere, calculate conform art. 4 alin. (4) din contract, pentru perioada 24 aprilie 1999 - 31 martie 2000.
Prin precizarea de acţiune aflată la dosarul de apel, reclamanta şi-a menţinut capătul de cerere privind penalităţile şi a redus suma, solicitată cu titlu de preţ, la cea rezultată prin scăderea celei achitate conform proceselor-verbale de compensare din 23 mai, 8 iunie şi 25 iulie 2000.
După pronunţarea hotărârii primei instanţe, pârâta a achitat suma de 9.136.233 lei prin O.P. nr. 146 din 6 octombrie 2000.
Prima critică a recurentei, în sensul că nu datorează penalităţile de întârziere la care a fost obligată, este neîntemeiată.
Conform prevederilor contractului, care a stat la baza raporturilor dintre părţi, art. 4 alin. (4) – în caz de întârziere a plăţii produselor livrate, cumpărătorul este obligat la plata penalităţilor de întârziere în procent de 1% pe zi de întârziere.
Răspunderea sub forma penalităţilor intervine când, în contractul încheiat între părţi, s-a stipulat o clauză penală (art. 1066 C. civ.).
Deoarece clauza penală este o convenţie, răspunderea sub forma penalităţilor intervine doar dacă părţile au prevăzut în contract penalităţile care urmează să fie plătite în cazul neexecutării obligaţiilor.
În esenţă, părţile au prevăzut în contractul încheiat o clauză penală, determinând astfel întinderea prejudiciului cauzat prin nerespectarea clauzelor contractuale.
Totodată se constată că părţile au încheiat minuta din 19 mai 2000, din care rezultă că acestea au înţeles să stingă doar datoria pretinsă de reclamantă, or, din cuprinsul acesteia, nu rezultă o modificare a clauzei penale.
Împrejurarea că debitul s-a stins prin compensare, de comun acord, de către părţi, nu exonerează pârâta de la plata penalităţilor de întârziere atâta timp cât aceasta nu a modificat clauza penală, ştiut fiind că, potrivit art. 969 C. proc. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Şi a cea de a II-a critică este neîntemeiată, reţinându-se că, în mod corect, a apreciat instanţa de apel că cererea de chemare în judecată a reclamantei nu este prematură, pe de o parte, că, la data promovării acţiunii, termenul de scadenţă era depăşit şi, pe de altă parte, că suma, cerută cu titlu de penalităţi de întârziere, viza o perioadă anterioară reeşalonării plăţii sumei ce face obiectul minutei.
Aşa fiind, cum Decizia instanţei de apel este temeinică şi legală, urmează a se respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta, SC A.M. SA Târgu-Mureş, împotriva deciziei nr. 368 din 13 iulie 2001 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1672/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1676/2003. Comercial → |
|---|
