CSJ. Decizia nr. 1694/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1694/2003
Dosar nr. 5081/2001
Şedinţa publică din 19 martie 2003
La data de 4 ianuarie 2000, reclamanta SC A.S.R. SA a chemat în judecată pârâţii M.C.E., debitor principal şi SC R. SRL, garant, pentru a fi obligaţi, în solidar, la plata sumei de 85.321.153 lei, reprezentând contravaloarea ratelor neachitate de pârâtul 1 pentru autoturismul Daewo către vânzătorul SC A.D. SA Craiova. Suma a fost redusă la 37.712.749 lei, iar în dezbateri, la 1 februarie 2001, reclamanta a renunţat la judecata cererii, solicitând însă, numai plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa nr. 707 din 1 februarie 2001, a respins acţiunea, ca fiind fără obiect, şi a obligat pârâţii la plata sumei de 5.814.269 lei cheltuieli de judecată, fiind de drept în întârziere, înainte de chemarea în judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 670/2001, a schimbat sentinţa şi a respins cererea de cheltuieli de judecată, întrucât:
- debitorul principal a recunoscut datoria la prima zi de înfăţişare,
- nu există dovada că a fost pus în întârziere, conform codului civil,
- reclamanta a fost în culpă procesuală, tergiversând judecata, iar obligaţia a fost stinsă prin compensare.
Contra deciziei a declarat recurs reclamanta pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că:
- debitorul principal a fost de drept în întârziere, nefiind necesară în întârziere, după regula din art. 1169 C. civ.:
- tergiversarea nu s-a datorat reclamantei,
- compensarea nu s-a putut realiza mai devreme, întrucât creanţa reciprocă a pârâtului nu era lichidă până la 10 ianuarie 2001, necunoscându-se valoarea despăgubirilor cuvenite acestuia, întrucât nu a depus diligenţele necesare întocmirii documentaţiei pentru cele două dosare de daune.
Recursul este fondat.
Litigiul ivorăşte dintr-un contract de asigurare facultativă de răspundere civilă, părţile constituind şi gajul asupra materialului cumpărat de asigurat printr-o clauză accesorie.
Întrucât asiguratul nu şi-a achitat ratele la autoturismul cumpărat, iar reclamanta le-a plătit, îndeplinindu-şi obligaţia asumată prin contractul de asigurare, acesta a introdus acţiunea recursorie de faţă care, ca şi contractul de asigurare din care izvorăşte, are natură comercială.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 135/1995 privind asigurările şi reasigurările: "În asigurarea facultativă, raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de asigurare în condiţiile prevăzute de art. 9 - 46 din lege".
Dispoziţiile art. 3 pct. 17 C. com. definesc drept fapte obiective de comerţ "asigurate terestru, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii."
Raportul juridic de asigurare dintre părţi este reglementat prin "contractul de asigurare facultativă de garanţie" al cărui obiect îl constituie" garantarea plăţii debitelor reclamate de SC R.A SA în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat de asiguratul pârât cu vânzătoarea la 17 ianuarie 1997.
Aşadar, acest contract nu are ca obiect asigurarea de lucruri, ci "garantarea plăţii debitelor reclamate" (ratelor neachitate), fiind, evident, o varietate a asigurării de răspundere civilă, definită generic în art. 41 din Legea nr. 136/1995.
Drept urmare, acestui contract comercial nu-i sunt aplicabile regulile din art. 6 C. com., care prevede că: "Asigurările de lucru sau stabilimente, care sunt obiectul comerţului, şi asigurările asupra vieţii sunt fapte de comerţ numai în ce priveşte pe asigurător". Textul art. 6 priveşte, deci, asigurările de lucruri care "nu sunt obiectul comerţului", nici una din cele două condiţii, cumulative, nefiind îndeplinite în cauză.
Ca faptă de comerţ obiectivă, calificată ca atare de art. 3 pct. 17 C. com., obligaţia izvorâtă din acest contract este comercială pentru ambele părţi.
De altfel, acest contract de asigurare este comercial şi în limitele art. 4 C. com., care prevede că " Se socotesc, afară de acestea (de art. 3), ca fapte de comerţ, celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul".
Aşadar, debitorul unei obligaţii comerciale este, de drept, în întârziere, nefiind incidente dispoziţiile Codului civil, relative la obligaţiile civile privind punerea în întârziere a debitorului.
Potrivit art. 275 C. proc. civ. „pârâtul care a recunoscut, la prima zi de înfăţişare, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată".
Cum s-a arătat, pârâtul asigurat se afla de drept în întârziere, astfel că eventuala recunoaştere a pretenţiilor reclamantei, chiar şi la prima zi de înfăţişare, este ineficientă. Dar, cum rezultă din încheierile de şedinţă din 9 septembrie, din 7 decembrie şi din 11 ianuarie 2001 nu există o asemenea declaraţie de recunoaştere şi nici întâmpinare din partea pârâtului asigurat.
În sfârşit, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civilă „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Textul nu prevede culpa procesuală ca temei al obligării la plata cheltuielilor de judecată, cum eronat a reţinut instanţa de apel, ci stabileşte drept temei, răspunderea pentru pretenţii a celeilalte părţi, ceea ce în speţă, s-a individualizat sub formă contractuală în sarcina pârâtului asigurat.
În consecinţă, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale incidente, ceea ce atrage modificarea deciziei şi respingerea apelului declarat de pârât, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC A.S.R. SA, sucursala Municipiului Bucureşti.
Modifică Decizia nr. 670 din 12 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul M.C., împotriva sentinţei civile nr. 707 din 1 februarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, pe care o menţine cu privire la obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată.
Menţine restul dispoziţiilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1690/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1695/2003. Comercial → |
|---|
