CSJ. Decizia nr. 1754/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1754/2003
Dosar nr. 8129/2001
Şedinţa publică din 21 martie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A.Y. SRL Braşov, a chemat în judecată pe pârâta S.C. A.M.S.I. SRL Braşov, solicitând obligarea pârâtei să înscrie dreptul de proprietate al reclamantei în cartea funciară, obligarea la plata daunelor cominatorii de 500.000 lei pe zi de întârziere şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cerere reconvenţională, pârâta a solicitat instanţei obligarea reclamantei să încheie actul adiţional la contractul de antrepriză nr. 80 Tronson A, iar în caz de refuz, sentinţa să ţină loc de contract.
Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă 160/C din 13 februarie 2001, a admis acţiunea precizată, a obligat pe pârâtă să înscrie dreptul de proprietate al reclamantei şi la plata daunelor cominatorii, iar cererea reconvenţională a respins-o.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, prin contractul de antrepriză, antreprenorul se obliga să predea beneficiarului şi actul intabulării în registrul de C.F. al dreptului de proprietate asupra spaţiului comercial executat, obligaţie neîndeplinită din culpa exclusivă a sa.
Curtea de Apel Braşov, sesizată cu apelul declarat de pârâtă, prin Decizia nr. 417/Ap din 28 iunie 2001, a admis cererea, a schimbat în parte sentinţa tribunalului, respingând acţiunea şi menţinând celelalte dispoziţii ale instanţei.
Curtea de apel a considerat că realizarea obligaţiei contractuale a fost împiedicată de un criteriu obiectiv, neexistând concordanţă între situaţia de carte funciară şi actele de transmitere a dreptului de proprietate asupra terenului. Instanţa de apel a apreciat că întârzierea executării obligaţiei contractuale provine dintr-o cauză străină, ce nu-i poate fi imputată pârâtei.
Împotriva deciziei astfel pronunţată, reclamanta a declarat recurs, la data de 21 august 2001, fără a încadra motivele într-unul din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Recurenta susţine însă, că apărările formulate în apel au fost ignorate, instanţa reţinând greşit existenţa cazului fortuit, înlăturând reaua-credinţă a pârâtei. Aceasta era obligată să întocmească documentaţia pentru înregistrarea în cartea funciară, ţinând cont de concesiunea ce i-a fost acordată şi de interdicţiile pe care Legea nr. 219/1998 le-a impus, în legătură cu sub concesionarea.
Prin întâmpinarea depusă, intimata susţine că recursul nu este fondat, realizarea obligaţiei de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară fiind împiedicată dintr-o cauză străină, iar reaua credinţă invocată de recurentă nu a fost dovedită.
Recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce se vor expune.
Prin contractul de antrepriză încheiat între părţi, antreprenorul se obliga să execute lucrarea comandată (magazin în suprafaţă de 16 mp cu căi de acces de 8 mp) şi să predea beneficiarului actul juridic din care să rezulte intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate.
Demersurile pârâtei, pentru îndeplinirea obligaţiei de intabulare a dreptului de proprietate, au fost stopate de nerealizarea unui proiect de dezmembrare a suprafeţei concesionate şi la care starea de pasivitate a reclamantei a fost esenţială. Prin art. 20 lit. h) din contractul de antrepriză, pârâta şi-a asumat obligaţia de predare a actului juridic din care să rezulte intabularea în Cartea funciară a dreptului. Pentru aceasta însă, judecătorul de Carte funciară a constatat necesitatea unor înscrisuri suplimentare, care trebuiau să reprezinte actul de voinţă al reclamantei. Prestaţia posibilă, susceptibilă a fi adusă la îndeplinire, este una dintre condiţiile de valabilitate ale obligaţiei, după cum vinovăţia – în diversele ei forme – joacă rolul esenţial pentru atragerea răspunderii civile.
Indiferent de natura obligaţiei – de diligenţă sau de rezultat – cât timp partea care reclamă neîndeplinirea prestaţiei refuză săvârşirea unor acte indispensabile executării acelei prestaţii, nu i se poate imputa debitorului reaua-credinţă.
Neputând fi invocată propria culpă ca temei al răspunderii celeilalte părţi, chestiunea relei credinţe sau culpei debitorului se circumscrie într-un domeniu care exclude cazul fortuit sau forţa majoră – ca stări de exonerare de răspundere.
În raportul juridic obligaţional, colaborarea între creditor şi debitor este de esenţa dreptului, excluzând abuzul creditorului în evocarea forţei obligatorii a contractului.
Interpretând judicios situaţia de fapt creată, instanţa de apel a considerat temeinic imposibilitatea executării de către pârât a obligaţiei, cu atât mai mult, cu cât procedura intabulării dreptului în Cartea funciară era în desfăşurare.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 417/Ap din 28 iunie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Braşov.
În privinţa cheltuielilor de judecată solicitate în recurs de către intimată, acestea vor fi respinse.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Pentru a fi acordate, partea care le cere trebuie să aducă dovezi privind suportarea acestor cheltuieli, principiul stabilit de art. 1169 C. civ. – omis probandi incumbit actori – fiind deplin aplicabil.
Nefăcând dovada avansării unor cheltuieli pentru proces, cererea intimatei va fi respinsă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.Y. SRL Braşov împotriva deciziei nr. 417 din 28 iunie 2001 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Respinge cererea intimatei pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1753/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 176/2003. Comercial → |
|---|
