CSJ. Decizia nr. 1765/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1765/2003
Dosar nr. 8989/2001
Şedinţa publică din 21 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta R.A. A.T. Oradea, a chemat în judecată pe pârâta, Asociaţia de proprietari L.138 Oradea, şi a solicitat obligarea la plata preţului prestărilor de servicii executate în baza contractului nr. 543/1999 a penalităţilor pentru facturile neachitate şi pentru cele achitate cu întârziere, precum şi a cheltuielilor de judecată.
Prin cererea reconvenţională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la 15.000.000 lei despăgubiri, ca urmare a prejudiciului creat odată cu remedierea instalaţiei de apă şi energie.
Tribunalul Bihor, prin sentinţa civilă 317/LC din 20 martie 2001, a admis în parte acţiunea, a obligat pe pârâtă la plata penalităţilor de întârziere pentru facturile de apă canal şi energie termică – 3.203.730 lei – la 553.682 lei – la 553.682 lei majorări şi la 360.593 lei cheltuieli de judecată. Totodată a anulat, ca netimbrată, cererea reconvenţională şi a respins celelalte capete de cerere ale reclamantei.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta, în baza raporturilor contractuale, a furnizat pârâtei apă potabilă şi energie termică, pentru care a emis facturi plătite cu întârziere de pârâtă. Totodată, instanţa a constatat că au existat defecţiuni majore la instalaţii, care au determinat emiterea unor facturi pentru alte consumuri, care apar nejustificate la plată, defecţiuni care obligau pe furnizor să le remedieze. Urmarea punctajului comun, penalităţile datorate de pârâtă sunt în cuantumul acordat.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 421/A/C din 18 septembrie 2001, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, considerând că lucrările de remediere a defecţiunilor, apărute la instalaţiile de apă, nu au fost imediat, aşa încât pierderile nu se pot imputa pârâtei.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs, la data de 24 octombrie, susţinând că refuzul parţial de plată a două facturi nu a fost justificat, iar pârâta, deşi putea cere rezilierea contractului, nu a făcut-o, aşa încât Decizia atacată este netemeinică şi nelegală.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Raporturile contractuale născute între părţi au determinat obligaţii reciproce ale acestora, care, neîndeplinite, atrăgeau răspunderea civilă potrivit acordului de voinţă liber exprimat.
Consumurile facturate de reclamantă priveau şi pierderile produse datorită defecţiunilor la instalaţii neremediate de aceasta.
Într-un acord de voinţă ulterior, părţile au stabilit care sunt consumurile reale ce trebuiesc facturate şi, respectiv, plătite – punctajul comun nr. 16827 din 20 decembrie 2000.
De aceea instanţele de fond, în mod judicios, au reţinut obligaţia pârâtei de a plăti parţial penalităţile de întârziere, apreciind că reclamanta nu se poate prevala de pasivitatea sa în executarea lucrărilor de remediere a instalaţiilor, care incumbă.
Pe de altă parte, evocarea de către reclamantă a dispoziţiilor art. 2 lit. c) pct. 10 din contract, este nepertinentă. Nici unul din contractele, în baza cărora erau efectuate prestaţiile reclamantului, nu prevede un art. 2 lit. c) pct. 10. Rezilierea contractului, pentru neexecutarea obligaţiilor asumate de una dintre părţi, este opţiunea privind desfiinţarea contractului, alternativă fiind executarea silită la îndemâna creditorului.
De altfel, este lipsită de temei soluţia rezilierii contractului de furnizare de apă şi agent termic, cerută de beneficiar, în condiţiile actuale, în care reclamanta este singurul prestator al serviciilor amintite.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul
declarat împotriva deciziei nr. 421/A-C din 18 septembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, R.A. A.T. Oradea, împotriva deciziei nr. 421/A-C din 18 septembrie 2001 a Curţii de Apel Oradea.
Obligă recurenta la plata sumei de 3.114.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă – Asociaţia de Proprietari L.138 Oradea.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 176/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1766/2003. Comercial → |
|---|
