CSJ. Decizia nr. 1772/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1772/2003
Dosar nr. 1684/2001
Şedinţa publică din 21 martie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul I.A., a chemat în judecată pe pârâta, filiala E. Bucureşti, şi a solicitat să se constate că pârâta foloseşte procedeul ce face obiectul brevetului de invenţii 113185 B1, al cărui titular este, să fie obligată pârâta a încheia contract de exploatare, să plătească drepturile patrimoniale cuvenite şi cheltuieli de judecată.
Judecătoria sectorului VI Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2043 din 15 februarie 1999, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. Acesta, prin sentinţa civilă nr. 662 din 28 septembrie 2001, a admis acţiunea reclamantului, obligând pe pârâtă la 4.689.750.000 lei drepturi patrimoniale rezultate din exploatarea brevetului de invenţie şi să încheie contract de exploatare. Totodată, a obligat pe pârâtă la 58.457.000 lei cheltuieli de judecată şi a dat în debit pe reclamant cu suma de 56.632.500 lei taxă de timbru.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul este beneficiarul brevetului de invenţii, iar pârâta foloseşte procedeul nerecunoscând invenţia şi refuzând plata drepturilor băneşti.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 164/A din 1 aprilie 2002, soluţionând apelul declarat de pârâtă, a respins cererea acesteia, considerând că nu poate fi acceptată contestarea caracterului de noutate a invenţiei în cadrul acestei acţiuni, în condiţiile în care brevetul de invenţii a fost emis de instituţia specializată, iar cererea de revocare, respinsă.
Instanţa de apel a mai reţinut că pârâta utilizează invenţia, iar expertiza întocmită la instanţa de fond răspunde tuturor obiectivelor formulate.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâta a declarat recurs, la data de 24 mai 2002, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Recurenta susţine astfel că brevetul de invenţie poate fi anulat la cererea persoanei interesate, iar cererea se poate face în tot cursul duratei de valabilitate a acestuia, fie pe calea acţiunii fie pe cale de excepţie în apărările împotriva pretenţiilor reclamantului, iar caracterul de noutate lipseşte fiind publicaţii anterioare, în revista nr. 10/1994: „Producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice şi termice", manualul de specialitate „Îndreptarul inginerului energetician în întreprinderile industriale" şi chiar soluţie tehnică folosită din anul 1991 la C.E.T. Craiova II.
Critica deciziei atacate se referă şi la greşita interpretare a respingerii cererii de revocare a brevetului. Comisia de reexaminare din cadrul O.S.I.M., fără a judeca în fond, a respins cererea pentru neplata taxelor de timbru, dar şi la aprecierea greşită a despăgubirilor, în baza expertizei care nu s-a referit la justificarea contestării de către pârâtă a brevetului de invenţie şi nici la economiile realizate.
Recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce se vor expune:
Atitudinea procesuală a pârâtului, de a se opune pretenţiilor reclamantului, poate lua forma apărărilor de fond sau a excepţiilor, care să paralizeze acţiunea.
Excepţiile fie de procedură, fie de fond sunt, aşadar, mijloace de apărare care evită discutarea fondului urmărind întârzierea sau împiedicarea judecăţii. Ele apar astfel distincte de apărările de fond.
Cererea de anulare a brevetului de invenţii nu poate fi considerată o excepţie de fond. Pentru a fi caracterizată astfel trebuia invocată fără a se contesta temeinicia procesului, ci pentru paralizarea acţiunii ca o cauză de stingere a dreptului la acţiune, fără a-i discuta obiectul.
Pentru ca instanţele să considere această apărare, pârâta trebuia să facă dovada că cererea de anulare s-a soluţionat, opunând astfel autoritatea de lucru judecat. Or, respingerea cererii de revocare a brevetului de invenţie, indiferent de persoana interesată, nu poate fi ignorată, organul specializat stabilind atât caracterul de noutate, cât şi eficienţa invenţiei.
Astfel, criticile deciziei atacate sunt pentru cele expuse, neconcludente.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 64/1991, prevăd dreptul asupra brevetului, unităţii, în condiţiile în care contractul de muncă prevedea explicit exercitarea unei misiuni inventive, care să corespundă funcţiilor salariatului.
Afirmaţiile recurentei nu au fost probate. Prevederea aplicată însemnând să fie limpede, clară, lămurită cu privire la atribuţiile pe care salariatul le îndeplinea.
Mai mult, referatul întocmit la 19 decembrie 1994, neînregistrat la registratura I.P.S.E., denotă neregularităţi administrative la nivelul întreprinderii, care nu pot fi imputate reclamantului.
Critica deciziei atacate, privind neefectuarea unei noi expertize, nu este întemeiată: în cererea de apel, pârâta a solicitat ca instanţa să aprecieze asupra utilităţii şi pertinenţei unei noi expertize, fără, însă, a o discuta în contradictoriu cu cealaltă parte şi fără a stabili obiectivele acesteia. De altfel, la instanţa de fond au fost efectuate două rapoarte de expertiză şi răspunsuri la obiecţiuni, fără a se formula o cerere expresă pentru efectuarea unei a treia expertize.
Potrivit dispoziţiilor art. 292 C. proc. civ., părţile nu se pot folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi, decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivele de apel.
Aşadar, nu i se poate imputa judecătorului lipsa de iniţiativă în susţinerea probatoriilor uneia dintre părţi, cu atât mai mult, cu cât instanţa a considerat suficienţa materialului probator administrat.
Astfel, în considerarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 164/A din 1 aprilie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T. SA, sucursala E. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 164 din 01 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a comercială.
Obligă recurenta la plata sumei de 5.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul pârât, I.A.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 21 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 177/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1777/2003. Comercial → |
---|