CSJ. Decizia nr. 1834/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1834/2003
Dosar nr. 1639/2002
Şedinţa publică din 25 martie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată, la 7 iulie 1999, la Tribunalul Bucureşti, reclamanta B.R.D. SA - G.S.G. Bucureşti, a chemat în judecată pârâtul, Ministerul Finanţelor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat la plata sumei de 7.107.925.344 lei, reprezentând rate credit, dobânzi şi comisioane, pentru creditul garantat de pârât cu scrisoare de garanţie, iar, în continuare, să fie obligat la plata sumelor reprezentând dobânzi şi comisioane, până la completa achitare a debitului, plus cheltuieli de judecată.
În motivarea pretenţiilor sale, reclamanta arată că, în baza contractului de credit nr. 60362 din 2 august 1996, prin B.R.D. SA, sucursala Satu Mare, a acordat un credit de 28.000.000.000 lei pe termen de 12 luni, A.N.P.A. Satu Mare (în prezent, C.R.C. Satu Mare).
Creditul s-a acordat în baza HG nr. 527/1996, pentru achiziţionarea de grâu de panificaţie din recolta anului 1996, cu garanţie a statului, prin Ministerul de Finanţe, şi a fost garantat cu scrisoarea de garanţie nr. 190/527 din 1 august 1996, emisă de Ministerul Finanţelor în favoarea B.R.D. SA, precum şi prin gaj, fără deposedare asupra stocului de grâu achiziţionat din credit, conform art. 480 alin. (4) C. com.
Prin sentinţa civilă nr. 4260 din 17 septembrie 1999, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis acţiunea reclamantei, B.R.D. SA – G.S.G., pârâtul, Ministerul Finanţelor, fiind obligat să-i plătească suma de 7.107.925.344 lei, reprezentând rate credit, dobânzi şi comisioane, precum şi în continuare dobânzi şi comisioane, până la achitarea debitului şi, respectiv, 79.344.453 lei cheltuieli de judecată.
Apelul declarat de Ministerul Finanţelor, împotriva sentinţei menţionate, a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 917 din 20 martie 2003, hotărârea instanţei de fond fiind desfiinţată, iar pe fond, s-a respins acţiunea.
În pronunţarea acestei decizii, s-a reţinut că, urmare a Legii nr. 33/1998 şi OUG nr. 47/1998, au fost stinse toate obligaţiile de plată ale A.N.P.A. către societăţile finanţatoare, inclusiv către B.R.D.
Recursul declarat de reclamantă, împotriva deciziei instanţei de apel, a fost admis de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 2239 din 11 aprilie 2001, hotărârea atacată fiind casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reţinându-se, în esenţă, că Ministerul Finanţelor rămâne răspunzător pentru neplata creditului garantat, credit care nu putea să intre sub incidenţa Legii nr. 33/1998.
În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 71 din 27 martie 2002, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului, Ministerul Finanţelor, confirmând hotărârea instanţei de fond, de obligare a acestuia la plata sumelor solicitate prin acţiune.
S-a reţinut, în pronunţarea acestei hotărâri, că, în condiţiile în care beneficiarul A.N.P.A. este în imposibilitate să ramburseze creditul, conform notei de constatare B.R.D., Ministerul Finanţelor din 19 aprilie 1999, în calitate de garant, în temeiul art. 42 C. com., va răspunde pentru obligaţiile asumate prin scrisoarea de garanţie nr. 190/527 din 1 august 1996.
Împotriva acestei ultime hotărâri, pârâtul, Ministerul Finanţelor, a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că Decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea legii.
Recurenta a invocat Legea nr. 33/1998, pentru aprobarea OG nr. 16/1997 (art. 1) potrivit căreia „pierderile înregistrate de A.N.P.A. R.A. din activitatea anilor 1994, 1995 şi 1996, potrivit bilanţului contabil încheiat la 31 decembrie 1996, se vor regulariza în 1997".
S-a mai invocat OUG nr. 47/1998, mai precis dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2), potrivit cărora dobânzile bancare înregistrate de B.R.D. pentru credite A.N.P.A., pe perioada ianuarie 1997 – 8 februarie 1998, se preiau la stat.
Recurenta a criticat Decizia curţii de apel şi pe considerentul că răspunderea Ministerului de Finanţe este subsidiară, astfel că, în principal, reclamanta trebuia să-şi recupereze creanţa de la beneficiarul A.N.P.A. R.A.
Recursul este nefondat.
Prin contractul de credit nr. 60362 din 2 august 1996, reclamanta a acordat A.N.P.A. Satu Mare, în prezent, C.R.C., un credit de 28 miliarde pe termen de 12 luni, pentru achiziţionarea de grâu de panificaţie din recolta anului 1996, termen final de rambursare, fiind 30 iulie 1997.
Creditul a fost garantat de Ministerul Finanţelor cu scrisoarea de garanţie nr. 190/527 din 1 august 1996.
Invocarea de către recurentă a Legii nr. 33/1998, preluarea restanţelor din derularea creditului la datoria publică, este fără temei, întrucât acest act normativ s-a referit (art. 1) la pierderile din activitatea A.N.P.A. din 1994, 1995 şi 1996, potrivit bilanţului încheiat la 31 decembrie 1996.
Or, la 31 decembrie 1996, creditul în litigiu nu a înregistrat restanţe, ci, s-a desfăşurat conform graficului până în aprilie 1997 (termen final, fiind 30 iulie 1997) restanţele fiind înregistrate după această dată.
Ca urmare, neexistând restanţe la data de 31 decembrie 1996, nu se putea pune problema preluării la datoria publică, în temeiul Legii nr. 33/1998.
Nu este întemeiată nici critica recurentei în sensul greşitei chemări în judecată, faţă de răspunderea subsidiară din scrisoarea de garanţie, reclamanta având obligaţia acţionării, în principal, a beneficiarului de credite A.N.P.A.
Răspunderea pârâtei se întemeiază pe prevederile art. 42 C. com., potrivit cărora codebitorii sunt ţinuţi solidar, prezumţia de solidaritate existând şi contra fidejusorului, chiar necomerciant, care garantează o obligaţie comercială.
În condiţiile în care, prin nota de constatare nr. 235 din 19 aprilie 1999, întocmită de părţile în litigiu, rezultă că creditul nu era achitat, că garanţia – stocul de grâu existent la A.N.P.A. – nu era suficientă şi că, rămâne nerecuperată suma de 6.829.000 lei, garantată de Ministerul Finanţelor, întemeiat reclamanta a solicitat obligarea acestui garant la plată.
Faţă de cele de mai sus, hotărârea atacată fiind legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul, Ministerul Finanţelor Bucureşti, împotriva deciziei nr. 71 din 27 martie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1833/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1835/2003. Comercial → |
|---|
