CSJ. Decizia nr. 1835/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1835/2003
Dosar nr. 1804/2002
Şedinţa publică din 25 martie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 1271/2000 al Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, reclamanta SC B.I.R. SPA Milano, Italia a acţionat în judecată pe pârâta, B.M.I.L.I. SA - M.B. Bucureşti, în contradictoriu cu care a solicitat să i se admită acţiunea privind restituirea sumei de 205.174 dolari S.U.A. sau, în echivalent lei la data efectuării plăţii, dobânzile interbancare aferente şi cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea cauzei.
Ulterior, au fost precizate şi dobânzile interbancare la nivelul sumei de 28.124,21 dolari S.U.A.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 3153 din 23 aprilie 2001, a admis această acţiune, astfel cum a fost formulată şi precizată, şi a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei 205.174 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii, cu titlu de sumă încasată necuvenit, 28.124,21 dolari S.U.A. dobândă bancară aferentă şi 143.449.582 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în sensul celor de mai sus, instanţa de fond a reţinut că părţile au încheiat contractul nr. 1895/1995, pentru executarea cu asumare de antrepriză a lucrărilor de construcţii având ca obiect sediul central al pârâtei, contractul derulându-se până la 1 iunie 1997, când antreprenorul general a intrat în faliment.
Pentru garantarea viciilor ascunse reclamanta a avansat suma cerută prin acţiune, iar pârâta, ca beneficiară, a acestor lucrări nu a justificat cheltuirea lor.
Pârâta a declarat apel împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, susţinând, în esenţă, că greşit a fost obligată la plată, întrucât cererea reclamantei este formal inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele formal juridice ale îmbogăţirii fără justă cauză.
Prin Decizia nr. 99 din 22 mai 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentinţa instanţei de fond, în sensul că a respins acţiunea reclamantei.
A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 124.033.680 lei, ocazionate pârâtei în apel.
La pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de apel a reţinut că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile din scrisoarea de garanţie nr. 6500060 din 20 iulie 1995, încât suma achitată de reclamantă, în scopul garantării lucrărilor efectuate, este justificată, instanţa de fond, la pronunţarea soluţiei sale, reţinând o situaţie de fapt eronată, ceea ce a condus la o interpretare şi aplicare greşită a probelor administrate în cauză, a clauzelor contractului şi a dispoziţiilor reglementate de lege.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta a declarat recurs şi a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând că:
- instanţa de apel a interpretat greşit clauza contractuală de la art. 5.1.1 şi că, având în vedere art. 8.2.9 din contractul de antrepriză, rezultă că răspunderea antreprenorului pentru vicii ascunse este reglementată distinct de clauzele prin care acesta îşi asumă obligaţia constituirii celor două garanţii bancare.
Astfel, recurenta a susţinut că trebuie interpretată clauza înscrisă la art. 5.1.1, în sensul că scrisoarea de garanţie, constituită pentru suma de 890.000 dolari S.U.A., acoperă, pe perioada cuprinsă între data începerii lucrărilor şi data recepţiei finale, dar nu mai târziu de 30 august 1997, valoarea lucrărilor executate necorespunzător şi a lucrărilor neexecutate, dar, în nici un caz pentru defecţiuni ascunse la lucrările executate, care s-ar fi putut constata ulterior.
- prin hotărârea recurată nu s-a ţinut seama de faptul că suma datorată în baza scrisorii de garanţie 6500060/1995 este formată numai din valoarea lucrărilor neexecutate şi a celor ce nu puteau fi executate din cauza falimentului antreprenorului;
- pentru suma de 205.174 dolari S.U.A. nu există justificare. B.I.R. SPA avea dreptul să solicite o fundamentată documentare a sumelor solicitate, iar situaţia prezentată la nivelul lunii iulie 1997 atestă faptul că, la acea dată, beneficiarul nu a putut justifica încasarea întregii garanţii, respectiv, a sumei de 205.174 dolari S.U.A.;
- hotărârea instanţei de apel nu a ţinut seama de faptul că scrisoarea de garanţie în discuţie s-a acordat pentru anumite limite în timp şi pentru vicii de executare aparente şi nu ascunse, ceea ce conduce la concluzia că încasarea de către pârâtă a sumei cu acest titlu este nejustificată;
- Decizia recurată cuprinde două contradicţii, anume că reţine culpa antreprenorului şi că nu se poate vorbi de vicii ascunse ale lucrării, dar, cu toate acestea, instanţa de apel a considerat că suma încasată cu acest titlu este deplin justificată.
Recursul reclamantei este nefondat.
Analizând hotărârea recurată din perspectiva motivelor recursului, rezultă că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre corectă.
S-a stabilit astfel că între firma italiană I.I.S.P.A. şi M.B. SA Bucureşti s-a încheiat contractul nr. 1895 din 14 iulie 1995.
Între timp, intervenind falimentul antreprenorului, banca pârâtă a fost nevoită să continue şi să finalizeze construcţia începută cu alte firme de construcţii.
Noii antreprenori, împreună cu banca beneficiară a lucrărilor, au constatat, la predarea-preluarea şantierului, că firma italiană, reclamanta din prezenta cauză, a executat o serie de lucrări de construcţii, între care unele erau necorespunzătoare calitativ sau cu deficienţe tehnice serioase, ce nu permiteau continuarea executării lucrărilor ulterioare, impunându-se remedierea lor, s-au constatat a fi în şantier lucrări începute şi care nu au fost finalizate, precum şi lucrări complet neexecutate.
Aşadar, prima critică formulată de recurentă nu poate fi luată în considerare instanţa de apel apreciind că, atâta vreme cât nu s-a făcut o recepţie a lucrărilor executate de antreprenorul italian şi nu s-a întocmit nici, cel puţin, un proces-verbal de predare preliminară a acestora, nu se poate vorbi de vicii ascunse.
Corect a reţinut instanţa de apel că, potrivit clauzelor contractuale din contractul de antrepriză, scrisoarea de garanţie, pentru buna execuţie în litigiu, trebuie să acopere toate cheltuielile de remediere a lucrărilor executate necorespunzător, atâta timp cât nu s-au efectuat operaţiunile de recepţie preliminară şi finală convenite, din culpa exclusivă a antreprenorului italian, pe care reclamanta l-a garantat pentru buna execuţie.
Astfel că nici critica din recurs, vizând încasarea sumei de 205.174 dolari S.U.A. de către pârâtă, apreciată de recurentă că este nejustificată, nu poate conduce la modificarea hotărârii recurate.
Nu poate fi reţinută nici susţinerea recurentei, potrivit cu care, dacă beneficiarul a acceptat şi a plătit lucrările efectuate, este decăzut din dreptul de a invoca ulterior viciile aparente ale lucrării, situaţie inacceptabilă în condiţiile existenţei acestor vicii.
Pe de altă parte, cum corect a reţinut instanţa de apel prin hotărârea pronunţată în cauză, pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile din scrisoarea de garanţie 6500060/1995, obligaţia acesteia constând în prezentarea modului de calcul al sumei solicitate.
De altfel, recurenta acceptă, în ultimul său motiv de recurs, că este un terţ faţă de contractul de antrepriză; raporturile sale cu pârâta fiind guvernate în exclusivitate de scrisoarea de garanţie bancară.
Cum recurenta nu a făcut dovada suportării unui prejudiciu prin executarea scrisorii de garanţie, urmează ca recursul acesteia să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.I.R. SPA, împotriva deciziei nr. 99 din 2 mai 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1834/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1837/2003. Comercial → |
|---|
