CSJ. Decizia nr. 2033/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2033/2003
Dosar nr. 401/2002
Şedinţa publică din 2 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta, R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, sucursala pentru reprezentare şi protocol Snagov, a chemat în judecată pe pârâta, SC G. SRL, pentru a fi obligată la plata sumei de 196.032.834 lei, reprezentând 43.298.237 lei chirie, 204.481 lei prestări servicii pentru perioada 1 octombrie 1998 – 30 aprilie 1999 şi 152.530.116 lei penalităţi de întârziere pentru intervalul 1 aprilie 1997 – 30 aprilie 1999, precum şi evacuarea pârâtei din vila situată în Snagov.
Pentru că, pe parcursul judecăţii, pârâta a achitat contravaloarea chiriei şi a prestărilor servicii, reclamanta şi-a micşorat pretenţiile la 232.431.880 lei, reprezentând penalităţi de întârziere.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2694 din 4 aprilie 2001, a admis acţiunea precizată şi a obligat pârâta la plata sumei de 232.431.880 lei penalităţi de întârziere.
S-a reţinut că, prin contractul de cazare turistică şi prestări servicii hoteliere nr. 631 din 1 aprilie 1994, reclamanta a pus la dispoziţia pârâtei vila din Snagov, pentru o perioadă de 5 ani, ulterior prelungită, prin actul adiţional din 14 aprilie 1998, până la 31 martie 2004, pârâta obligându-se (art. 6 contract) să plătească chirie de 30.000 lei pe zi, iar la art. 11 s-a stipulat clauza penală de 1% zi, reprezentând penalităţi de întârziere a plăţii chiriei în cazul nerespectării termenelor stabilite în art. 6. Chiria a fost majorată prin act adiţional, iar cuantumul pretins prin acţiune (majorat pe parcursul judecăţii) fiind plătit de pârâtă, s-au avut în vedere numai penalităţile din contract, datorate faţă de data când au fost achitate celelalte sume.
Apărarea pârâtei, în sensul efectuării unor lucrări şi amenajări care duc la înlăturarea sumelor pretinse, a fost respinsă, cu motivarea că, faţă de dispoziţiile art. 10 şi 11 din actul adiţional din 18 februarie 1998, aceste sume nu pot fi compensate sau deduse din chirie, ele rămânând câştigate imobilului.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, care, prin Decizia civilă nr. 1498 din 26 noiembrie 2001, a motivat că natura juridică a contractului intervenit între părţi este aceea de închiriere, în care s-a prevăzut clauza penală de 1% zi penalităţi de întârziere a plăţii chiriei în raport cu termenele stabilite.
Întrucât clauza penală este de natură contractuală şi corespunde voinţei părţilor de a sancţiona întârzierea plăţilor, s-a considerat corectă soluţia instanţei de fond. În plus, faţă de considerentele primei instanţe, s-a motivat înlăturarea apărării pârâtei prin aceea că nu a dovedit, potrivit art. 1169 C. civ., neîndeplinirea de către intimată a obligaţiilor corelative asumate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC G. SRL, care, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă, că, deşi, a invocat natura juridică a contractului încheiat de părţi, ca fiind de cazare şi prestări servicii şi nu închiriere, instanţele nu s-au pronunţat, ceea ce era important pentru soluţionarea cauzei.
O altă omisiune a instanţelor a constat în nepronunţarea asupra dovezilor existente la dosar, că reclamanta nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin contract, fiind, astfel, nevoită recurenta să execute lucrări ce reveneau locatorului şi, astfel, s-a întârziat plata chiriei.
Se cere admiterea recursului şi respingerea acţiunii şi pentru penalităţi.
Recursul este fondat.
În urma achitării de către pârâta-recurentă, pe parcursul procesului, a cuantumului acţiunii şi a prestărilor de servicii, obiectul acţiunii s-a restrâns la suma reprezentând penalizări de 1% zi de întârziere, clauză stabilită prin art. 6 din contractul intervenit între părţi.
Apărarea pârâtei, în legătură cu înlăturarea acestor penalităţi şi respingerea acţiunii, a fost respinsă, cu motivări diferite de către instanţele de fond şi apel.
Desigur, în analiza recursului, interesează motivarea instanţei de apel, care, dacă nu ar fi fost infirmată de probele dosarului, putea să constituie fundament pentru plata penalităţilor.
În cadrul răspunderii contractuale, neexecutarea sau întârzierea în executare trebuie să provină din culpa debitorului, dar, spre deosebire de răspunderea delictuală, în materie contractuală, culpa debitorului se prezumă, acesta are obligaţia să dovedească, atunci când infirmă culpa sa, respectiv, că neexecutarea se datorează unei cauze străine, care nu-i poate fi imputată.
Principiul enunţat şi dezvoltat mai sus este consacrat în dispoziţiile art. 1082 C. civ.
Indiferent dacă în cadrul întâmpinării şi al apărării sale, pârâta s-a referit la compensarea cheltuielilor făcute de ea cu o serie de lucrări, cu plata chiriei sau deducerea acestora din chirie (ceea ce nu era posibil, cum corect s-a reţinut de instanţa fondului) esenţial, pentru rezolvarea cauzei, era ca instanţa de apel să verifice dacă pârâta răspunde contractual pentru întârzierea în plata chiriei pe baza prezumţiei de culpă sau, dimpotrivă, a dovedit că neplata chiriei la termen provine dintr-o cauză străină, care nu-i poate fi imputată.
Instanţa de apel, făcând trimitere la art. 6 şi 11 din contractul încheiat de părţi, s-a limitat greşit la invocarea art. 1169 C. civ. în defavoarea pârâtei, fără să se preocupe de actele dosarului, şi chiar recunoaşterea reclamantei, care duceau la înlăturarea prezumţiei de culpă în sarcina pârâtei.
Astfel, ladosar se află notificările pe care pârâta-recurentă le-a trimis intimatei pentru efectuarea unor lucrări care reveneau acesteia şi care sunt expres menţionate, obligaţie prevăzută în contract la art. 12 lit. a), b) şi c).
La dosarul de la fond, ca urmare a notificărilor, reclamanta-intimată este de acord ca toate lucrările de întreţinere şi conservare a imobilului să fie făcute de pârâtă pe cheltuiala ei, iar la interogatoriu aflat la acelaşi dosar de fond, reclamanta recunoaşte că prestările de servicii, care îi reveneau, au fost preluate şi efectuate tot de pârâtă.
Aceeaşi poziţie a reclamantei de recunoaştere a efectuării lucrărilor, ce îi reveneau ei potrivit contractului, de către pârâtă, s-a regăsit şi în notele scrise depuse la fond, cât şi oral, în şedinţa în care s-a judecat recursul, lăsând la apreciere soluţionarea acestuia.
Faptul că, în adresele reclamantei către pârâtă, acordul pentru efectuarea lucrărilor şi investiţiilor la imobil (obligaţie care, potrivit contractului, revenea locatorului) pentru ca acesta să poată fi folosit potrivit scopului închirierii, s-a condiţionat de suportarea cheltuielilor de pârâtă, nu schimbă cu nimic concluzia că operează dispoziţiile art. 1082 C. civ., din moment ce nu s-a cerut nici deducerea lor din chirie, nici compensarea cu aceasta.
Numai în atare situaţie, suportarea cheltuielilor de către pârâtă, nu ar fi avut efect asupra cuantumului chiriei sau prestărilor de servicii.
Dar, pe parcursul procesului, sumele cu titlul arătat mai sus, fiind plătite de pârâtă, cererea acesteia s-a limitat la înlăturarea penalităţilor, care nu se mai justifică, pentru că pârâta, fiind obligată să cheltuiască sume importante cu executarea lucrărilor şi investiţiilor la imobil, care reveneau reclamantei, a fost pusă în situaţia obiectivă de a nu mai putea respecta termenele de plată pentru chirie, înscriindu-se astfel, în dispoziţiile art. 1082 C. civ., motiv pentru care urmează a se admite recursul, a se modifica Decizia, în sensul admiterii apelului şi a se schimba în tot sentinţa, prin respingerea acţiunii precizată doar la plata penalităţilor.
Susţinerea din recurs, că instanţele nu s-au pronunţat cu privire la natura juridică a contractului încheiat de părţi, este nefondată, deoarece, din hotărârea recurată, rezultă clar şi motivat că instanţa s-a pronunţat pe acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta, SC G. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1498 din 26 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Modifică Decizia atacată, în sensul că admite apelul declarat de SC G. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 2694 din 4 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, pe care o schimbă în tot şi respinge acţiunea precizată a reclamantei S.R.P.T. Bucureşti, privind plata penalităţilor de întârziere.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 2 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2032/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2034/2003. Comercial → |
|---|
