CSJ. Decizia nr. 2051/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2051/2003
Dosar nr.6139/2001
Şedinţa publică din 3 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15 martie 1999, reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala P. Mehedinţi, a chemat în judecată pe pârâta SC F.P. SA Mehedinţi (la care era acţionar) solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea actului adiţional la contractul şi statutul societăţii menţionate din 8 noiembrie 1997, autentificat la aceeaşi dată, care a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale, privitoare la capacitatea persoanei, întrucât fostul său manager M.B., demisionase din această funcţie încă de la data de 1 august 1997, şi, ca atare, nu mai avea calitatea să o reprezinte în A.G.A. a SC F.P. SA Mehedinţi din 8 septembrie 1997, care a adoptat actul adiţional privind modificarea art. 17 alin. (1) şi (5) din statutul societăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 247 din 8 iulie 1999, Tribunalul Mehedinţi a respins acţiunea, ca nefondată, cu menţiunea că actul adiţional din 8 septembrie 1997 nu este lovit de nulitate, aşa cum a pretins reclamanta, întrucât revocarea mandatului lui M.B. nu s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, care reglementează materia, şi, ca atare, convocarea A.G.A. din 8 septembrie 1997, a fost făcută de către acesta în calitatea de mandatar legal al societăţii reclamante.
A mai reţinut instanţa că acţiunea trebuia introdusă în termen de 15 zile de la data publicării hotărârii A.G.A. în Monitorul Oficial, termen respectat în speţă.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Mehedinţi, a fost admis prin Decizia nr. 1225 din 30 noiembrie 1999 a Curţii de Apel Craiova, şi, ca urmare, hotărârea primei instanţe a fost desfiinţată, cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de fond.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că prima instanţă trebuia să judece în limitele învestirii sale, ca o acţiune în anularea actului juridic (nulitate relativă) respectiv, a actului adiţional, prin care a fost modificat actul constitutiv al societăţii pârâte şi în contradictoriu cu toate părţile.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 5566 din 14 noiembrie 2000, a admis recursurile declarate de reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala P. Mehedinţi, şi de pârâta SC F.P. SA Mehedinţi, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.
În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut că, faţă de obiectul acţiunii, prin care s-a solicitat anularea actului adiţional încheiat la 8 septembrie 1997, prin care s-au adus modificări la contractul de societate şi statutul societăţii pârâte, care au vizat printre altele şi art. 17 alin. (5) din statut, în condiţiile în care, actul menţionat, a fost semnat, în numele reclamantei, de o persoană care nu mai era mandatată, respectiv, de fostul manager M.B., în speţă, erau aplicabile dispoziţiile speciale cuprinse în capitolul V al titlului II din Legea nr. 31/1990, cu modificările ulterioare.
Or, faţă de această situaţie, instanţa supremă, a constatat că, în mod greşit, curtea de apel a trimis cauza spre rejudecare, în loc să o examineze plecând de la cadrul procesual şi ţinând cont de limitele învestirii pe fond a litigiului, precum şi în ce măsură cererea reclamantei, privind anularea actului adiţional de modificare a contractului de societate şi a statutului societăţii pârâte, este întemeiată.
Prin Decizia nr. 418 din 3 mai 2000, pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala P. Mehedinţi, împotriva sentinţei nr. 247 din 8 iunie 1999 a Tribunalului Mehedinţi.
Pentru a soluţiona astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, în măsura în care reclamanta considera că actul de modificare a contractului de societate şi a statutului societăţii pârâte este nelegal, atunci aceasta trebuia să atace, conform art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, hotărârea prin care a fost adoptat acesta, ceea ce nu s-a făcut, şi nu să ceară, contrar dispoziţiilor speciale menţionate, anularea actului din 8 septembrie 1997, pe calea unei acţiuni în anulare întemeiată pe prevederile legale din dreptul comun în materie de nulitate, ocolind, astfel, calea specială prevăzută de dispoziţiile legale speciale precizate.
A mai reţinut instanţa că nici celelalte susţineri ale reclamantei nu pot fi avute în vedere, din moment ce hotărârea A.G.A. din 8 septembrie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial, iar actul adiţional, pretins a fi nelegal, a făcut obiectul cererii de înscriere de menţiuni nr. 2495 din 10 septembrie 1997, şi aceasta, în afara faptului că reclamanta a luat cunoştinţă, dacă s-ar trece peste cele arătate mai sus, despre existenţa modificărilor intervenite, prin actul adiţional din 8 septembrie 1997, la contractul de societate şi statutul societăţii pârâte, cel mai târziu, la data de 6 octombrie 1997, care, prin reprezentantul său legal, a semnat de primirea protocolului de predare-primire a aportului în natură, şi, ca atare, dacă era interesată, aşa cum a pretins ulterior, reclamanta trebuia să atace hotărârea A.G.A. din 8 septembrie 1997, cel mai târziu în termen de 15 zile, socotit de la această dată.
Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala P. Mehedinţi, susţinând, în esenţă, că, în mod greşit, instanţa de apel, a considerat că anularea actului adiţional nu poate fi făcută pe calea dreptului comun, ci numai potrivit dispoziţiilor speciale prevăzute de art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, ceea ce conduce implicit la concluzia că o hotărâre A.G.A., publicată în Monitorul Oficial şi care nu a fost atacată în termenul de 15 zile, conform prevederilor legale precizate, nu mai poate fi desfiinţată, indiferent de motivele de nulitate absolută de care ar fi afectată aceasta, şi care ar conduce, în final, la menţinerea unui act juridic (hotărârea A.G.A. fiind, de altfel, tot un act juridic) lovit de nulitate absolută şi care nu ar mai putea fi invocată în orice fază procesuală şi de către orice persoană sau chiar de către instanţă din oficiu.
În concluzie, cum, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 31/1990, care nu ar avea, în opinia recurentei, un caracter special, faţă de regimul juridic al nulităţii absolute din dreptul comun, lipsa consimţământului acesteia la încheierea actului adiţional atacat, care rezultă din faptul că fostul său manager B.M. nu a avut mandat să o reprezinte în A.G.A. SC F.P. SA Mehedinţi, trebuia sancţionată cu nulitatea absolută a actului, neavând nici o relevanţă, faţă de toate cele arătate, împrejurarea că hotărârea A.G.A. din 8 septembrie 1997, prin care a fost adoptată această măsură de modificare a actelor constitutive ale societăţii pârâte, nu a fost atacată în termenul prevăzut de legea precitată.
În consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., reclamanta solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri şi, pe fond, admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că, prin Decizia nr. 5566 din 14 noiembrie 2000, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a decis irevocabil că, în condiţiile în care actul adiţional încheiat la 8 septembrie 1997, prin care au fost modificate, printre altele, şi dispoziţiile art. 17 alin. (5) din statutul societăţii pârâte, SC F.P. SA Mehedinţi, şi care a fost semnat de fostul manager al reclamantei M.B., în numele acesteia, care, la data semnării, nu mai avea această calitate, sunt aplicabile, în soluţionarea cauzei, dispoziţiile procedurale cuprinse în capitolul V Titlul II, privind constituirea societăţilor comerciale din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificări la 29 ianuarie 1998.
Or, potrivit art. 61 alin. (1) din legea precitată, „hotărârile asociaţilor, privitoare la modificarea actului constitutiv, pot fi atacate cu opoziţie de către creditorii sociali şi de către alte persoane prejudiciate prin aceste hotărâri", iar conform art. 62 alin. (1) din aceeaşi lege, opoziţia se face în termen de 30 zile de la data publicării hotărârii sau a actului adiţional în Monitorul Oficial al României.
Din cele expuse, rezultă, pe de o parte, că susţinerile reclamantei, în sensul că actul modificator putea fi atacat şi pe calea dreptului comun, printr-o acţiune în anulare, aşa cum, de altfel, s-a şi procedat, nu pot fi primite, din moment ce, prin Decizia de casare, s-a dat îndrumarea ca litigiul să fie soluţionat în baza dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 31/1990, republicată, şi nu în raport cu prevederile din dreptul comun în materia nulităţii, iar pe de altă parte, că hotărârea A.G.A., prin care s-a adoptat măsura modificării actului constitutiv, trebuia atacată cu opoziţie, în termen de 30 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.
Ca atare, şi având în vedere dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., care statuează că hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, se reţine că, în speţă, sunt lipsite de orice relevanţă susţinerile reclamantei, în sensul că dispoziţiile Legii nr. 31/1990 nu ar avea caracter special, şi, deci, că, în aceste circumstanţe, se putea dispune anularea actului juridic, respectiv, a actului adiţional din 8 septembrie 1997, în baza dispoziţiilor legale din dreptul comun, din materia nulităţii, deoarece aceste aspecte au fost tranşate prin Decizia de casare, şi, ca urmare, nu mai pot face obiectul nici unei discuţii.
Pe de altă parte, se constată că, faţă de conţinutul textelor legale precitate [art. 61 alin. (1)] şi art. 62 alin. (1) din capitolul V Titlul II din Legea nr. 31/1990, republicată, în mod discutabil, reclamanta a solicitat (numai) anularea actului adiţional din 8 septembrie 1998, ca fiind încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind capacitatea persoanei juridice, pe calea unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile din dreptul comun, distinct de hotărârea A.G.A. a pârâtei SC F.P. SA, din aceeaşi dată, care constituia fundamentul existenţei acestuia, şi, ca atare, indiferent de temeiul unei astfel de cereri, acţiunea, oricum, nu era admisibilă fără ca, în prealabil, să fie desfiinţată în baza dispoziţiilor legale menţionate, hotărârea A.G.A. din 8 septembrie 1997, prin care a fost aprobat actul adiţional de modificare ale actelor constitutive ale pârâtei.
Or, cum reclamanta nu a avut un astfel de capăt de cerere, rămâne fără nici o semnificaţie faptul că acţiunea a fost introdusă abia după circa 2 ani (1999) de la data adoptării actului adiţional din 8 septembrie 1997, deşi trebuia promovată în termen de 30 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a hotărârii A.G.A. de aprobare a actului adiţional, întrucât, o asemenea analiză, se impunea numai în cazul în care era atacată cu opoziţie hotărârea A.G.A. din 8 septembrie 1997 şi nu pe calea dreptului comun, actul adiţional adoptat în baza acesteia.
Faţă de toate cele arătate, şi ţinând seama de îndrumările din Decizia de casare, se reţine că hotărârea instanţei de apel este justă, totuşi, aceasta este deficitară sub aspectul motivării, întrucât, în condiţiile speţei, temeinicia cererii reclamantei trebuia examinată în raport cu dispoziţiile procedurale ale Capitolului V Titlul II din Legea nr. 31/1990, republicată, respectiv, art. 61 alin. (1) şi urm. din această lege, aşa cum s-a dispus prin Decizia de casare, şi nu raportat la dispoziţiile art. 131 alin. (2) din legea precitată.
Aşa fiind, şi cu această substituire de motivare, Decizia instanţei de apel este temeinică şi legală şi, ca atare, urmează a fi menţinută, cu consecinţa respingerii recursului reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala P. Mehedinţi, împotriva deciziei nr. 418 din 3 mai 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2046/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2055/2003. Comercial → |
|---|
