CSJ. Decizia nr. 2055/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2055/2003
Dosar nr. 6159/2001
Şedinţa publică din 3 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 octombrie 1998 la Judecătoria Constanţa, reclamanta S.C. I.D. S.A. Constanţa a chemat în judecată pe pârâtele 1. S.C. C. S.A. Buzău şi 2. S.C. P. S.R.L. Constanţa şi pe I.S., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare–cumpărare nr. 914/ 10 septembrie 1991 prin care s-a vândut baraca „Tego" de către pârâta 1 către pârâta 2.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în temeiul contractului menţionat, pârâta 2. S.C. P. S.R.L., a cumpărat de la pârâta 1. S.C. C. S.A. Buzău o baracă tip „Tego", iar terenul pe care era construită aceasta, în suprafaţă de 744 mp, a fost închiriat cumpărătorului pe timp nelimitat, conform contractului de închiriere nr. 2867/1991.
Ulterior încheierii acestor contracte, reclamantei S.C. I.D. S.A. i s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de 7.330,56 mp situat în Constanţa în care a fost inclus şi terenul pe care se afla amplasată baraca în discuţie.
Prin sentinţa civilă nr. 15332 din 11 noiembrie 1997, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 16150/1994, pârâta S.C. P. S.R.L. a fost obligată să ridice baraca tip „Tego" amplasată pe terenul în suprafaţă de 744 mp aparţinând în proprietate reclamantei şi să lase terenul în deplină proprietate şi posesie.
De asemenea, prin aceeaşi sentinţă, s-a constatat că este lovit de nulitate absolută contractul de închiriere nr. 2867 din 9 septembrie 1991 încheiat între cele două pârâte, întrucât construcţia a avut un caracter provizoriu, iar vânzătoarea S.C. C. S.A. nu avea, aşa cum s-a stabilit, nici un drept de administrare asupra terenului.
Cum pârâta S.C. P. S.R.L. Constanţa a cumpărat baraca „Tego" la 10 septembrie 1991, adică anterior înregistrării acesteia la C.C.I.N. Constanţa, unde a fost înmatriculată la 27 mai 1992, rezultă că actul de vânzare-cumpărare încheiat între cele două pârâte este lovit de nulitate absolută, întrucât lipseşte una dintre condiţiile esenţiale ale validităţii convenţiei prevăzute de dispoziţiile art. 948 C. civ., şi anume capacitatea de a contracta în ceea ce o priveşte pe pârâta 2. S.C.P. S.R.L. Constanţa.
Pe de altă parte, reclamanta a mai arată că, în cauză, nu au fost respectate nici condiţiile privind regularitatea licitaţiei care s-a desfăşurat cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 15/1990 şi HG nr. 634/1991, fiind bazată pe o cauză ilicită în ceea ce priveşte închirierea terenului pe termen nelimitat, precum şi a dispoziţiilor art. 53 şi urm. din Legea nr. 58/1991.
Prin sentinţa civilă nr. 9596 din 7 iunie 1999, Judecătoria Constanţa a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei S.C. I.D. S.A. în contradictoriu cu pârâţii S.C. C. S.A. Buzău, S.C.P. S.R.L. Constanţa şi I.S.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de reclamanta S.C. I.D. S.A. Constanţa a fost admis prin Decizia nr. 113/ COM din 9 martie 2000 pronunţată de Tribunalul Constanţa. Instanţa a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor coroborate ale art. 4 şi art. 56 C. com. şi, pe cale de consecinţă, a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Constanţa de a soluţiona cauza, a desfiinţat sentinţa atacată şi a reţinut pricina pentru soluţionare în primă instanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 1949 din 25 iulie 2000, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, după ce, în prealabil, a respins, prin încheierea din 9 iunie 2000, acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului I.S., ca fiind îndreptată în contra unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins acţiunea introdusă de reclamantă împotriva celor două pârâte S.C. C. S.A. Buzău şi S.C. P. S.R.L. Constanţa obligând, totodată, reclamanta să plătească pârâtei S.C. P. S.R.L. suma de 1.000.000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Apelul declarat împotriva acestei ultime hotărâri a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 532/ COM din 24 mai 2001, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială.
Pentru a hotărî astfel, ambele instanţe au reţinut, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor art. 33 din Decretul nr. 31/1954, care întregesc prevederile Legii nr. 31/1990, societatea comercială în curs de constituire dobândeşte o capacitate juridică restrânsă de a contracta, aşa încât nu se poate susţine că actele încheiate anterior înmatriculării prin fondatorii sau reprezentanţii societăţii, aşa cum este cazul în speţă, ar fi lovite de nulitate absolută raportat la dispoziţiile art. 948 C. civ. din moment ce vânzarea–cumpărarea barăcii „Tego" a avut ca scop stabilirea sediului social al pârâtei S.C. P. S.R.L. Constanţa, în lipsa căruia aceasta nu se putea înfiinţa şi, deci, nu putea exista valabil. Aceasta mai ales în condiţiile în care, ulterior constituirii societăţii pârâte, actul de vânzare-cumpărare din 10 septembrie 1991 a fost ratificat de asociatul unic I.S.
În ce priveşte, obiecţiunile reclamantei referitoare la modalitatea de desfăşurare a licitaţiei din 9 septembrie 1991 şi adjudecare a barăcii „Tego" de pârâta S.C. P. S.R.L. care ar antrena în lipsa procesului verbal de licitaţie, pe lângă nulitatea licitaţiei, şi pe cea a actelor subsecvente întocmite în baza acesteia, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două pârâte, instanţele au reţinut că nici acestea nu sunt întemeiate deoarece nerespectarea unor formalităţi cerute de lege nu conduce, în toate cazurile, la constatarea nulităţii absolute a actului încheiat în astfel de condiţii şi, ca urmare, reclamantei îi revenea obligaţia, neîndeplinită în speţă, de a proba în ce constă nulitatea invocată raportat la textul de lege care a fost încălcat.
În concluzie, instanţele au reţinut că, din moment ce cumpărarea barăcii s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 18 din HG nr. 634/1991, nu se mai poate invoca nulitatea contractului de vânzare–cumpărare în raport de dispoziţiile art. 36 şi nici faţă de prevederile art. 53 din Legea nr. 58/1991.
Au mai reţinut instanţele că, chiar dacă pârâta S.C. P. S.R.L. Constanţa a cerut, în cadrul altei acţiuni, obligarea reclamantei S.C. I.D. S.A. la plata de despăgubiri în legătură cu baraca „Tego" care fusese deja distrusă înainte de promovarea acţiunii de faţă, această împrejurare nu poate justifica vreun interes din partea reclamantei, întrucât instanţa sesizată cu acea cerere urmează a analiza pretenţiile pârâtei în funcţie de dovezile pe care aceasta le prezentă în susţinerea acţiunii.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta S.C. I.D. S.A., invocând ca motive de casare dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că, în condiţiile în care contractul de vânzare cumpărare privind baraca „Tego" care a fost încheiat la data de 10 septembrie 1991 între pârâta S.C. C. S.A. Buzău, în calitate de vânzător, şi pârâta S.C.P. S.R.L. Constanţa, în calitate de cumpărător, se impunea ca instanţele, cu referire specială la instanţa de apel, să constate, în raport de dispoziţiile art. 948 C. civ., nulitatea absolută a acestui contract, întrucât pârâta S.C. P. S.R.L. Constanţa s-a constituit ca persoană juridică cu mult ulterior acestui moment, fiind înregistrată la C.C.I.N. Constanţa abia la 27 mai 1992, astfel că, în această situaţie, nu era îndeplinită o condiţie esenţială pentru validitatea convenţiei şi anume capacitatea de a contracta a pârâtei menţionate.
De asemenea, se mai susţine că soluţia instanţei de apel este criticabilă şi sub aspectul că această instanţă nu a ţinut seama în pronunţarea hotărârii de faptul că statutul pârâtei S.C. P. S.R.L., la data încheierii contractului de vânzare cumpărare a barăcii „Tego", 10 septembrie 1991, nu era autentificat, această situaţie reglementându-se ulterior, respectiv abia la data de 17 decembrie 1991, ceea ce înlătură reţinerile curţii de apel, în sensul că fondatorii ar fi lucrat în numele unei societăţi în curs de constituire, cum, de asemenea, în mod eronat, aceeaşi instanţă nu a dat nici o semnificaţie nici împrejurării că preţul barăcii în sumă de 50.953 lei a fost achitat la 11 august 1991, deci anterior licitaţiei din 9 septembrie 1991, cât şi încheierii contractului de vânzare-cumpărare între cele două pârâte din 10 septembrie 1991, ceea ce demonstrează că, în realitate, licitaţia nu a fost organizată, ceea ce atrage atât nulitatea licitaţiei, cât şi a actelor subsecvente întocmite în baza acesteia, respectiv a contractului de vânzare–cumpărare, întrucât, contrar celor reţinute de instanţă, licitaţia s-a desfăşurat cu încălcarea dispoziţiilor art. 18 din HG nr. 634/1991 şi nu cu respectarea acestora.
În sfârşit, reclamanta mai susţine că soluţia instanţei de apel este discutabilă şi sub aspectul că această instanţă a reţinut, la fel ca tribunalul, că promovarea acţiunii de faţă ar fi lipsită de interes din moment ce baraca „Tego" nu mai exista, fiind demolată anterior introducerii cererii.
Or, arată recurenta, o asemenea reţinere este neîntemeiată în condiţiile în care I.S. şi pârâta S.C. P. S.R.L. au introdus acţiunea împotriva recurentei reclamante prin care a solicitat obligarea acesteia la plata contravalorii barăcii „Tego" şi a contravalorii îmbunătăţirilor aduse acesteia, precum şi pentru lipsa de folosinţă.
În consecinţă, reclamanta solicită admiterea recursului şi, în principal, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare asupra fondului la instanţa competentă în vederea suplimentării probelor în legătură cu modalitatea de desfăşurare a licitaţiei, iar în subsidiar, admiterea recursului în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului şi pe fond, admiterea acţiunii, în sensul constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 2914/ 10 septembrie 1991 prin care s-a vândut baraca „Tego" de către S.C. C. S.A. către S.C. P. S.R.L. şi I.S.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar rezultă că, la data de 10 septembrie 1991, pârâtele S.C. C. S.A. Buzău, în calitate de vânzător şi S.C. P. S.R.L. Constanţa, în calitate de cumpărător au perfectat contractul de vânzare–cumpărare nr. 2914/1991 privind baraca tip „Tego" situată în Constanţa.
Din certificatul de înmatriculare reiese că pârâta S.C. P. S.R.L. a dobândit personalitate juridică la data de 27 mai 1992, cu sediul în spaţiul baraca „Tego" pe care l-a cumpărat în baza contractului mai sus menţionat.
Într-adevăr, pentru constituirea unei societăţi comerciale, trebuie îndeplinite formalităţile cerute de lege, şi anume: întocmirea actelor constitutive, autorizarea de către instanţa judecătorească a funcţionării societăţii, publicarea, înmatricularea şi înscrierea fiscală a societăţii.
Din probele dosarului rezultă că la data perfectării contractului nr. 2914/1991 erau în curs de întocmire formalităţile cerute de lege pentru înfiinţarea societăţii pârâte S.C.P. S.R.L. Constanţa.
Este adevărat că, potrivit art. 26 din Legea nr. 31/1990, societatea nu se consideră legal constituită mai înainte de îndeplinirea formalităţilor prevăzute de art. 11 şi art. 24, iar prin art. 34 alin. (4) s-a statuat că dispoziţiile art. 26 se vor aplica şi societăţilor cu răspundere limitată.
Din cele expuse reiese, într-o concluzie generală, că legiuitorul nu a prevăzut sancţiunea nulităţii în cazul unei societăţi pentru a cărei constituire nu s-a respectat o anumită formalitate, chiar dacă o asemenea entitate economico–juridică intră în raporturi juridice cu terţii ale căror interese trebuie protejate.
Regularizarea societăţii se realizează prin îndeplinirea formalităţii care nu a fost respectată, asociaţii fiind îndreptăţiţi, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, să procedeze în acest sens, aşa cum s-a întâmplat în speţă.
În acest context, se constată că bine a reţinut instanţa de apel că asociatul unic, care a semnat contractul nr. 2914/1991 necesar pentru stabilirea sediului social, a continuat îndeplinirea formalităţilor cerute de lege care s-a concretizat în final prin obţinerea personalităţii juridice depline, concretizată prin înmatricularea societăţii în Registrul Comerţului.
Drept urmare, prin încheierea contractului de vânzare cumpărare din 10 septembrie 1991, s-a urmărit regularizarea societăţii comerciale, aceasta având în perioada de la întocmirea actelor de constituire şi până la înmatriculare o personalitate juridică limitată, în sensul prevederilor art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954, adică de a constitui drepturi în favoarea ei şi de a-şi îndeplini obligaţiile asumate, precum şi de a întreprinde orice măsuri, prealabile şi necesare, pentru ca o persoană juridică să ia fiinţă în mod valabil.
Obţinerea sediului fiind una dintre măsurile prealabile, absolut necesară pentru constituirea şi funcţionarea unei societăţi comerciale, se constată că, în mod, corect, instanţa de apel a reţinut că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele art. 948 C. civ. şi, ca urmare, a menţinut, prin respingerea apelului reclamantei, sentinţa primei instanţe de respingere a acţiunii ca nefondată.
Referitor la susţinerile reclamantei, în sensul că hotărârea atacată ar fi criticabilă şi sub aspectul că licitaţia organizată la 9 septembrie 1991 ar fi nulă, ceea ce ar conduce, în opinia recurentei, şi la nulitatea actului de vânzare-cumpărare din 10 septembrie 1991, se constată că nici acestea nu sunt întemeiate în contextul în care, în cauză, nu s-a probat cu acte pertinente o astfel de împrejurare, aşa încât, bine instanţa de apel a reţinut că achiziţionarea bunului (adică a barăcii „Tego" care a constituit sediul social al pârâtei S.C. P. S.R.L.) s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 18 din HG nr. 634/1991 şi, ca atare, nu se poate susţine existenţa vreunui caz de nulitate din cele prevăzute de art. 36 şi art. 53 din Legea nr. 58/1991 pentru a atrage implicit şi nulitatea contractului de vânzare cumpărare.
În ce priveşte critica privind achitarea preţului barăcii anterior desfăşurării licitaţiei şi, respectiv, încheierii contractului de vânzare–cumpărare, ca şi cea referitoare la faptul că pe chitanţa de plată figurează ca plătitor asociatul unic S.I. şi nu societatea comercială, ceea ce ar demonstra, prin coroborare cu celelalte susţineri, temeinicia acţiunii şi, implicit, nelegalitatea soluţiilor pronunţate, se constată că nici aceasta nu poate fi primită întrucât, nefiind de ordine publică, aceste motive nu puteau fi invocate direct în recurs, fără a fi examinate în prealabil de instanţa de apel întrucât acceptarea unui asemenea punct de vedere ar echivala cu încălcarea principiului non omisso medio.
În sfârşit, în condiţiile în care baraca „Tego" era demolată la data introducerii acţiunii, se constată că, în mod justificat, instanţa de apel a reţinut lipsa de interes a reclamantei de a promova cererea de faţă, chiar dacă pârâta S.C. P. S.R.L., prin asociatul unic S.I., a solicitat în cadrul altei acţiuni obligarea reclamantei la plata de despăgubiri constând din contravaloarea barăcii şi a îmbunătăţirilor aduse acesteia, precum şi din lipsa de folosinţă deoarece pretenţiile care formează obiectul acelei cereri urmează a fi soluţionate în funcţie de susţinerile părţilor şi în măsura în care acestea vor fi dovedite cu probe concludente şi pertinente acelei cauze.
Aşa fiind, recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. I.D. S.A. Constanţa împotriva deciziei nr. 532/ COM din 24 mai 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2051/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2058/2003. Comercial → |
|---|
