CSJ. Decizia nr. 2058/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2058/2003
Dosar nr. 9195/2001
Şedinţa publică din 3 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 326/C din 19 martie 2001, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul, F.P.S. Bucureşti (devenit A.P.A.P.S Bucureşti) şi, în consecinţă, a obligat-o pe pârâta SC E. SA Braşov să plătească acesteia suma de 27.663.326 lei, cu titlu de dividende aferente exerciţiului financiar al anului 1997.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 20.192.080 lei, reprezentând daune-interese moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că dividendele se datorează în baza art. 67 din Legea nr. 31/1990, precum şi că, în legătură cu daunele-interese moratorii (capăt de cerere respins) nu s-a făcut dovada legăturii cauzale dintre prejudiciul cauzat prin plata cu întârziere a dividendelor şi fapta culpabilă a pârâtei.
Împotriva sus menţionatei sentinţe, a declarat apel reclamanta, A.P.A.P.S. Bucureşti, susţinând că numai printr-o interpretare eronată a dispoziţiilor legale incidente în cauză, cu referire la prevederile coroborate ale art. 43 C. com. şi art. 1088 C. civ., prima instanţă a respins, în loc să admită şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor-interese moratorii în sumă de 20.192.080 lei, din moment ce, în speţă, este vorba de o datorie comercială certă, lichidă şi exigibilă, care, nefiind achitată la scadenţă, a produs creditorului un prejudiciu a cărei existenţă şi întindere nici nu mai trebuie dovedite, faţă de conţinutul textelor legale precitate.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 475/A din 13 iulie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti, împotriva sentinţei instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prevederile art. 43 C. com. şi art. 1088 C. civ. sunt incidente numai în situaţia unei evaluări legale a prejudiciului, adică în cazul în care legiuitorul ar fi prevăzut, de drept, o dobândă legală, or, în speţă este vorba de o evaluare judiciară a daunelor (dobânzilor) şi, ca urmare, pentru stabilirea temeiniciei şi cuantumului acestora, se aplică principiile statuate de dispoziţiile art. 1084 - 1086 C. civ., care au fost ignorate la formularea pretenţiilor privind daunele-interese moratorii.
Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs reclamanta, A.P.A.P.S. Bucureşti, care a reluat, sub forma criticilor, susţinerile făcute la fond şi care au constituit ulterior şi motive de apel.
Se susţine, în esenţă, că, în mod greşit, instanţa de apel a confirmat sentinţa tribunalului în partea referitoare la respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 20.192.080 lei, reprezentând daune-interese moratorii solicitate pentru plata cu întârziere a dividendelor cuvenite pentru exerciţiul financiar al anului 1997, deoarece aceste daune-interese au rolul de a repara prejudiciul suferit de creditor, prin întârzierea executării obligaţiei.
Printr-o altă critică se mai susţine că, în mod nelegal, a fost respinsă cererea sa pentru dobânzi, care i se cuveneau, în baza art. 43 C. com., text care particularizează regula cuprinsă în art. 1088 C. civ.
De asemenea, se mai susţine că dreptul său de a pretinde dobânzi este întemeiat şi pe dispoziţiile art. 370 C. com., care stabileşte ca toate datoriile comerciale lichide şi exigibile sunt purtătoare de dobânzi din ziua când devin exigibile.
În sfârşit, în ceea ce priveşte cuantumul dobânzilor, recurenta susţine că acesta ar trebui stabilit la nivelul dobânzilor practicate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an şi nu în raport cu cel prevăzut în OG nr. 9/2000, care nu poate fi aplicat în cauză, din moment ce actul normativ precitat a fost adoptat ulterior naşterii obligaţiilor băneşti deduse judecăţii.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că problema de drept, invocată prin prima critică îndreptată împotriva deciziei pronunţată în apel, este aceea a dobânzii în materie comercială, reglementată de art. 43 C. com., prin derogare de la normele dreptului civil.
Această problemă este strâns legată de reglementarea privind neexecutarea obligaţiilor contractuale la scadenţă.
Când obligaţia contractuală constă în a „face" sau a „da" a unui alt bun decât o sumă de bani, regula invocată, privind integrala despăgubire a creditorului, este că acesta din urmă are dreptul să reclame, potrivit art. 1084 C. civ., atât pierderea efectiv suferită, cât şi câştigul nerealizat, cu condiţia să facă dovada existenţei şi întinderii lor.
Dacă prestaţia constă într-o sumă de bani, daunele sunt prezumate, aşa încât creditorul nu mai este obligat să facă dovada lor, conform art. 1088 alin. (2) C. civ.
Este necontestat că obligaţia, care nu a fost îndeplinită în cauză, este comercială, aşa încât sunt incidente dispoziţiile art. 43 C. com., care stipulează că datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani, produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.
Astfel, cuantumul dobânzii comerciale se stabileşte prin lege, în afară de cazul când părţile au stipulat în convenţia lor o sumă mai mare, dar în limitele legii speciale.
În cauză se constată că părţile nu au stipulat un cuantum al dobânzii, care, deşi curge de drept, trebuia determinat.
În acest context, stăruinţa reclamantei de a i se acorda, cu titlu de daune, dobânda pentru depozitele constituite de persoanele juridice la B.R.D., pe termen de un an, nu poate fi avută în vedere, întrucât o astfel de situaţie ar echivala cu eludarea naturii contractuale a acestor dobânzi.
Dobânzile în materie comercială reprezintă, aşa cum susţine şi recurenta, echivalentul daunelor provocate creditorului, prin neexecutare şi, în consecinţă, ele corespund folosirii sumei de bani aparţinând altuia de către debitor.
În comercial au fost menţinute principiile care guvernează daunele compensatorii pentru sume de bani, ca o derogare de ordin general şi cu consacrarea unor excepţii de la regula daunelor la dobânzi compensatorii şi înlăturarea daunelor corespunzătoare pagubei reale şi câştigului realizat.
Derogarea priveşte însă, momentul de la care curg dobânzile şi faptul că acestea curg de drept.
Prin urmare, recurenta a dat o interpretare proprie dispoziţiilor art. 43 C. com., atunci când a susţinut că, în cazul neexecutării obligaţiilor băneşti de natură comercială, creditorul are dreptul la dobânda pe care ar fi încasat-o dacă banii se aflau în depozit cu termen.
Or, din probele dosarului rezultă, aşa cum, de altfel, confirmă şi reclamanta prin susţinerile sale, că sumele încasate cu titlu de dividende se varsă la bugetul statului şi, prin urmare, nu sunt destinate pentru constituirea unor depozite.
Este adevărat că OG nr. 9/2000, care reglementează dobânda legală, este ulterioară momentului naşterii obligaţiei de plată a dividendelor, dar şi în lipsa acestui act normativ sau a unei stipulaţii convenţionale între părţi, s-a acordat constant dobânda la nivelul taxei de scont a B.N.R., care s-a considerat cea mai stabilă şi echitabilă într-un moment în care nu se mai putea pune în discuţie dobânda legală stabilită prin Decretul nr. 311/1956.
Cum recurenta nu şi-a însuşit un punct de vedere subsidiar, însoţit de un calcul corespunzător bazat pe probe, corect instanţele au soluţionat acest capăt de cerere, plecând de la respectarea principiului disponibilităţii.
În consecinţă, criticile sunt nefondate, astfel că, potrivit art. 312 şi urm. C. proc. civ., recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, A.P.A.P.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 475/Ap din 13 iulie 2001 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2055/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2059/2003. Comercial → |
|---|
